Rolul inteligenței emoționale în procesul de predare/învățare a limbii engleze

Articolul pornește de la premisa că toți elevii simt nevoia să fie apreciați, valorizați și înțeleși. Un act pedagogic de calitate presupune și existența unei laturi emoționale. Cadrele didactice cu o inteligență emoțională dezvoltată sunt capabile să empatizeze cu elevii, să își controleze emoțiile și să se auto-motiveze.

Pornind de la premisa că toți elevii simt nevoia să fie apreciați, valorizați și înțeleși, reprezentanții psihologiei umaniste (Maslow, Rogers) au susținut necesitatea armonizării cognitivului cu afectivul în procesul educațional. În sfera mai restrânsă a procesului de predare/învățare a limbii engleze, un rol major l-au deținut părerile umaniștilor Stevick, Rinvolucri și Moskowitz, care au urmărit să identifice căile de îmbunătățire a învățării limbii engleze prin introducerea unor aspecte privitoare la dimensiunea afectivă a elevilor. Metodele umaniste de învățare a limbii engleze, precum Calea Tăcerii (Silent Way), Răspunsul Fizic Total (TPR), Suggestopedia, Calea Naturală (Natural Approach), Învățarea prin Cooperare (Cooperative Language Learning), Învățarea prin Comunicare (Communicative Learning Approach) se concentrează asupra sentimentelor elevilor.

Una dintre concepțiile care au dominat decenii la rând contextul educațional din țara noastră se referea la detașarea factorului emoțional de cel cognitiv. În ultimul timp, însă, a crescut interesul acordat dobândirii competențelor emoționale și sociale necesare unei cooperări adecvate a cadrului didactic cu emoțiile negative generate de un context tot mai competitiv. Un act pedagogic de calitate presupune, așadar, și o inteligență emoțională dezvoltată. Inteligența emoțională a cadrului didactic poate crea un mediu de învățare mai stabil și mai productiv, care să încurajeze o interacțiune socială pozitivă. Acest tip de inteligență presupune capacitatea cadrului didactic, respectiv a elevului,  de a empatiza, de a își controla impulsurile și de a se auto-motiva. Educatorii cu o inteligență emoțională dezvoltată sunt capabili să înțeleagă impactul fizic, mental și social pe care îl au emoțiile negative asupra corpului și a minții. Daniel Goleman, autorul Teoriei Inteligenței Emoționale, susține cu tărie că starea de bine sporește capacitatea de a gândi flexibil, contribuind astfel la o identificare mai ușoară a soluțiilor la problemele de ordin intelectual sau intrapersonal. Profesorul trebuie să își modeleze un comportament empatic în raport cu elevii și să îi conducă pe aceștia spre o empatie cross-culturală.

Predarea/ învățarea afectivă este o paradigmă care depășește cu mult granițele mediului educațional. În prezența unor emoții negative, precum anxietatea, teama, mânia sau depresia, potențialul optim de învățare al elevilor poate fi compromis. Anxietatea este factorul afectiv care obstrucționează în cel mai înalt grad procesul de învățare a unei limbi străine. Totodată, critica și ridiculizarea pot conduce la scăderea stimei de sine a elevilor și, implicit, la inhibiție. Profesorului de limba engleză îi revine sarcina de a se asigura că diferențele existente între elevi nu crează o barieră socială. Dinamica grupului trebuie întărită prin tehnici de dezvoltare a încrederii în sine și prin crearea unei atmosfere de lucru pozitive. Elevii ar trebui încurajați în permanență să experimenteze împreună și să descopere tainele limbii engleze fără a se simți amenințați de sentimentul eșecului.

Practicile personalizate de dobândire a noțiunilor de limbă încurajează elevii să își exprime liber sentimentele. Stările emoționale ale elevilor și propria lor experiență de viață pot deveni subiect de predare/învățare. Conform principiilor umaniste ale învățării limbii engleze, fiecare elev trebuie privit și acceptat nu doar ca educabil, ci și ca individ. Factorii de personalitate determină modul în care sentimentele elevilor influențează comportamentul lor lingvistic. Prin urmare, este extrem de important să comunicăm mesaje pozitive în clasă pentru a crește respectul de sine al elevilor, întrucât propria părere despre propriile abilități poate influența rezultatele învățării.

Există, conform teoriei umaniste a lui Krashen, diferențe la nivelul achiziționării competențelor de comunicare într-o limbă străină prin prisma ‘filtrului afectiv’. Unii elevi refuză să coopereze, adesea ca răspuns la teamă, anxietate și mânie. Stresul îi poate face pe elevi, în special pe adolescenți, superficiali și rebeli. În acest sens, profesorului îi revine rolul de a proiecta activități care să minimalizeze stresul în cadrul orei și de a crea materiale relevante pentru experiența de viață a elevilor, care să conducă la creșterea motivației și la dezvoltarea intelectuală și personală a acestora. Elevii cu probleme emoționale au nevoie de oportunități de exprimare a propriilor gânduri și sentimente. Dintre activitățile pe care profesorul de limba engleză le poate proiecta pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a elevilor săi, amintim:

• Jocul de rol
• Jocurile de spargere a gheții (ice-breakers)
• Scenetele
• Audiția de cântece relaxante
• Redactarea unui jurnal al clasei
• Realizarea unor postere cu diferite expresii faciale
• Proiectele de grup care promovează cooperarea și nu competiția
• Vizionarea de filme și audiția de cântece care oferă modele de comportamente sociale pozitive
• Activitățile dinamice (Total Physical Response)
• Glumele, proverbele, ghicitorile
• Completarea unor chestionare de satisfacție

Atenția acordată laturii socio-emoționale în cadrul orei de limba engleză nu va oferi soluții la toate problemele de ordin cognitiv, însă va conduce, cu siguranță, la o dezvoltare holistică a elevilor ca indivizi și ca membri responsabili ai societății. Învățarea limbii engleze prin metode holistice bazate pe inteligența emoțională este o călătorie care începe în mediul formal și se transpune în viață, pregătindu-i pe elevi pentru multitudinea de contexte cu care aceștia se vor confrunta.

Bibliografie:
Arnold, J. (1999), Affect in Language Teaching, Cambridge: Cambridge University Press
Goleman, D. (1995), Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Than I.Q., New York: Bantam Books
Krashen, S. (1985), The Input Hypothesis, New York: Pergamon
Richards, J., Rogers, T. (2001), Approaches and Methods in Language Teaching,  Cambridge: Cambridge University Press
Scrivener, J. (2011), Learning Teaching (The Essential Guide to English Language  Teaching) (ed. A. Underhill) (3rd edition), Oxford: Macmillan
Tomlinson, C.A. (1999), The Differentiated Classroom: Responding to the Needs of All  Learners (2nd edition), Alexandria, VA: Association for Supervision and  Curriculum  Development