Învățământul românesc are nevoie de o schimbare… în gândirea ta!

Noi, cadrele didactice sau viitoarele cadre didactice avem nevoie de o schimbare în felul de a gândi, avem nevoie de un nou cadru de referinţă.
Literatura de specialitate se concentrează asupra conţinutului predat şi mai puţin asupra metodei de comunicare. Şi care fost rezultatul până acum? Foarte puţini absolvenţi cu adevărat echipaţi pentru ceea ce urmează după ieşirea de pe băncile şcolii. În schimb, întâlnim la tot pasul oameni informaţi, dar neformaţi.
Câţi profesori îşi iau în serios responsbilitatea şi nu se rezumă doar la transmiterea unor conţinuturi?

Ceea ce facem noi depinde de ceea ce gândim. Dacă putem schimba modul în care gândim, ne vom schimba şi felul în care predăm. Mulţi profesori au fost în stare, după ani de practică, să devină aşi în arta plictiselii. Ei pot adormi o clasa întreagă cu un efort minimal. Însă sunt alţii care au reuşit să-şi însuşească principiile eficienţei şi, de fiecare dată, pun punctul pe “i”. Aceştia au reuşit să stăpânească legile universale ale predării.
Pentru cei interesaţi de viitorul elevilor lor, pentru cei interesaţi de adevaratul scop al educaţiei există şapte legi ale învătării care ne arată cum să învăţăm aproape orice, practice pe oricine. Aceste legi ne pot ajuta să realizăm o schimbare de paradigma în gândirea noastră şi să ne echipăm cu metode eficiente, realizând o înnoire a procesului de predare.

Cele şapte legi sunt: legea învăţării, legea aşteptării, legea aplicaţiei, legea memorării, legea nevoii, legea echipării si legea “trezirii spirituale”.

Rareori întâlnim profesori care se considera responsabili dacă studentul învaţă. Majoritatea cred că datoria lor este doar să parcurgă material, fără să ţină cont dacă elevii rămân cu ceva sau nu. Profesorii s-au depărtat de elevii lor şi au redefinit predarea ca ceea ce spune profesorul mai degrabă decât ceea ce învaţă elevul. Predarea a fost redefinită ca “discursul coherent al unui adult în faţa unei clase de elevi pasivi”. Mulţi oameni dacă ar fi întrebaţi care este responsabilitatea profesorului ar spune “a preda noţiuni”, “a parcurge material” sau “a respecta planul lecţiei”. A despărţi procesul de predare de cel al învăţării este complet greşit.

Nu este de-ajuns să intrăm în clasă, să ne parcurgem planul lecţiei, să ii facem pe copii să râdă de câteva ori şi ei să ia notiţe sau să întrebe ceva şi atunci se cheamă predare. Atâta timp cât profesorul se concentrează numai asupra activităţii sale, elevul este liber să se gândească la orice, cât timp pixul lui scrie, şi de cele mai multe ori el alunecă în pasivitate.
Predarea nu poate fi separate de învăţare. Într-un fel sau altul, activitatea profesorului şi cea a elevului trebuie să fie legate fără posibilitatea de a le despărţi. A preda înseamnă a fi preocupat şi interesat de procesul de învăţare a elevului. Predarea are de-a face cu schimbarea pe care o determină profesorul în elev. Mentalitatea corectă cere profesorului să-şi mute atenţia de la subiectul prelegerii sale la elev. Responsabilitatea elevului este să înveţe materia, însa profesorul este cel responsabil să-l stârnească s-o cunoască.
Secretul succesului ca profesor constă în a accepta responsabilitatea pentru succesul său eşecul fiecarui elev în parte. Profesorii ar trebui să-şi evalueze propriul success în funcţie de succesul elevilor. Acei profesori care îşi asuma responsabilitatea pentru succesele şi esecurile elevilor lor formează elevi cu performanţe deosebite.

Îl ajutăm pe elev să înveţe prin folosirea corectă şi potrivită a subiectului, stilului şi a modalităţii de eprimare. Există trei relaţii principale care au impact direct asupra majorităţii situaţiile întâlnite la clasă. Aceste relaţii au de-a face cu modul în care profesorul se raportează la subiect, la elevi şi la propriul stil. Atunci când lucrurile nu merg bine la clasă, înseamnă că există o problemă la nivelul uneia dintre cele trei relaţii.

