Mijloace de învățământ folosite în procesul de predare-învățare a chimiei în gimnaziu

Dintotdeauna, școala a folosit resurse, instrumente, materiale didactice cu scopul de a aduce în fața elevilor realitatea autentică sau pentru a sublinia această realitate, astfel încât să orienteze procesul de percepere de către elevi. Pentru elevi, cunoștințele însușite numai verbal (din ceea ce spune profesorul) sau prin memorarea textelor din cărți nu au în sine o valoare suficientă pentru o bună învățare. De aceea s-a recurs la diferite resurse materiale, cu scopul de a aduce în câmpul de observație al elevilor realitatea, mai mult sau mai puțin accesibilă în mod direct.

Resursele materiale sunt instrumente care sprijină predarea şi învăţarea. Ele au evoluat de la obiectele naturale la cele concepute şi realizate în mod intenţionat în scopuri didactice, în acord cu sarcinile şi conţinutul învăţământului în diferite etape ale dezvoltării societăţii, cu progresele ştiinţei şi tehnicii, ale pedagogiei şi psihologiei, cu practica didactică, ajungând în prezent la o mare diversitate şi un deosebit grad de complexitate.

Mijloacele didactice reprezintă ansamblul resurselor materiale folosite în procesul de învăţământ investite cu anumite funcţii pedagogice, pentru a uşura comunicarea, înţelegerea, formarea noţiunilor şi deprinderilor, fixarea, evaluarea şi aplicarea cunoştinţelor şi priceperilor. Ele au un anumit potenţial pedagogic care se valorifică în cadrul lecţiei pentru realizarea obiectivelor stabilite şi influenţează gradul de participare a elevilor la procesul de învăţare.

Funcțiile mijloacelor de învăţământ sunt:

a) Funcţia de comunicare (informare) – constă în capacitatea mijloacelor de învăţământ de a comunica direct informaţii despre obiectele şi fenomenele studiate. Spre deosebire de învăţământul tradiţional, în care profesorul reprezintă principala sursă de informaţii, în învăţământul modern, atât profesorii cât şi elevii, au la dispoziţie o mare diversitate de surse de informaţii, pentru asimilarea mai uşoară şi mai completă a cunoştinţelor şi abilităţilor. Elevul nu mai primeşte cunoştinţele de-a gata, ci le dobândeşte în mai mare măsură prin efort personal, sub îndrumarea profesorului. Mijloacele audio-vizuale au avantajul că pot să reprezinte originalul şi să transmită într-un timp dat o cantitate sporită de informaţii, comparativ cu alte mijloace de învăţământ.
Integrate raţional în lecţie, mijloacele de învăţământ potenţează expunerea şi o fac mai dinamică, mai interesantă.

b) Funcţia ilustrativ demonstrativă – susţine şi ameliorează comunicarea prin limbajul vorbit. Indiferent de mijloacele de învăţământ folosite, demonstraţia trebuie să respecte următoarele cerinţe metodice: pregătirea demonstraţiei, prelucrarea datelor obţinute şi integrarea cunoştinţelor noi în experienţa anterioară a elevilor;

c) Funcţia formativ-educativă – prin modul în care sunt concepute şi realizate, mijloacele didactice pot contribui la dezvoltarea gândirii logice, la activizarea atenţiei, la formarea de priceperi şi deprinderi practice. Prin modul în care sunt folosite în lecţie, mijloacele de învăţământ pot contribui la dezvoltarea curiozităţii epistemice, a intereselor cognitive şi favorizează activitatea independentă.

d) Funcţia motivaţională – unde mijloacele didactice au o anumită încărcătură emoţională şi pot trezi interesul şi curiozitatea pentru ceea ce urmează să fie cunoscut de către elevi; ele pot mobiliza efortul de învăţare în timpul lecţiei, sensibilizând şi dezvoltând motivaţia învăţării;

e) Funcţia estetică – derivă din posibilitatea unor mijloace de învăţământ de a contribui la dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi de apreciere a fenomenului;

f) Funcţia de raţionalizare a efortului în activitatea didactică (ergonomică) – mijloacele de învăţământ pot contribui la asigurarea unor ritmuri de învăţare în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale elevilor. Ele îl pot elibera pe profesor de o serie de activităţi de rutină, dându-i posibilitatea să acorde mai mult timp organizării şi îndrumării activităţii elevilor;

g) Funcţia de evaluare a randamentului şcolar – constă în capacitatea unor mijloace didactice de a pune în evidenţă rezultatele învăţării, de a diagnostica şi aprecia progresele elevilor, prin crearea de situaţii problemă, care să testeze capacitatea elevilor de a opera cu datele învăţate;

h) Funcţia substitutivă – rezultă din posibilitatea unor mijloace didactice de a se adresa elevilor de la distanţă (emisiuni de radio şi teleşcoală folosite pentru cursuri fără frecvenţă, pentru pregătirea examenelor, pentru educaţia permanentă, dincolo de cadrul şcolar);

i) Funcţia de orientare a intereselor profesionale ale elevilor – se realizează  în special prin intermediul mijloacelor audio-vizuale. Există seturi de planşe şi filme sau diapozitive care prezintă diferite profesiuni; activitatea practică sau cea experimentală de laborator pot dezvolta interesul pentru aprofundarea şi continuarea studiilor într-un anumit domeniu.

