Repere ale inovării educaţionale: programul iTeach pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice

Olimpius Istrate are peste 15 ani de pregătire de specialitate în ştiinţele educaţiei, începând cu Liceul Pedagogic, apoi studii universitare la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, un master în Management şi Evaluare Educaţională, continuând cu un doctorat în domeniul ştiinţelor educaţiei la Universitatea din Bucureşti. Experienţa profesională acumulată atât în învăţământul preuniversitar şi în învăţământul superior, cât şi în cercetare, la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, complementarizează şi conferă semnificaţie acumulărilor teoretice.
În prezent, îşi desfaşoară activitatea în Departamentul pentru Formarea Profesorilor, Universitatea din Bucureşti, iar în paralel coordonează activitatea de cercetare a fundaţiei Institutul pentru Educaţie.

Institutul pentru Educație (București)

La confluenţa dintre tradiţie şi modernitate, în contextul noilor repere legislative, modalităţile efective de suport pentru profesori se îmbogăţesc cu o alternativă avangardistă, care completează şi depăşeşte, într-o oarecare măsură, cadrul reglementat al dezvoltării profesionale continue pentru cadrele didactice din România. Inovarea curriculară presupune asigurarea unor mecanisme viabile care să permită în primul rând dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice prin programe de formare, participare la proiecte, schimb de experienţă, oportunităţi de reflecţie, desfăşurarea şi comunicarea rezultatelor propriilor investigaţii şi cercetări etc. Mai mult, angajarea susţinută din partea cadrelor didactice şi a decidenţilor în direcţia implementării ideilor reformei şi introducerea inovaţiei în practica de zi cu zi sunt condiţii necesare pentru schimbarea profundă la nivel de concepţie, iar această schimbare, conform studiilor de specialitate, poate dura câţiva ani. Prin programul iTeach au fost dezvoltate o serie de instrumente destinate constituirii unei comunităţi a cadrelor didactice din România şi care permit utilizarea în scop profesional a facilităţilor tehnologice în continuă schimbare, pentru informare, parcurgerea de cursuri online, schimb de resurse, schimb de idei, publicarea de materiale, dezvoltarea de materiale în colaborare.

În ceea ce priveşte formarea cadrelor didactice, pe baza analizei condiţiilor de implementare a curriculumului naţional, un studiu al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei propunea în 2010 o serie de sugestii pentru ameliorarea sistemului de formare iniţială, după cum urmează:

  • Elaborarea unui sistem adecvat de evaluare şi selecţie la intrarea în formarea iniţială, pe parcursul acesteia şi la debutul carierei didactice.
  • Regândirea structurilor şi formelor de organizare a formării iniţiale.
  • Asigurarea unei mai bune pregătiri practice.
  • Stimularea cercetării şi autodepăşirii în profesia didactică.
  • Asigurarea de personal didactic suficient şi calificat în domeniul ştiinţelor educaţiei în DPPD-uri.
  • Diversificarea funcţiilor didactice.
  • Reconsiderarea curriculumului de formare a profesorilor în formare iniţială
  • Reproiectarea curriculum-ului de formare pedagogică şi elaborarea standardelor profesionale, pornind de la definirea rolurilor şi a competenţelor cadrelor didactice în contextul provocărilor societăţii cunoaşterii.

De asemenea, acelaşi document formulează câteva soluţii posibile pentru îmbunătăţirea sistemului de formare continuă:

  • O evaluare cât mai eficientă a nevoilor de formare în raport cu opţiunile metodologice legitimate de concepţiile teoretice actuale (metode şi tehnici de stimulare a capacităţii de autoreflecţie a elevilor, stimularea gândirii critice, proiectare creativă, stimularea învăţării în contexte nonformale etc.)
  • Demararea unor programe de formare a formatorilor în arii mai puţin uzitate până în prezent cum ar fi: comunităţi de practici, utilizarea eficientă a noilor medii de învăţare (online, blended learning), abordarea experienţială şi reflexivă a formării cadrelor didactice, explorarea contextelor nonformale de învăţare.
  • Dezvoltarea unor instrumente şi proceduri de monitorizare şi asistenţă post-formare, astfel încât oferta să poată fi îmbunătăţită iar efectele formării în practica didactică să poată fi măsurate.
  • Includerea pe lista de priorităţi de formare continuă a unor arii tematice care privesc implementarea sugestiilor noului curriculum.
  • Lansarea unor cereri de oferte pentru cursuri de formare pe teme specifice implementării noilor abordări curriculare.
  • Promovarea unei culturi a învăţării la nivelul fiecărei şcoli.
  • Reconsiderarea sistemului de credite profesionale transferabile şi orientarea lor către nevoi prioritare de formare, pe baza unor motivaţii personale şi profesionale ce pot fi evaluate înainte de înscrierea la un curs.
  • Implementarea unui sistem de portofolii complexe de formare profesională a cadrelor didactice şi echivalarea acestora în sistemul de credite.

