Mnemonice vs. fițuici
Absolventă a programului postuniversitar REDION, din cadrul Universitatii de Vest Timișoara, și a Facultății de Litere și istorie, Universitatea din Craiova. Este profesor de Limba și literatura română la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia.
Elevul contemporan trebuie să facă față unor provocări diverse, supraabundența informațiilor, multitaskingul, lipsa de motivație a învățării, convingerea inutilității memorării unor concepte anacronice, toate conducând către plictiseală, iritare, dezinteres, ce afectează individul dar și colectivitatea, procesul învățării, randamentul, implicând nu rareori eșecul. Există cercetări în domeniul îmbunătățirii și consolidării memoriei, însă cele mai importante sunt tehnicile mnemonice prin care învață cu ușurință date ce trebuie memorate pe de rost. Acestea nu trebuie nicidecum generalizate, ci numai în contextul memorării unor termeni complecși, a căror reținere este esențială și sigură prin apelarea la un mod atractiv, precum în scopul memorării unor date istorice, a unor concepte din terminologie specifică unei discipline, nume de personaje etc.
Știm cu toții că literatura studiată în liceu este ruptă de aspirațiile elevului modern, care nu înțelege rostul studierii unor opere plasate într-o realitate pe care nu o pot conceptualiza. Profesorii se confruntă nu de puține ori cu refuzul elevilor de a citi, de a se pregăti din timp în vederea examenelor pe care trebuie să le promoveze. Ce tehnici abordăm atunci?
Avem la îndemână hărțile conceptuale, rezumatul, schițele, portofoliul, ecranizările, dramatizările, jocul de rol, însă elevii Generației Z sunt tot mai interesați de jocuri video, de testele pentru obținerea permisului auto, de Tik Tok. Așa că, în scurt timp ne îndepărtăm tot mai mult de obiectivul principal și pe măsură ce insistăm asupra necesității lecturii, a studiului, nu facem decât să ne izolăm și mai mult de elevii prinși în plasa tentațiilor virtuale și nu numai. Aceeași reacție este observată și în rândul elevilor de gimnaziu, care alocă din de în ce mai puțin timp de studiu disciplinelor la care nu vor susține examene și se îndreaptă, voluntar sau îndemnați de profesori de succes în industria meditațiilor spre memorarea mecanică a unor modele de compuneri, care le înăbușă din start creativitatea, spiritul critic, plăcerea argumentării.
Ce sunt mnemonicele? DEX -ul definește termenul astfel – mnemonic ă(adj.)=care ajută memoria, care se referă la memorie. Mnemonica nu se bazează neapărat pe cunoașterea tehnicilor de memorare, cât pe capacitatea de a-ți aminti noțiuni aride.
Mnemonica este o abilitate, ce poate fi comparată cu acțiuni computaționale – șterge conștient date stocate, stabilește durata memorării, mută date stocate. Ea oferă capacitatea de a acumula o cantitate uriașă de informații, economie de timp la memorare, capacitatea de a învăța rapid, dezvoltarea puternică a gândirii și a atenției. Sunt autentice fițuici la care pot recurge elevii, cu deosebirea că pot fi păstrate în memorie, nu ai nevoie de hârtie pentru ele și sunt invizibile, deci nu există riscul eliminării din examen. Câți dintre noi nu am făcut măcar o dată un semn pe mână pentru a nu uita îndeplinirea unei sarcini? Câți nu am recurs la asocieri cu contextul personal, cu elemente dintr-o poveste, pentru a memora mai bine anumite aspecte? Câți dintre noi nu apelăm și astăzi la celebrul pumn strâns pe care verificăm numărul de zile ale fiecărei luni? Mnemonica oferă trucuri de memorare, uneori instinctive, care plac copiilor și îi atrag către învățare, pe care nu o mai văd ca pe o corvoadă. Amintesc câteva tehnici, precum acronimul – cuvânt obținut din primele litere sau grupuri de litere ale unor noțiuni, fraze alcătuite din acronime (celebrul des utilizat termen-SMART= caracteristicile unui obiectiv pentru a fi atins ușor, acronimul este format din cuvinte englezești Specific, Măsurabil, Accesibil, Relevant; și încadrat în Timp, pe care le asociază cu termenul englezesc smart=deștept)
Astfel, am învățat grupele din tabloul lui Mendeleev-Grupa I- Hai LiNa,CĂ(K) RăbDarea CoSta Franci HAI LINA CĂ RĂBDAREA COSTĂ FRANCI,(Hidrogen, Litiu, Natriu, Rubidiu, Cesiu, Franciu),
Grupa a II-a – BEHĂIE MĂGARUL C-A SĂRIT BARIERA(Beriliu, Magneziu, Calciu, Stronțiu, Bariu, Rodiu).Acronimul este o metodă excelentă pentru memorarea conținuturilor la geografie, istorie, fizică, chimie, însă nu funcționează la fel pentru literatură.