Diversitatea deosebită a mijloacelor de învăţământ permite clasificarea lor după diferite criterii. În funcţie de rolul dominant pe care îl au în lecţie, mijloacele de învăţământ se pot clasifica în patru grupe:

G1. Mijloace de învăţământ pentru comunicare (transmiterea) de informaţii şi ilustrare (demonstrare) – cuprind acele mijloace cu mesaj informaţional cum sunt: filmele didactice, diafilmele, folii pentru retroproiector, discuri, benzi înregistrate, emisiuni radio – TV, tablouri, hărţi, planşe, atlase, etc. Aceste mijloace de învăţământ transmit informaţii, dezvăluie anumite trăsături caracteristice, însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor, contribuie la formarea unor reprezentări şi noţiuni, sau la executarea unor acţiuni în vederea formării şi dezvoltării operaţiilor intelectuale.
Se pot clasifica în mijloace audio-vizuale şi materiale grafice;

G2. Mijloace de învăţământ pentru investigaţie, exersare şi formare a deprinderilor de activitate – creşterea ponderii activităţii experimentale la disciplinele fundamentale şi de specialitate a condus la diversificarea şi folosirea într-un grad tot mai mare a mijloacelor care stimulează procesul de investigare, prin efectuarea de experimente, prin descoperire, exerciţiul pentru formarea deprinderilor practice. În această categorie de mijloace se includ: trusele de laborator (pentru elevi şi pentru profesori), aparatele de măsură şi control, modelele şi machetele, simulatoarele, sculele, dispozitivele, maşinile-unelte şi instalaţiile, aparatele pentru educaţie fizică, instrumente muzicale, etc.;

G3. Mijloace de învăţământ pentru raţionalizarea timpului – care includ dispozitive, şabloane, hărţi de contur, maşini de multiplicat, etc.;

G4. Mijloace de învăţământ folosite pentru evaluarea rezultatelor învăţării – teste, dispozitive de examinare, aparate de verificare, a deprinderilor practice etc.

Este de menţionat calculatorul electronic, mijlocul de învăţare cel mai modern cu posibilităţi didactice extrem de extinse, care pot avea caracteristicile tuturor grupelor prezentate anterior.

Valoarea mijloacelor de învăţământ în lecţii constă în special în faptul că, folosite în mod adecvat, contribuie la eficiența învăţării. Un mijloc de învățământ este cu atât mai eficient cu cât înglobează o valoare cognitivă şi formativă mai mare, care să contribuie la realizarea obiectivelor pedagogice ale lecţiei în care se integrează. Un mijloc de învăţământ nu este eficient prin sine însuşi, ci în funcţie de obiectivele propuse, conţinutul învăţării şi metodele didactice folosite.

Bibliografie
1. AUSUBEL, D.,1981- Învăţarea în şcoală, E.D.P., Bucureşti;
2. Naumescu, A., Noţiuni de metodica predarii chimiei, Editura Casa cărţii de ştiinţă, 1997;
3. Pirău, M.T.,2005- Introducere în pedagogie, Editura Risoprint,Cluj-Napoca;
4. Creţu, D.,Nicu, A.,- Pedagogie şi elemente de psihologie, Sibiu, Editura Universităţii „Lucian Blaga“;
5. Fătu, S., Jinga, I.’, Învăţarea eficientă a conceptelor fundamentale de  chimie, Editura Corint, Bucureşti, 1997;
6. SAFRAN, O.,GRIGORIU,B.,1976 – Coordonate ale predării – învăţării din perspectiva   didacticii moderne, E.D.P., Bucureşti;
7. Şunel, V., ş.a., Metodica predării chimiei, , Editura Marathon, Iaşi, 1997;
8. L.Ursea, D.Bogdan, Învăţarea inovatoare în contextul reformei învățământului preuniversitar, Revista Profchim, nr. 5, 2001;
9. * * *, 1981- Guide de l’Unesco pour les professeurs des sciences, Les presses de l’Unesco, Paris;