Perspectiva acțională și comunicativ-acțională în predarea limbii franceze

Articolul realizează o scurtă prezentare a evoluției metodelor de predare a limbilor străine, cu accent pus pe perspectiva comunicativă și pe cea acțională. Sunt enumerați descriptorii din Cadrul european comun de referință pentru limbi, apoi este prezentată perspectiva comunicativ-acțională ca metodă de învățare prin acțiune.

Predarea limbilor străine a început în secolul al XVII-lea când latina și greaca veche au început să fie studiate în școală, însă nu cu scopul de a comunica în cele două limbi, ci doar de dragul studiului, pentru a crește abilitățile intelectuale ale cărturarilor. Ȋnvățarea se făcea prin citirea textelor clasice și prin traducerea acestora. Ulterior, pe măsură ce lumea civilizată intra în Epoca industrială, nevoia de învățare și respectiv predare a limbilor străine a devenit tot mai mare, așa că limbi precum engleza, franceza sau germana au început să fie predate la scară largă. În ţara noastră, limba franceză ca limbă străină a intrat începând cu secolul al XIX-lea, iar în a doua jumătate a aceluiaşi secol a devenit limbă de studiu obligatorie in şcolile româneşti.
La momentul respectiv, în predare se utiliza metoda clasică (a traducerii), fiind singura metodă cunoscută la acea dată.

O data cu secolul al XX-lea, cercetările în domeniul didacticii predării limbilor au dus la dezvoltarea altor metode de predare, astfel că de la metoda clasică a traducerii, trecând prin metodele audio-linguală şi structurala,  s-a ajuns la metoda comunicativă, iar mai nou, la cea comunicativ-acțională.

Ȋn esenţă, nu există „cea mai bună” metodă. Fiecare dintre ele îşi poate găsi locul într-o etapă sau alta de îmvăţare a unei limbi. De exemplu, metoda clasică sau metoda traducerii  (Grammar Translation Method) presupune învățarea unei limbi străine prin predarea structurilor gramaticale, care apoi se fixează prin exerciții de gramatică și vocabular și prin traducerea de texte. Deși sunt multe voci care se pronunță împotriva acestei metode, are și ea avantajele ei: văzând lucrurile din perspectiva profesorului, ea este foarte uşor de aplicat şi evalut, iar din cea a elevului, metoda menţionată face ca lucrurile să fie clare și foarte structurate,  pretându-se cel mai bine începătorilor. Însă este evident că ea nu poate fi aplicată pe tot parcursul unei lecții și în niciun caz nu ar trebui să fie preponderentă.

La rândul ei, metoda structurală ajută la învăţarea structurilor frecvente prin formarea de automatisme, dar nu este suficientă pentru o comunicare eficientă intr-o situaţie concretă.
Necesitatea de a comunica intr-o lume în care vorbim adesea despre globalizare a dus la apariţia abordării comunicative. Aceasta este o poziționare teoretică cu privire la natura limbii și la predarea- învățarea acesteia, mai degrabă decât o metodă în sine. Avantajul principal al metodei comunicative este acela că ea se axează pe exersarea tuturor competențelor lingvistice (citit, scris, discurs, ascultare), nu doar pe gramatică. Ȋn plus, ea oferă elevilor  un limbaj viu, funcțional, pe care, cel care învață (nu neapărat elev încadrat în sistemul organizat de învăţământ) îl poate lega de nevoile sale directe (la piața, la restaurant, la gara etc). De aceea metoda mai este numită şi acţională, pentru că îi pune pe elevi în postura de a acţiona pentru a ajunge la finalitatea sarcinii de învăţare, atribuindu-le roluri active, şi nu pasive, ca în metodele clasice de predare. Contextul are, de asemenea, o mare importanţă în cadrul acestei metode, făcând învăţarea mai uşoară, mai ales că metoda comunicativă implică utilizarea documentelor autentice în procesul de predare/ învăţare/ evaluare.

Ȋn acest context a apărut Cadrul european comun de referinţă pentru limbi (CECRL), un document cu caracter orientativ dar care a devenit normă în rândul celor care predau, evaluează competenţele în limbi străine. Ce face CECRL? Printre altele, dispune ce şi cum evaluăm la examenele de certificare cu recunoaştere internaţională, tocmai datorită caracterului comunicativ al metodei pe care o promovează. Iar la modul concret, acesta este un instrument de lucru care definește nivelurile de stăpânire a unei limbi străine, în funcție de „ce știi să faci”, în diferite domenii de competență (cele patru menţionate anterior).

