Politicile europene și educația artistică

În viziunea europeană, arta se află într-o strânsă legătură cu educația. Acestea se definesc și se completează reciproc. În învățământul primar, educația artistică ajută elevul să-și formeze imagini senzoriale, vizuale și cognitive, marcând începutul comunicării cu cei din jur, dar și cu sine însuși, ceea ce va conduce la o înțelegere mai profundă a realității. În cadrul activităților artistico-plastice de tip nonformal, se ivesc deseori ocazii pentru abordări interdisciplinare, benefice pentru însușirea unor cunoștințe și noțiuni specifice, cum ar fi: crearea unei imagini mentale prin activități verbal-artistice, având drept suport cuvântul și frumosul, artisticul din natură; identificarea unor elemente estetice identice sau analoge cu ale altor discipline de învățământ (muzică, literatură, matematică, geografie) privind ritmul, armonia cromatică sau diferite forme ale metaforei, orientarea în spațiu (de ex: ritmul plastic comparat cu ritmul muzical, folosirea regulilor compoziției literare în compoziția plastică); crearea unei ambianțe estetice adecvate care să stimuleze activitatea creatoare a elevilor (suport muzical adecvat, de mică intensitate; recitarea unor versuri potrivite; lectura expresivă a unor texte literare, mici povestiri, legende, ghicitori etc.).

În condițiile societății mondiale globalizate, organizațiile internaționale au arătat un interes deosebit față de educația cultural- artistică, de aici rezultând dezvoltări de politici- cheie în acest domeniu, cu consecințe și în planul politicilor educaționale. Astfel, UNESCO a reprezentat în ultimele decenii o forță conducătoare în dezvoltarea inițiativelor  de politică în educație și cultură. În 1999, directorul general UNESCO a cerut ca predarea artelor să capete un rol special în educația copiilor. La rândul ei, Conferința de la Lisabona din 1994 a afirmat nevoia de a stabili clar  importanța educației artistice în societatea post post modernă în care trăim. Documentul ”Harta-Ghid pentru educație estetică”, al UNESCO, din 2006, arată clar că educația artistică are urmări importante sub următoarele aspecte : aprobarea dreptului omului la educație și participare culturală; dezvoltarea capacităților individuale; îmbunătățirea calității educației; promovarea exprimării diversității culturale. Dezvoltări de politici similare au avut loc în Europa: în 1995, Consiliul Europei a lansat proiectul ”Cultură, Creativitate și Tineret”. În 2005, Consiliul Europei a lansat ”Convenția-Cadru asupra valorii moștenirii culturale pentru societate”, care a subliniat nevoia țărilor din Europa de a conserva resursele lor culturale, de a-și promova identitatea culturală. Astfel, articolul 13 din Cadru statuează rolul esențial al moștenirii culturale în educația artistică. În 2006, Consliul Europei a organizat Conferința internațională cu tema ”Promovarea educației culturale”. Rezoluția Comisie Europene din 2007 recomanda ”încurajarea educației artistice și participarea activă în activități culturale, cu o perspectivă spre dezvoltarea creativității și inovației”. Prin această rezoluție s-au definit metodele de promovare a competenței-cheie europene ”conștientizare și exprimare”. S-au stabilit totodată cele mai bune practici în acest domeniu, precum și recomandări pentru cooperarea, în statele membre,  între cultură și educație, inclusiv educația artistică. În 2008, Consiliul Europei a publicat Carta albă a dialogului intercultural, document care a oferit o abordare interculturală, identificând totodată organizațiile educaționale cu rol în schimbul intercultural, învățare și dialog prin activități artistice și culturale. Printre  organizațiile educaționale nominalizate se află muzee, situri culturale, grădinițe și școli. În martie 2009, Parlamentul European  a introdus o rezoluție pe Studii Artistice în Uniunea Europeană, iar recomandările-cheie au inclus: educația artistică ar trebui să fie obligatorie la toate nivelele școlii; predarea artelor ar trebui să folosească cele mai noi tehnologii de informare și comunicare.

Așa cum se poate observa, în viziunea europeană, arta se află într-o strânsă legătură cu educația. Acestea se definesc și se completează reciproc: educația a fost și este definită ca artă (pedagogia – ”arta educației”), iar arta are, prin natura ei, finalități educative. Arta este acea  activitate a omului care are ca scop producerea de valori estetice, folosind mijloace de exprimare specifice. Așa cum limbajul vorbit sau scris conține cuvinte, limbajul matematic are la bază cifre și semne, limbajul muzical se exprimă prin note, și artele vizuale dispun de un limbaj propriu. Punctul, linia, forma, culoarea și valoarea sunt elemente de limbaj artistico-plastic. Acestea constituie „alfabetul” artelor vizuale și reprezintă mijloace de comunicare specifice. Dacă nu cunoaștem acest alfabet, nu putem înțelege mesajul unei opere de artă, fie ea o operă lierară, una plastică, ori una muzicală. Muzica este una dintre cele mai răspândite arte, producând, la fel ca literatura sau ca și artele plastice, răscoliri adânci sau emoții înălțătoare, veselie sau melancolie.

