Metode de dezvoltare a creativității plastice la elevi

Dezvoltarea creativității plastice reprezintă o componentă fundamentală a educației artistice în învățământul preuniversitar. Cercetările din domeniul psihopedagogiei demonstrează că activitățile plastice contribuie semnificativ la formarea gândirii divergente și a capacităților expresive ale elevilor. În contextul actual al educației, identificarea și aplicarea unor metode eficiente de stimulare a creativității devine o necesitate pentru cadrele didactice care urmăresc dezvoltarea armonioasă a personalității elevilor. Prezenta lucrare își propune să analizeze principalele metode și tehnici care pot fi utilizate în activitățile de educație plastică pentru a favoriza exprimarea creativă și pentru a cultiva potențialul artistic al copiilor și adolescenților.

Termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin „creare” care înseamnă „a zămisli”, „a făuri”, „a crea”, „a naște”. Însăși etimologia cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate definește un act dinamic, un proces care se dezvoltă, se desăvârșește și își cuprinde atât originea cât și scopul.

Psihologii susțin că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității. A crea înseamnă a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a genera, a produce. Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate, expresivitate, imaginație, generativ, intuitiv, inovativ, deschizător de drumuri.
În timp i s-au dat mai multe definiții:

J.L. Moreno afirma, în 1950: „Creativitatea este facultatea de a introduce în lume un lucru nou.” M. Stein afirma, în 1962: „Creativitatea este acel produs care are ca rezultat o operă personală, acceptată ca utilă sau satisfăcătoare într-un grup social, într-o perioadă anumită de timp.” În 1981, Al. Roșca sublinia: „Creativitatea este un complex de însușiri și aptitudini psihice care în condiții favorabile creează produse noi și de valoare pentru societate.”

Termenul de creativitate a fost introdus în psihologie de G.W. Allport pentru a desemna o formațiune de personalitate.

Creativitatea, din punctul de vedere al psiho-pedagogiei actuale, așa cum ne-o prezintă Andrei Cosmovici în „Psihopedagogia școlară”, capitolul VIII, Creativitatea și cultivarea ei în școală, are cinci dimensiuni:

• Creativitatea expresivă
• Creativitatea productivă
• Creativitatea inventivă
• Creativitatea inovatoare
• Creativitatea emergentă

Rolul oricărei instituții școlare este acela de a dezvolta creativitatea ca structură psihică. Alexandru Roșca Stănescu afirma în volumul său intitulat „Creativitatea” că „Aptitudinile creatoare se pot dezvolta în condițiile unei activități adecvate care se dezvoltă pe baza dispozițiilor, ca punct de plecare. Aptitudinile se formează și se dezvoltă printr-o activitate intensă și organizată în domeniul respectiv și prin însuşirea cunoștințelor adecvate”.

Factorul esențial în stimularea creativității copiilor este profesorul dacă abordează un management bazat pe anumite repere și anume:

• Demersul său didactic are o viziune pozitivă asupra naturii umane
• Consideră normală implicarea elevilor în actul decizional
• Crede în capacitatea de autorealizare a elevilor, încurajându-i
• Încurajează, promovează și recompensează creativitatea
• Apreciază individualitatea, personalitatea fiecărui elev
• Posedă competențe necesare pentru a gestiona schimbarea
• Pune accentul pe motivația internă
• Pune accentul pe proces și nu pe produs

Este cunoscut faptul că activitățile plastice oferă elevilor posibilitatea de a explora lumea vizual și tactil. Pornind de la familiarizarea elevilor cu elementele de limbaj plastic se poate ajunge prin intermediul unor explorări vizual-plastice la descoperirea capacităților expresive ale acestora.

Creativitatea devine educabilă în condițiile abordării unui management modern de către cadrul didactic care utilizează metode activ-participative, corelații interdisciplinare, stimulează potențialul creator al fiecărui copil. Elevul, prin procesul de creație, își lărgește universul, capacitatea de cunoaștere. Profesorul poate acționa în trei direcții:

• Depistarea potențialului creator
• Încurajarea potențialului creator
• Organizarea de activități/manifestări creative ale elevilor

Menționăm că va crește spiritul de independență al elevilor cu cât vom solicita mai mult efortul creativ al acestora.

Creativitatea este o disponibilitate complexă de ordin psihologic ce cuprinde o multitudine de procese, stări și capacități care coparticipă la realizarea unor produse noi, un proces care conduce la un produs caracterizat prin noutate sau originalitate și valoare pentru societate. Se referă și la găsirea unor soluții, idei, metode, probleme care sunt obținute de subiect pe o cale independentă.

Creativitatea ca dimensiune complexă a personalității angajează diferite tipuri de resurse psihologice (fluiditate, flexibilitate, sensibilitate) și solicită anumite caracteristici de personalitate (spirit de independență, complexitate, conștiință de sine puternică, autonomie).

J.J. Rousseau afirma: „Copilul nu trebuie să facă decât ceea ce vrea el, dar el nu trebuie să voiască decât ceea ce voiești tu să facă; nu trebuie să facă un pas ca tu să-l fi prevăzut, nu trebuie să deschidă gura fără ca tu să știi ce va spune.”