Inovația principală a CECRL constă într-o scară de evaluare a stăpânirii unei limbi, independent de organismul evaluator, și transpozabil indiferent cărei limbi, contrar altor sisteme de evaluare care sunt adesea proprii unei țări, vezi organism, și în general aplicabile unei singure limbi . Din aceste motive, din ce în ce mai multe organisme evaluatoare își aliniază scările de evaluare pe nivelurile CECRL, sau, cel puțin, furnizează o grilă de conversie.

Acest document definește şase niveluri de referință: A1, A2, B1, B2, C1, C2, astfel:
– A1 – este nivelul introductiv. Elevul poate înțelege și utiliza expresii familiare și cotidiene, precum și enunțuri simple care vizează satisfacerea nevoilor concrete. Poate să se prezinte sau să prezinte pe cineva și să pună unei persoane întrebări care o privesc (locuința, relații, ce îi aparține …). Poate să răspundă aceluiași tip de întrebări. Poate comunica simplu dacă interlocutorul vorbește lent și distinct și se arată cooperant.
– A2 – Nivelul de bază. Elevul poate înțelege fraze izolate și expresii frecvent folosite în relația cu domeniile imediate de prioritate (informații personale sau familiale,  cumpărături, mediul înconjurător apropiat, muncă). El poate comunica în situații simple și obișnuite, care nu cer decât un schimb de informații, simplu și direct, pe subiecte familiare și obișnuite. Poate descrie cu mijloace simple familia sa, mediul său înconjurător și evoca subiecte familiare și obișnuite sau care corespund nevoilor imediate. Candidatul poate să redacteze o scrisoare personală foarte simplă.
– B1 – Nivel intermediar. Elevul poate înțelege punctele esențiale când este utilizată o limbă clară și standard și când este vorba de lucruri familiare în muncă, la școală, în timpul liber, etc… Poate să se descurce în cea mai mare parte din situațiile întâlnite în călătorie în regiunea în care limba este vorbită. Poate să producă un discurs simplu și coerent pe subiecte familiare și în domenii de interes. Poate povesti un eveniment, o experiență sau un vis, să descrie o speranță sau un țel și să expună pe scurt motivele sau explicațiile pentru un proiect sau o idee.
– B2 – Nivelul post-intermediar. Elevul poate înțelege conținutul esențial al subiectelor concrete sau abstracte într-un text complex, inclusiv o discuție tehnică în specialitatea sa. El poate să comunice cu un grad de spontaneitate și cu ușurință, precum o conversație cu un locutor nativ, care nu comportă tensiuni nici pentru unul, nici pentru celălalt. El poate să se exprime într-un mod clar și detailat asupra unei mari game de subiecte, să emită păreri asupra unui subiect de actualitate și să expună avantajele și inconvenientele diferitelor posibilități.
– C1 – Nivelul autonom. Studentul poate înțelege o mare gamă de texte lungi și exigente, cât și să sesizeze semnificații implicite. El poate să se exprime spontan și cursiv, aproape fără să pară că-și caută cuvintele. Poate utiliza limba într-un mod eficient și suplu în viața socială, profesională sau academică. Poate să se exprime asupra unor subiecte complexe, într-un mod clar și bine structurat, și să-și manifeste controlul uneltelor de organizare, de articulare și de coeziune a discursului.
– C2 – Nivelul stăpânire. Studentul poate înțelege, fără efort, practic orice citește sau aude. Poate restitui fapte și argumente din diverse surse scrise și orale, rezumându-le într-un mod coerent. Poate să se exprime spontan, foarte curgător și într-un mod precis și poate să facă distincție între nuanțe fine de sens, în raport cu subiectele complexe.

Documentul oferă şi o grilă de autoevaluare, aceasta fiind şi une din metodele recomandate de evaluare. În acest caz procesul de predare este centrat pe elev și pe interactivitate (profesor-elevi, elevi între ei), asta însemnând că toți elevii sunt, atât receptori cât şi emițători de mesaje orale, iar activitățile au un scop precis, cum ar fi descoperirea unei reguli, exprimarea unui dorințe, o cerere etc.  ceea ce face lucrurile mai interesante și mai motivante.

