Principii ale unei activităţi de învăţare eficiente

Cadrul didactic trebuie să ţină cont de faptul că motivaţia elevului este influenţată de modul cum se desfăşoară activităţile de învăţare în clasă, de sistemul de evaluare şi chiar de propria motivaţie. Primul principiu vizează modificarea practicilor pedagogice. Pentru ca o activitate didactică să fie motivantă trebuie să ofere elevilor cel puţin o provocare pentru a le capta interesul. Curiozitatea elevilor poate fi suscitată prin introducerea unor elemente de noutate, prin crearea unor conflicte cognitive, prin antrenarea elevilor în realizarea unor proiecte în echipă.

Dorina Sălăvăstru prezintă cerinţele privind desfăşurarea activităţii de predare eficiente, enunţate de Rolland Viau:

a) Începeţi predarea cu o anecdotă sau cu o problema de soluţionat!
b) Chestionaţi elevii asupra cunoştinţelor anterioare!
c) Precizaţi planul cursului sub formă de întrebări!
d) Organizaţi cunoştinţele sub formă de scheme!
e) Daţi exemple care să-i intereseze pe elevi!

Aceste imperative au fost enunţate şi de Comenius, în lucrarea Arta didactică: „la începutul fiecărei activităţi, (învăţătorul) câştigă spiritele prin aceea că le recomandă materia ce urmează a fi predată sau îi stimulează în aşa fel prin întrebări din capitolele de acum tratate, cu ajutorul cărora vrea să treacă la materialul nou, sau chiar din materialul nou, încât îşi dau seama de neştiinţa lor în acest domeniu şi curioşi trec cu nesaţ la clarificarea lucrurilor„.

Iată deci că aceste imperative (captarea atenţiei, reactualizarea cunoştinţelor anterioare, stimulare curiozităţii) sunt atât de importante, încât şi-au păstrat valabilitatea până în zilele noastre, acum putând fi puse în practică cu ajutorul unor mijloace moderne. Respectarea acestor imperative nu poate să ducă decât la obţinerea unor rezultate pozitive deoarece elevii sunt motivaţi pentru realizarea sarcinii propuse spre rezolvare.

Barbara McCombs subliniază că o activitate didactică, pentru a fi motivantă, trebuie să aibă următoarele caracteristici:

(a) să aibă obiective şi cerinţe clare;
(b) să ţină cont de interesele elevilor;
(c) să reprezinte o provocare pentru elevi;
(d) să permită elevilor să interacţioneze;
(e) să dea elevilor ocazia de a avea opţiuni personale;
(f) să-i responsabilizeze pe elevi;
(g) să necesite folosirea strategiilor rezolvării de probleme;
(h) să solicite utilizarea cunoştinţelor din diferite domenii;
(i) să fie pertinentă în plan profesional, social şi personal.

Înțelegerea scopului activităţii de către elevi este prima condiţie a succesului învăţării. Înţelegerea scopului dă posibilitatea elevului să realizeze legătura între acţiunile prezente şi cunoştinţele dobândite anterior.

Profesorii eficienţi găsesc modalităţi diverse de a-şi ajuta elevii să înţeleagă scopurile unor sarcini, motivele pentru care au fost alese. În funcţie de stilul pedagogic al fiecărui profesor, scopul poate fi prezentat prin expunere, explicaţie şi demonstraţie sau prin convesaţii cu elevii. Înţelegerea scopului poate fi uşurată dacă profesorii oferă indicaţii clare în legătură cu succesul sau insuccesul eforturilor lor.

Profesorii eficienţi ştiu că succesul învăţării depinde de cât de motivaţi sunt elevii, deziderat care se realizează prin captarea interesului copiilor şi prin stârnirea curiozităţii lor. Una din modalităţile de a capta atenţia elevilor este diversitatea, atât a conţinutului, cât şi a formei activităţii. ”Tot ce se predă să fie dominat de o plăcută varietate.”
Pentru ca predarea să fie efectivă şi învăţarea garantată, profesorii trebuie să-şi proiecteze activităţile astfel încât să fie semnificative pentru elevi, care, astfel vor fi motivaţi să înveţe.

