Relația bibliotecă școlară – elev în actualitate

Mai mult decât în orice alt tip de bibliotecă, în cea școlară rolul bibliotecarului este acela de a accesibiliza informația pentru utilizatori. De valoarea pe care el o acordă acestei accesibilizări depinde devenirea viitoare a elevului. Atunci când bibliotecarul școlar orientează căutarea așteptată de elev, înțelegând foarte bine nevoia de informare a acestuia și alegând din multitudinea de documente pe cel ce răspunde cel mai bine cererii formulate, în acel moment elevul capătă încrederea atât de necesară în bibliotecar și o va păstra pe aceasta pe tot parcursul vieții de adult. Momentul în care înțelegem că biblioteca școlară este capabilă să desăvârșească actul educațional este unul deosebit de revelator, pentru că acceptăm, în sfârșit, că aparținem unei comunități reale. Așa cum, atunci când pretindem că trăim într-o societate avansată, e firesc să ne dorim „biblioteci avansate, care să răspundă dinamismului vremii” .

„O bibliotecă este un Paradis cu lumea pusă pe raft.” – Nicolae Dabija

Ca păstrătoare a memoriei umanității, biblioteca nu reprezintă un scop în sine. Rațiunea pentru care ea există o constituie cititorii și nevoia lor de informație. Spațiu al educației, școala oferă elevilor informația adaptată vârstei și posibilităților lor intelectuale, conform unei programe școlare. Însă, din păcate, rareori face acest lucru ținând cont de interesele elevilor sau de curiozitățile lor. În acest context, biblioteca școlară oferă numeroase avantaje, de care elevii trebuie să fie învățați să beneficieze, atât în favoarea completării informațiilor școlare, cât și în favoarea satisfacerii curiozității intelectuale sau, pur și simplu, în scopul recreerii. Astfel, biblioteca școlară își asumă rolul nobil de parteneră a școlii în educarea viitorilor adulți.

De-a lungul timpului, profesia de bibliotecar a avut diverse orientări, enumerate astfel de Mircea Regneală : „muzeală (până la mijlocul secolului al XIX-lea), ce oferea prioritate laturii de conservare față de cea de comunicare, dat fiind faptul că accesul la cărți era permis numai sub stricta supraveghere a bibliotecarului; instrumentală și utilitară, cu accent pe tehnicile ce permit oferirea unor răspunsuri pentru nevoile de informare ale cititorilor, în legătură cu bibliografia și documentarea; culturală și educativă, ce valorifică accesul comunității la carte”.

După cum se poate remarca, în biblioteca școlară predomină orientarea culturală și educativă, însă, într-o pondere mai mică, se regăsesc și celelalte două funcții ale bibliotecii.

Mai mult decât în orice alt tip de bibliotecă, în cea școlară rolul bibliotecarului este acela de a accesibiliza informația pentru utilizatori. De valoarea pe care el o acordă acestei accesibilizări depinde devenirea viitoare a elevului. Atunci când bibliotecarul școlar orientează căutarea așteptată de elev, înțelegând foarte bine nevoia de informare a acestuia și alegând din multitudinea de documente pe cel ce răspunde cel mai bine cererii formulate, în acel moment elevul capătă încrederea atât de necesară în bibliotecar și o va păstra pe aceasta pe tot parcursul vieții de adult. Pornim în acest demers cu pași mici, dar esențiali, de exemplu cu a-i educa, sprijini și încuraja pe utilizatori să-și adreseze într-un mod eficient întrebările și solicitările, dat fiind faptul că, adeseori, factori de ordin psihologic sau cultural pot împiedica dialogul.

Se demonstrează, astfel, cât de importante au devenit dimensiunile comunicațională și relațională în bibliotecă. De altfel, de la o bună reflectare a acestora în spațiul școlar și, deci, și în biblioteca școlară, putem spera să ajungă să se reflecte și în spațiul social, unde e lesne de observat cât de deficitari suntem din acest punct de vedere.
Ionel Enache  enumeră o serie de abilități necesare unui bibliotecar, între care: „cunoștințe temeinice de biblioteconomie și știința informării; cunoașterea serviciilor oferite și a instrumentelor de informare existente; competență profesională, precizie, rigurozitate, corectitudine, coerență, consecvență, meticulozitate; preocupare pentru îmbogățirea și actualizarea cunoștințelor profesionale; devotament arătat profesiei; adaptabilitate la acțiunile de modernizare; putere de concentrare, gândire analitică și sintetică; atenție distributivă; capacitate de a crea și menține un climat de muncă stimulativ și nonconflictual; discernământ; capacitate de a îndruma, orienta și oferi informații pertinente; larg orizont de cultură”.