Cadrul didactic este factorul determinant în stimularea creativității elevilor dacă abordează la clasă un management bazat pe următoarele elemente:

• Viziune pozitivă asupra naturii umane
• Consideră firească implicarea elevilor în luarea deciziilor
• Crede în capacitatea de autorealizare a elevilor și îi încurajează în acest sens
• Încurajează, promovează personalitatea fiecărui elev
• Apreciază individualitatea
• Pune accent pe motivația intrinsecă decât pe cea extrinsecă
• Se angajează într-un proces de schimbare permanentă
• Pune accent pe proces și nu pe produs

Concluzionăm că niciun act de creație nu poate fi realizat fără informație, preparație, fără cunoștințe asimilate și bine structurate.

Metode de dezvoltare a creativității plastice

Se cunoaște faptul că actul creațional nu se produce instantaneu, ci are o anumită dinamică parcurgând mai multe etape. Creativitatea, după E.P. Torrance reprezintă „procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei și al comunicării rezultatelor obținute”.

În accepțiunea lui P. Constantinescu Stoleru, creativitatea este „procesul prin care subiectul sesizând o disfuncționalitate într-un domeniu teoretic sau practic, modelează și testează idei sau ipoteze, le obiectivizează în produse noi, adecvate, utile și recunoscute de ceilalți”.

Metodele care incită elevii în descoperirea unor soluții optime pentru compozițiile la liberă alegere având drept scop dezvoltarea gândirii vizuale sunt:

• Metoda punctelor unite cu linii
• Metoda petelor întâmplătoare
• Metoda umanizării antropomorfe
• Metoda animalului fantastic
• Metoda modulării
• Metoda mașinăriei
• Metoda compunerii și descompunerii

Metoda punctelor unite cu linii

Se aplică după ce elevii sunt deprinși să observe formele întâmplătoare, în plan bidimensional, apoi formele naturale, spontane, create de natură, dar și cele elaborate. Se distribuie întâmplător puncte pe foaia de lucru pe fond muzical, într-un anumit ritm. Acestea se vor uni întâmplător obținându-se o rețea de linii, poate să fie una ordonată sau nu. Formele care se aseamănă cu ceva din realitatea înconjurătoare se conturează, se colorează și se evidențiază prin folosirea detaliului.

Metoda petelor întâmplătoare

Compozițiile realizate prin prelucrarea unor pete spontane de culoare obținute și prin fuzionarea pe suport umed sau uscat, dar și prin pete picturale, obținute prin stropirea suprafeței de hârtie uscată.

Cum se procedează? Se dispun întâmplător pe foaia de desen pete/stropi, pe un fond muzical, în vederea descătușării spiritului. Se poate folosi și tehnica ștampilei. Elevii descoperă pete, forme din realitatea înconjurătoare.

Metoda umanizării antropomorfe constă în transformarea lucrurilor, obiectelor către trăsături umane.

Metoda animalului fantastic. Elevii au prilejul să creeze animalul care nu există în realitate prin îmbinarea părților componente ale animalelor: coarne de cerb, aripi de fluture, cozi de păun și căruia trebuie să-i găsească un nume.

Metoda modulării constă în folosirea unui element-model care să se repete în spațiul plastic după o anumită regulă. Acesta își poate păstra identitatea, dar modificându-și dimensiunea, poziția, culoarea, valoarea tonală. Exemplificare: modularea pătratului în obținerea florii fermecate, modularea cercului în obținerea omului de zăpadă.

Metoda mașinăriei. Conform acestei metode elevul este solicitat să inventeze un mecanism, o mașinărie care să producă ceva. De exemplu: mașina de făurit fericirea (în mecanismul de intrare apar pietre, iar în cel de ieșire bebeluși).

Metoda compunerii și descompunerii se bazează pe utilizarea pătratului Tangram. Compunerea unui element nou, repetitiv sau nu, este necesar să se realizeze utilizându-se cele șapte piese componente.

Concluzii

Valența educativă a acestor metode este aceea că elevul este eliberat de captivitatea unor tipare apărute datorită rutinei, el începând să gândească și să lucreze liber, găsind cu mai multă ușurință drumuri noi. Elevul este stimulat să încerce, să descopere și să devină conștient de toate posibilitățile constructive și de expresia pe care le oferă fiecare instrument și fiecare material utilizat în raport cu celelalte.

Pe măsură ce priceperea și deprinderile se formează, elevul poate să lucreze cu unități din ce în ce mai mari și să aibă perspectiva unei activități independente, plăcute, creatoare.

Evaluarea are drept criterii: designul plăcut, creativitatea (neobișnuitul, unicul, imaginația), personalitatea compoziției. Aceste activități trebuie să se desfășoare într-o atmosferă afectivă caldă și destinsă pentru ca personalitatea elevului să se dezvolte permanent.

În concluzie, afirmăm că educația plastică intră în sfera cunoașterii și a creativității, ea fiind educația acelor simțuri pe care se bazează inteligența și gândirea creatoare a copiilor, stimulând flexibilitatea și spiritul critic.

Bibliografie
Argintescu, A.N. – Expresivitate, valoare, mesaj plastic, Editura Minerva, București, 1973
Cristea, M.; Nițescu, V.; Panait, D.H.; Stănescu Surdu, E. – Ghid metodic de educație plastică, pentru clasele I-IV și pentru activitatea metodică din școlile normale, Editura Petrion, București, 1997
Șușală, I. – Estetica și psihopedagogia artelor plastice și a desenului, Editura Sigma, București, 2000