Motivația învățării la elevii din ciclul liceal, din perspectiva cadrelor didactice

Este îndeobște asimilat cu adevărul faptul că generațiile actuale, fie că vorbim de generația X, de millennials (sau generația Y), fie că vorbim de generația Z, sunt dificil de motivat. Mai mult, este dificilă menținerea unui nivel adecvat al motivației pentru o perioadă mai lungă de timp, indiferent dacă e vorba de educație sau de profesie. Motivația de a depune efort în mod constant pentru a te educa vine astăzi în contradicție cu o serie de „axiome” promovate în societate: nu trebuie să înveți, găsești răspuns pe Google la orice; distracția este cea mai importantă; chiar dacă ai o diplomă, vinzi în piață; nu e important să ai hârtia, important e ce știi să faci etc. Lupta cu aceste neajunsuri este un drum sisific ce poate determina profesorul la un moment dat să renunțe la promovarea cu energie a demersului său, îl poate deturna de la scopurile sale și, cel mai rău, îl poate determina să adopte el însuși aceste „legități”, astfel că, alături de elev, profesorul duce o luptă continuă cu cei din jur și cu sine.

Educația este un aspect important în viața fiecărui om, iar acest capitol nu se închide odată cu atingerea unui prag de vârstă, ci însoțește ființa umană pe parcursul întregii vieți. Întregul proces de adaptare la condițiile schimbătoare din societate ține de capacitatea individului de a învăța pe tot parcursul vieții.

Derivând în mod adecvat definiția motivației, se poate afirma că motivația învățării este dată de totalitatea mobilurilor care susțin energetic, activează și direcționează desfășurarea activităților de învățare [1]: Astfel, în activitățile destinate învățării, se disting două categorii de elemente motivaționale, grupate în funcție poziționarea sursei din care provin [1]:

Motivația intrinsecă grupează motive, factori, stimuli care provin din sursele interne ale elevului, când acesta este direct interesat în a dobândi noi cunoștințe, abilități, competențe, iar acest fapt decurge și din atractivitatea activităților educaționale, când se regăsește în cadrul lor, când simte că devine mai complet și mai competitiv în urma eforturilor făcute. Motivația intrinsecă se hrănește cu predilecție din curiozitatea epistemică, adică resimțirea acelei nevoi de a ști, ca un cadru general de manifestare;

Motivația extrinsecă își are sorgintea în exteriorul individului, când a ști ori a cunoaște nu mai este un scop în sine, atitudinea față de învățare fiind determinată de scopuri pe termen scurt, de obicei materializate în anumite foloase, recompense pe care elevul le poate primi de la părinți, familie, profesori, școală, acestea fiind mobilul învățării și nu educația, abordată ca un câmp în care cineva se poate realiza. În acest caz, satisfacția de a ști, de a fi competent, de a simți curiozitate și emoție nu apare, învățarea se face fără o plăcere interioară, fără atractivitate, fiind însoțită de multe ori de trăiri mai puțin dorite, precum teama în general și teama de eșec în special.

Practica pedagogică a demonstrat că elevul poate accesa ambele surse de motivație, atât cea intrinsecă, cât și cea extrinsecă, în funcție de o serie de factori precum: interesul personal pentru un anumit câmp de studiu, dar și recompensele pe care ar putea să le primească de la părinți ori de la alte persoane, plăcerea de a participa la orele de curs ale unui anumit profesor, dar și avantaje precum un loc fruntaș într-o competiție, premii în bunuri sau în bani, oferit de școală sau de autorități. În zona practicării exercițiului fizic și a educației fizice în școală, situația este aceeași. Se preferă sedentarismul la calculator sau la telefon, se preferă dieta de slăbit, care nu este sănătoasă, mai ales la vârsta adolescenței, când organismul are nevoie de toți nutrienții pentru a se maturiza armonios, este minimizată importanța mișcării, într-o lume afectată la nivel global de obezitate, boli metabolice, cardiologice, respiratorii și de postură corporală, grave.

Practicarea exercițiului fizic la adolescenții înmatriculați în ciclul inferior sau superior al liceului a devenit fie o corvoadă, fie un motiv de absență. Dificultatea motivării tinerilor și determinarea lor să practice mișcarea în mod organizat, mai ales în școală, unde nu au costuri suplimentare pentru asta, este extrem de dificilă, pentru că ei nu reușesc să își facă o proiecție a rezultatelor ce le vor obține în timp, au mari lacune în zona motivației intrinseci, iar elementele de motivație imediată sunt extrem de puține.