Atunci când este o problema cu subiectul, profesorul trebuie să simplifice materialul, să se asigure că acesta a fost înţeles, să prezinte noile informaţii cu entuziasm, să explice prin ce ii va ajuta pe elevi învăţarea cunoştiinţelor respective.

Când este vorba de o problemă cu elevii, profesorul trebuie să demonstreze în mod concret că îi pasă de elevii săi prin memorarea tuturor numelor elevilor şi folosirea acestora de fiecare dată când se adresează lor sau povestind ceva din viaţa particulară. Uneori unii elevi au nevoie să fie abordaţi cu calm şi dragoste, în timp ce alţii numai prin mustrare aspră pot fi schimbaţi. Profesorul trebuie de asemenea să îşi menţină autoritatea în clasă şi poziţia de conducere.

Iar atunci când este o problemă cu stilul, profesorul trebuie să schimbe cu regularitate stilul de predare şi să folosească metode noi de predare. Există cazuri în care la sfărşitul unei lecţii despre banalităţi, elevii sunt plini de entuziasm, şi cazuri în care profesorul vorbeşte despre unul din cele mai importante lucruri şi totuşi elevii sunt pasivi şi plictisiţi. Plictiseala nu este cauzată de subiectul discursului, ci de modul în care îl prezentăm. În cartea Gândirea critică. Metode active de predare-învățare, scrisă de Ioan Scheau, găsim 46 de metode noi de predare care pot fi adaptate pentru orice continut al învăţăturii. Exemple de astfel de metode noi: cadranele, jurnalul cu dubla intrare, linia valorilor, tema de cercetare ș.a.

Profesorul trebuie să îşi asume responsabilitatea de a-i stârni pe elevi să înveţe. Activitatea şi responsbilitatea predării sunt foarte importante. Nu permiteţi ca lipsa de respect a societăţii noastre faţă de cadrele didactice să vă facă să acordaţi mai puţină cinste meseriei voastre!

Aşteptările profesorilor au un impact foarte mare asupra vieţilor elevilor lor, atât în sens pozitiv, cât si în sens negativ. Ceea ce un professor gândeşte despre o clasă influenţează în mare măsura procesului de asimilare a materiei de către elevi.
Aşteptările pot fi subconştiente sau conştiente, positive sau negative, bune sau distructive. Avem tendinţa de a ne forma aşteptări pe baza informaţiilor, corecte sau greşite, pe care le primim. Există patru surse de unde pot să provină aşteptările noastre: din recunoaştere (aşteptări bazate pe indicatori exterior), reputaţia, catalogul (aici putând găsi informaţii despre cum s-a prezentat elevul în anii anteriori) şi al patrulea mod de a crea aşteptări este prin relaţii.

Mulţi profesori se concentrează foarte mult asupra conţinutului, a ce şi cum predau. Dar activitatea profesorului cuprinde nu numai predarea în sine a conţinutului, ci şi aplicarea lui. Conţinutul are de-a face cu date, informaţii, cu material propriu-zis. Aplicarea priveşte înțelepciunea, transformarea și maturitatea. Aplicarea este responabilitatea profesorului. Profesorul care pune accentul pe conţinut crede că responsabilitatea lui este să parcurgă şi să explice faptele, Profesorul care pune accentul pe aplicare crede că responsabilitatea de a pune în lumină relevant datele prezentate pentru a determina schimbări în viaţa elevilor. Diferenţa dintre a preda având în vedere conţinutul şi a preda având în vedere aplicarea este uimitoare.

Evident, de noi depinde totul… Aplicând aceste mini-reguli, vom putea învăţa aproape orice, practice pe oricine, vom asigura succesul elevilor noştri şi îi vom pregăti cu adevărat pentru toate provocările vieţii. Fiecare dintre noi poate deveni acea persoană pe care alţii să o pună pe lista celor care au crezut, care au investit în ei şi care i-au învăţat tot ce ştiu. Fiţi astfel de oameni şi generaţiile viitoare vor avea un viitor mai bun!

Bibliografie:
Scheau, Ioan (2004). Gândirea critică. Metode active de predare-învățare. Cluj Napoca: Dacia.
Wilkinsons, Bruce (2003). Cele şapte legi ale învăţării. Cluj-Napoca: Logos.
Voiculescu, Florea (2005). Manual de pedagogie contemporană – Partea I: Obiectul şi temele fundamentale ale pedagogiei. Cluj-Napoca: RISOPRINT.
Pânişoară, Ion-Ovidiu (2009). Profesorul de success. 59 de principii de pedagogie practică. Bucureşti: Polirom.