În școala primară,  copilul intră în contact cu mesajul unei opere plastice la orele de arte vizuale și abilități practice, în momentele lecției când se prezintă o operă plastică  din patrimoniul național sau mondial, dar și atunci când se realizează evaluarea produselor elevilor pe baza criteriilor de evaluare prestabilite (printre care se află și mesajul lucrărilor artistico-plastice expuse și, eventual, evaluate prin tehnica Turului galeriei).

Mai dificil de înțeles este, însă, pentru elevi, descoperirea mesajului unei opere muzicale fără text, lucru ce devine posibil dacă orientăm acestă activitate prin numeroase audiții muzicale de opere simfonice încă din etapa clasei pregătitoare. Mai simplu pentru copii este însă să descopere mesajul artistic atunci când partitura muzicală și opera artistico-plastică sunt abordate integrat și când au loc transferuri de tehnici de descoperire a acestui mesaj.

În învățământul primar, educația artistică ajută elevul să-și formeze imagini senzoriale, vizuale și cognitive, acestea marcând începutul comunicării cu cei din jur dar și cu sine însuși, ceea ce va conduce la o înțelegere mai profundă a realității. Școala urmărește formarea capacității tinerilor de a aprecia frumusețea din natură, cultivarea gustului pentru frumos și stabilirea unor relații cu celelalte discipline studiate. Toate acestea pot fi realizate atât în cadre formale de educație, cât și nonformale sau informale.

În cadrul activităților artistico-plastice de tip nonformal deseori se ivesc ocazii de relații interdisciplinare, benefice pentru însușirea unor cunoștințe și noțiuni specifice, cum ar fi: crearea unei imagini mentale prin activități verbal-artistice, având drept suport cuvântul și frumosul, artisticul din natură; identificarea unor elemente estetice identice sau analoge cu ale altor discipline de învățământ (muzică, literatură, matematică, geografie) privind ritmul, armonia cromatică sau diferite forme ale metaforei, orientarea în spațiu (de ex: ritmul plastic comparat cu ritmul muzical, folosirea regulilor compoziției literare în compoziția plastică); crearea unei ambianțe estetice adecvate care să stimuleze activitatea creatoare a elevilor (suport muzical adecvat, de mică intensitate; recitarea unor versuri potrivite; lectura expresivă a unor texte literare, mici povestiri, legende, ghicitori etc.).

Gamele cromatice se pretează însă a fi asociate în special cu muzica. Fundalul sonor al activităților constituie asociații care întrețin buna dispoziție și stimulează actul creativ, antrenând elevii să realizeze amestecuri variate de culori. Pornind de la gamele muzicale, elevii pot fi antrenați să asocieze fiecărui sunet (notă) muzicală o culoare, cu ajutorul căreia se propune apoi organizarea unei compoziții potrivite gamei alese. Pe baza observațiilor pictorului Van Gogh legate de gamele anotimpurilor, se poate realiza o compoziție reprezentând un anotimp preferat, având ca suport diferite fragmente muzicale adecvate.

O astfel de asociere adecvată (armonică)– atât din punctul de vedere al descrierii literare, precum și din punctul de vedere al sonorizării, dar și din perspectiva tonurilor și nuanțelor de culoare sau din cea a emoțiilor de bază- studiate la dezvoltare personală– a imaginii picturale cu gamele cromatice, limbajul muzical  și sentimentul dominant exprimat, poate arăta astfel: primăvara – gama roșu-verde, care sugerează prospețime, optimism (gama La major)- textul literar ”Vestitorii primăverii” de George Coșbuc- sentimentul fericirii frenetice; vara – gama oranj-albastru, care sugerează căldură (rezonanța gamei Re major)- textul literar ”Vara ” de George Coșbuc- sentimentul bucuriei împlinite; toamna – gama galben-violet, care corespunde gamelor în modul minor-  textul literar ,,Rapsodii de toamnă” de George Topîrceanu- sentimentul melancoliei; iarna – gama alb-negru, care sugerează prezența luminii și a întunericului (tonalitatea gravă a acordurilor extremelor)- textul literar ”Iarna” de Vasile Alecsandri- sentimentul speranței, atitudinea optimistă.

