Motivaţia respectului. Gânduri de dascăl

Respectul reprezintă o condiţie mai mult decât necesară, aş putea spune vitală, în profesia didactică, pentru calitatea actului predării – învăţării şi pentru ca elevii să fie pregătiţi a înfrunta toate cerinţele unei lumi în continuă dezvoltare. Elevii au nevoie de dascăli bine pregătiţi, bine recompensaţi şi trataţi cu respect de familiile lor şi de societate.
E adevărat că respectul este una dintre valorile morale pe care copilul ar trebui să o cunoască, mai întâi, în familie. Fac un mic efort de memorie şi îmi amintesc cum obişnuiau părinţii mei să vorbească la adresa profesorilor noştri şi ni se părea firesc să avem o atitudine de respect faţă de aceştia. E adevărat că vremurile s-au schimbat şi sunt demult trecute zilele în care simpla prezenţă a profesorului impunea respect, atât din partea părinţilor, cât şi a elevilor. E din ce în ce mai greu să le câştigi respectul într-o societate în care valorile morale sunt în declin iar egocentrismul câştigă tot mai mult teren. A ne câstiga azi respectul necesită mai mult efort, însă nu e imposibil.

Una dintre cele mai bune metode de a face acest lucru este, după părerea mea, să fii acel gen de persoană-model pentru elev, persoana căreia elevul i-ar cere oricând un sfat, o părere în legătură cu problemele care îl frământă sau cu devenirea lui ca om. Eu am trăit asemenea experienţe alături de elevii mei, deşi aceştia se află la o vârstă încă fragedă (şcoala gimnazială) dar cu care, dacă reuşeşti să-I ”câştigi”, urneşti munţii din loc şi ai senzaţia (poate printre cele mai recompensatoare) că, fără ca ei să devină neapărat docili, te-ar urma cu plăcere. Mă refer aici la integritate.

Dacă vom promova succesul în faţa elevilor, fără a fi noi înşine un model de succes, riscăm să ne pierdem credibilitatea şi să fim luaţi drept ipocriţi. Poate sunt cuvinte mari dar, ca profesori, eu cred că ceilalţi ar trebui să-şi dorească să aibă ceea ce avem noi. Şi aici nu mă refer la bunuri materiale, la poziţie socială sau la putere, ci la un bun caracter. Caracterul este acel ceva ce nu poţi cumpăra cu bani, dar pe care toată lumea, indiferent de statut social sau nivel de educație, îl admiră şi îl respectă.

Poate întâia întrebare pe care şi-o pune în minte un elev când se întâlneşte pentru prima oară cu proprofesorul de la clasă este: Cine eşti tu? La această întrebare răspunsul trebuie să fie mult mai important şi mai impresionant decăt sunetul numelui tău. Deci caracterul ar trebui să iasă la iveală chiar şi dacă încă nu ai apucat să îţi spui numele. Chiar dacă nu te prezinţi din prima oră elevilor, aceştia îşi vor dori să ţi-l afle. Modul în care te plimbi prin clasă, vorbeşti, felul cum arăţi sau te îmbraci, comportamentul, modul de a vorbi,de a răspunde ar trebui să-I faca pe elevi să-şi spună: Vreau şi eu să fiu aşa! sau: E o persoană deosebită! Prin urmare, dacă tu te respecţi, vor înţelege că şi ei trebuie să te respecte.

Alte întrebări pe care şi le pun elevii despre profesor sunt: De ce este important ceea ce vrea să mă înveţe? sau dacă vorbeşti serios. Cred că ne putem da seama cu toţii de importanţa acestor răspunsuri în construirea credibilităţii la clasă. Respectul şi reputaţia profesorului la clasă depinde foarte mult de răspunsuri clare şi credibile la aceste întrebări.

Deci, sfatul meu este să predăm cu pasiune, în ciuda tuturor piedicilor, discreditărilor sau prejudecăţilor de care uneori ne lovim.