În acest sens, am inițiat o investigație, utilizând un chestionar alcătuit din 14 întrebări, fie cu răspuns la alegere, fie cu răspuns scurt, în vederea unei mai facile procesări și transformări în indicatori numerici, pentru analiză și concluzii. Grupul investigat a fost constituit din 52 de cadre didactice, cu o pondere egală privitor la mediul în care își desfășoară activitatea, respectiv urban/ rural.

Pentru această investigație a fost folosit un chestionar format din 14 itemi, cu răspuns la alegere sau deschis, în funcție de tipul de informație așteptat. Chestionarul a fost conceput în termeni simpli, cu formulări accesibile și s-a adresat tuturor profesorilor, atât din liceul în care profesez, cât și din alte unități de învățământ, în măsura în care s-a putut. Primele 3 întrebări au fost menite să arate mediul în care respondenții își desfășoară activitatea, vechimea la catedră și disciplina pe care o predau. Restul întrebărilor, în număr de 11, au vizat modul în care cadrul didactic a perceput problematica motivațională în munca desfășurată la catedră. Limbajul este simplu și accesibil, iar chestionarul a fost aplicat online, din cauza măsurilor restrictive privitoare la infecția cu virusul SARS-Cov-2. Acest mod de aplicare mai are și avantajul că ușurează prelucrarea sa și obținerea datelor statistice de ieșire.

Chestionarul a fost completat de un număr de 52 de cadre didactice, din care 50% își desfășoară activitatea în mediul rural și 50% în mediul urban. Structura grupului de respondenți în funcție de vechimea la catedră variază, 60% având o vechime mai mare de 10 ani, 30% cu vechimea cuprinsă între 5 și 10 ani, iar 10% au o vechime mai mică de 5 ani. Specialitatea respondenților se reflectă în toate ariile curriculare, 65% fiind profesori de Educație fizică, 15 % fac parte din aria Matematică și științe, 10% din aria curriculară Tehnologii, 5% sunt din aria Limbă și literatură și 5% Arte. Este asigurată astfel acoperirea tuturor ariilor curriculare învățământul liceal, ceea ce mărește relevanța concluziilor ce vor putea fi desprinse.

Că ne confruntăm cu o problemă reală privitor la nivelul existent al motivației elevilor față de studiu, este clar pentru 80% dintre profesorii chestionați, procentul fiind grăitor. În proporții egale, de 10%, respondenții au opinat că nu, nu există sau că nu reușesc să își dea seama. Opiniile respondenților asupra cauzelor care generează o astfel de lipsă generalizată de motivație diferă, însă se poate rezuma că nu există o singură cauză, lipsa motivației fiind rezultanta acțiunii unui cumul de motive, printre care enumerăm:

• Pătrunderea profundă a tehnologiilor digitale în viața omului;
• Lipsa unor recompense directe;
• Lipsa de resurse în general;
• Lipsa recunoașterii meritelor;
• Lipsa acută de modele și de valori în societate;
• Lipsa sprijinului și influenței pozitive a familiei;
• Lipsa unui sistem de valori bine structurat și acceptat de societate;
• Tendințele sociale.

Privitor la legătura dintre randamentul elevului și nivelul motivației sale, desigur că psihologia educației ne oferă un răspuns teoretic, dar anii de observație directă la catedră pot confirma, ori îmbogăți formulările teoretice. Astfel, 85% dintre cei chestionați au răspuns că acest fapt este cert: nivelul motivației și randamentul sunt în legătură directă. Un nivel optim al motivației conduce la obținerea unui bun randament școlar. Respondenții care nu au formulată o opinie în acest sens sunt în proporție de 10%, iar cei care cred că nivelul randamentului nu este determinat de nivelul motivației elevului sunt în proporție de 5%.

Credem că problema majoră nu ar fi motivarea propriu-zisă a elevului, ci obținerea unui nivel optim al motivației și menținerea acestui nivel pe termen lung. Din observațiile personale pot spune că, fără a emite o regulă, în general, adolescenții se entuziasmează ușor și încearcă să își asume diferite sarcini, însă se plictisesc la fel de ușor și copie cu mai mare ușurință exemplele negative (colegi care chiulesc, care evită să își asume și să ducă la bun sfârșit sarcini, promovând opinia că așa e cool), decât exemplele pozitive. Mai apare uneori și un anumit tip de bullying: tendința de a-i marginaliza și eventual a-i umili pe cei care se străduiesc în mod constant, sunt conștiincioși și obțin rezultate satisfăcătoare. Întrebați fiind despre aceste modalități de creștere a motivației, respondenții au mărturisit că recompensele imediate au efect. S-a făcut referire la insigne, diplome, recunoaștere în general din partea școlii, dar și la recompense din partea comunității, acolo unde administrațiile locale oferă celor mai buni elevi și celor cu rezultate foarte bune la concursurile școlare importante, premii în bani. Unii colegi mai folosesc și schimbarea rutinei de lucru la ore, incluzând activități nonformale precum quiz-urile, întreceri între clase sau între grupuri din aceeași clasă, vizionarea și dezbaterea unor materiale motivaționale.

