Perspectiva pozitivă asupra preșcolarilor cu CES prin promovarea educației incluzive

Pentru orice intervenție educativă timpurie, este nevoie ca fiecare copil să fie cunoscut prin trăsăturile sale personale. Educația timpurie propune o astfel de abordare holistică a fiecărui copil, pentru a identifica punctele forte și a sprijini dezvoltarea și progresul în toate domeniile personalității.
Se promovează o nouă viziune care pune accentul pe o schimbare de esență a modului cum este percepută educația în familie și în grădiniță pentru copiii cu CES. Grădinița este cea care poate produce această schimbare, aducând împreună modelele educaționale alături de cele familiale, pentru a realiza dezideratul unei educații pentru toți.

”Undeva, un copil/ E foarte singur,/ Pentru că oamenii trec/ Fără să  le pese/ De ce și unde merg./ Degeaba privești spre el/ E greu să vezi lumina/ Din ochi strălucind,/ Dacă îi întorci spatele/ Și nu te uiți în urmă… Nouă ne pasă…/ Noi facem diferența/ Vorbește și fii vocea/ În viața unui copil/ Dă-i speranța de a-i fi ghid/ Și de a-l ajuta./ Ce contează acum cel mai mult/ Este că el învață cum să stea drept/ Nouă ne pasă în această viață/ De UNUL și de TOȚI./ Nouă ne pasă! Noi facem diferența.”
(Marilyin Rose, 2000. Nouă ne pasă, noi facem diferența)

Principala caracteristică a vârstelor mici ale copilului este ritmul rapid al schimbărilor petrecute în dezvoltare. Pe de altă parte, la vârstele mici se observă cel mai clar diferențele  de dezvoltare între copii. Iată de ce caracterizările determinate de particularitățile de vârstă cronologică nu sunt cele mai relevante, ci mai curând cele care țin de ritmul învățării și dezvoltării. Putem remarca că, în această perioadă de viață, diferențele de dezvoltare cele mai semnificative se referă în principal la:

• particularitățile determinate de ereditatea de tip biologic;
• ritmul personal de creștere și dezvoltare;
• nivelul dezvoltării atins de fiecare;
• stilul de învățare și de experimentare;
• trăsăturile/ caracteristicile personale;
• ocaziile de învățare și dezvoltare;
• experiența de viață trăită până acum.

Iată de ce abordarea copiilor la vârstele timpurii în funcție numai de trăsăturile standardizate date de vârsta cronologică nu aduce o tratare adecvată și corectă în procesul educațional, care este, cu precădere, individualizat și personalizat în educația timpurie. Pentru orice intervenție educativă timpurie este nevoie ca fiecare copil să fie cunoscut prin trăsăturile sale personale. Educația timpurie propune o astfel de abordare holistică a fiecărui copil, pentru a identifica punctele forte și a sprijini dezvoltarea și progresul în toate domeniile personalității. În aceste sens, evaluarea pe care o face educatoarea în grădiniță se referă la competențele  și capacitățile educaționale ale fiecărui copil. Aceasta trebuie să identifice, după modelul celor patru piloni de dezvoltare precizat de UNESCO:

• Cum este fiecare?
• Ce știe fiecare?
• Ce face fiecare?
• Cum cooperează cu ceilalți?

În esență, putem defini următoarele concepte care ne facilitează înțelegerea unei educații timpurii care să se adreseze tuturor copiilor:

• Cerințe educative speciale sunt toate acele nevoi/ cerințe educative întâlnite la copil, pe o perioadă sau alta a dezvoltării sale, care apar din dizabilitate sau din orice alt tip de bariere de învățare (sociale, economice, culturale, geografice) și care, pentru a fi depășite, necesită măsuri, metode și mijloace suplimentare.
• Riscul sau situația de risc în copilărie este un context sau o condiționare de ordin personal, care poate fi o piedică în dezvoltarea copilului. Riscurile copilăriei depind de premisele de la care pornește copilul în viață, de contextul socio-cultural în care crește acesta, dar și de măsurile pe care familia, comunitatea și societatea le pun în aplicare pentru a sprijini adecvat dezvoltarea fiecăruia.
• Integrarea educațională se referă la acceptarea și introducerea copilului cu CES într-o grupă obișnuită, alături de ceilalți copii.
• Incluziunea educațională se definește prin politici dar și printr-un set de practici și atitudini. Incluziunea pune în aplicare egalizarea de șanse și elimină discriminările de orice tip, permițând accesul și participarea tuturor copiilor la educație.

Dacă în integrare copilul este cel care se adaptează la mediul în care este primit și problema sa este în centrul intervenției educaționale, în incluziune se pune în centru copilul, cu punctele sale forte și cu slăbiciunile lui, holistic, iar mediul educațional este cel care se schimbă, pentru a răspunde nevoilor speciale ale acestuia. Răspunzând nevoilor speciale ale unui copil, cadrele didactice își pot îmbunătăți practicile educaționale pentru toți copiii. Așadar, viziunea incluziunii cuprinde o integrare a aspectelor tuturor domeniilor de dezvoltare individuală. Ea se referă la unitatea dintre politici, practici și mod de abordare și de înțelegere a oricărui copil, ca ființă unică și valoroasă, care poate învăța și se poate dezvolta să devină independent, cu sprijinul și acompanierea adecvată a adultului.

Grădinița pentru toți potențează diferențele și le folosește ca prilej de învățare și experimentare diferită. Astfel, abordarea dimensiunilor problematicii copiilor cu CES, răspunsul la nevoile speciale ale acestora, devin prilej de perfecționare a strategiilor educaționale și de construire a parteneriatului educațional grădiniță-familie-comunitate. Educația timpurie este prima treaptă a acestui demers.

Pentru educatoare, se pune problema să găsească locul și rolul adecvat prin care fiecare copil poate să se implice și poate participa la procesul educațional și, totodată, să evite să pună etichete!

Bibliografie:
Vrășmaș, Ecaterina (1999). Educația copilului preșcolar. București: Editura Pro Humanitate.
Vrășmaș, Traian (2002). Educația integrată și/ sau incluzivă. București: Editura Aramis.