În loc de memorarea unor reguli gramaticale și a unui vocabular izolat, se prezintă o limbă contextualizată și se pune accent pe dezvoltarea abilităților lingvistice din toate ariile prin diferite activități precum discuţii, dezbateri, jocuri de rol, activităţi de comunicare scrise, chiar și teatru. În acest caz, profesorul devine mai degrabă un facilitator şi un manager al activităţii elevilor, dar şi un partener al acestora.

Pe măsură ce abordarea comunicativă a fost pusă în practică, teoreticienii au concluzionat că trebuie cumva prioritarizată dimensiunea acţională despre care scriam anterior. Şi astfel a luat naştere metoda comunicativ-actională.

Ce aduce în plus această abordare? Ȋncepând cu secolul al XX-lea, limbile au început a fi studiate cu scopul de a comunica. Se încuraja comunicarea pentru dezvoltarea relaţiilor sociale, economice, politice. Societatea a intrat astfel în sala de clasă, iar comunicarea a devenit un scop în sine. Comunicam pentru a comunica. Odată cu perspectiva acţională, comunicarea este in slujba acţiunii. Se face astfel trecerea de la interacţiune (a vorbi cu ceilalţi), la co-acţiune sau comunic-acţiune, adică a acţiona cu ceilalţi, a comunica pentru a acţiona. Comunicăm pentru a face ceva. Astfel, comunicarea şi aciunea devin indisociabile.   Elevul devine utilizator, actor social care trebuie sa îşi pună în joc cunoştinţele şi competenţele pentru a îndeplini sarcini, dintre care unele complexe şi care nu sunt doar de natura lingvistică. Actele de vorbire se înscriu în interiorul acţiunilor în context social, care le dă sens.

Cum se pot pune în practică toate aceste elemente teoretice? Didacticienii recomandă utilizarea proiectului, care implică unul sau mai mulţi elevi, care permite punerea în practică şi a altor comptenţe, extralingvistice, pe care le deţine deja elevul sau care pot fi achiziţionate tocmai pentru a îndeplini sarcina. Elevul va primi un scenariu de proiect care include o punere în scenă (eşti …, ocupi funcţia de …), o sarcină de îndeplinit (misiunea) şi constrângerile sarcinii (nu uita să…, atenţie la…), sarcinile comunicative (vei asculta…, vei privi…., vei comunica cu…) şi metodele prin care va fi făcută evaluarea proiectului (oral, sub formă de prezentare, dialog, în scris, sub formă de corespondenţă, raport etc).

Exemplu de proiect:
Eşti angajat al unei agenţii de turism. Un grup de turişti sunt interesaţi de o vacanţă. Sarcina ta este sa le găseşti pachetul de vacanţă optim. Pentru acest lucru, vei studia chestionarul completat de aceştia şi vei lua legătura telefonic şi prin mail cu reprezentantul lor pentru a stabili detaliile. Nu uita să îi întrebi dacă au preferinţe de orice fel sau dacă sunt alte aspecte de care să ţii cont (sănătate, religie,etc). La final, le vei expune clienţilor oferta agenţiei (oral) şi îi vei trimite un raport superiorului tău cu privire la finalitatea muncii depuse.

Aşadar, perspectiva comunicativ-acţională pune elevul în acţiune, dându-i o sarcina de îndeplinit, cu scopul de a învăţa limba respectivă în timpul/ cadrul îndeplinirii unei sarcini, nu doar lingvistice. Capacitatea de comunicare va fi strâns legată de reuşita sarcinii, având în vedere că activităţile de limbă sunt în serviciul sarcinii. Un alt scop al metodei este de a dezvolta strategii care permit elevului să devină utilizator autonom al limbii.

Astfel că educabilul nu doar acumulează cunoştinţe, dar este şi capabil să aleagă cunostinţele pertinente pentru atingerea unui obiectiv. Educabilii vor învăţa pentru a face şi vor face pentru a învăţa. (Freinet, „Pregăteşte copiii şi adolescenţii de azi sa fie capabili să acţioneze în lumea de mâine”).

Bibliografie:
Bourguignon C., « De l’approche communicative à l’approche communic’actionnelle : une rupture épistémologique en didactique des langues-cultures », in Synergie Europe N°1, 2006, p.7
http://abest.ro/ro/metoda-clasica-vs-metoda-comunicativa-de-predare-a-limbilor-straine-avantaje-si-dezavantaje/
http://www.cdep.ro/pdfs/delegatii/2010_franco_ro.pdf
http://www.france-langue.fr/page/niveaux-de-francais-7

L’approche communic’actionnelle

https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_educa%C8%9Biei_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia