Profilul psihologic al preșcolarului din perspectiva achizițiilor matematice

Deși matematica este o știință exactă, iar efortul depus de către copii în însușirea ei este mai mare comparativ cu celelalte discipline, se poate asigura farmec și plăcere în învățarea ei prin intermediul jocurilor.

Înainte de a deveni adult, omul parcurge dezvoltarea sa bio-psiho-socio-culturală, în mai multe stadii ale vieții. Concepția actuală despre copil se situează pe pozițiile psihologiei genetice funcționale. Înțeles ca o ființă umană în devenire, copilul va fi studiat și tratat la modul individualizat pe parcursul vârstelor preșcolare – mică, mijlocie, mare – vârste când au loc schimbări evolutive sub influența mediului instituționalizat din grădiniță. Copilăria, concepută ca o perioadă cu particularități proprii, este fundamentală pentru orice sistem de educație. Aceste particularități trebuie cunoscute, identificate și descoperite pentru că ele sunt de fiecare dată altele, inedite în ipostazele devenirii copilului. Perioada preșcolară se caracterizează prin cele mai profunde, durabile și productive însușiri psihice ale individualității copilului. Este perioada unei intense receptivități, sensibilități și flexibilități psihice divergente. De aceea educatoare trebuie să exerseze și să fructifice potențialul creativ al preșcolarului, să-i dezvolte mlădițele eului cognitiv, afectiv, acțional, să-i modeleze personalitatea în devenire. Nu este exagerat să spunem că vârsta preșcolară este una dintre cele mai importante perioade psiho-genetice, datorită proceselor remarcabile ce se ating în toate planurile și în special, în sfera sentimentelor și a personalității copilului. Pe deoparte preșcolarul, se reintegrează în structura familiei, el recepționează influențele venite nu doar din partea celor care-i satisfac trebuințele, ci și din partea altor membrii ai familiei. În grădiniță i se pun în față numeroase cerințe noi, preșcolarul devine obiectul unei variate influențe și mai complexe și mai bine organizate, toate acestea creează condiții favorizante pentru noi achiziții și progrese în sfera cognitivă, afectivă și psiho-motrică a copiilor. Dezvoltarea psihică a copilului este condiționată de mai mulți factori; sub influența jocului și a altor activități desfășurate în grădiniță sub îndrumarea educatoarei, copilul dobândește noi particularități psihice. Experiența lui cognitivă se îmbogățește, sfera reprezentărilor se extinde, funcția reglatoare a sistemului se intensifică la vârsta de 5 ani. Acum se dezvoltă operațiile gândirii intuitiv-concrete, apar forme ale trăirilor emoționale mai complexe, se conturează noi dorințe, interese și năzuințe.

Toate aceste schimbări nu se produc uniform, ci prezintă unele particularități specifice vârstei, astfel: Preșcolarii de 3-4 ani oferă un tablou al comportamentelor oarecum asemănător cu acela al copiilor de vârste antepreșcolară. La vârsta preșcolară mică, jocurile copiilor constau în repetarea stereotipă a activităților simple, predominând elementul imitativ, conținutul lor fiind destul de sărac. Procesele de cunoaștere: percepția, memoria, gândirea, limbajul, imaginația se dezvoltă în situații concrete și în contextul acțiunilor practice, astfel copilul:

• percepe însușirile obiectelor care sunt mai intense, mai pronunțate, chiar dacă sunt neesențiale;
• memorează ceea ce este mai atractiv, ce l-a impresionat mai puternic și este legat de dorințele și trebuințele lui;
• realizează operațiile gândirii în activitatea practică nemijlocită fără a le orienta spre rezolvarea unor probleme;
• stabilește contacte verbale mai mult în situații concrete sub impresia lor foarte puternică;
• reacțiile emoționale au adesea o foarte puternică încărcătură impulsivo-explozivă.

Totuși la această vârstă socializarea afectivă se produce destul de intens, atașamentul emoțional față de alții, mila, simpatia, compasiunea (față de adulți, față de personajele din povesti, față de animale) sunt tot atâtea reacții afective complexe pe care le trăiesc cei mai mulți dintre preșcolarii mici

Activitatea psiho-motrică urmează suita dezvoltării mișcărilor organizate la nivelul unor acțiuni simple. Activitatea începută își schimbă adesea cursul, se întrerupe sau rămâne nefinalizată.

Vârsta de 5-6 ani marchează o nouă dezvoltare psihică în ceea ce privește procesele de cunoaștere, percepție, încep să se constituie unele imagini minatele. Copilul este în stare să detașeze un obiect din grupul altor obiecte, să descompună elementele obiectului și pe baza lor să recompună obiectul în întregime, respectând raporturile dintre pârți, intervenind nota definitorie a memoriei și reproducerii involuntare.

