Modalități de învățare, la 20 de ani distanță

Elevul din zilele noastre este din ce în ce mai puțin motivat să învețe. Informația este la îndemâna oricui, numai la un clic distanță. Cu siguranță, noțiunea de învățare și mai ales acumularea de noi cunoștințe și-au schimbat semnificațiile față de acum 20 de ani. Parcă este vorba mai puțin de motivație intrinsecă pentru cunoaștere, de curiozitate și de bucuria descoperirii, ci de un cu totul alt traseu al celui care este pus în fața învățării.
Ce aveam de făcut în calitate de elevi când trebuia să găsim informații despre un subiect dat?

Mergeam la bibliotecă, încercam să găsim în reviste de specialitate sau în anumite cărți date despre subiectul dat. Să nu mai vorbim de xeroxat, printat, o adevărată aventură!

Eram în anul I de facultate, în 2001, când părinții mi-au achiziționat (prin rate, cum făceau toți românii) primul computer. A urmat lungul și inutilul drum al conectării dispozitivului la o rețea de Internet. A durat ceva timp până am reușit să am internet acasă. Dar nu la anii 2000 vreau să fac referire, ci la 1995, când trebuia să fac un eseu literar sau un proiect la fizică, istorie, biologie, istorie. Atunci puneam în mișcare prieteni, părinții prietenilor, apelam la vechile reviste ale părinților, găseam, nu găseam, plângeam că nu pot să mă duc la școală fără tema făcută. Luam drumul bibliotecii comunale, apoi județene, unde cu siguranță aveam să găsesc tot ce îmi trebuia. Urma realizarea proiectului, coli mari de scris, carioci, culori, riglă, creioane ascuțite meticulos, stilou cu cerneală neagră – și lupta începea. Xerox după imagini reprezentative și succesul era garantat. Ziua cea mare de la școală, emoțiile prezentării. Căutai licărirea din ochii doamnei sau domnului profesor și știai că zecele e al tău! Veneai acasă plutind și povesteai părinților ore în șir despre cum a fost. Ei te priveau admirativ, știau că ești deja specialist în oxigenul de la chimie, pe care l-ai prezentat cum nu se putea mai bine, și mai știau un lucru: că nu te lași și oricând ai ceva de realizat o să reușești!

2017 și o fetiță de 8 ani în fața laptopului. Are nevoie de informații despre Delta Dunării și Marea Neagră.Este în clasa a II-a.Nu mă întreabă nimic.Caută pe Google informații, le duce cu copy/paste în word , adaugă fotografii și print.E mulțumită de rezultat!Mă întreabă dacă vreau să îmi citească ce a găsit despre subiectele date, o aprob și după scurta lectură foaia merge în ghiozdan.Nu știu dacă a reținut mare lucru, știu doar că mi-a spus că știe ce înseamnă biosferă și că nu e nevoie să îi explic.

Clasa de elevi, 1990. Eu, elevă în clasa a III-a. Preocupată în mod asumat de școală. Doamna bibliotecară vine și ne anunță că putem împrumuta cărți noi de la bibliotecă, într-un anumit interval orar. Merg acasă panicată să nu cumva să ratez ora când puteam lua cărți de la bibliotecă. Ajung în curtea școlii. Zarvă mare. Multi copii veniseră să ia cărți de la bibliotecă. Mai erau și câțiva veniți să joace fotbal în curtea școlii, dar, când ne-a chemat doamna, cu toții am intrat fascinați în bibliotecă. Mirosea a carte nouă, a hârtie proaspăt ieșită din tipar. Aveam voie să luăm maxim două cărți și să le aducem în două săptămâni. Eu aranjasem afară cu Alin (coleg venit la fotbal) să ia cărți și pentru el și să mi le dea mie. Zis și făcut! Afacerea a mers ca pe roate și am ajuns acasă cu patru cărți în loc de două și cu o sete nebună de lectură. Așa am descoperit lumea fascinantă a lui Jules Verne, a lui Constantin Chiriță și multe altele și mă încadram la timp fără a face rabat de la temele zilnice!

2017, fetița mea de clasă a II-a își cumpără romane pentru puști de vârsta ei ba de la standul de ziare, ba de la anumite librării. Citește cărți despre pisici și căței, devenite personaje verosimile în lumi închipuite. Îmi citește și mie, adesea, din ele și mă pune la curent cu ce s-a mai petrecut pe acolo. Citește când vrea, nu o obligă nimeni să o facă, citește, poate, pentru că a crescut printre cărți. Sunt sigură că și alți copii de vârsta ei citesc din pasiune. Dă clic pe net, caută următoarea carte din serie și mă roagă să i-o comand. Nu spun niciodată că nu o comand, pentru că îmi e drag să o văd citind.

Deși nu am iubit niciodată științele exacte, m-am bucurat enorm când am primit o culegere de exerciții și probleme, fiind în clasa a II-a. Datoria mea era să lucrez în plus. Și o făceam, docil și serios. În ritmul meu, dar o făceam. Îmi plăcea sau nu… încercam să fac față provocărilor propuse.

Acum există atât de multe materiale suplimentare, pe arii și domenii, dar, de cele mai multe ori, nu există dorința de a face ceva în plus. Lipsește motivația, curiozitatea, pentru că orice se poate afla extrem de ușor. Dar ce nu înțelege elevul din 2018 este că sunt momente când va trebuie să dovedească că știe fără a face apel la niciun alt dispozitiv. Știi sau nu… Dincolo de timp și de timpuri, în fața foii de examen, trebuie să dovedim că putem face față!