Paroxismul responsabilității și conștientizării în mediul școlar

Variabilitatea organismelor, diversitatea culturală, etnică sau socială ne influențează inclusiv modul în care ne raportăm la asumarea unei responsabilități. Educația în acest sens ar trebui să înceapă din sânul familiei, prin repartizarea de către părinți a unor sarcini simple pentru copii: dusul gunoiului, aranjatul lucrurilor în cameră, gătit împreună cu părinții, ajutat la treburile gospodărești, explicându-se rolul pe care îl au aceștia în îndeplinirea cu succes a unei activități. Un copil educat sub deviza responsabilității va privi această valoare morală ca pe un principiu puternic de urmat în următorii ani de viață. Ulterior, statul, școala și comunitatea din care face parte elevul vor contribui către dezvoltarea acestui principiu.

În sensul larg al termenului, responsabilitatea este definită ca o obligație a unei persoane de a răspunde pentru acțiunile sale, să suporte consecințele funcției/poziției sale, putând exista în acest caz atât recompensarea, cât și penalizarea. Este, de asemenea, acuzația, misiunea conferită cuiva de o autoritate la care trebuie să răspundă pentru acțiunile sale.

Din punct de vedere juridic,  răspunderea este obligația de a repara prejudiciul rezultat fie din neexecutarea unui contract (răspundere contractuală), fie din încălcarea obligației generale de a nu provoca daune altora prin actul său personale sau lucruri pentru care cineva are custodia sau din cauza persoanelor pentru care cineva răspunde (răspundere subordonată).

Responsabilitatea socială a educaţiei poate fi privită sub două aspecte:
a) responsabilitatea socială a învăţământului: proiectarea obiectivelor, profilul şi conţinutul învăţământului; metode de predare şi relaţii cu elevii; activităţi extraşcolare etc.
b) responsabilitatea socială a educaţiei extrașcolare prin parteneriate stabilite cu toţi actorii implicaţi şi interesați de educaţie; educaţie permanentă; corelarea învățământului cu piaţa muncii şi inserţia absolvenţilor în muncă; evaluări/ examinări externe etc.

Responsabilitatea autorităților în educație

Statul român ar trebui să dezvolte cadrul general de manifestare a responsabilității în raport cu școala, aplicându-se în primul rând, la virgulă, Legea Educației: accesul gratuit, garantat și nepărtinitor la educație, indiferent de statutul social, apartenență etnică, religioasă etc. Un sistem de responsabilitate public bine conceput poate antrena experți, evaluatori profesioniști, consilieri și alte persoane a căror expertiză poate contribui la inițierea și dezvoltarea spiritului de conștientizare și responsabilitate. Acest lucru nu înseamnă că autoritățile competente sunt scutite de responsabilitățile proprii.

Având în vedere că elevul este un produs comun al familiei şi al instituţiilor publice este foarte important pentru cadrele didactice, să vizeze priorităţile în educaţie împreună cu  reprezentanţi ai autorităţii locale, agenţi economici din zonă, părinţi, asociații, organizații non-guvernamentale, sindicate, administraţia şcolară locală, regională sau naţională, serviciile medicale, sociale, de educaţie timpurie, dezvoltare comunitară, voluntariat, asociaţii ale părinţilor, biserica etc. Responsabilităţile comune sunt stimulative pentru membrii grupului şi îngreunează ignorarea unora de către ceilalţi. Un bun sistem de responsabilitate public va costa iniţial mai mult, dar pe termen lung raportul cost – rezultate va evolua în sensul dorit. În condiţiile finanţării unor şcoli cu rezultate mai slabe, eficienţa sumelor alocate rămâne scăzută. Stabilirea, din timp, de responsabilităţi clare ar fi conduce în scurt timp la remedierea situaţiei.

La nivel general, există percepţia cum că singurul responsabil pentru toate problemele învăţământului, adică de la lipsa încălzirii unei şcoli, dotarea corespunzătoare cu mobilier și echipamente specifice actului didactic, pentru lipsa laboratoarelor, a activităților extrașcolare şi până la lipsa unor abilităţi sociale pentru elevi este statul. Dar la fel de bine am putea spune că nu este nici doar vina școlii, a elevilor și a rezultatelor lor sau vina comunității locale.