De asemenea, se pare că îndrumarea elevului înspre a se privi pe sine cu obiectivitate și a se autoevalua cât se poate de corect poate da rezultate, asta și prin prisma faptului că prin poziționarea sa corectă în grupul social din care face parte, poate să perceapă și aspectele la care mai are de muncit și poate să îți activeze dorința de a îmbunătăți aceste aspecte. Un instrument mai puțin accesibil poate, dar cu rezultate, pare să fie și utilizarea testimonialelor foștilor elevi, care pot participa la o oră de curs și pot da sfaturi colegilor mai mici. O astfel de discuție se poate dovedi benefică, pentru că sfaturile vin nu de la un adult profesor, ci de la un fost coleg, membru al aceluiași grup social și deținător al unor experiențe similare.

Privitor la influența tendințelor sociale asupra nivelului motivației și deci asupra nivelului performanțelor atinse de elev, 45% dintre respondenți au afirmat că există o influență certă, însă negativă, a tendințelor care se manifestă în societate, asupra nivelului performanțelor elevului în școală. De remarcat însă că 30% dintre cei care au participat la investigație consideră că aceste tendințe au o influență pozitivă, iar 25% nu cred că există vreo legătură între modul în care evoluează societatea și rezultatele pe care un ele le obține la învățătură. Scorurile obținute la acest item sunt relativ apropiate, însă părerea că influențele sociale afectează negativ nivelul performanței elevilor pare să domine printre profesorii care predau în ciclul liceal.

Referitor la existența unei diferențe între nivelul motivației înregistrate la elevii înmatriculați la profilul real și nivelul celei înregistrate la elevii înmatriculați la profilul uman, este greu de decelat o tendință fermă; observăm că 45% dintre respondenți au sesizat diferențe privitoare la motivație între clasele de profil real și cele de profil uman, un procent apropiat (30%) nu au sesizat asta, iar restul de 25% spun că nu știu, probabil nu au privit problema din această perspectivă. Dat fiind că în liceele din județ elevii provin atât din mediul urban, cât și din cel rural, investigația a dorit să arate și dacă există diferențe de motivație care pot fi rezultatul influenței mediului de proveniență al elevului. Marea majoritate a respondenților (75%) au sesizat diferențe clare între nivelul motivației elevilor din mediul rural și a celor din mediul urban, doar 25% fiind de părere că mediul de proveniență nu are influență asupra nivelului motivației elevilor.

Trebuie să remarcăm că elevii din mediul rural fac un efort în plus, fie prin practicarea navetei, care le reduce din timpul liber sau din cel destinat studiului, fie prin cheltuieli suplimentare pentru asigurarea cazării pe parcursul ciclului liceal, iar acest fapt ar putea mări nivelul motivației pentru obținerea unor rezultate similare colegilor din mediul urban.

Privitor la beneficiile pe care practicarea exercițiului fizic în mod organizat, în timpul orelor de educație fizică, de multe ori am dezbătut acest lucru, fie informal, în catedră sau în colectivul de cadre didactice, fie formal, prin diferite articole sau intervenții. Beneficiile la care ne referim se răsfrâng nu numai asupra tonusului fizic și al sănătății, ci și asupra performanțelor pe care elevul le poate avea în orice domeniu în care decide să activeze. Educarea răbdării, disciplina muncii și mai ales, educarea motivației sunt factori care au impact pozitiv asupra calității vieții individului. În acest sens, educația fizică a fost tratată de multe ori ca o Cenușăreasă a disciplinelor din trunchiul comun, beneficiile ei fiind ignorate, baza materială neglijată, etc. Din acest motiv, am rugat colegii să își exprime opinia, dacă ei consideră că sistemul trebuie reformat inclusiv din perspectiva îmbunătățirii percepției beneficiilor educației fizice.

Reformarea sistemului și a curriculei este pe ordinea de zi de foarte multă vreme, dar până acum nu s-au făcut pași importanți în acest sens, astfel ca elevul să aibă o dezvoltare armonioasă din punct de vedere intelectual, cât și din punct de vedere fizic. Întrebarea nr. 13 a investigat chiar acest fapt, adică nivelul de adecvare al programei la disciplina educație fizică, la nevoile educaționale actuale. La această întrebare, 60% dintre profesorii care și-au exprimat opinia au fost de părere că actualul curriculum la disciplina educație fizică nu este adecvat nevoilor actuale, când tendința este de sedentarism, de evitare a efortului fizic și de acceptare a unor activități care nu solicită resursele fizice ale elevului. În proporții egale, de 20%, respondenții au fost de părere, fie că da, curriculum este adecvat, fie că nu știu, nu au o opinie clară formată în acest sens.

