Ludicul în lecţia de creaţie muzicală

Talentul inventiv este necesar atât pentru dezvoltarea muzicală a elevilor cât şi în formarea lor ca fiinţe sociale. Participarea la activităţi muzicale în grup presupune un antrenament al virtuţiilor sociale cum ar fi: capacitatea de adaptare, de ascultare a altora, de respectarea a regulilor de colaborare, de conducere, de cedare în favoarea altora şi de asumare a responsabilităţilor artistice.
Soluţiile oferite în lucrarea de faţă nu au caracter de unicat, dar oferă o posibilă viziune asupra folosirii jocurilor muzicale de improvizaţie şi la clasele cu elevi de vârste mari, chiar dacă aceştia nu au beneficiat de o continuitate în dezvoltarea talentului creativ. Cu toate că studiul formelor reprezintă una din cele mai complexe discipline, fiind abordată cu precădere în clasele mari ale liceelor de specialitate şi în educaţia muzicală generală, este necesară dezvoltarea capacităţii de a percepe muzica, chiar și în parcursurile educaționale ne-specializate, ca un text inteligibil unitar.

Creativitatea constituie una din implicaţiile umane esenţiale ale culturii şi civilizaţiei, ale oricărui proces social. Ea este una din cele mai mari producătoare de valori umane, sociale şi educaţionale.

Din punct de vedere muzical, improvizaţia sonoră deschide elevilor noi posibilităţi de exprimare prin combinarea elementelor de limbaj: ritm, melodie, timbru, intensitate, alcătuind imagini sonore proprii. Elevii au fost atraşi de noutatea şi ineditul acestor jocuri participând în totalitate, bucurându-se de rezultatele obţinute fapt ce a dus la disponibilitatea lor pentru a relua jocurile şi de a căuta posibilităţi de îmbunătăţire a acestora. Varietăţile timbrale obţinute cu ajutorul instrumentelor au stimulat fantezia elevilor spre găsirea unor posibilităţi nelimitate de combinaţii timbrale de la cele sugerate de profesor, până la cele mai originale modalităţi de utilizare a lor. De cele mai multe ori jocurile au fost conduse de profesor sau de elevi, dar în cazul în care s-a putut realiza un plan grafic al jocului cu fixarea clară a momentelor, acestea s-au putut realiza şi liber. Desfăşurându-se în acest fel s-au transformat în adevărate momente de spectacol, oferind sentimentul împlinirii pentru participanţi.

Elevii au fost stimulaţi la o muncă creativă mobilizându-le sentimentele şi gândirea. Crearea în colectiv, fluxul continuu al ideilor muzicale concretizate prin ritmuri, melodii, onomatopee preluate de la alţii şi date mai departe celuilat, aşteptarea momentului intervenţiei, respectarea celorlate roluri permiţând tuturor să iasă în evidenţă la un moment dat a contribuit la realizarea unor legături între membrii grupelor şi ai clasei. Încrederea în sine a elevilor a crescut considerabil întrucât fiecare a putut fi coautor al unei creaţii colective unice. Aceste jocuri au diversificat metodele de cunoaştere şi exersare din cadrul educaţiei muzicale asigurând în acelaşi timp o atmosferă plăcută şi atractivă. Jocurile au răspuns la nevoia firească a elevului de a învăţa prin acţiune, la nevoia de a cerceta şi a descoperi. Oricât de modeste ar fi realizările elevilor, oricât de stângace şi neşlefuite, sonorităţile obţinute au oferit o bucurie autentică.

La început se execută variantele în unison cu toată clasa apoi sub formă de canon simplu sau la mai multe voci. În această variantă prin suprapunerea mai multor voci care executau diferite structuri s-a născut o poliritmie bogată şi colorată.

Dezvoltarea simţului formei trebuie să înceapă cu formarea capacităţii de a delimita cele mai mici elemente morfologice cu înţeles de sine stătător, motivele, urmând apoi frazele şi perioadele. Aceste elemente pot fi intuite chiar şi în faza orală a însuşirii muzicii cu condiţia ca atenţia elevilor să fie orientată spre sesizarea lor. Definit ca unitate ritmico-melodică elementară, purtătoare de sens, motivul constituie nucleul de bază al discursului muzical.

În jocul de improvizaţie ”Dialog muzical”, elevii s-au familiarizat cu principiile de bază ale devenirii muzicale: repetiţia, succesiunea de tip întrebare-răspuns, variaţiunea ritmico-melodică şi principiul contrastului. Perceperea frazelor muzicale s-a realizat tot prin acelaşi joc înlănţuind două motive după principiile enunţate mai sus. Deprinzând aceste procedee în mod practic, abordarea unor cunoştinte legate de formele muzicale mai complexe s-a realizat cu mai multă usurinţă. Astfel însuşirea formelor de lied, rondo şi sonată nu au reprezentat o dificultate deosebită, fiind cunoscute principile repetiţiei şi ale variaţiunilor. O altă modalitate de a recunoaşte structura arhitectonică a formelor a fost urmarea unui traseu inductiv pornind de la un exemplu muzical, în cazul de faţă de la un rondo ritmic, elevii au putut trece de la cunoştinte şi deprinderi anterioare la cunoştinţe şi deprinderi noi. Toate elementele rondoului, refren şi cuplet, au fost reduse la nivelul unor fragmente ritmice reproduse de elevi prin citirea ritmică în ordinea succesiunii lor conform formei de rondo. În acelaşi fel se poate proceda pentru însuşirea celorlate forme menţionate mai sus. Avantajul acestui procedeu îl reprezinta faptul că explicaţiile teoretice şi demonstrative ale profesorului pot deveni  realitate sonoră imediată, care poate fi trăită nemijlocit. Procedeul nu înlocuieşte în totalitate audierea unor exemple muzicale ci înlesneşte înţelegerea lor pentru toate categoriile de elevi.