O cerință specială la adresa bibliotecarului școlar este cunoașterea profilului exact al utilizatorului pe care trebuie să-l îndrume. Trebuie adus în discuție faptul că, într-o bibliotecă școlară, utilizatorii pot fi copii sau adulți cu vârste și interese extrem de diferite. Este rolul bibliotecarului acela de a fi la dispoziția tuturor, în funcție de nevoile acestora de informare și de cunoaștere. Cu atât mai mult cu cât școala românească actuală nu oferă suficient spațiu instruirii elevilor cu privire la selectarea surselor, accesarea și exploatarea lor. Este evident că, în acest ritm, nici următoarele generații de adulți nu vor deține abilitățile necesare pentru a deveni independente cu ușurință, ceea ce reprezintă o mare pierdere din mai multe puncte de vedere.

Un subiect important îl reprezintă scopul pe care i-l conferă utilizatorii bibliotecii școlare. E ușor de observat că, preponderent, este vorba despre dezvoltarea lecturii, uneori a gustului pentru lectură. Însă biblioteca școlară nu deține numai colecții beletristice și e misiunea bibliotecarului să-i informeze cu privire la acest aspect pe toți utilizatorii săi. De asemenea, nu doar titlurile sunt importante, ci și cantitățile, ținând cont de faptul că utilizatori de aceeași vârstă sau cu aceleași interese pot avea nevoie de aceleași titluri într-un timp limitat. Biblioteca școlară deține (sau ar trebui să fie interesată să dețină) produse care să contribuie la formarea unor tehnici de documentare, de identificare și de selectare a informației din orice domeniu al cunoașterii, odată cu formarea abilităților de comunicare interculturală și cetățenie activă. În acest scop, trebuie pusă în practică recomandarea lui Brigitte Richter , care vorbește despre a nu aduna colecții importante per se, ci a constitui fonduri de carte ce răspund nevoilor utilizatorilor. Înnoirea colecțiilor, ca și menținerea unui echilibru între actualizarea lor și asigurarea unei anumite continuități, sunt atribute ale unui bibliotecar profesionist. În egală măsură, a recunoaște, în colecția bibliotecii, acele exemplare care sunt martore ale progresului cunoașterii intelectuale sau surse ale cunoașterii unei epoci, reprezintă o calitate pe care fiecare bibliotecar ar trebui să o dobândească.

Daniela Dudarec  identifică următoarele obiective pe care le are parteneriatul dintre școală și bibliotecă: manifestarea curiozității și interesului pentru cărți variate; cultivarea interesului și a grijii pentru carte, ca bun de valoare; utilizarea instrumentelor muncii intelectuale cu cartea; exersarea abilităților de aranjare a cărților în bibliotecă; sensibilizarea părinților și a altor factori în vederea realizării unor acte de donații și sponsorizări; formarea obișnuinței de a merge la bibliotecă, de a căuta cărți sau alte informații.

Sunt evidente efectele benefice ale acestui parteneriat asupra elevilor, care vor deveni mai performanți; vor dobândi tehnici alternative și chiar superioare de învățare; își vor dezvolta gândirea critică; vor descoperi rezolvări ale conflictelor pe cale amiabilă, stopând astfel actele anti-sociale; vor sprijini categoriile defavorizate, implicându-se în activități de voluntariat; vor fi receptivi la opinii diferite de ale lor. Se evidențiază, astfel, un nou rol pe care îl au bibliotecarii școlari, acela de a-și oferi aportul formativ, informativ și educativ către elevi.

Important de menționat este și faptul că prea mulți dintre români consideră un lux achiziția de carte pentru biblioteca personală. Este vorba, aici, atât despre mentalitatea păguboasă conform căreia cultura nu este suficient de necesară, cât și despre comoditatea oferită prin dotarea bibliotecilor. Astfel, biblioteca școlară devine un adevărat mediator de cultură, rol pe care trebuie să-l conștientizeze și să-l folosească drept pretext pentru orice alt tip de manifestare culturală, cum sunt spectacolele de teatru, serile de poezie (sub formă de cenacluri sau cercuri literare), expozițiile pe diverse teme.

În acest scop îi stau la dispoziție activitățile pe care le poate desfășura în parteneriat cu alte instituții, iar școala – prin cadrele didactice și elevi – ar trebui să ocupe primul loc, ca beneficiar direct al bibliotecii școlare. Este adevărat că, pentru asta, biblioteca este cea care trebuie să facă propunerile și să aibă inițiativa, pentru că deține atât vocația, cât și mijloacele necesare. Colaborarea cu cadrele didactice trebuie să devină metodă aplicată permanent, pentru că acesta este, pentru elevi, momentul creării unor deprinderi de lucru cu cartea.

