Munca în echipă, termen-umbrelă pentru o varietate de abordări educaționale

Munca în echipă este o strategie didactică care pune accent pe dezvoltarea competențelor de comunicare interpersonală, a comportamentelor sociale ale elevilor. Paradigmele tradiționale, centrate pe transmiterea și asimilarea cunoștințelor, încet-încet încep să nu mai corespundă cu realitățile educaționale. Accentul cade în secolul acesta pe elev, pe dezvoltarea competențelor sale de comunicare orală, scrisă, pe dezvoltarea competențelor digitale. Munca în echipă este un procedeu vechi, dar pe care educația nu a reușit să îl promoveze în sens constructiv. De aceea copiii școlilor noastre nu reușesc să comunice, să se înțeleagă, să coopereze. Doar cu pricepere un dascăl poate folosi astfel de strategii la clasă, la orice disciplină.

Munca în echipă este un termen care ascunde o varietate de abordări educaționale ce presupun o combinare a eforturilor atât din partea elevilor, cât mai ales a dascălilor. Este o formă a învățării colaborative, o tehnică de instruire educațională în acre elevii lucrează în grupuri  pentru a realiza sarcini  și a atinge scopuri comune, fiecare dintre ei contribuind la aceasta în mod individual. Ea valorizează nevoia elevilor de a munci împreună ca o adevărată echipă, într-un climat colegial, de ajutor reciproc, de sfătuire continuă, de comunicare în mod constructiv, de exersare a gândirii divergente.

Cercetările din domeniu au evidențiat faptul că legarea ideii de colectivitate cu abilitățile, cunoștințele și priceperile copiilor și cu acțiunea de a realiza o sarcină sunt profitabile, constatând că munca în echipă și construcția democratică a noii cunoașteri sunt productive din punct de vedere intelectual. Construcția democratică a cunoașterii se referă la faptul că se insaturează un spațiu comunicațional garantat de reguli de funcționare de comun acord acceptate, în condiții de toleranță și respect reciproc și cu spirit de principialitate. În asemenea spațiu, elevii, diferiți ca entitate umană, găsesc soluția formării lor comune: multitudinea de idei, a ritmurilor, a formelor de exprimare.

Tendința actuală a organizării actului educațional este de a înlocui activitatea și intervențiile sistematice ale profesorului printr-un sistem de activități centrate pe elev, de meditații diverse, de schimburi de idei, de exprimare liberă în interiorul și în afara grupului, rolul profesorului fiind doar acela de a pune în aplicare activități care sudează relațiile de grup și îi asigură coeziunea. Un grup presupune activarea și asumarea unor sarcini și instaurarea unei rețele complexe de comunicare interumană. El devine o echipă în măsura în care între membrii săi se manifestă interacțiuni, schimburi intelectuale și verbale, într-o atmosferă de lucru pozitivă. Aptitudinile de cooperare, ascultare, toleranță, respect, formare a consensului, fixare a sarcinilor și a strategiilor, luarea deciziilor în echipă și evaluarea colectivă sunt exemple de comportamente așteptate din partea elevilor. fiecare dintre participanți este angajat personal, uman, cognitiv în activitățile din cadrul grupului. Pentru a fi eficientă, profesorul are responsabilitatea de a proiecta cu mare grijă a activităților de învățare, să fie comunicate clar sarcinile, să se asigure că aceștia au perceput corect comportamentele  rezonabile cognitive implicate în rezolvarea lor, precum și că sunt clar înțelese criteriile de evaluare.

