Modalități de realizare a educației socio-emoționale în practica didactică din grădiniță

Ca adulți, îndrumăm, în mod conștient sau nu, emoțiile copiilor, iar felul în care reacționăm la emoțiilor acestora va determina relația lor cu emoțiile. Dezvoltarea socio-emoțională poate influența calitatea vieții și chiar succesul unui individ. Diferența dintre competența emoțională și cea socială este evidentă în perioada de preșcolaritate, când formarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie depind de abilitatea copilului de a recunoaște și de a reacționa adecvat atât la propriile lui emoții, cât și ale celor din jurul său.

Există o strânsă legătură între dezvoltarea emoțională şi cea socială a preșcolarului, absența anumitor competențe emoționale suferind repercusiuni în manifestarea comportamentului copilului în plan social (timiditate, anxietate, agresivitate, tulburări de comportament etc.). În cadrul familial, părinții sunt primii care contribuie la dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor, prin exprimarea propriilor emoții, prin reacțiile și răspunsurile comportamentale la emoțiile și nevoile copilului. Legătura dintre competența emoțională și cea socială este evidentă în perioada de preșcolaritate, când formarea și dezvoltarea relațiilor de prietenie depind de abilitatea copilului de a recunoaște și de a reacționa adecvat atât la propriile lui emoții, cât și ale celor din jurul său.

Copiii ale căror abilități sociale sunt insuficient dezvoltate întâmpină dificultăți în formarea și menținerea relațiilor sociale în cadrul grădiniței (pot fi marginalizați și respinși de colegii lor, se izolează, se retrag într-un colț și se joacă singuri, sunt triști etc.) sau în urmărirea explicațiilor educatoarei (nu se pot concentra în timpul activităților, nu își duc la bun sfârșit sarcina de lucru, abandonează jocul propus etc.). Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor provine adesea și este influențată de relația cu adulții (părinți, bunici, educatoare), iar învățarea oricărui comportament este corelat cu comportamentele, atitudinile și valorile promovate în mediul în care trăiește (familia), dar și în mediul educațional din grădiniță, în care un preșcolar își petrece o bună perioadă de timp (8 ore, la grădinițele cu program prelungit). Aceste două medii trebuie să reprezinte pentru copii medii securizante, în care ei se simt confortabil, în care nu simt nicio teamă, nu sunt neglijați și nici marginalizați, în care li se oferă dragoste și protecție necondiționată „hic et nunc” („aici și acum”).

Comportamentul social și emoţiile preşcolarilor se dezvoltă odată cu fiecare etapă de vârstă și potrivit temperamentului fiecărui copil. Unii preşcolari sunt veseli şi se adaptează ușor, în vreme ce alţii au tendinţa de a răspunde negativ în fața unor situaţii diverse. Aptitudinile sociale se dezvoltă treptat, copilul trecând de la o stare de dependenţă şi egocentrism, la creativitate, independenţă și sensibilitate. O importanţă deosebită acordăm astăzi educaţiei timpurii. Însuşi Curriculum pentru învăţământul preşcolar se adresează copiilor de 3-7 ani care îşi petrec mult timp cu educatoarele şi cu părinţii, deci cu adulţii sau cu colegii, deci cu cei de seama lor. Ei relaţionează diferit cu educatoarele, cu mama, cu bunica, cu colegii sau cu fratele. Dezvoltarea socială se referă la interacţiunea cu adulţii, cu copiii de vârstă apropiată, la acceptarea şi respectarea diversităţii, la dezvoltarea comportamentelor prosociale. Dezvoltarea emoţională presupune dezvoltarea conceptului de sine, dezvoltarea controlului emoţional și dezvoltarea expresivităţii emoţionale.

Copilul păşeşte în viaţă fără a şti prea multe. El porneşte să cunoască lumea și începe prin a se cunoaşte pe el însuşi.

O importanţă deosebită trebuie să acordăm copiilor în cunoaşterea şi dezvoltarea stimei de sine. Stima de sine crescută reprezintă un factor important ce influențează succesul în viaţă. Încrederea în propriile forţe, o stimă de sine bine reprezentată, contribuie major la creşterea gradului de fericire și a stării de bine a copiilor. Stima de sine este acel sentiment pe care îl avem cu privire la noi inşine, iar comportamentul nostru reflectă întocmai aceste sentimente. De exemplu, un copil care are încredere în sine, acționează independent, îşi asumă responsabilitatea faptelor sale, acceptă complimentele pe care le primeşte, tolerează sentimentul de frustrare, îşi asumă sarcini în cadrul grupului și provocări noi, poate gestiona atât emoţii negative, cât și pozitive, se oferă să îi ajute pe cei din jur.

