Rolul programelor de formare asupra dezvoltării personale. Formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie în vederea învăţării de-a lungul întregii cariere

În urma multitudinii de activităţi derulate ca urmare a perfecţionării prin stagiile de formare continuă, mereu mi-am  adaptat strategiile şi modul de desfăşurare a proiectelor educaţionale pentru a răspunde ochilor curioși și întrebători ai copiilor, să ajung la sufletele lor, să le trezesc conştiinţele, să-i fac încrezători în propriile forţe şi puterea ştiinţei, într-un cuvânt, să am mulţumirea datoriei împlinite.
Articolul încearcă să readucă în prim-plan importanţa cursurilor de formare continuă şi de autoinstruire permanentă în proiectarea şi derularea activităţilor didactice formale şi nonformale.

Educaţia permanentă (continuă) este una dintre dimensiunile esenţiale  ale fiinţei umane, prin care ne adaptăm şi ne integrăm în mediul vieţii sociale, culturale şi economice. Realitatea crudă a vieţii şi explozia informaţională, ca urmare a revoluţiei ştiinţei şi tehnicii, pun omul modern în faţa unor provocări vitale, cărora trebuie să le facă faţă prin formarea şi mai apoi dezvoltarea unor competenţe cheie sub formă de cunoştiinţe, abilităţi, deprinderi şi nu în ultimul rând a unor atitudini adecvate contextual prezentului de zi cu zi, pe parcursul întregii sale existenţe.

În acest cadru de alterare rapidă a cunoştinţelor, de revoluţii în viaţa socială, economică, culturală şi politică, de modificare a statusului economico-social al fiecărui individ corelate cu modificările profunde în structura şi funcţiile familiei, Comisia Europeană propune, ca instrument de referinţă pentru ţările Uniunii Europene, prin recomandarea 206/962/CE, integrarea a opt competenţe cheie: comunicarea în limba maternă, comunicarea în limbi străine, competenţă în matematică şi competenţe de bază privind ştiinţa şi tehnologia, competenţă digitală, capacitatea de a învăţa procesul de învăţare, competenţe sociale şi civice, simţul iniţiativei şi al antreprenoriatului, conştiinţă şi expresia culturală în cadrul politicilor educaţionale, ale strategiilor şi infrastructurilor ţărilor membre. Aceste competenţe au ca scop dezvoltarea şi împlinirea personalităţii umane, oferind fiecărui individ motivaţie, satisfacţie, adaptabilitate, flexibilitate şi în acelaşi timp, conduc spre coeziune socială şi cetăţenie activă, aducând un plus de valoare individuală în procesul ocupării unui loc de muncă pe piaţa muncii.

Problematica lumii contemporane, cum ar fi: globalizarea, consumensarismul, deteriorarea alarmantă a mediului de viaţă, epuizarea resurselor naturale, explozia demografică prin caracterul acut şi presant impun cu stringenţă o nouă abordare educaţională prin care să fie elaborate programe bazate pe valori ale unei educaţii de azi şi de dezvoltare durabilă în viitor.

După cum ştim, finalitatea învăţământului din România şi idealul educaţional derivat din politicile educaţionale constau într-o dezvoltare liberă şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea şi dezvoltarea unei personalităţi autonome şi creative, respectiv de a forma un viitor adult antrenat psihosocial care să fie adaptat şi integrat în realitatea socială, economică, culturală.

În acest sens, pentru a face faţă acestor provocări contemporane în demersul lor didactic, cadrele didactice, pe lângă o pregătire iniţială de specialitate şi psihopedagogică riguroasă, trebuie să parcurgă de-a lungul carierei un permanent proces de perfecţionare şi autoinstruire prin ample şi diverse programe de formare profesională, prin care să poată răspunde nevoilor actuale de cunoaştere şi educare ale elevilor.

În scurta mea carieră de profesor (de 11 ani), am parcurs multiple programe de formare profesională, cursuri care mi-au actualizat şi îmbogăţit bagajul de cunoştinţe şi abilităţi de specialitate şi psihopedagogice, care au împiedicat deprofesionalizarea mea prin rutină şi blazare, care m-au ajutat să aplic atât în cadrul formal al clasei cât şi nonformal prin activităţi extracurriculare, în demersul meu educativ noi metode, resurse şi modele interactive, care să aibe în centrul activităţii didactice de predare-învăţare-evaluare elevii şi dezideratele de cunoaştere ale acestora.

Ca profesor ce predau la gimnaziu disciplina Biologie, m-am străduit să fructific competenţele dobândite în cursul stagiilor de formare profesională şi psihopedagogică prin utilizarea TIC în activităţile de predare-învăţare-evaluare, prin utilizarea metodelor şi mijloacele moderne în procesul didactic de proiectare a experienţelor de învăţare şi extensia actului didactic de instruire-educare dincolo de porţile şcolii, prin derularea împeună cu elevii a unor proiecte educaţionale de cercetare  cu finalitate în acumularea de noi cunoştinţe, formarea unor deprinderi şi abilităţi, dar mai ales, prin formarea unei atitudini civice, responsabile cu scopul de a-mi pregăti elevii cât mai bine pentru viaţa de adult.

Deşi, unii dintre colegii profesori confundă aceste activităţi extraşcolare de educaţie nonformală cu cea informală, accidentală, în concluzie, fără un efort deosebit din partea cadrului didactic, în proiectarea şi derularea activităţilor şi pentru reuşita unor astfel de proiecte educaţionale nonformale, trebuie să îţi alegi scopul, obiectivele, mijloacele şi resursele, metodele, modul de organizare a activităţii şi în final să urmăreşti feed-back-ul din partea beneficiarilor pentru a remedia nejunsurile la activităţile următoare. Proiectarea unor astfel de demersuri didactice extracurriculare este un proces laborios, de durată  şi de modul de organizare depinde reuşita proiectului, respectiv finalitatea acestuia precum şi satisfacţia cadrului didactic pentru un lucru bine făcut.

Bibliografie:
Bogdan Bălan, Ştefan Boncu, Andrei Cosmovici, Teodor Cozma, Carmen Creţu, Constantin Cucoş (coordonator), Ion Dafinoiu, Luminiţa Iacob, Constantin Moise, Mariana Momanu, Adrian Neculau, Tiberiu Rudică. Psihopedagogia pentru examenele de definitivare şi grade didactice. Iași: Ed. Polirom, 2005.