Un fragment muzical poate transfera ritmul său unei compoziții plastice, imprimând utilizarea unor anumite elemente de limbaj plastic cu ajutorul cărora se reprezintă diferit părțile mai lente față de cele mai vioaie. El poate influența totodată realizarea unor compuneri inspirate ale elevilor. În același timp, și ritmul de lucru al elevilor poate fi influențat de ritmul muzicii audiate, precum și de gama cromatică predominantă. Printre obiectivele generale ale unei astfel de activități se pot enumera: corelarea elementelor de limbaj plastic cu fragmente de muzică clasică; asocierea impresiilor și a emoțiilor sugerate de anumite cântece audiate cu tema lucrării plastice; manifestarea interesului față de muzica clasică, în general, și față de cea audiată, în special; dezvoltarea imaginației creatoare, a sensibilității și a gustului pentru frumos prin valorificarea muzicii în creația plastică.

Ca formă e manifestare artistică, muzica joacă un rol important în viaţa omului, de la experienţele estetice şi emoţionale, la experienţele intra- şi interpersonale. În cele mai multe genuri și forme muzicale, caracteristicile primare structurale sunt melodia şi ritmul. Muzica pornește din corpurile noastre. Suntem capabili de a produce sunete muzicale prin vibrarea corzilor vocale, prin lovirea palmelor sau a picioarelor. De asemenea, exprimarea ritmică pare a fi importantă încă de la o vârstă foarte fragedă. Conform lui Wood (1982), muzica poate îmbogăţi toate laturile dezvoltării personalității umane.

Copiii pot reprezenta (crea, interpreta) prin muzică, imagini, idei, povestiri, poezii, jocuri, stări de spirit și emoţii, individual sau în grupuri. O astfel de abordare poate fi, de exemplu, realizarea de către elevi a unor imagini ilustrative pentru lecturi pe care aceștia le-au parcurs, texte ilustrate muzical prin anumite piese. Prin suportul informațional al textului, de preferință literar, se realizează o mai bună comunicare între imaginea picturală pe care elevii o execută și structura muzicală a liniei melodice.

Pentru o mai bună contextualizare a activității de învățare (știut fiind că la baza formării competențelor, cu atât mai mult a celor transversale, se află ancorarea cunoștințelor însușite de elevi cu realitatea imediată, pe de o parte, iar pe de altă parte,  o bună motivare a educabililor) sarcina de învățare-  cu un caracter  profund integrat- poate fi aceea de se realiza o copertă adecvată lecturii respective, lucrare artistico- plastică care să aibă la bază atât conținutul ideatic al textului literar pus în discuție, cât și reprezentarea vizuală a ,,imaginilor muzicale” percepute în mod subiectiv de către fiecare elev. Rezultatele grafice oferă o gamă nelimitată de reprezentări vizuale ale muzicii, în timp ce și experienţele muzicale pot fi reprezentate prin diverse imagini. Explorarea acestor moduri de a transforma imagini sau fotografii, partituri grafice în muzică şi invers, este un mod creativ de a integra şi de a dezvolta abilităţile muzicale, vizuale, auditive și artistice. Aceste tipuri de abordări, caracterizate prin  integrarea conținuturilor și tehnicilor de lucru la disciplinele de învățământ din ciclul primar (cum ar fi comunicare în limba română, muzică și mișcare, arte vizuale și abilități practice, dar și și la dezvoltare personală),  le formează  elevilor, în timp, abilități creative și originalitate procedurală, acestea fiind apoi transferate în structura adâncă, profundă,  a personalității lor.

Prin urmare, cea mai frumoasă exprimare a gândurilor copilului în imagini este arta. Prin intermediul imaginii și al textului literar, elevul din școala primară poate comunica mai bine sentimentele sale decât în cuvinte, deoarece simbolurile grafice și imaginile sunt purtătoare de mesaje, idei și acțiuni, fiind mult mai simplu de exprimat la acest nivel de vârstă. Astfel, educația artistică îndeplinește nu doar un rol de cunoaștere și unul estetic, ci și un important rol de comunicare.

Bibliografie:
Bamford, A., 2006, Factorul ,,Wow”, Rezultat al cercetării globale asupra impactului artelor în educație.
Bamford, A., 2009, O introducere în evaluarea educației artistice și culturale.
Downing, D., Jonhson, F. &Kaur, S., 2003, Un studiu al artelor în școlile primare din Anglia.
Eurydice, 2006, Bruxelles, Măsuri educaționale specifice de a promova toate formele de înzestrare din școală în Europa.
Roco M., 2001,  – Creativitatea şi inteligenţa emoţională , Ed. Polirom.