Profesorul, designer al instruirii: situații de învățare bazate pe proiecte

Învăţatea bazată pe proiecte oferă situaţii concrete din viaţa reală pentru contextualizarea activităţilor de acumulare a cunoştinţelor şi încorporare a capacităţilor de gândire de nivel superior cu privire la ideile importante. Realizarea proiectului trebuie să reprezinte etapa valorificării şi certificării cunoştinţelor dobândite cu aplicabilitate în viaţa reală prin realizarea unui produs final util. Cadrul didactic trebuie să creeze condiţiile necesare de a pune pune în evidenţă cunoştinţele teoretice dobândite, prin realizarea unui produs concret la finalul perioadei de elaborare a proiectului (pornind de exemplu, de la o idee dezvoltată în cadrul unui incubator de idei). Chiar dacă se ghidează după o programă, cadrul didactic trebuie să ia decizii privind modalitatea în care curriculumul poate fi implementat sub o anumită formă. De aceea putem pe drept cuvânt să considerăm profesorii ca fiind designeri ai instruirii.

Raportul OECD, lansat la sfârşitul anului 2003 – „Learners for Life: Student Approaches to Learning: Results from PISA 2000” – identifică foarte clar motivaţia ca factor principal al succesului elevilor. Raportul oferă date concrete în sprijinul supoziției conform căreia o motivaţie puternică şi încrederea în propriile resurse reprezintă cel mai important factor pentru realizarea unor performanţe superioare. Aceste rezultate au fost utilizate în unele sisteme de învăţământ pentru reorientarea politicilor educaţionale: şcoala nu trebuie să ofere numai instruire, ci trebuie sa ajute elevii să dezvolte aptitudinile şi abilităţile necesare obţinerii succesului social.

Cum poate influenţa profesorul acest comportament?
Este binecunoscut faptul că mulţi elevi  întâmpină dificultăţi în a face tranziţia de la rolul lor din  instruirea „tradiţională” – care se centrează în principal pe teste, răspunsuri la întrebări închise, completarea fişelor de lucru în cadrul lucrului la clasă şi deci abordarea unui rol pasiv în instruirea pe perioada devenirii sale în liceu — cu  o instruire care promovează întrebări deschise şi sarcini autentice de lucru, legate de situaţii din viaţa reală.

“Elevii care s-au obişnuit să fie observatori sau „spectatori adormiţi” pot să aibă reacţii de respingere faţă de activităţile solicitante, în special dacă rolurile pasive reprezintă un mod de manifestare pe un timp îndelungat” (Black & Wiliam, 1998).

Învăţarea bazată pe proiecte trebuie să pornească de la analiza complementarităţii fundament teoretic şi deprinderi dobândite prin studiu→abilitatea de a realiza un produs final (proiect sau portofoliu –în funcţie de ariile și domeniile de interes identificate la nivelul grupurilor țintă).
Aceasta deoarece proiectul oferă situaţii concrete din viaţa reală pentru contextualizarea activităţilor de acumulare a cunoştinţelor şi încorporare a capacităţilor de gândire de nivel superior cu privire la ideile importante.

Cu alte cuvinte, profesorul trebuie să creeze condiţiile necesare de a pune pune în evidenţă cunoştinţele  teoretice dobândite, prin realizarea unui produs concret la finalul perioadei de elaborare a proiectului (pornind de exemplu, de la o idee dezvoltată în cadrul unui incubator de idei). Chiar dacă se ghidează după o programă, cadrul didactic trebuie să ia decizii privind modalitatea în care curriculumul poate fi implementat sub o anumită formă. De aceea putem pe drept cuvânt să considerăm profesorii ca fiind designeri ai instruirii.

Realizarea unui proiect viabil ar trebui să atingă în mod obligatoriu graniţele creativităţii din procesul de predare-învăţare-evaluare, astfel realizându-se transferul achiziţiilor învăţării din viaţa de zi cu zi. Apare astfel nevoia corelării între nevoile de dezvoltare a societăţii şi grupul țintă, ca sursă credibilă de afirmare a ideilor de dezvoltare. Acest model vine din necesitatea aplicării şi/sau validării cunoştinţelor dobândite prin studiu, într-un cadru practic-aplicativ concret şi coerent orientat spre nevoile comunității, economiei, societăţii, cercetării, etc.
Pe baza centrelor/incubatoarelor de idei/proiecte dezvoltate la nivelul clasei sau instituţiei, se poate crea o comunitate (o reţea) la nivelul instituţiilor de învăţământ preuniversiare, susţinute chiar de comunitatea locală, care să permită interrelaţionarea grupurilor de tineri, centraţi în jurul unei idei sau a unui proiect comun.

Instruirea bazată pe realizarea de proiect este un model de instruire centrat pe elev. Acest tip de instruire dezvoltă cunoştinţe şi abilităţi într-un domeniu prin sarcini de lucru aplicate, care promovează cercetarea şi demonstraţii reale ale învăţării ca rezultate și performanţe. Educaţia folosind metoda proiectului ar trebui să facă legătura dintre standardele de performanţă scolastice (obiectivele de referinţă) și contexte de viaţă reală. Proiectele servesc obiective operaţionale specifice, semnificative şi nu reprezintă abateri de la curriculum.

Inițierea acestui demers, centrat pe elev, privind abordarea predării-învățării prin proiecte a pornit de la nevoia de a concretiza noțiunile teoretice predate la clasă într-un produs final care să răspundă unor probleme concrete din viața reală. În același timp se va avea în veder dezvoltarea competențelor secolului XXI, cum ar fi:

Gândire critică și gândire sistemică;

• Capacități de colaborare și interpersonale;
• Creativitate și curiozitate intelectuală;
• Identificarea, formularea și soluționarea problemelor;
• Utilizarea instrumentelor IT în dezvoltarea proiectelor;
• Abordarea anumitor informații în viziune inter și/sau transdisciplinară, a unor probleme cu aplicabilitate practică, din viaţa cotidiană.;
• Autoformare;
• Responsabilitate socială;

dar şi a următoarelor aspecte:

• Promovarea valorilor europene ca: pluralismul de idei, toleranţa etnică şi socială, dreptatea şi adevărul;
• Egalitate de şanse;
• Decizia de a oferi societăţii absolvenţi pregătiţi, activi şi eficienţi, cu o mare putere de adaptare şi flexibilitate la schimbările impuse de o societate dinamică.

Astfel, în prim plan trebuie avut în vedere mediul educaţional al secolului XXI.
Realizarea proiectului trebuie să reprezinte etapa valorificării şi certificării cunoştinţelor dobândite cu aplicabilitate în viaţa reală prin realizarea unui produs final util. Astfel, apar evidente avantajele integrării unor resurse externe instituţiilor de învăţământ în activităţi de formare prin atragerea partenerilor de proiect apţi să suporte diferite costuri, aceşti parteneri externi fiind evident orientaţi spre lumea reală economică, spre piaţa muncii.
Realizarea unui centru-incubator de idei/proiecte la nivelul instituţiei presupune alocarea unei locaţii corespunzătoare, a unei infrastructuri IT, a unor instrumente de manifestare vizuală (pagină pe internet, afişe, publicaţie periodică a acestui centru etc). Efortul financiar poate fi susţinut de partenerul de proiect (ca parte a comunităţii locale),  aceasta în situaţia în care proiectele/portofoliile de practică sunt validate de punerea lor în practică.

Ca o concluzie, consider că această abordare reprezintă un mod interdisciplinar de evaluare a unui elev după o perioadă de acumulare de cunoştinţe teoretice cu avantaje pentru toţi factorii implicaţi.