Rolul și importanța jocului în grădiniță

Jocul constituie ocupaţia naturală şi oportună a copilului în primii săi ani de viaţă. La orice oră copilul se joacă în cele mai variate moduri, cu interes şi concentrare deosebite, cu bucurie mare, chiar atunci când se joacă cu mijloace improvizate, fără a se lăsa distras de ceea ce se desfăşoară în jurul său.
În literatura pedagogică, numeroasele teorii asupra jocului subliniază importanța jocului, sub diversele sale forme, în dezvoltarea copilului. Valoarea funcțională a jocului rezultă din faptul că copilul se transpune simbolic în rolurile adultului, pe care le imită, de unde și importanța îmbogățirii impresiilor copiilor despre viața și activitatea oamenilor dintr-o sferă largă de domenii profesionale, accesibile înțelegerii copilului preșcolar.

Copilul nu se joacă de-a ce nu a văzut sau nu a auzit. Modelele de urmat pe care copilul le transpune în joc sunt viața şi preocupările adulților din anturajul copilului (părinți, bunici, vecini, prieteni, educatoare). Pe această cale el îşi asimilează semnificația socială a rolurilor care îi aşteaptă în viaţă.

Stimulările intelectuale implicate în joc sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Grădiniţa, prin ansamblul activităţii educaţionale desfăşurate cu copiii, are o importantă contribuţie în dezvoltarea personalităţii fiecărui copil. Jocul este unul din cele mai eficiente mijloace din procesul instructiv – educativ din grădiniţă, ocupând, de-a lungul unei zile, spaţiul cel mai mare. Jocul este socotit ca fiind activitatea fundamentală a copiilor de 3 – 7 ani, având o contribuţie decisivă în dezvoltarea intelectuală, fizică, morală, estetică a preşcolarilor. La această vârstă, jocul constă în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a lumii înconjurătoare. Pentru copil, jocul nu constituie o simplă distracţie, ci, prin joc, copilul cunoaşte şi descoperă lumea şi viaţa, care îi devine, astfel, accesibilă. Subliniind valoarea cognitivă a jocului didactic, loan Cerghit releva că prin el „…copilul imaginează, re-joacă o lume reală în scopul de a cunoaşte mai bine, de a-şi lărgi orizontul de cunoaştere, de a-şi forma anumite deprinderi”  .Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, conţinutul jocurilor se extinde, cuprinzând şi relaţiile sociale dintre oameni, diferite aspecte din viaţa adulţilor. Începând cu vârsta preşcolară, copilul imită în jocurile sale, într-un mod specific, viaţa şi activitatea adulţilor, cu toate că priceperile şi deprinderile lui sunt limitate.

Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, conţinutul jocurilor se extinde, cuprinzând şi relaţiile sociale dintre oameni, diferite aspecte din viaţa adulţilor. Începând cu vârsta preşcolară, copilul imită în jocurile sale, într-un mod specific, viaţa şi activitatea adulţilor, cu toate că priceperile şi deprinderile lui sunt limitate. Contradicţia dintre dorinţele copiilor şi posibilităţile lor este rezolvată pe calea jocului, jocul find forma de activitate prin care copilul îşi realizează tendinţele şi dorinţele nerealizate încă. Astfel, în timpul jocului, copilul îşi imaginează că este doctor, aviator, soldat etc., transpunându-se pe plan imaginar în rolurile pe care le îndeplineşte.

Jocurile, în general, iar cele de mişcare în special constituie principalul instrument pentru realizarea obiectivelor educaţiei fizice. În timpul jocului copilul aleargă, sare, se târăşte, aceste acţiuni ducând la fortificarea şi dezvoltarea organismului. Mişcările cerute în joc creează condiţii favorabile pentru desfăşurarea optimă a proceselor metabolice, accelerează şi intensifică funcţiile aparatelor respirator şi circulator. Astfel, jocul este însoţit de o stare de veselie şi de bună dispoziţie. Prin jocurile de mişcare copilul îşi formează o ţinută corectă, îşi dezvoltă deprinderile şi priceperi motrice: mersul, menţinerea echilibrului, alergarea, căţăratul, săritura, aruncarea etc., de asemenea se dezvoltă curajul, perseverenţa, spiritul de iniţiativă etc.

Jocul creează condiţii favorabile şi pentru dezvoltarea intelectuală a copilului.

Prin joc se produc schimbări în conţinutul şi structura proceselor cognitive; pe de o parte, prin joc copilul dobândeşte noi cunoştinţe despre mediul înconjurător, i se formează diverse acţiuni mintale și repercursiuni importante asupra dezvoltării percepţiilor, memorării, generalizării, abstractizării iar, pe de altă parte, jocul favorizează dezvoltarea aptitudinii imaginative a copilului, a capacităţii de a crea sisteme de imagini generalizate, precum şi de a efectua diverse combinaţii mintale cu imaginile respective. Jocul este forma de activitate în cadrul căreia se face trecerea, în etape, de la acţiuni practice spre acţiuni mintale. Jocul îi oferă copilului posibilitatea de a reconstrui, de a reproduce într-o formă intuitiv – activă, o serie de acţiuni din realitatea obiectivă. De exemplu, cu ajutorul mişcărilor, acţionând cu jucăriile, preşcolarul reproduce în mod activ mediul înconjurător şi conţinutul relaţiilor sociale. Astfel se întâmplă când fetiţa îşi imită mama îngrijindu-şi copilul: îi dă de mâncare, îi spală rufele, o duce la plimbare.

