Perspectiva interculturală – parte integrantă a demersului didactic

Perspectiva interculturală este descrisă în competențele generale, definite de Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL), și vizează însușirea aspectelor culturale în cadrul procesului de predare/ învățare al unei limbi străine, ca demers indispensabil, nu numai din perspectiva unei comunicări eficiente, dar și a unei învățări active și constructive care să aibă aplicabiliate în plan social, profesional și cultural.

Perspectiva  interculturală este descrisă în competențele generale, definite de Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CECRL), și vizează însușirea aspectelor culturale în cadrul procesului de predare/ învățare al unei limbi străine, ca demers  indispensabil,  nu numai din perspectiva unei comunicări eficiente, dar și a unei învățări active și constructive care să aibă aplicabiliate în plan social, profesional și cultural.
„Ora de limbă straină reprezintă un moment privilegiat care permite elevului să descopere alte percepții și clasificări ale realității, alte valori, moduri de viață și mentalități”, afirma Myriam Denis, în Dialoguri culturale, așadar, a învăța o limbă straină înseamnă a intra în contact cu o nouă cultură.

Competența comunicativă, așa cum este descrisă ea de CECRL, constituie obiectivul primordial al învățării unei limbi străine, surmontând ideea că numai însușirea competenței lingvistice este esentială în acest proces de învățare. Pornind de la acesta nouă abordare pedagogică, elevul trebuie să învețe să folosească corect elementele etno-socio-culturale și să adopte atitudini și comportamente socio-lingvistice menite să medieze o comunicare reală și adecvată cu interlocutorul său. Din punct de vedere al înțelegerii, elevul trebuie să poată identifica, recunoaște și interpreta în mod corect atitudinile și comportamentele puse în scenă de interlocutorul său în actele de comunicare, fie că este vorba despre gestică sau referințe istorice ori culturale.

Limba nu reprezintă numai un simplu instrument de comunicare, care permite transmiterea factuală de informații, ci ea constituie un tezaur cultural ce reflectă istoria  și  evoluția unui popor care a adunat de-a lungului existenței sale, comportamente, atitudini, valori și mentalități, o întreagă filosofie existențială. Astfel, istoria unui popor, normele sociale și fundamentele unei societăți sunt factori esențiali în ințelegerea culturii și civilizației acelui popor și deci, este foarte important pentru cei care invață limba acelui popor să poata ințelege și interpreta corect elementele etno-socio-culturale specifice acestuia.

Se impune deci, o nouă abordare didactică în predarea/ învățarea limbilor moderne, în care profesorul trebuie să integreze în mod firesc, armonios elemente culturale în procesul de predare indiferent de conținutul tematic abordat și structurarea acestuia în ore de gramatică/ de vocabular, depășind astfel ideea că numai ora de cultură și civilizatie este destinată descoperirii și invățării acestor elemente. In perpectiva interculturală, competența de comunicare se bazează pe capacitatea interlocutorilor de a repera și folosi corect aspectele culturale în interacțiunile lingvistice.  Astfel, remarcăm în analizarea metodelor fle (manuale de limba franceza editate pentru non-nativi) o prezentare a elementelor culturale care nu se delimiteză numai la un capitol de cultura și civilizatie care să prezinte aspecte ale cunoșterii enciclopedice (patrimoniul cultural, arhitectural, artistic, turistic…. al Franței), ci și elemente ale unei abordări antropologice „culture partagée” prezentând practici ale vieții cotidiene, obiceiuri și tradiții, organizarea relațiilor familiale, sociale, etc. Aceste din urma reprezentări culturale au o valoare esențială în procesul de învățare al unei limbi străine căci ele ne oferă informații prețioase legate de atitudini, valori și comportamente sociale pe care trebuie să le adoptam într-o interacțiune cu un nativ.

A învăța o limbă straină, afirma Louis Porcher, înseamnă a fi capabil să percepi sistemele de clasificare cu ajutorul cărora funcționeaza comunitatea socială și, în consecință, să anticipeze într-o situație dată ce se va intâmpla (adică ce comportament ar trebui adoptat pentru a întreține o comunicare adecvată cu protagoniștii situației). Louis Porcher, Studii de lingvistica aplicata, nr. 69, 1988. Așadar, învățarea unei limbi străine trebuie să pregătească elevul pentru situații reale de viață, experiențe și schimburi interculturale, nu doar să simuleze situații de comunicare sau să limiteze actul învățării la o dimensine abstractă, conceptuală. In acest sens, abordarea didactica trebuie să permita elevului să gestioneze și să împărtășească responsabilitatea actului de învățare devenind astfel,”un actor social”. Acest concept, introdus în ultimii ani în  CECRL sub denumirea de „Perspectivă acțională”,  explică în contextul unei pedagogii interculturale, că elevii devin actori sociali, capabili să îndeplinească sarcini concrete, care nu sunt numai de natura lingvistică, obiectivul principal fiind de a dezvolta autonomia personală a acestora și de a-i pregăti pentru viața profesională pe de o parte, dar și de a-i responsabiliza ca cetățeni activi, pe de altă parte.

În concluzie, pedagogia interculturală  permite elevului o mai bună dezvoltare a personalității și a capacităților de a invăța alte limbi străine și de a fi deschis către noi experiențe culturale, aducând o noua viziune asupra pregătirii în școală ca instituție de formare și educare. In acest sens, este foarte importantă proiectarea unor activități, experiențe interculturale, interdisciplinare și extrașcolare valorizând astfel, conceptul de învățare prin descoperire sau receptivă.

Bibliografie
1. Dassen P., Educaţia interculturală, editura Polirom, Iaşi, 1999
2. Louis Porcher, Studii de lingvistică aplicată, nr. 69, 1988
3. Myriam Denis, Dialoguri culturale, nr.44, 2000, p.62
4. Windmuller Florence, Pour une réelle competence culturelle, Le Français dans le monde, nr. 348, 2007.