De aceea, activități ca cele prezentate în continuare pot susține efortul cadrelor didactice și al bibliotecarilor deopotrivă, în asumarea rolului de a-i educa pe elevi, nu doar de a-i instrui.

Întâlnirile tematice între elevi și bibliotecarii școlari sunt nu doar recomandate la fiecare început de an școlar, ci chiar eficiente în demersul de accesibilizare a unor informații, servicii, spații, oferte de învățare, colecții ale bibliotecii.

Expoziția tematică de carte susține desfășurarea unor evenimente precum aniversările, comemorarea unor evenimente sau a unor personalități, zilele porților deschise sau sărbătorirea cu diverse prilejuri. Ea presupune valorificarea unor categorii de documente sau a unor teme de interes, în funcție de natura evenimentului.

Vitrina cu cărți pune în valoare fie o colecție de documente, fie un eveniment cultural, prin aspectul conferit de aranjare, estetică, efecte de lumină, ilustrații, titluri și chiar citate.

Serile de poezie sau întâlnirile cu autorii/ artiștii/ personalitățile culturale nu sunt chiar evenimente la îndemâna oricărei biblioteci școlare. Dar asta nu înseamnă că bibliotecarii nu trebuie să încerce desfășurarea lor, chiar și în limitele impuse de condițiile exterioare evenimentului.

Animația de tip complet presupune atât cluburi de dezbatere/ de lectură, cât și implicarea altor arte prin audiții muzicale, recitaluri, proiecții video, spectacole de muzică și poezie.

Teatrul de păpuși sau atelierele creative pot fi valorificate fie prin invitarea unor specialiști, fie prin implicarea elevilor școlii, dacă este posibilă colaborarea cu cercurile de teatru sau cu cele creative din școală.

Jocurile didactice pe calculator ar putea constitui un pas important spre învățare pentru elevii care apreciază noile tehnologii, dar nu depun suficient efort pentru învățarea tradițională.

Concursurile literare sunt un bun prilej pentru valorificarea cunoștințelor elevilor capabili de performanță.

„Și cărțile au suflet!” este o activitate de recondiționare a documentelor din bibliotecă, la care pot participa elevi, părinți și cadre didactice.

Audițiile literare au un rol important la orice vârstă, cu atât mai mult cu cât tehnologia a permis existența audiobook-urilor.

Campania de donare de carte sensibilizează întotdeauna, pentru că aduce beneficii atât celui care oferă, cât și celui care primește.

Jurnalul foto este azi o activitate la îndemâna oricui, pentru că majoritatea elevilor sunt pasionați de fotografie. Nu trebuie decât să fie îndrumați în realizarea unor jurnale, pe care apoi să le expună și cu care chiar să concureze.

Mediatizarea evenimentelor este o activitate care necesită timp și efort suplimentar, însă care aduce multe beneficii bibliotecii și școlii deopotrivă. Ea demonstrează dorința de a ieși din anonimat, cu scopul oferirii unor exemple de bună practică și pentru a sublinia contribuția instituției în comunitatea care o găzduiește.

Câteva considerații despre lectură

Contextul social în care analizăm cititorii și preferințele lor de lectură este unul care poate descuraja. Societatea propune ca modele de succes oameni care nu citesc, ci, dimpotrivă, îi consideră pe cititori persoane excentrice. Acest fenomen trebuie să ne preocupe în măsura în care avem datoria morală de a oferi îndrumare tuturor elevilor noștri, deci și tuturor utilizatorilor bibliotecii.

Este adevărat că primul pas în biblioteca școlară este făcut fie pentru a cunoaște acest spațiu nou, fie pentru a onora o sarcină impusă de cadrul didactic. Însă ceea ce se întâmplă după aceea cu elevul-utilizator depinde, în bună măsură, și de bibliotecar. În acest sens, până ajunge să-și cunoască „clienții”, bibliotecarul trebuie să dețină și cunoștințe despre lectură, în afara celor de specialitate. Aceste cunoștințe îi sprijină interacțiunile cu elevii, pentru că îl ajută să le înțeleagă nevoile și, ulterior, să le ofere îndrumarea necesară. E clar, în acest context, că biblioteca școlară nu e numai un loc de unde se pot împrumuta cărți, ci că oferă multe alte servicii în legătură cu informația și cunoașterea prezente în cărți (și nu numai).

