O nouă abordare a învățării, conform teoriei Gestalt

Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, specializări Română-Franceză. Doctor în Științe umaniste, domeniul Filologie (cu teza ”Suprarealismul - tentația libertății interioare absolute”, coordonată de academicianul Dan Grigorescu).
Activitate de formator în programul Dezvoltarea Competențelor de Evaluare, în proiectul ”Formarea continuă a profesorilor de Limba română, engleză şi franceză în societatea cunoaşterii”.

Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu, Snagov (Ilfov)

Teoria Gestalt propune o abordare holistică a învățării, în care sunt considerate la fel de importante conținutul, procesul și contextul, adică toți acei factori interiori sau exteriori mai puțin valorizați în mod curent.
De aceea, se propun modalități de focalizare asupra scopului, într-o succesiune de patru secvențe, reflecție – relaționare – decizie – acțiune, într-o desfășurare circulară, ce valorifică atât abordarea rațională, cât și acceptarea intuției, a emoțiilor sau a influențelor rezultate din relațiile cu ceilalți.
Teoria Gestalt a reprezentat baza științifică a cursului Personal Mastery and Collective Intelligence in Adult Education, desfășurat în Cipru în aprilie 2012, la care am participat ca urmare a obținerii unui grant Grundtvig.

Gestalt a devenit una dintre cele mai importante teorii actuale ale învățării, a cărei enunțare și aplicare practică sunt specifice, după cum se poate ușor ghici și după nume (Gestalt înseamnă configurație, statură, aparență, formă), spațiului germanic. A cucerit însă foarte repede adepți și în Statele Unite (unul dintre cei trei psihologi care au constituit nucleul Gestalt-ului, Wertheimer, a emigrat în 1933 în SUA ) și, după cum se vede,  teoria Gestalt și-a făcut deja intrarea și în zona europeană.

Teoria gestaltistă reprezintă o abordare holistică, potrivit căreia se consideră că învățarea nu este o simplă reacție de răspuns la niște stimuli, ci un proces de integrare, în care conștientul poată să aibă rolul de a întări interiorizarea și eficiența, nu prin analiză, ci prin acceptarea imaginii prezentului. Este, așadar, un fel de întărire a ceea ce se realizează ”acum” și ”aici”, pentru că doar în felul acesta, eliminând tot ce reprezintă un balast al focalizării asupra prezentului, ceea ce se construiește, se gândește, se simte și se interiorizează, adică se învață în acest prezent – va fi de durată.

După Ross, Smith și Roberts (The fifth discipline fieldbook: Strategies and tools for building learning organization, 1994)  oamenii învață printr-un proces ciclic. Ei trec de la acțiune la reflecție, aflându-se adeseori între activitate și repaus.

Pentru a produce cu adevărat o schimbare, cei care se ocupă cu educația adulților trebuie să găsească o cale pentru a se integra în acest ritm, pentru a crea nu numai timpul de gândire la modul general, dar și timpul de reflecție și discuții în colectiv. Roata învățării este un instrument de folosit când este propusă o inițiativă, un proiect sau când  se predă unei clase de adulți. Ea cuprinde patru momente : REFLECȚIA – RELAȚIONAREA – DECIZIA – ACȚIUNEA.

• Reflecția: înseamnă să devii observator al propriilor gânduri și acțiuni.
Această etapă poate porni cu o evaluare a unei acțiuni recente – ”Cât de bine am făcut? Ce am gândit și ce am simțit în timpul procesului? Ce convingeri  par să fi influențat felul în care am acționat? Văd oare scopurile în mod diferit acum?”
Multe culturi organizaționale sau sisteme educative consideră că se poate sări peste acest pas important, poate presupunând că este o formă de a pierde timpul. Dacă cineva reflectează, se consideră perfect acceptabil să fie întrerupt, pentru că ”nu face nimic”.

• Conectarea: să creezi idei și posibile planuri despre cum să faci și apoi să rearanjezi totul într-o nouă formă.
În acest stadiu, cauți legături între acțiunile tale potențiale și alte cadre (patterns) de comportare în sistemul în care ești integrat. Oamenii de știință consideră că aceasta este etapa în care se configurează ipotezele despre  felul în care se vor realiza acțiunile pentru atingerea scopului propus.

• Decizia: alegerea căii de acțiune. Pornind de la ipotezele generate în stadiul anterior, păstrezi și îmbunătățești abordarea potrivită. Decizia implică întotdeauna o alegere.

• Acțiunea: îndeplinirea sarcinii. Chiar când ești grăbit, pentru a ajunge la acțiune trebuie să treci prin cele trei etape anterioare, de reflecție. Imediat ce sarcina este îndeplinită, se revine la reflecție, pentru a stabili cât de bine a fost aceasta îndeplinită.

Ca aplicare practică, teoria Gestalt se focalizează asupra realizării unei învățări conștiente, a implicării active în propria schimbare. Momentele de reflecție, în care ”aici” și  ”acum” sunt jaloanele stabilirii punctului în care se află cel care își propune schimbarea – și învățarea este un proces în care se produce schimbarea – reprezintă nu o punere într-o schemă, ci o coborâre în profunzimile mai puțin valorizate ale emoțiilor, ale imperceptibilelor percepții care pot împiedica sau favoriza procesul.

De ce sunt preocupat acum? Ce doresc să realizez acum? Ce mă împiedică să dobândesc ceea ce doresc? – Este succesiunea de întrebări prin care, conform practicii Gestalt, se poate obține această concentrare către un scop, benefică mai ales elevilor apropiați de vârsta adultă.

Aplicabilă în terapie și în cultura organizațională, îmbogățită mereu cu noi perspective (ar fi mult de spus și referitor la Teoria câmpurilor, potrivit căreia ceea ce suntem include întregul nostru ansamblu de viață și fiecare nouă schimbare exterioară ne schimbă și pe noi) – teoria Gestalt pare a se afla încă în faza de îmbogățire, aducând noi abordări și oferind o deschidere care încearcă să armonizeze rațiunea cu sensibilitatea, intuiția și lumea înconjurătoare într-o reflecție conștientă dar, în același timp, lăsând deplină libertate acceptării faptului că ceea ce facem poate să ne apară la scurtă distanță în timp ca perfectibil.

Este tocmai punctul de început al unei noi schimbări…

Cuvinte cheie:
Accesări: 4.706