Profesia de cadru didactic: statut social, responsabilități, satisfacții

Articolul de față prezintă concluziile unei cercetări desfășurate în perioada octombrie 2011 – mai 2013, în 19 instituții de învățământ din județul Ialomița și din municipiul București.
Scopul studiului l-a constituit investigarea percepţiei asupra profesiei de cadru didactic și se bazează pe ipoteza conform căreia un feedback negativ din partea societății poate avea efecte negative atât direct, asupra cadrelor didactice, prin scăderea stimei de sine, cât și indirect, prin scăderea randamentului profesional al acestora, putând duce chiar la reorientarea către alte profesii. Au fost surprinse opiniile cadrelor didactice despre profesia didactică și despre statutul său social, despre principalele însușiri ale unui cadru didactic bun sau ale unei unități de învățământ bune, despre motivele care i-au determinat să opteze pentru o carieră în învățământ și ce anume i-ar face să renunțe la aceasta.

Dacă până la începutul anilor ’90 profesia de cadru didactic era una dintre cele mai căutate profesii, în special de către femei, în zilele noastre, această profesie a pierdut din prestigiul și din atractivitatea de care se bucura. Interesul proaspeților absolvenți de a alege această profesie este din ce în ce mai scăzut, aceștia orientându-se către cariere care le asigură atât prestigiu social, cât și venituri financiare mai mari (în domeniul legislativ, în cel al afacerilor, în medicină etc.). De asemenea, instabilitatea din cadrul sistemului de învățământ (dese schimbări la nivelul curriculumului, ale politicilor educaționale și chiar ale miniștrilor) poate fi unul dintre motivele pentru care profesia de cadru didactic nu se află printre principalele opțiuni ale absolvenților.

Pornindu-se de la aceste idei, în perioada octombrie 2011–mai 2013 a fost realizată o cercetare în 19 instituții de învățământ din județul Ialomița și din municipiul București, ale căror concluzii principale vor fi prezentate pe scurt în cadrul acestui articol. Deşi unităţile nu sunt reprezentative pentru reţeaua şcolară, este important de menţionat că distribuţia teritorială şi tipologia unităţilor şi a participanţilor la sondaj acoperă o diversitate dintre caracteristicile de mediu educaţional şi ale actorilor din sistem.

Principalele concluzii ale cercetării

Percepțiile profesorilor despre propria lor meserie sunt influențate considerabil de factorii de mediu, precum relația profesor/elev, colaborarea între profesori sau sistemele de feedback și de evaluare.

Per ansamblu, cadrele didactice simt că profesia pe care o practică nu se bucură în suficientă măsură și în raport cu importanța socială a acesteia de respectul și de aprecierea societății. Din datele cercetării reiese că pe măsură ce volumul de muncă și responsabilitățile profesionale ale cadrelor didactice cresc, stima de sine a acestora este din ce în ce mai scăzută. Profesorii consideră că meseria lor nu este corect percepută de către societatea în care funcționează. „Imaginea” școlii și a cadrelor didactice este, de cele mai multe ori, „construită” prin intermediul reportajelor care apar în presă. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care profesia de cadru didactic este subestimată de către guvernanți și de către ceilalți membri ai societății, însă, în același timp, putem afirma că modul în care sistemul de învățământ sau cazurile negative din școli sunt prezentate în presă ar putea fi puse pe seama atitudinii decidenților față de educație în general și față de sistemul de învățământ în special.
Nemulțumiri ale cadrelor didactice Cadrele didactice reproșează decidenților lipsa de coerență de la nivelul sistemului și a politicilor educaționale, pierderea autorității în fața elevilor și părinților, pierderea autonomiei și faptul că pregătirea inițială nu este suficientă și că nu se simt competenți să utilizeze noile tehnologii. De asemenea, atrag atenția asupra faptului neadaptării curriculumului actual la nevoilor copiilor și a necorelării acestuia cu cerințele societății, lucru care îi solicită peste măsură. La toate acestea se adaugă și creșterea volumului de muncă, în special a sarcinilor de ordin birocratic, lucru ce afectează cea mai importantă parte a profesiei didactice, activitatea efectivă de lucru cu copiii.

Multiplicarea sarcinilor și a responsabilităților care revin cadrelor didactice, toate acestea trebuind să fie realizate în același interval de timp, provoacă sentimente de frustrare de nemulțumire și de neputință care duc la scăderea stimei de sine a profesorului și îi pot determina să se reorienteze profesional.