E bine de știut, de exemplu, că există trei niveluri de receptare a unui text prin lectură: lectura superficială, cea profundă și cea istorică sau bibliografică. De asemenea, există numeroase clasificări ale tipurilor de lectură, una dintre ele, aparținând lui Adrian Marino, fiind redată în continuare : „fast-reading, slow-reading, hipologografică, hiperlogografică, liniară, literară, informativă, exploratorie, de cercetare, zapping, informație, distracție, refugiu, plăcere, cultură, existență, întreținere, recreere, curiozitate”.

O clasificare a tipurilor de lectură este realizată și de către Catinca Agache , aceasta identificând: „lecturile bivalente: – de informare / de divertisment; obligatorie / facultativă; particulară / colectivă; eficientă / superficială; lentă / rapidă; – lectura propriu-zisă / iconică (televiziune, internet); – lectura viciu / plăcere / muncă; – după scop: lectura de informare (de instruire și de formare; de satisfacere a curiozității intelectuale; practică) / divertisment; – liniară; – selectivă; – exploratorie; – de cercetare; – literară; – informativă globală”. Etapele unei lecturi eficiente sunt: selectarea; problematizarea; lectura efectivă; reamintirea; verificarea.

Prin lectură se receptează un text scris, ceea ce conduce la formarea culturii generale, lărgirea ariei de cunoaștere, progresul limbajului, dezvoltarea imaginației și a inteligenței. Citind, copiii își modelează gustul estetic, își cultivă gândirea, imaginația creatoare, spiritul de observație, exprimarea, își educă sentimentele și își formează o conduită civilizată în societate. În același timp, unul dintre obiectivele importante este acela ca elevii să poată adopta o poziție personală față de lecturile lor. Este recunoscut rolul literaturii în educarea elevilor în spiritul binelui, al adevărului și al dreptății sau în formarea unor atitudini pozitive, ca cinstea, demnitatea, atitudinea față de muncă sau cultivarea patriotismului. Între efectele literaturii asupra elevului se numără și dezvoltarea competenței de comunicare, alături de extinderea înțelegerii – prin experiențele de cunoaștere / autocunoaștere sau de formarea gustului estetic – prin experiența plăcerii estetice. Dezvoltarea competenței de comunicare se face prin întâlnirea elevului cu performanța lingvistică și textuală, specifică literaturii.

În egală măsură, lectura este creatoare. Ea dă naștere întrebărilor, iar întrebarea presupune creație, căci, atunci când elevul (și nu doar el) întreabă, înainte de aceasta el gândește, reflectează, repetă, într-un adevărat ritm al cunoașterii. Nicoleta Marinescu  citează cele zece porunci ale bibliotecarului, scrise de GraceAnne de Candidato: „1. Înscrieți-vă la o listă de discuții! 2. Ați absolvit o facultate, dar ocupați-vă zilnic de formarea dumneavoastră profesională! 3. Creați-vă oportunități! 4. Descoperiți, păstrați, întrețineți simțul umorului! 5. Fiți bibliotecarul pe care v-ar plăcea să-l întâlniți, dacă ați fi utilizator: deschis, atent, serviabil, generos! 6. Păstrați un echilibru între munca și viața dumneavoastră! 7. Singura certitudine este schimbarea! 8. Dezvoltați propriile valori profesionale, dar și ale meseriei! Respectați-vă colegii! 9. Publicați! O meserie nu va evolua fără literatura de specialitate! 10. Bibliotecarul relaționează cu oamenii cu idei!”

Urmând acest model, împreună cu elevii mei, dar și cu utilizatorii bibliotecii, îmi propun să alcătuiesc un decalog al cititorului, pe care să-l afișez apoi în bibliotecă, spre luare-aminte.

Momentul în care înțelegem că biblioteca școlară este capabilă să desăvârșească actul educațional este unul deosebit de revelator, pentru că acceptăm, în sfârșit, că aparținem unei comunități reale. Așa cum, atunci când pretindem că trăim într-o societate avansată, e firesc să ne dorim „biblioteci avansate, care să răspundă dinamismului vremii” .

Bibliografie
1. *** Biblioteca școlară – spațiu ideal de informare și comunicare, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2012
2. Agache Catinca, Biblioteconomie – valori tradiționale și moderne, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2007
3. Enache, Ionel, Managementul bibliotecilor: suport de curs, Editura Universității din București, București, 2012
4. Horvat, Săluc, Introducere în biblioteconomie, Editura Grafoart, București, 1996
5. Regneală, Mircea, Noi studii de biblioteconomie, Editura ABR, București, 2009
6. Richter, Brigitte, Ghid de biblioteconomie, Editura Grafoart, București, 1995
7. Stoica, Ion, Interferențe biblioteconomice, Editura Ex Ponto, Constanța, 1997