Educaţia  trebuie privită ca o responsabilitate socială majoră, chiar un element de siguranţă naţională, fiindcă o populaţie bine instruită şi educată reprezintă o mai mare forţă de stabilitate, care poate face distincție între adevăr și minciună, poate face față atacurilor manipulatorii, poate fi conștientă de jocuri politice de înalt nivel și poate fi pregătită inclusiv din punct de vedere al siguranței, pentru orice fel de situație. Pentru o societate puternică, responsabilă și echilibrată, soluția salvatoare ar fi aceea de a crea un front comun cu toți actanții din educație: stat-școală-comunitate.

Responsabilitatea meseriei de profesor derivă din influența exercitată de un cadru didactic asupra elevilor și din  rolul important pe care acesta îl prezintă acesta asupra viitorului unei națiuni întregi.

Această acțiune se manifestă de la cea mai fragedă vârstă și se menține pe întreg parcursul școlarității. Un bun cadru didactic reușește să facă mai mult decât să asigure o transmitere a informațiilor către copiii pe care îi educă. El reușește să îi învețe pe aceștia cum să caute și să găsească singuri informațiile de care au nevoie la un moment dat, cum să învețe singuri, cum să se adapteze cu succes la o situație neprevăzută, să găsească răspunsuri și soluții la problemele cu care se confruntă, punând în valoare cel mai bine, aptitudinile fiecăruia.

A educa înseamnă a face schimbări și de ordin psihologic şi social. Educaţia de calitate presupune implicare activă, empatie, dedicare. Nu este suficient ca un profesor să îşi urmărească întocmai planificarea calendaristică sau să transmită acele informații schițate încă de la începutul carierei către elevi. Important este  modul în care cei din bănci au înţeles şi, mai mult decât atât, au capacitatea de a aplica în practică cunoştinţele teoretice acumulate, de a gândi critic și de a face față un probleme reale. O predare aplicată, focalizată pe nevoile de integrare viitoare în societate, pe răspunsul la necesităţile de moment şi de viitor ale elevului, dar care ia in consideraţie şi sentimentele, starea psihică a acestuia, va avea ca rezultat educarea adecvată, cu efecte benefice. Finalitatea actului didactic ar putea fi considerată recompensarea responsabilității. Prin predare, elevii pot învăţa noţiuni, fapte, reguli, valori morale, tehnici etc, însă educarea elevilor nu este posibilă decât prin aplicarea tuturor acestora în practică, în contexte adecvate, în care ei să înveţe să le aplice, să le folosească, dezvoltându-şi astfel propria personalitate. Predarea este doar unealta prin care se reuşeşte educarea elevilor şi depinde foarte mult pe profesor, de modul în care acesta abordează predarea, de stilul de lucru individual, de implicarea fiecăruia.

A educa este o şansă pe care o are fiecare profesor de a influenţa viitorul prin formarea şi modelarea caracterelor, şansă care trebuie privită cu responsabilitate şi asumată în procesul didactic (Buzilă, 2021). Măsura în care fiecare cadru didactic reuşeşte să profite de această şansă şi să îşi pună amprenta asupra personalității educabililor depinde de profesionalismul şi de implicarea fiecăruia, dar în mod deosebit de chemarea, de vocaţia pe care acesta o are, de calitățile individuale şi sentimentele care îl ghidează în meseria de profesor.

În contextul aplicabilității noțiunilor teoretice și al conștientizării acțiunilor, programele de educație pentru sănătate și educație ecologică marchează pentru elevi, profesori și comunitatea locală deopotrivă, ideea responsabilizării.  Cunoaștem prea bine că degradările mediului înconjurător (efectul de seră, reducerea biodiveristății, diverse tipuri de poluare) sunt ireversibile.

Hans Jonas menționează, în lucrarea Principiul responsabilității (1979), că omul devine responsabil față de generațiile viitoare abia când observă că acțiunile sale nu mai sunt compatibile cu permanența unei vieți cu adevărat umane pe pământ. Astfel, activitățile de conștientizare, de informare a elevilor privind schimbările climatice, degradarea biosferei sau criza epuizării resurselor naturale, așa cum sunt cele desfășurate în cadrul proiectelor Leaf,  Eco-Schools, Harta Reciclării, Ecotic, Let’s do it Romania, etc., ar putea să trezească în mințile acestora nevoia unei schimbări, o conștientizare a realității și a dorinței de schimbare în bine. La rândul lor, elevii responsabili vor încerca să informeze alte persoane din cercul familial, apropiat, precum și comunitatea locală.

Orice sistem de educație devine incapabil, dintr-o anumită perspectivă, dacă se confruntă cu indiferența sau cu opoziția părinților.

