Prevenirea abandonului școlar – o prioritate pentru cadrele didactice

Prevenirea abandonului școlar este un proces anevoios, plin de obstacole, însă copiii pe care îi educăm merită aceste eforturi. Dacă încercăm să cunoaștem și să analizăm calitățile și potențialul acestor copii cu risc de abandon școlar, o să vedem că fiecare are ceva bun și acel ceva poate fi valorificat, cu condiția să vrem să evidențiem ceea ce este pozitiv și să nu vedem doar aspectele negative.

Trăim într-o lume în care siguranța este relativă, totul este într-o continuă mișcare, într-o continuă schimbare, valorile sunt ignorate, principiile nu prea mai există și copiii sunt lipsiți de reper. Omul își dorește să obțină multe într-un timp scurt și, dacă se poate, fără prea mult efort. Tot mai des ne confruntăm cu această problemă a abandonului școlar deoarece, din păcate, unii copii sunt nevoiți să stea departe de părinții lor sau să locuiască doar cu unul dintre părinți, celălalt fiind nevoit să plece în străinătate pentru a întreține familia, ca să nu mai vorbim despre copiii care cresc alături de bunici, frați mai mari sau alte rude.

În acest context social, școala are un rol fundamental în viața copilului pe care își pun amprenta frustrarea, neîmplinirea, neajunsurile vieții, problemele familiale etc. Copiii trebuie să simtă că există un loc unde sunt primiți cu căldură, sunt apreciați, sunt sprijiniți, iubiți și ascultați. De asemenea, este necesar ca ei să fie convinși că viața lor are valoare, să fie conștienți de potențialul și talentul lor nativ și să înțeleagă că responsabilitatea de a le valorifica le aparține.

Copiii au nevoie de modele, însă dacă în familie nu le găsesc, este important să le fie oferite în cadrul școlii prin puterea exemplului care îi determină să îndrăgească un profesor și să îl copieze. Bineînțeles că le putem fi alături ajutându-i să se cunoască foarte bine și să își pună în valoare calitățile.

Acești copii ne pot uimi cu talentul lor nativ în domeniul picturii, de exemplu sau pot avea anumite abilități tehnice, de coordonare, forță fizică, răbdare, aptitudini interpersonale, pot fi atenți la detalii sau pot fi foarte buni la sport, dans sau muzică.

În primul rând, datoria noastră de dascăli este aceea de a descoperi preferințele, gusturile și dorințele lor, pentru ca mai apoi, să îi sfătuim și să îi ajutăm în dezvoltarea abilităților cu care Dumnezeu i-a înzestrat pentru ca, în timp, aceste abilități să se transforme în aptitudini și competențe.

În demersul nostru, o să sesizăm probabil și puncte slabe cum ar fi:

• climatul familial defavorabil care poate îi împiedică de multe ori să învețe sau să își îndeplinească cu succes sarcinile școlare;
• situația financiară dificilă;
• familii dezbinate;
• familii care aparțin etniei rrome și care, după o anumită vârstă, nu le mai permit copiilor să vină la școală pentru că îi căsătoresc foarte devreme.
• repetenția, care pentru unii înseamnă retragerea din viața școlară.

După analiza punctelor tari și a celor slabe, se impune depistarea unor oportunități oferite de educație, care ar avantaja subiecții în mare măsură. Rolul educației este acela de a oferi societății oameni cu caractere frumoase și cu personalități bine conturate. Drept urmare, cadrul didactic are datoria morală de a cunoaște copiii, de a-i ajuta să se cunoască și să se autoevalueze, de a-i sprijini să devină ceea ce își doresc, conștienți fiind de ceea ce sunt în stare. Acești copii cu risc de abandon școlar pot fi implicați în diverse proiecte școlare, în activități extracurriculare organizate cu diferite ocazii. Le putem trasa sarcini pe care știm că ei le pot îndeplini datorită calităților lor și le oferim încrederea de care au nevoie. Astfel, încurajați fiind, vor putea să izbândească, uneori chiar să ne impresioneze și la final vor beneficia de laudele și recompensele noastre. În acest mod, puțin câte puțin, vor ajunge să aibă încredere în ei și să descopere calea spre o viață mai bună.

O altă categorie cu risc de abandon școlar este aceea a copiilor care provin din familii cu o situație financiară precară, care nu le permite deplasarea la școală cu mijloace de transport în comun sau procurarea celor necesare cursurilor. În asemenea cazuri, se pot găsi soluții de genul campaniilor sociale sau a activităților de voluntariat în care chiar subiecții în cauză pot fi implicați și la final ajutați. Bursele sociale și rechizitele oferite la început de an școlar sunt și acestea binevenite.

Amenințările cu care ne-am putea confrunta în aceste cazuri și care ne-ar putea împiedica în a duce la bun sfârșit acțiunea noastră de prevenire a abandonului ar fi:

• intrarea într-un anturaj defavorabil dezvoltării frumoase prin intermediul educației. Pătrunderea în acest anturaj îi poate expune la consumul de droguri, stupefiante, alcool, tutun. Dar și în acest caz putem încerca, sprijiniți de poliție, psiholog, diverse asociații, să prevenim abandonul școlar.
• marginalizare, atitudine de respingere manifestată de colegi;
• încăpățânarea familiilor de a întrerupe procesul de educație al copilului din diverse motive;
• o maladie care împiedică subiectul să își desfășoare activitatea în cadrul școlii.

Prevenirea abandonului școlar nu este un proces simplu, uneori e chiar anevoios, cu numeroase obstacole care trebuie surmontate, dar copiii noștri merită toate aceste eforturi pentru a le oferi șansa de a clădi un viitor mai bun.