Activitatea în echipă pretinde nu doar momente de reflecție, gândire și elaborare colectivă, ci și momente individuale. Prin asemenea circuite de reflecție a unui elev către altul și către alții, prin schimburile intelectuale și verbale realizate, ia naștere o adevărată comunitate de învățare/de cercetare/de interese/educațională: elevii lucrează pentru atingerea unui scop comun, fiecare are o contribuție individuală la realizarea sarcinilor propuse, are loc a comunicare prin intermediul unui cod comun, a unui limbaj de grup, verbal și nonverbal. Cu ajutorul acestui limbaj,  elevii co-elaborează noile achiziții și reguli de socializare. Ambianța de lucru este de încredere, de acceptare a grupului, constructivă, elevii își recunosc statutul în asemenea grup. Toți se simt respectați, apreciați, liberi să se exprime, are loc o balanță a comunicării și o explozie de idei. Există o egalitate a drepturilor, care le permite elevilor să -și exerseze liberul arbitru și să examineze atent realitatea, situațiile cu care se confruntă. Rezultatul final al activității depinde nu numai de calitatea muncii fiecărui elev, ci și de capacitatea lor de cooperare, de autocontrol. Toți elevii participă la luarea deciziilor, pe care și le asumă ca grup, nu ca individ. Elevii, indiferent de nivelul lor de pregătire, la o disciplină oarecare, dobândesc încredere în forțele proprii. Performanțele deosebite ale întregii echipe se datorează contribuțiilor individuale ale tuturor membrilor grupului, și invers, performațele individuale bune pot fi evidențiate numai dacă performanțele grupului ca întreg sunt bune. Așadar, activitățile în echipă asigură creșterea rolului motivației învățării, al autocontrolului și al controlului reciproc. Presațiile individuale și prestațiile echiper se influențează reciproc, astfel încât se poate vorbi de interdependență pozitivă între membrii echipei.

De la o asemenea realitate decurg consecințe importante care recomandă utilizarea muncii în echipă la nivel micro – educațional. Astfel, într-o echipă, munca este mai construită, mai bogată și, în același timp, sarcinile sunt distribuite în mod individual. Fiecare membru  își apreciază valoarea și își asumă doar responsabilități pe care știe că le poate realiza. Activitățile comune realizate în grup fac să apară și să se dezvolte spiritul de cooperare, de echipă, deschiderea către ceilalți, devotamentul față de grup și față de interesele lui, aderarea la scopurile și obiectivele acestuia.

Pornind de la aceste considerente, munca în echipă este o strategie care poate fi utilizată cu succes la toate disciplinele. Echipele pot realiza activități diferite, pot avea o identitate la nivelul clasei. Spiritul de competiție se dezvoltă în mod constructiv, iar competențele de comunicare orală, scrisă sau competențele digitale vor fi cele mai vizile achiziții ale elevilor. Pentru a asigura reușite schimburilor intelectuale și verbale dintre membrii unei echipe ai comunității educaționale, este bine ca elevii să fie familiarizați cu practicile participative de cooperare, să lucreze și să învețe împreună, să se asculte reciproc, să își valideze sau invalideze propriile  argumente pentru a convinge, să-și repatizeze sarcinile de lucru, să-și planifice munca pentru a avansa lucrarea comună. De asemenea, este foarte important ca elevii să accepte diferențele dintre ei, să apreciaze faptul că aceste diferențe îi apropie, să le descopere ca pe atuuri complementare, în toate acțiunile important fiind interesul echipei. În învățarea prin cooperare în cadrul echipei, profesorul este prezent prin instrucțiunile scrise sau orale oferite grupurilor, prin răspunsuri la întrebări, prin transmiterea de informații, sugestii, încurajări. Prin urmare, dascălul este o prezență discretă, tocmai pentru a lăsa inițiativa grupurilor, nu se impune.  Nu este singurul deținător de cunoștințe, există alte surse care pot fi valorificate, în clasă spiritul de cooperare și cercetare permite descoperirea de noi soluții unpor probleme propuse. Mobilierul, caracteristicile ambientale necesare unor astfel de activități sunt un alt amănunt important. Dispunerea mobilierului este un prim pas și exprimă viziunea creatoare a unui colectiv de elevi care beneficiază de strategii educaționale diverse.

Munca în echipă stimulează la elevi plăcerea de a participa la confruntri intelectuale, la schimburi de idei, de puncte de vedere și de a le valoriza, pentru a încuraja emergența cuvântului.

Bibliografie

Mușata Bocoș, Instruire interactivă   Repere pentru reflecție și acțiune, Presa Universitară Clujeană, 2002.