Părinţii sunt responsabili din punct de vedere juridic de educaţia copiilor lor. Învăţământul nu este decât o parte din educaţia copilului; o bună parte a acesteia are loc în afara şcolii. Atitudinea parentală se răsfrânge asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special asupra motivaţiei pentru învăţare. Unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate datorită dialogului cu şcoala. La nivelul fiecărei unități de învățământ ar trebui să funcționeze așa-numitul Consiliu al părinților: o structură fără personalitate juridică, a cărei activitate este reglementată printr-un regulament adoptat prin hotărârea adunării generale a părinţilor din unitatea de învăţământ, care nu are patrimoniu, nu are buget de venituri şi cheltuieli, nu are dreptul de a colecta cotizaţii, donaţii şi a primi finanţări de orice fel de la persoane fizice sau juridice.

Atât consiliul reprezentativ al părinților, cât și asociațiile de părinți, prezintă conform articolului 186 din Ordinul 5079/2016 privind regulamentul de desfășurare al consiliului de părinți la nivelul unităților de învățământ, următoarele responsabilități:
a) propunerea către unităţile de învăţământ a unor discipline şi domenii care să se studieze prin curriculumul la decizia şcolii, inclusiv din oferta naţională;
b) sprijinirea de parteneriate educaţionale între unităţile de învăţământ şi instituţiile/organizaţiile cu rol educativ din comunitatea locală;
c) susţinerea unităţilor de învăţământ în derularea programelor de prevenire şi de combatere a absenteismului şi a violenţei în mediul şcolar;
d) promovarea imaginii unităţii de învăţământ în comunitatea locală;
e) conservarea, promovarea şi cunoaşterea tradiţiilor culturale specifice minorităţilor în plan local, de dezvoltarea multiculturalităţii şi a dialogului cultural;
f) susţinerea unitatății de învăţământ în organizarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor;
g) susţine conducerea unităţii de învăţământ în organizarea şi în desfăşurarea consultaţiilor cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, pe teme educaţionale;
h) colaborarea cu instituţiile publice de asistenţă socială/educaţională specializată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu organele de autoritate tutelară sau cu organizaţiile nonguvernamentale cu atribuţii în acest sens, în vederea soluţionării situaţiei elevilor care au nevoie de ocrotire;
i) susţinerea unității de învăţământ în activitatea de consiliere şi orientare socioprofesională sau de integrare socială a absolvenţilor;
j) propunerea de măsuri pentru şcolarizarea elevilor din învăţământul obligatoriu şi încadrarea în muncă a absolvenţilor;
k) implicarea directă în derularea activităţilor din cadrul parteneriatelor ce se derulează în unitatea de învăţământ, la solicitarea cadrelor didactice;
l) sprijinirea conducerii unităţii de învăţământ în asigurarea sănătăţii şi securităţii elevilor;
m) inițierea şi implicarea în îmbunătăţirea calităţii vieţii, în buna desfăşurare a activităţii în internate şi în cantine;
n) susţinerea conducerii unităţii de învăţământ în organizarea şi desfăşurarea programului „Şcoala după şcoală”.

Crearea unui spectru larg de oportunităţi de implicare a părinţilor în activităţile şcolii este un indicator al deschiderii şi al profesionalismului angajaţilor. Diriginţii de clasă, profesorii şi administraţia sunt cei care decid asupra aplicării celor mai eficiente instrumente în acest scop. Principalele activităţi care facilitează implicarea părinţilor pot fi:  activităţile extracurriculare şi excursiile, activităţile legate de îmbunătăţirea condiţiilor, dotarea cu echipament, adunările părinţilor pe clase. Aportul părinţilor în desfășurarea actului didactic este esențială pentru îmbunătățirea condițiilor prezente.

De asemenea, și Consiliul elevilor ar trebui să fie o entitate funcțională la nivelul fiecărei școli, pentru ca interesele și drepturile elevilor să fie respectate. Acesta poate transmite consiliului de administraţie, directorului/directorului adjunct şi consiliului profesoral, punctul de vedere al elevilor referitor la problemele de interes pentru aceştia, pot iniția anumite activități extrașcolare, evenimente culturale, concursuri, competiții, cauze umanitare, proiecte educative (conform articolului 41, Secțiunea III, din Ordinul 4742/2016 privind regulamentul de desfășurare al consiliului elevilor). Membrii Consiliului elevilor la nivelul școlii, aleși prin vot secret, democratic și liber exprimat, au responsabilitatea de a-i reprezenta pe colegii lor, astfel încât orice problemă descoperită la nivelul de elev, să poată fi percepută la aceeași intensitate și de către consiliul de administrație al școlii, aducându-se soluțiile cele mai bune.

