Nevoi și provocări în traseul dezvoltării adolescenților din România: modalități prin care sistemul educațional poate răspunde acestor nevoi și provocări

Adolescența este specifică celei de-a doua decade a vieții omului, o perioadă a transformărilor intense pe toate planurile, atât fizic, cât și psihic, respectiv social. Toate aceste schimbări fac ca vârsta adolescenței să constituie o trecere tumultoasă dinspre copilărie spre tinerețe. Localizarea exactă a adolescenţei este între 14-25 de ani şi este formată din trei stadii: preadolescenţa, adolescenţa propriu-zisă şi adolescenţa prelungită sau târzie. Vârsta adolescenţei este diferită de la o epocă istorică la alta. Aceasta a suferit schimbări, extinderi respectiv restrângeri,  în funcţie de perioada istorică, începând cu vremurile străvechi, când, adolescenţa era aproape inexistentă. Copiii participau de la vârste fragede la toate treburile casei. Astfel ei săreau peste perioada adolescenţei, trecând în rândul adulţilor aproximativ pe la 14 ani. Odată consideraţi adulţi, aceştia erau puşi să muncească la fel ca şi părinţii, poate chiar mai mult, ajungând de la o vârstă fragedă să-şi întemeieze propriile familii.
Perioada adolescenţei s-a extins odată cu evoluţia societăţii.

Articol integral →

Efectele jocurilor video asupra elevilor

Jocurile video reprezintă una dintre activitățile principale a majorității elevilor, indiferent de vârstă la nivel global, fiind o problemă de care educatorii se lovesc zi de zi şi căreia nu ştiu întotdeauna să îi facă faţă. Efectele jocurilor video asupra minţii şi comportamentului elevilor pot fi deopotrivă pozitive şi negative. Printre efectele pozitive, se numără dezvoltarea gândirii critice, deprinderea unor abilităţi de socializare, caracterul educativ, îmbunătățirea coordonării mișcărilor, descărcarea emoțională etc.

Articol integral →

Motivația învățării la elevii din ciclul liceal, din perspectiva cadrelor didactice

Este îndeobște asimilat cu adevărul faptul că generațiile actuale, fie că vorbim de generația X, de millennials (sau generația Y), fie că vorbim de generația Z, sunt dificil de motivat. Mai mult, este dificilă menținerea unui nivel adecvat al motivației pentru o perioadă mai lungă de timp, indiferent dacă e vorba de educație sau de profesie. Motivația de a depune efort în mod constant pentru a te educa vine astăzi în contradicție cu o serie de „axiome” promovate în societate: nu trebuie să înveți, găsești răspuns pe Google la orice; distracția este cea mai importantă; chiar dacă ai o diplomă, vinzi în piață; nu e important să ai hârtia, important e ce știi să faci etc. Lupta cu aceste neajunsuri este un drum sisific ce poate determina profesorul la un moment dat să renunțe la promovarea cu energie a demersului său, îl poate deturna de la scopurile sale și, cel mai rău, îl poate determina să adopte el însuși aceste „legități”, astfel că, alături de elev, profesorul duce o luptă continuă cu cei din jur și cu sine.

Articol integral →

Probleme ale instruirii practice a elevilor în condiții pandemice

Școala este locul de producere și transmitere a cunoașterii, de formare a competențelor cognitive, de înțelegere a sensului vieții și a lumii care ne înconjoară, de înțelegere a raporturilor cu ceilalți și cu noi înșine. Elevii din învăţământul liceal şi profesional sunt o categorie importantă a societăţii noastre, aflată, şi în mod normal, într-o permanentă schimbare. Misiunea școlii nu este doar de a pregăti forța de muncă. Școala trebuie să profileze caractere, sa-i educe tânărului plăcerea de a învăța, dorința de a reuși și de a face față schimbărilor de pe piața muncii. În ultima jumătate de an au fost schimbări cauzate de pandemie, schimbări care lasă urme adânci în comportamentul şi dezvoltarea societăţii.

Articol integral →

Studiu privind formarea corectă a deprinderilor motrice de bază la copii cu vârste de 5-6 ani prin programe de kinetoprofilaxie

Obiectivul studiului a fost formarea corectă a deprinderilor motrice de bază prin programe de profilaxie. Alte obiective kinetoprofilactice au vizat: întărirea stării de sănătate, antrenarea şi perfecţionarea marilor funcţiuni organice, dezvoltarea musculaturii corpului, pentru a crea raporturi de echilibru şi coordonare între musculatura agonistă si antagonistă a segmentelor corpului şi a organismului în ansamblu, formarea unei ţinute corporale corecte în toate poziţiile (stând, şezând, deplasare), învăţarea unei respiraţii corecte şi complete şi prevenirea respiraţiei bucale.

Articol integral →