Implementarea în cadrul reformei educaţiei a unui curriculum presupune aplicarea sau transpunerea în practică a unui proiect educaţional construit unitar, armonizat cu contextul social, politic, economic şi cultural, susţinut teoretic, politic şi administrativ, acceptat într-o bună măsură de actorii implicaţi. După o analiză extinsă asupra efectelor inovaţiilor propuse de reformele curriculare, o autoritate în domeniul inovării educaţionale – Michael Fullan – remarcă faptul că majoritatea strategiilor de implementare utilizate sunt prea puţin în măsură să atingă obiectivele de schimbare profundă necesară la nivelul cadrelor didactice şi, implicit, la nivelul învăţării (Fullan 2008). Evaluarea experienţelor de implementare a inovaţiei în sistemele de învăţământ arată foarte clar că, în puţinele cazuri în care implementarea a fost un succes, acesta s-a datorat susţinerii (suportului cu metodologii, materiale, mecanisme de recunoaştere şi recompensare), continuităţii la nivel de leadership, selecţiei şi susţinerii adecvate a profesorilor debutanţi, precum şi unui sistem bine pus la punct de dezvoltare profesională continuă.

Unul dintre principiile fundamentale ale implementării unei reforme curriculare se referă la faptul că implementarea curriculumului se face de către “agenţi ai implementării”, respectiv cadrele didactice, la nivel de instruire. Cadrul didactic realizează „transpunerea” intenţiilor, a curriculumului prescris, în situaţii de instruire şi în sarcini de învăţare.

După Fullan, implementarea curriculumului comportă trei dimensiuni, dintre care două privesc direct agenţii implementării; o implementare reuşită se bazează pe (1) capacităţi şi comportamente, (2) credinţe/ convingeri şi înţelegere, (3) materialele suport disponibile. Aceste dimensiuni se completează reciproc.

În consecinţă, formarea cadrelor didactice în direcţia „abilitării curriculare” este o necesitate, prin asigurarea unor mecanisme viabile care să permită dezvoltarea profesională continuă prin programe de formare, participare la proiecte, schimb de experienţă, oportunităţi de reflecţie, desfăşurarea şi comunicarea rezultatelor propriilor investigaţii şi cercetări etc.

Aceasta în condiţiile în care un proiect de curriculum este un reper care comportă într-o oarecare măsură schimbări în funcţie de feedback-ul primit din sistem în urma implementării. De asemenea, curriculumul prescris poate căpăta nuanţe, clarificări, rafinări ca urmare a raportării la condiţiile de implementare, la caracteristicile celor care îl transcriu în praxisul didactic, la caracteristicile elevilor asupra cărora îşi exercită în fond efectele; o parte dintre aceste condiţii sunt greu de prevăzut, iar totalitatea tipurilor de efecte sunt dificil de estimat în faza de proiect. De aceea, este de aşteptat să existe o relaţie dinamică între prevederile curriculumului şi modul în care sunt implementate concret, care să ducă la ajustări continue de ambele părţi, fără însă a se abate de la nucleul de principii care fundamentează reforma.

Mai mult, angajarea susţinută din partea cadrelor didactice şi a decidenţilor în direcţia implementării ideilor reformei şi introducerea/ adaptarea în practica de zi cu zi sunt condiţii necesare pentru schimbarea profundă la nivel de concepţie, iar această schimbare poate dura ani, mai degrabă decât luni. În tot acest timp, actorii sistemului trebuie susţinuţi prin precizări, clarificări, reinterpretări în cadrul întâlnirilor, conferinţelor, discursurilor publice, cursurilor de formare iniţială şi continuă, precum şi la nivelul deciziilor de coordonare şi suport.

Standardele curriculare şi evaluarea sunt mai probabil să fie implementate cu succes dacă sunt acompaniate de oportunităţi extinse de dezvoltare profesională cu aplicabilitate practică” (Cohen&Hill, 2001, apud Fullan, 2008). Esenţială pentru o implementare cât mai aproape de intenţiile curriculumului proiectat este deschiderea cadrele didactice către noi abordări, disponibilitatea de a încorpora inovaţiile didactice. În strânsă legătură cu aceasta, un reper important pentru un proces educaţional de calitate şi adaptat la cerinţele actuale îl constituie  nivelul de pregătire al cadrelor didactice, capacitatea de transpune prevederile documentelor curriculare, posibilitatea de a înţelege şi de a implementa extensii ale curriculumului şi de a face legătura cu nonformalul etc. De aceea, parcursurile de formare iniţială şi continuă trebuie adaptate continuu, iar transformări majore în programele de formare (cel puţin iniţială) ar trebui să aibă loc la începutul unei perioade de implementare a unor schimbări semnificative în cadrul curriculumului naţional.

În acest context, relativ independent de noile reglementări legislative din educaţie, programul iTeach propune şi implementează două concepţii actuale asupra activităţii de perfecţionare:

1. Formarea continuă a cadrelor didactice nu se rezumă la parcurgerea unor cursuri, ci este un proces care include şi schimb colegial de experienţă, participare în proiecte, vizite de studiu, activităţi colaborative, cercetare pedagogică şi în domeniul de specializare, experienţă şi reflecţie asupra propriei activităţi didactice, eforturi personale de sinteză şi de valorificare a experienţei prin publicarea de articole şi materiale didactice.