În cazul lecţiilor de transmitere de noi cunoştinţe, profesorul trebuie să ofere elevilor posibilitatea de a arăta ce ştiu, determinându-i astfel să participe activ la lecţie. O strategie eficientă de prezentare a noilor cunoştinţe este problematizarea, care îl face pe elev curios. Înainte de abordarea noului subiect, elevul poate fi solicitat să comunice unui coleg cunoştinţele referitoare la subiect, această strategie putând fi folosită în lecţiile de ştiinţe ale naturii, citire. ”Orice se predă să se înveţe de către mai mulţi deodată şi într-o formă plăcută de emulaţie.”

O altă strategie de eficientizare a activităţii didactice este aceea de raportare a învăţării la alte materii. (h) Cunoştinţele din diferite domenii sunt interdependente. Profesorii trebuie să sublinieze cât mai des legătura dintre cunoştinţele noi şi alte domenii ale învăţării.
Diversitatea nu se realizează dacă nu este însoţită de posibilitatea de a opta (între anumite limite) a copiilor pentru ceea ce îi interesează. În acest mod, profesorul poate să proiecteze sarcini adecvate motivaţiei elevilor, care vor fi mai eficiente. Ţinând cont de opţiunile elevilor, profesorul le dă de înţeles elevilor că sunt consideraţi ca şi parteneri, acest fapt ducând la creşterea încrederii în forţele proprii şi la responsabilizarea lor.

La fel de important pentru motivaţia elevilor este şi modul în care se face evaluarea. În cazul elevilor slabi şi de performanță medie, evaluarea centrată pe compararea elevilor este dăunătoare. Evaluarea trebuie să înregistreze nu atât nivelul cunoştinţelor, cât mai ales să recunoască efortul depus de fiecare pentru îmbunătăţirea propriilor performanţe. Aprecierea evoluţiei elevilor trebuie să se facă în termeni pozitivi (laudă, încurajarea, evidenţierea), deoarece dezaprobarea, dar mai ales ignorarea, sunt mai puţin eficiente în stimularea motivaţiei învăţării. Motivaţia elevilor poate fi intensificată de către educator şi prin observaţii personale făcute pe caietele de teme ale acestora şi prin incitarea la autoevaluare.

Dinamica motivaţională este influenţată şi de motivaţia cadrului didactic şi de gradul său de implicare în activitate, Entuziasmul educatorului se transmite şi copiilor şi-i disponibilizează chiar pentru activităţi relativ dificile. Cadrul didactic care se face iubit şi respectat de copii, şi-a asigurat angajarea deplină a acestora în tot ce le propune şi această predispoziţie şi activare dezvoltată a motivaţiei este o condiţie de succes în activitate şi în atingerea anumitor rezultate. De obicei, învăţătorul este modelul de urmat şi copiii nu ezită să-l urmeze în tot ce le propune şi dacă are şi un program interesant organizat, aceştia vor obţine rezultate superioare.

Un al doilea principiu de care trebuie ţinut cont este acela al acordării unei atenţii suplimentare în cazul elevilor demotivaţi. Profesorul trebuie să se străduiască să acorde atenţie în mod egal tuturor elevilor, indiferent de capacităţile lor. Totuşi, faţă de elevii slabi,  profesorul ar trebui să adopte următoarele comportamente:

(a) să-şi exprime încrederea în capacitatea lor de a reuşi;
(b) să le acorde atenţie ca şi elevilor buni;
(c) să evite crearea de situaţii competitive în care ei nu pot decât să piardă;
(d) să nu le facă observaţii în faţa colegilor;
(e) să manifeste interes pentru reuşita elevilor.

Bibliografie:
McCombs, Barbara & L. Miller (2006). Learner-Centered Classroom Practices and Assessments. Maximizing Student Motivation, Learning, and Achievement. Sage.
Sălăvăstru, Dorina (2004). Psihologia educaţiei. Polirom.