Relația cadru didactic-elev

Un alt factor de stres identificat de către profesori este raportul elev/cadru didactic, ei reclamând faptul că numărul de elevi care revine unui cadru didactic este mult prea mare, acest lucru afectând actul educațional. De asemenea, generațiile actuale de copii sunt o adevărată provocare pentru cadrele didactice, care sunt nevoite să găsească noi metode sau soluții pentru a-i motiva să învețe sau, în unele situații pentru a menține liniștea/ disciplina la clasă.

Satisfacții profesionale 

Gradul de satisfacție diferă în funcție de mediul de rezidență în care se află unitatea școlară (profesorii din mediul rural sunt mult mai mulțumiți de meseria lor decât cei din mediul urban), de nivelul la care predau (cadrele didactice din învățământul preșcolar se simt cel mai puțin valorizate), precum și de genul respondenților (femeile se simt mai puțin apreciate decât bărbații).

Deși relația profesor-elev este menționată ca fiind unul dintre factorii de stres, aceeași relație are cel mai mare impact asupra satisfacției profesionale a cadrelor didactice. Profesorii intervievați consideră că, de obicei se înțeleg bine cu elevii. În plus, recunoașterea utilității muncii lor și păstrarea legăturii cu elevii din generațiile anterioare este principalul motiv pentru care aleg să rămână în învățământ, în ciuda nemulțumirilor și greutăților întâmpinate.

De asemenea, cultura organizațională influențează satisfacția cadrelor didactice față de profesia pe care o practică. Astfel, o cultură organizațională bazată pe sprijin reciproc – atât între cadre didactice, cât și între acestea și directorul școlii, are cel mai puternic impact asupra satisfacției la locul de muncă. Un alt aspect important care contribuie la creșterea satisfacției profesionale ține implicarea activă a personalului în luarea deciziilor la nivelul școlii.

Respect și apreciere 

Cadrele didactice atrag atenția asupra poverii grele a sarcinilor „invizibile”, din afara sălii de clasă precum și asupra insuficientei recunoașteri la nivelul societății a eforturilor lor. În plus, se simt abandonați, lipsiți de putere și de susținere; dacă elevii și părinții au drepturi și nu se sfiesc să și le reclame în fața profesorilor, cerându-le socoteală pentru fiecare acțiune pe care o percep ca fiind nedreaptă, cadrele didactice simt că nu sunt susținuți și apărați nici măcar de către cei care ar trebui să le apere interesele (sindicate, directori școlari, inspectori, minister).

Deși profesorii nu se simt apreciați la nivelul societății, situația se schimbă total când vine vorba de valorizarea lor la nivelul instituției de învățământ. Acest aspect poate fi pus pe seama faptului că profesorii își recunosc unii altora meritele profesionale, cunosc implicațiile acestei meserii și efortul depus în activitățile didactice.
Motivele care au stat la baza alegerii profesiei Factorii cei mai importanți care i-au determinat pe profesori să opteze pentru cariera didactică și să rămână în sistem, în ciuda dificultăților și a dezamăgirilor, țin de motivația intrinsecă a educatorilor. Respondenții au afirmat că cea mai mare responsabilitate a lor constă în informarea şi formarea elevilor, viitori adulţi. Nu poți avea reuşite în această profesie, fără pasiune, fără iubire pentru ea și pentru copii. De asemenea, faptul că pot influența destinele copiilor, că îi pot ajuta să învețe, le aduce împlinire profesională, satisfacție, mulțumire, simțind că efortul depus nu a fost în zadar.

Motive care determină părăsirea sistemului

Principalele nemulțumiri ale cadrelor didactice sunt direct legate de o inversare a valorilor la nivelul societății, de ideea că oricine se pricepe la educație (părinții au tot mai des impresia că știu mai bine decât cadrele didactice cum trebuie educat propriul copil, deși nu au studii de specialitate). Profesorii se simt disprețuiți, deseori, chiar de către elevi și acest lucru li se pare cel mai grav, acest aspect făcându-i să se gândească tot mai mult la o reorientare profesională.

În ciuda acestor neajunsuri ale profesiei, majoritatea educatorilor intervievați afirmă că își doresc să rămână în sistem deoarece simt că doar așa pot fi utili societății: formând caractere, oameni adevărați.

De remarcat este faptul că profesorii au mai degrabă percepția asupra condiției lor sociale, financiare și mai puțin asupra profesiei didactice, aducând foarte rar în discuție condițiile care țin de realizarea profesiei lor (formarea inițială și continuă, timpul de lucru, responsabilitatea profesională pentru reușita elevilor etc.).