Spiritul inventiv creator este necesar atât pentru dezvoltarea muzicală a elevilor cît şi în formarea lor ca fiinţe sociale. Participarea la activităţi muzicale în grup presupune un antrenament al competenţelor sociale cum ar fi: capacitatea de adaptare, de ascultare a altora, de respectarea a regulilor de colaborare, de conducere, de cedare în favoarea altora şi de asumarea responsabilităţilor. Din punct de vedere muzical, improvizaţia a deschis elevilor noi posibilităţi de exprimare prin combinarea elementelor de limbaj: ritm, melodie, timbru, intensitate, alcătuind imagini sonore proprii. Elevii au fost atraşi de noutatea şi ineditul acestor jocuri participând în totalitate, bucurându-se de rezultatele obţinute fapt ce a dus la disponibilitatea lor pentru a relua jocurile şi de a căuta posibilităţi de îmbunătăţire a acestora. Varietăţile timbrale obţinute cu ajutorul pseudo-instrumentelor au stimulat fantezia elevilor spre găsirea unor posibilităţi nelimitate de combinaţii timbrale de la cele sugerate de profesor, până la cele mai originale modalităţi de manipulare a lor.

De cele mai multe ori, jocurile au fost conduse de profesor sau de elevi, dar în cazul în care s-a putut realiza un plan grafic al jocului cu fixarea clară a momentelor, acestea s-au putut realiza şi liber. Desfăşurându-se în acest fel, s-au transformat în adevărate momente de spectacol, oferind sentimentul împlinirii pentru participanţi. Elevii au fost capacitaţi la o muncă creativă mobilizându-le sentimentele şi gândirea. Crearea în colectiv, fluxul continuu al ideilor muzicale concretizate prin ritmuri, melodii, onomatopee preluate de la alţii şi date mai departe celuilat, aşteptarea momentului intervenţiei, respectarea celorlate roluri permiţând tuturor să iasă în evidenţă la un moment dat a contribuit la realizarea unor legături trainice între membrii grupelor şi ai clasei.  Încrederea în sine a elevilor a crescut considerabil întrucat fiecare a putut fi coautor al unei creaţii colective unice.

Aceste jocuri au diversificat metodele de cunoaştere şi exersare din cadrul educaţiei muzicale asigurând în acelaşi timp o atmosferă plăcută şi atractivă. Jocurile au răspuns la nevoia firească a elevului de a învăţa prin acţiune, la nevoia de a cerceta şi a descoperi. Oricât de modeste ar fi realizările elevilor, oricât de stângace şi neşlefuite, sonorităţile obţinute au oferit o bucurie autentică. După încheierea momentului ludic elevii au descoperit cu uşurinţă principiul care stă la baza construcţiei rondoului şi anume alternarea refrenului cu diferite cuplete. S-a facut apoi o scurtă referire la evoluţia rondoului de la forme simple din perioada medievală şi renaştere, A, B, A, B, A, apoi A, B, A, C, A ajungând ulterior la A, B, A, C, A, B, A, forma cea mai frecvent utilizată în muzica instrumentală clasică.

Creativitatea muzicală ar trebui să fie prima şi cea mai importantă prioritate a educaţiei muzicale. Elevilor le trebuie oferite modalităţi de gândire. Copiilor le-au fost  oferite posibilităţi de a  simţi. Copiilor le-au fost  oferite oportunităţi de a elabora sonorităţi muzicale.

Fenomenul muzical ar trebui să ne ofere modalităţi de a ne întâmpina expresia proprie. Acestea trebuie să includă şi acele procese mentale prin care noi să ne eliberăm mintea de constrângerile învăţate. Să regăsim prin noi o nouă muzică a tuturor prin improvizaţie. Să-şi regăsească toţi calea  spre creativitatea muzicală. Astfel, am dobândi permisiunea de a ne cufunda într-o mare de procese creative, de a căuta în noi aurul propriei noastre simţiri, ca fiecare dintre noi să regăsească drumul lui spre muzică.

Bibliografie:
DIMÉNY, Judit (1981). Hang-Játék (Joc-Sunet). Editura Zeneműkiadó, Budapesta.
PAPP, Géza (1981). Készségfejlesztés az általános iskolai ének-zene órán (Dezvoltarea deprinderilor la ora de educaţie muzicală). Editura Tankönyvkiadó, Budapesta.
SÁRY, László (2000). Kreatív zenei gyakorlatok (Exerciţii muzicale creative). Editura Jelenkor, Pécs.
VITÁNYI, Iván-Sági Mária (2003). Kreativitás és Zene (Creativitatea şi muzica). Editura Akadémiai Kiadó, Budapesta.