Cu cât preşcolarul este mai mic, cu atât influenţa jocurilor asupra proceselor sale cognitive este mai mare. Prin joc, copilul vine în contact cu obiectele, învaţă să perceapă şi să observe însuşirile acestora. De exemplu, pentru a construi o căsuţă, copilul diferenţiază însuşirile materialului de construcţie (formă, culoare, mărime, greutate etc.) şi învaţă să observe obiectul pe care vrea să-l construiască. Chiar şi atunci când foloseşte obiecte cărora le atribuie însuşiri imaginate, aceste obiecte nu-şi pierd însuşirile lor reale. Forma, mărimea, greutatea etc. obiectelor acţionează asupra analizatorilor vizual, motric, tactil etc. Pe această cale i se dezvoltă copilului percepţiile despre culoare, formă, mărime, greutate, distanţă, precum şi spiritul de observaţie.

În timpul jocului, reprezentările copilului se îmbogăţesc, se precizează şi se conturează. Dacă reprezentările copilului despre oameni, despre acţiunile şi relaţiile lor sociale nu sunt suficient de clare, el simte nevoia să-şi însuşească noi cunoştinţe prin întrebări adresate adultului.

Prin reproducerea imitativă a faptelor şi acţiunilor pe bază de reprezentări neprelucrate, copilul trece de la combinarea reprezentărilor în imaginaţie la introducerea unor elemente noi de creaţie în joc. Imaginaţia creatoare a copilului se manifestă prin aceea că întregeşte temele sugerate de educatoare cu elemente noi, iniţiază el însuşi jocuri, caută singur mijloace pentru a-şi realiza dorinţele. În acest fel imaginile create de fantezia copilului devin tot mai bogate în conţinut. De exemplu, îndeplinind rolul şoferului, copilul transformă scaunul în automobil, foloseşte un cerc drept volan, se mişcă transportând obiecte imaginare, parcurge drumul spre diferite oraşe etc. În acest joc, copilul nu imită o simplă situaţie concretă ci o completează creator în plan imaginar cu observaţiile lui anterioare.

În strânsă unitate cu educaţia fizică şi intelectuală, prin joc se realizează şi obiectivele educaţiei morale. Prin joc copiii îşi însuşesc nu numai cunoştinţe despre obiecte şi fenomene din natură, că îşi formează şi reprezentări şi noţiuni despre relaţiile sociale, trăiesc variate emoţii şi sentimente morale şi îşi dezvoltă elemente ale calităţilor de voinţă şi caracter. Reprezentările şi noţiunile morale ale copiilor se formează şi prin relaţii de joc. În timpul jocului, copilul învaţă să înţeleagă noţiunile de bine şi rău, permis şi interzis.

Pe lângă alte influenţe formative, jocul constituie şi un mijloc foarte important de educaţie estetică a preşcolarilor. În timpul jocului se dezvoltă atât emoţiile şi sentimentele estetice cât şi gustul pentru frumos. Influenţa formativă a educaţiei estetice se diferenţiază în funcţie de natura jocului. în jocurile cu subiecte din basme şi povestiri, prin interpretarea diferitelor roluri, copiii trăiesc variate emoţii estetice. Prin aspectul său, materialul auxiliar are un rol important în stimularea emoţiilor şi a sentimentelor estetice. În unele jocuri, de exemplu cele de construcţie, copiii îşi vor înfrumuseţa construcţiile, formându-se astfel gustul estetic. Cântecele, dansurile, recitările, componente ale multor jocuri, favorizează dezvoltarea trăirilor afective de estetică.

În concluzie, pot afirma faptul că jocul în grădiniță are un rol fundamental în dezvoltarea copiilor, influențând în mod pozitiv toate aspectele vieții lor. Îi ajută să-și descopere propria personalitate, să învețe din experiențe, să dezvolte abilități esențiale și să-și construiască bazele pentru succesul în viitor. Educația prin joc îi încurajează pe copii să devină adulți creativi, empatici, cooperanți și curioși, pregătindu-i pentru provocările vieții cu încredere și optimism.

Bibliografie
Ioan Cerghit – „Metode de învăţământ”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1986, p 166
Reveica Sofian – „Implicaţiile jocului în formarea intelectuală a copiilor”, în Revista Învăţământului Preşcolar,  nr. 3 – 4, Editura Coresi, Bucureşti, 1998,  p. 105.