Metodele de învăţare activă centrate pe elev – bulgărele de zăpadă, într-o lecţie de biologie

Măiestria profesorului constă în alegerea celei mai eficiente metode sau combinarea metodelor ca să atragă elevul în procesul de învăţare. Astfel, va reuşi mai uşor să-i formeze deprinderile şi priceperile de a acţiona; elevul va dobândi cunoştinţe şi le va reorganiza sub o altă structură în vederea unei achiziţii următoare cu scopul de a se adapta noului, rezolvând probleme noi prin găsirea soluţiilor optime. Pentru a veni în sprijinul acestei idei, am aplicat una din metodele de învăţare activă centrate pe elev, bulgărele de zăpadă, într-o lecţie de biologie

„Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi, inainte de toate, a învăţa.” (Nicolae Iorga)

Din multitudinea de metode active care generează învăţarea activă am aplicat metoda bulgărele de zăpadă la unitatea de învăţare: Organe de simţ – Fiziologia analizatorului auditiv, care poate fi integrată, după: tipul de învăţare promovat, în categoria metodelor de învăţare prin descoperire, gradul de dirijare a învăţării, modul de administrare a experienţei ce urmează a fi însuşită în metode de învăţare semialgoritmice, ce propune o dirijare parţială ce lasă loc şi independenţei şi posibilităţii de autoorganizare  şi organizare a activităţii o metodă centrată mai mult pe elev împletită cu cea desfăşurată în mod cooperativ.

Se porneşte de la premisa că elevii cunosc ce e organul de simţ, toate componentele analizatorului auditiv cu localizarea, caracteristicile şi rolul fiecăruia şi schema arcului reflex.

Ceea ce trebuie să cunoască fiecare elev este cum trebuie să ordoneze şi să coreleze informaţiile pentru ca să se ajungă să motiveze la final că a învăţat cum se formează senzaţia auditivă.

Pentru aceasta trebuie să se cunoască fazele metodei de învăţare activă:
1. Faza introductivă – se expune problema: Formarea senzaţiei auditive
2. Faza lucrului individual. Fiecare elev are la dispoziţie manualul, atlasul anatomic, imagini cu urechea.
3. Faza lucrului în perechi când se pot solicita răspunsuri la întrebări individuale între colegi.
4. Faza reuniunii mari e atunci când organizaţi pe grupuri pot discuta situaţii la care s-a ajuns.
5. Faza raportării soluţiilor la clasă e faza când liderii expun schemele cu fiziologia urechii.
6. Faza decizională este dată de situaţia finală când se scrie schema pe tablă cu formarea senzaţiei auditive.

Ceea ce ştiu este:
Excitant    – semnal  –  receptor    – cale de conducere   –   centru nervos
Sursa de zgomot  –  zgomot –  organ de simţ  –  nerv senzitiv    –  creier

Vor să ştie despre cum se leagă aceste informaţii despre componentele urechii pentru a ajunge la formarea senzaţiei auditive

Au învăţat:
Stimuli auditivi ( unde sonore-aplauze) – captaţi de urechea externă ( pavilion-conduct auditiv extern-timpan) – conduşi în continuare de urechea medie (ciocan – nicovală – scăriţă – membrana ferestrei ovale) – şi receptaţi de urechea internă (perilimfă – endolimfă – excitaţi de receptorii auditivi din melcul membranos) – transmit stimulii – nerv auditiv – la scoarţa cerebrală: lob temporal-aria auditivă: formează senzaţia de auz.

Avantajele metodei active:

• Face lecţia interesantă, creşte motivaţia elevilor prin faptul că sunt conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;
• Are ca efect învăţarea centrată pe elev ce presupune o abordare a unui stil de învăţare activ şi o integrare a programelor de învăţare în funcţie de ritmul propriu de învăţare al elevului. Fiecare elev trebuie să fie implicat şi responsabil pentru progresele pe care le face în ceea ce priveşte propria formare, trebuie să fie  cooperant la propria formare.
• Dezvoltă abilităţi de colaborare şi ajutor reciproc;
• Asigură elevului condiţii optime de a se afirma individual şi în echipă dezvoltând gândirea critică şi motivaţia pentru învăţare şi permiţănd evaluarea proprie;
• Angajează intens toate forţele psihice de cunoaştere;
• Pune accentul pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, prin manipulare în plan mintal a obiectelor, acţiunilor.

Se încearcă apropierea cunoaşterii didactice de cunoaşterea ştiinţifică, prin problema activizării, fiind necesară introducerea elevilor în mecanismele care au condus spre descoperiri şi nu de a-i pune pe aceştia să memoreze descoperirile ştiinţei, ceea ce presupune  crearea unei ipostaze de „cercetător” pentru cel ce este în situaţia de învăţare, obligându-l să parcurgă drumul cunoaşterii pentru a descoperi sau redescoperi el însuşi adevărurile ştiinţifice.

„Orice metodă pedagogică rezultă din întâlnirea mai multor factori şi, din acest punct de vedere, educaţia va rămâne mereu o artă: arta de a adapta, la o situaţie precisă, indicaţiile generale date de cărţile de metodologie.”  Gaston Mialaret

Bibliografie:
1. Cerghit, Ioan, 2006, Metode de învăţământ, Iaşi, Editura Polirom
2. Cerghit Ioan Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1997
3. Cucoş Constantin (coord.), 1998, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi,
4.  Dulama, Maria, Eliza, 2002, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Editura Clusium
5. Ionescu Miron, Radu Ion, 1995, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca
6. Pavel Mureşan, 1990,  Învăţarea eficientă şi rapidă, Editura Ceres, Bucureşti.