Privitor la capacitatea disciplinei educație fizică, de a genera motivație de lungă durată, motivație care să se manifeste nu doar la această disciplină, ci în general la studiu și educație, a fost întrebarea care urma în mod logic. La această întrebare toți profesorii care au participat la investigație au fost de acord că dezvoltarea motivației la elevi nu are impact doar asupra uneia dintre disciplinele studiate, ci se reflectă în general asupra întregii performanțe școlare. Dacă privim problema din această perspectivă, înțelegem cu ușurință de ce elevii care sunt buni, sunt buni la majoritatea obiectelor, chiar dacă nu au performanțe identice la toate disciplinele. Ei muncesc mai mult și dau importanță fiecărei discipline, menținându-se la un nivel care le permite să abordeze cu ușurință o carieră de succes.

Concluzii

Analizând în ansamblu rezultatele investigației efectuate, putem formula o serie de concluzii de care poate că vom putea ține cont în activitatea noastră următoare, mai ales după ce am traversat această dificilă perioadă de recluziune, în care toate resursele noastre interne, fizice și psihice au fost puse la încercare și a trebuit, profesori și elevi, să ne reconsiderăm atitudinea, stilul și nivelul calității muncii, pentru a ne atinge obiectivele.

Este clar că există o lipsă a motivației în școala de astăzi, dar și o lipsă a instrumentelor adecvate de creștere a motivației la elevii din ciclul liceal. Nivelul existent al motivației la un individ este influențat de foarte mulți factori: personali, sociali, ambientali, materiali. Acești factori influențează într-o măsură diferită fiecare elev, dar de multe ori ei se cumulează, efectul fiind unul sinergic și constituind o barieră care împiedică atingerea țelurilor personale, a așteptărilor celor din jur, scăzând stima de sine și blocând individul într-o zonă a minimei dezvoltări.

În sistemul de învățământ de astăzi profesorul nu dispune de prea multe instrumente de stimulare și creștere a nivelului motivației elevului. În general, fiecare profesor este pe cont propriu, dar sunt și situații în care școala și comunitatea pot face front comun pentru recunoașterea meritelor elevilor și recompensarea acestora. Profesorul poate recompensa nu doar prin note. El poate acorda titluri, diplome, insigne, poate varia rutina de lucru prin includerea unor activități de tip testimonial atunci când poate aduce la clasă foști elevi sau personalități cu potențial de impact, poate utiliza jocuri ori activități ce pot crește coeziunea de grup, jocuri cu diferite premii. De asemenea, pot fi proiectate și urmărite materiale video cu potențial motivațional.

Dat fiind că tendințele sociale generale nu sunt în măsură să influențeze pozitiv nivelul motivației elevului în zona studiului și a educației, iar mediul de proveniență, starea materială a familiei, profilul de studii au de asemenea un impact sensibil, reținem că majoritatea profesorilor participanți la investigația de față sunt de părere că sistemul de învățământ, atât de conservator, trebuie reformat și aliniat la nevoile individului și ale societății, una dintre aceste nevoi fiind și sănătatea, starea de bine și perspectivele pe termen lung privitor la calitatea vieții. Pentru aceasta, nu sunt suficiente o oră dau două ore săptămânal, ci este nevoie ca educația fizică să fie tratată cu aceeași seriozitate ca orice altă disciplină, dat fiind că are potențialul ca, prin efectele ce le poate produce, să exercite o influență benefică asupra nivelului general de performanță a individului, pe termen scurt, mediu și lung. Din acest motiv, identificarea și utilizarea la ora de Educație fizică a unor instrumente adecvate pentru stimularea și creșterea motivației în vederea practicării exercițiului fizic, nu poate decât să ajute individul în dezvoltarea sa, să îl determine să aibă o mai bună disciplină a muncii, să aibă răbdare în atingerea scopurilor propuse și se bucure de rezultatele eforturilor sale.

Referinţe bibliografice
1. Cace, C. Psihologia educației. Teorie, metodologie și practică. București: Ed. ASE, 2007, pag. 86;
2. Dimitriu, Gh., Dimitriu, C., Psihopedagogie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2004, pag. 121;
3. Dragnea, A. coord. Educație fizică și sport: teorie și didactică. București: Fest, 2006,;
4. Maslow, A. H., Motivație și personalitate. București: Ed. TREI, 2013;
5. Rață, G. Didactica educației fizice și sportului. Ed. II-a revăzută și adăugită. Iași: PIM, 2008;
6. Sălăvăstru, D. Psihologia educației. Iaşi: Polirom, 2005;