Responsabilitatea partenerilor în educație

Parteneriatul pentru educaţie este un proces complex pentru ca presupune cooperarea şi armonizarea unor categorii foarte diverse de entități care au sau nu legătură directă cu domeniul educaţiei. Rolul parteneriatelor educaționale este de a cunoaște reciproc nevoile, atât ale copiilor, cât și ale unității școlare, dar și implicarea acestora pentru a satisface aceste nevoi, constituind „procesul de colaborare dintre două sau mai multe părți, care acționează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune”.  Parteneriatul reprezintă în opinia lui Băran-Pescaru (2004) „modalitatea, formală sau informală, prin care două sau mai multe părți decid să acționeze împreună pentru atingerea unui scop comun”.

În contextul unei societăţi democratice şi al unei economii de piaţă, în România este important a se realiza un echilibru între cererea şi oferta de educaţie. Astfel, parteneriatul pentru educaţie dintre şcoală şi agenţii economici trebuie să găsească acel echilibru și cointeres. Agenții economici de regulă sunt interesați de găsirea unei forțe de muncă încă de pe băncile școlii, mizând pe energia și dorința de afirmare a tinerilor, iar în același timp, unitatea de învățământ beneficiază prin astfel de parteneriate de extinderea ofertei curriculare și posibilitatea punerii în practică a noțiunilor teoretice.

Asociațiile non-profit sau organizațiile non-guvernamentale au acaparat ultimul deceniu segmentul acesta de protocoale de colaborare cu unitățile de învățământ. Acestea se responsabilizează pentru dezvoltarea unor programe de consiliere și orientare vocațională, consiliere a părinților sau se sensibilizare a opiniei publice față de probleme reale și actuale (de ordin politic, social, ecologic etc.), precum și pentru atragerea de fonduri și materiale pentru școli.

Așadar, administraţiile şcolare împreună cu autorităţile locale nu pot avea responsabilitatea totală a educaţiei. Trebuie implicați multipli actanți, responsabili și conștienți de misiunea pe care o au în procesul educativ.

Bibliografie
1. Popescu, V. S. Responsabilitatea socială a educației, în Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr.1/2011, pag. 19-25.
2. Hans, J.,  Imperativul responsabilitate : etică pentru civilizație tehnologică, Stag, 1995 (ediția I, 1979);
3. Ricoeur, P.,  Etică și responsabilitate, La Baconnière, 1995.
4. Anton, L.J.M., Carbonero, M.A., Valdivieso, J.A., Monsalvo, E.  Influence of Some Personal and Family Variables on Social Responsibility Among Primary Education Students, Front. Psychol., 2020, Sec. Educational Psychology, doi.org/10.3389/fpsyg.2020.01124;
5. Baran- Pescaru, A., Parteneriat în educație, Editura Aramis, București, 2004.
6. Buzilă, C.A. (2021) Pasiune și responsabilitate în educație. Online: iteach.ro/experientedidactice/pasiune-si-responsabilitate-in-educatie. În: „iTeach: Experiențe didactice”, Nr. 6/2021
7. Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din 31.08.2016 – ordinul Ordinul 4742/2016 privind regulamentul de desfășurare al consiliului elevilor și Ordinul 5079/2016 privind regulamentul de desfășurare al consiliului de părinți la nivelul unităților de învățământ, următoarele responsabilități.

Resurse online
1. proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-pentru-dezvoltarea-unui-management-institutional-antreprenorial-de-calitate-in-scoli-defavorizate/parteneriatul-in-educatie
2. www.itsybitsy.ro/intre-scoala-si-acasa-cine-este-responsabil-de-educatia-copilului/
3. ro.weblogographic.com/difference-between-role-and-responsibility-9886
4. www.anosr.ro/wp-content/uploads/2012/07/Responsabilitate-pentru-educatie.pdf
5. culturaineducatie.ro/parteneri-si-parteneriate/ 
6. centruldeziagigeaprevenireabuz.wgz.ro/menu/ziua-mondial-de-prevenire-a/drepturile-i-responsabilit-ile 
7. www.dictionarroman.ro/?c=responsabilitate
8. www.edutopia.org/redefining-role-teacher