2. Reţelele socio-profesionale online pot fi utilizate cu succes ca şi comunităţi de învăţare şi de transfer de idei, informaţii, resurse, valori, practici şi atitudini.

Acestea sunt susţinute de avansul tehnologic şi de nivelul din ce în ce mai mare de acces la echipamente şi la Internet. Asistăm la o creştere continuă a potenţialului şi modalităţilor de utilizare a instrumentelor TIC pentru eficientizarea activităţilor didactice. De asemenea, oportunităţile de dezvoltare profesională disponibile online sunt din ce în ce mai variate: reviste şi cărţi electronice, cursuri online, platforme virtuale pentru dezvoltarea de proiecte colaborative, instrumente online de muncă intelectuală.

Platforma online disponibilă la adresa www.iteach.ro este un sistem avansat de „social networking”, dedicat practicienilor din sistemul de învăţământ, care integrează facilităţi, (e-)servicii şi tehnologii web actuale:

  • permite participarea la discuţii tematice în cadrul lărgit al tuturor utilizatorilor/ vizitatorilor platformei
  • permite activităţi de schimb de resurse, idei, informaţii, prin utilizarea instrumentelor web 2.0: social bookmarking, wiki, blog, integrare cu reţelele sociale globale (Facebook, Google+);
  • permite stabilirea de parteneriate şi realizarea unor spaţii de lucru virtuale pentru dezvoltarea de proiecte educaţionale colaborative la distanţă;
  • permite cadrelor didactice să creeze şi să publice resurse pentru facilitarea predării-învăţării-evaluării sau în domeniul specializării;
  • permite crearea de comunităţi profesionale/ grupuri de interes restrânse, centrate pe subiecte de interes;
  • susţine creşterea numărului de contacte „în afara instituţiei”, între profesori şi experţi din domeniul de studiu, furnizând un canal alternativ/ complementar de comunicare şi învăţare;
  • încurajează colaborarea între cadre didactice, datorită naturii sociale şi tehnologice a instrumentelor web utilizate;
  • motivează cadrele didactice să participe la activităţi virtuale şi convenţionale de dezvoltare profesională continuă.

În plus, participarea la activităţi pe platforma iTeach le permite cadrelor didactice să se familiarizeze natural cu noile tehnologii, prin utilizarea facilităţilor tehnologice în continuă schimbare pentru satisfacerea unor nevoi curente din câmpul profesional: informare, parcurgerea de cursuri online, schimb de resurse, schimb de idei, publicarea de materiale, dezvoltarea de proiecte de lecţie în colaborare etc.

Astăzi, calitatea resursei umane a unei ţări depinde din ce în ce mai mult de cantitatea şi calitatea oportunităţilor oferite cadrelor didactice pentru perfecţionarea continuă a abilităţilor, capacităţilor şi competenţelor lor. Altfel spus, argumentul în sprijinul necesităţii de ameliorare a condiţiilor pentru dezvoltare profesională continuă este faptul că, într-o societate competitivă bazată pe cunoaştere, competenţele cadrelor didactice constituie o condiţie fundamentală pentru dezvoltarea abilităţilor de bază ale elevilor: comunicare, iniţiativă, autonomie, creativitate, utilizarea responsabilă a noilor tehnologii, antreprenoriat, cooperare, utilizarea limbilor străine, competenţe civice. Programul iTeach transpune concret aceste principii, prin prisma experienţei şi expertizei instituţiilor participante (TEHNE- Centrul pentru Inovare în Educaţie şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei), într-o platformă colaborativă, cu un evantai de instrumente viabile, atractive, moderne, utile.

Bibliografie:

Bîrzea, Cezar et alii (coord.). Restructurarea curriculumului naţional. Analiza condiţiilor de implementare. Bucureşti: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2010.

Fullan, M. & A. Pomfret. Research on curriculum and instruction implementation. In: Review of Education Research 47(1), 335-397. 1977.

Fullan, Michael. Curriculum Implementation and Sustainability. În: Connely, F.M. (ed.) The Sage Handbook of Curriculum and Instruction. California: Sage Publications, 2008.

Harvey, Thomas & E. Broyles. Resistance to change. A guide to harnessing its positive power. Rowman & Littlefield Education, 2010. Online: http://fr.feedbooks.com/item/16444/resistance-to-change

Potolea, Dan şi Marin Manolescu. Teoria şi metodologia curriculumului. Bucureşti: MEC, Proiectul pentru Învăţământ Rural, 2006.

The Commonwealth of Learning. Curriculum theory, design and assessment. Module 13. CoL, 2000. Disponibil online: www.col.org/stamp/module13.pdf

Velea, Simona. Teacher Training System. Country report, în Zgaga, P. (coord.), „Prospects of teacher training in South-East Europe”, Ljubljana, Slovenia, 2006, disponibil online: http://www.see-educoop.net/portal/tesee.htm

 

Cuvinte cheie: dezvoltare profesională continuă, DPC, formarea cadrelor didactice, parcurs de carieră didactică, profesori
Accesări: 2.101