La ora de limba română, utilizez acronimul în fixarea trăsăturilor esențiale ale curentelor literare-SSS-Sugestie, Simbol, Sinestezie (Simbolism),RIN (Reverie, Iubire, Natură). Acronimul este ușor de reținut când cuvântul creat din inițialele celorlalte este un cuvânt cu sens, la care se raportează elevul și este foarte eficient când substituie serii mici de cuvinte.
Povestirea poate fi o tehnică mnemonică – îndrumați elevii să scrie o poveste scurtă cu acele cuvinte pe care să le rețină, este și un exercițiu de scriere creativă, dar și ajută în memorarea unor acțiuni. Textul creat trebuie să conțină cuvintele – cheie, iar acțiunea imaginată trebuie să fie captivantă și logică. Uneori, elevii creează astfel de povestiri ce constituie autentice rezumate ale operelor literare de studiat pentru bacalaureat, dar pe care nu le-au citit. În completare, asociază imagini semnificative, imagini-cheie, ironice, precum un baltag (M.Sadoveanu – „Baltagul”), o sapă (L. Rebreanu – „Ion”), o moară (I. Slavici – „Moara cu noroc”), o ciupercă (I. Barbu – „Riga Crypto și lapona Enigel”), o stea (M. Eminescu- „Luceafărul”) etc. pentru a asocia numele autorului cu titlul operei.
Rimele ajută în memorare – conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale concluzive – deci, așadar, prin urmare-(Prin urmare și-așa deci este vorba despre greci, Așadar și prin urmare, ei făceau comerț pe mare.).Crearea unui text cu rimă oferă atractivitate, dar și memorare de durată.
Acrostihul poate fi utilizat cu succes în reținerea unui singur termen, dar care are anumite particularități (literele care sunt poziționate la începutul fiecărui rând creează cuvântul principal.) Simbolurile de zi cu zi precum culoarea semafoarelor și a semnelor de circulație pot fi instrumente mnemonice foarte bune.
Asocierea cuvintelor cu un termen care le e familiar elevilor este un alt truc eficient – indicatoare rutiere: două bucăți de fier, două ape, huligani și sclavi: o trecere la nivel fără barieră, podul de pod („două ape”); copii cu atenție („bătăuși”); lucrări rutiere („sclavi”).
Elevii trebuie încurajați în crearea propriilor instrumente mnemonice, apelând la imagine, culoare, sunet, experiență personală, mirosuri, sentimente, mișcare, dar autotestarea și exersarea în timp sunt tehnicile cele mai eficiente în recapitularea materialului.
Bibliografie
García López, L. Reguli mnemonice pentru memorarea conținutului educațional. Educație 3.0.
Urbina, M. (2013, iulie 27). Mnemonice cu acronime și acrostice . Mnemonic
Louis Sebastian. Manual scurt de mnemonică Creative Commons, 2007.
Cuvinte cheie: învățare, memorie, tehnici, elevi, mnemonic, educațional, examene
Accesări: 1.098




Ministerul Educaţiei