Pentru copii, sursa cea mai importantă pentru formarea stimei de sine o constituie evaluările părinților, care pot creşte gradul de încredere în sine al copilului lor. Mulţi părinţi o fac, fără să îşi dea seama că vorbele și faptele lor au un impact major faţă de ceea ce simte copilul lor despre sine însuşi. E necesar ca atunci când părinții sunt mulțumiţi de copiii lor, să le comunice şi lor acest lucru. Uneori, adulții exprimă cu multă uşurinţă sentimentele negative, dar inexplicabil, de cele mai multe ori, nu reuşesc să le exprime și pe cele pozitive, mai ales în fața copiilor. Paul Popescu-Neveanu afirma, în cartea sa „Tratat de Psihologie”, publicată de Editura Trei, București, în anul 2013: „Copiii au nevoie de confirmări şi reconfirmări, neavând capabilitatea să evalueze o situaţie în ansamblul ei. Este foarte important ca persoanele de referinţă din viaţa copilului (părinţi, bunici, educatoare) să aibă acelaşi sistem de referinţă în judecarea acţiunilor copilului; de aici nu mai este decât un pas până la dezvoltarea conceptului de sine și exprimarea afecțiunii față de membrii familiei. De exemplu, un copil cu stimă de sine scăzută evită să încerce lucruri noi, se simte neiubit și nedorit, îi invinovăţeşte pe cei din jurul lui pentru micile lui neplăceri, este sau pretinde a fi indiferent din punct de vedere emoțional, nu poate tolera un nivel mediu de frustrare, este uşor influenţabil, în timp ce un copil care are încredere în forțele proprii este vesel, zâmbitor, manifestă empatie, seninătate, implicare, adaptabilitate, toleranță la frustrare etc.”

Copiii pot învăța de la adulți tipare de reacție și comportament, de aceea trebuie să avem mare grijă cum gestionăm propriile noastre emoții, în diferite contexte sociale.

Competenţele emoţionale se dezvoltă prin interacţiuni dinamice şi reciproce între temperament şi comportamente de socializare. Un rol esenţial revine practicilor de socializare care întăresc, prin exprimarea emoţională, dezvoltarea competenţelor socio-emoţionale (cunoştinţe, atitudini, abilităţi) şi modelează astfel competenţele sociale ale copiilor.

Copilul preșcolar, susținut de educatoare și părinți, ar trebui să dobândească anumite competențe socio-emoționale: să demonstreze cunoașterea însușirilor proprii și să manifeste satisfacție pentru propriile reușite și încredere în sine, să manifeste independență în acțiunile sale, să fie capabil să recunoască și să își exprime corespunzător emoțiile, să fie capabil să stabilească relații pozitive și de respect cu copiii de vârstă apropiată și cu adulții, să poată manifesta empatie față de copiii cu care interacționează, să demonstreze abilități de cooperare în interacțiunile de grup etc.

Evaluarea nivelului de dezvoltare socio-emoțională a copilului, în funcție de vârstă, se face urmărind anumite aspecte: dezvoltarea conceptului de sine, autocontrolului și a expresivității emoționale, interacțiunile cu copiii de vârstă apropiată, cu adulții, în grup.

E necesar să le vorbim copiilor despre sentimente, nevoi, dorințe, alegeri, emoții. Astfel, copiii reușesc să facă față provocărilor emoționale și sociale, pe care le pot experimenta la tot pasul. Vorbind cu copiii despre sentimente și exprimarea liberă a acestora, îi învățăm să devină mai sensibili și mai generoși, înțelegând punctul de vedere al celuilalt. Este foarte important ca, copilul să reflecteze și să învețe din experiențele trăite, chiar dacă acestea sunt uneori negative, iar noi să fim alături de el, ghidându-l din punct de vedere emoțional. La grădiniță, există numeroase oportunități pentru a sesiza care sunt nevoile, dorințele fiecărui copil și pentru a găsi soluții optime, uneori de compromis, care să funcționeze pentru fiecare; datorită acestor soluții, copilul învață să fie mai tolerant, mai înțelegător, păstrându-și totuși personalitatea integră și nevoia de a face un anumit lucru. Este indicat să oferim copiilor exemple multiple de bună practică și modele de comportament, în ceea ce privește exprimarea propriilor emoții și verbalizarea propriilor nevoi.

Dezvoltarea socio-emoțională a preșcolarilor și introducerea în procesul instructiv-educativ din grădiniță a unor activități menite să le dezvolte copiilor competențele socio-emoționale de la o vârstă fragedă, constituie premisa dezvoltării armonioase și echilibrate a personalității copiilor.