Saltul calitativ ce se produce în evoluția proceselor cognitive se explică prin evoluția vorbirii copilului, proces care atinge nivelul de dezvoltare a limbajului interior. Copilul, în această fază, este capabil să realizeze operații în plan mintal (cazul activităților matematice, al numerației și al operațiilor matematice în limitele conceptului de număr). Dezvoltarea gândirii preșcolarului se poate ridica până la nivelul de operare cu mulțimi elementare.

Pronunția copilului prinde contur, vocabularul devine mai bogat, respectând regulile gramaticale, limbajul devine un instrument de comunicare și de exprimare a impresiilor trăite, a gândurilor și emoțiilor, a dorințelor și intereselor sale.

Vârsta de 6-7 ani, caracteristică acestei perioade este atracția pe care copilul o resimte pentru școală. Preșcolarul a atins nivelul cerut de maturizare psihologică, pentru a realiza cu succes o nouă formă de activitate, anume învățătura. Capacitatea de a învăța presupune posibilitatea de a reface drumul unei acțiuni, de a te întoarce la drumul inițial, făcând comparație cu finalitatea acțiunii.

Din cele de mai sus se poate desprinde concluzia că pregătirea pentru școală înseamnă asigurarea dezvoltării multilaterale a copilului pe parcursul perioadei preșcolare. Realizarea acestei dezvoltări în formele ei concrete, pune educatoarea în fața unor probleme-cheie a căror soluționare cere să se știe:

• care sunt obiectivele formative în predare (scopurile educaționale mai apropiate și mai îndepărtate);
• cum se predă (conținutul noului curriculum);
• cât anume să se predea potrivit cu capacitatea de asimilare a copilului (dozarea volumului de cunoștințe, deprinderi);
• cum să predăm pentru a valorifica la maxim potențialul intelectual și forțele creatoare ale preșcolarului (forme, metode, procedee, mijloace).

Pregătirea preșcolarilor pentru însușirea conceptului de număr

Datele psihologice asupra dezvoltării copilului în perioada preșcolară din țara noastră (și nu numai) arată că, înainte de a se forma la copii noțiunea de număr, se parcurg câteva etape, timp în care au loc o serie de procese psihice care le asigură maturizarea, înțelegerea conștientă a numărului și număratului. Piaget, J. arată că între 3-7 ani copiii preșcolari trebuie să-și dezvolte capacități de cunoaștere în direcția înțelegerii „univariației cantității”, indiferent de locul său, de poziția pe care ar ocupa-o în spațiu elementele care o compune, ca și acordării importanței acestora după mărimea în șir crescător și descrescător. Piaget, J. susține să nu se impună reguli înainte să fie înțelese și accesibile experienței copilului. „Când adultul încearcă să forțeze însușirea de către copii a noțiunilor matematice înainte de vreme, ei le învață sub aspect verbal, adevărata lor înțelegere vine atunci când copilul a atins dezvoltarea intelectuală corespunzătoare.” (Revista Învățământului Preșcolar, Nr. 3-4/1993, pag. 9).

Ideea pregătirii minuțioase a copilului pentru însușirea numărului și număratului, este susținută și de Popescu-Neveanu, P. și Begot, M. care afirmă că „înainte de predarea numărului care trebuie înțeles ca o însușire de grup și nu ca o însușire a obiectului numărat, trebuie să fie operarea cu mulțimi de obiecte distincte sau semen separate fundamentale fiind operațiile de clasificare și scriere”. (Popescu-Neveanu, P. Begot, M., 1970, pag. 170).

Scopul activității de inițiere a copilului în matematică, în perioada preșcolară, nu este acela de a învăța sistematic niște concepte, ci, în primul rând, de a-i exersa intelectul, procesele de cunoaștere, de a-l face apt să descopere relații abstracte sub aspectul concret al situațiilor întâlnite în activitatea obișnuită.

În grădiniță, copiii nu dobândesc cunoștințe matematice de bază (număr, numărare, calcul), ci se pregătesc pentru a înțelege mai ușor aceste noțiuni. Copilul preșcolar formează mulțimi de obiecte, stabilește relații între ele, efectuează diverse operații din care rezultă noi mulțimi și proprietăți caracteristice, acestea constituind componente ale formării noțiunii de număr natural pe baza mulțimilor.

Piaget a demonstrat prin experimentele sale că la baza conceptului de număr stau operațiile de ordonare și de clasificare. Clasificarea obiectelor în grupe omogene și neomogene, compararea grupelor de obiecte, stabilirea corespondențelor și deosebirilor, permit să se ajungă la conceptul de număr conform normelor pe care le relevă teoria mulțimii.

Bibliografie
Butunoi, E. , (1998), Matematica pentru cei mici, Pitești, Editura Carniris, Pitești.
Pặdureanu, V. , (coord. ), (1999), Activitặti matematice în învặțặmântul preșcolar, Editura Polirom, Iași.