Schimb de experiență în Austria – aspecte ale pregătirii profesionale

Absolventă a Universității “Dunărea de Jos”din Galaţi, Facultatea de Industrii Alimentare şi Tehnică Piscicolă, specializarea: ”Tehnologia produselor alimentare”. Diplomă de master „Management educaţional şi comunicare instituţională”. Studii postuniversitare „Educaţie tehnologică şi tehnologii asistate de calculator”. Profesor, grad didactic I, titular pe catedra de „Discipline tehnice industria alimentară” la Colegiul Tehnic „Danubiana”, Roman, jud. Neamț. Experiență de 22 ani în activitatea didactică și 6 ani în activitatea managerială.

Colegiul Tehnic Danubiana, Roman (Neamț)

Articolul împărtăşește impresii, păreri, lucruri noi aflate în vizita de studiu din Austria, în cadrul proiectului POSDRU „Formarea cadrelor didactice în domeniul evaluării competenţelor profesionale”, proiect implementat de CNDIPT.

Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic implementează proiectul strategic „Formarea cadrelor didactice în domeniul evaluării competenţelor profesionale”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională”, conform contractului POSDRU/57/1.3/S/30768.  În cadrul activităţii VII. Vizite de studiu, echipa de management şi implementare a proiectului a prevăzut, în graficul proiectului, organizarea unei vizite de studii în Austria, la Linz, cu participarea a 20 de profesori selectaţi din rândul cursanţilor programului C- „Dezvoltator de instrumente de evaluare” (program organizat în cadrul proiectului).

Vizita de studii a avut ca obiective:

  1. Documentarea participanţilor cu privire la sistemul educaţional din Austria, focalizată pe pregătirea profesională
  2. Structura şi funcţionarea sistemului educaţional din Austria (accesul elevilor la diferite forme de învăţământ, modalităţi de susţinere, inclusiv financiare ale învăţământului profesional, modul de organizare şi desfăşurare al acestuia, modul de evaluare curentă şi la finalul învăţământului profesional, date privind ocuparea, modul în care se asigură ocupabilitatea absolvenţilor, gradul de inserţie al absolvenţilor pe piaţa muncii)
  3. Identificarea aspectelor comune şi a diferenţelor în ceea ce priveşte definirea calificărilor profesionale din Austria şi România
  4. Documentarea privind caracteristicile rutelor de formare (SPP-uri/curriculum/evaluare)
  5. Evaluarea curentă şi examenele de certificare profesională
  6. Preocupări privind dezvoltarea învăţământului profesional în Austria
  7. Dezvoltarea/consolidarea de relaţii interpersonale şi instituţionale cu unităţi şcolare din Austria.

Instituţiile vizitate în Austria, în perioada 18-22 noiembrie 2013, au fost: Inspectoratul Şcolar al Austriei Superioare-Linz, Universitatea Pedagogică a Austriei Superioare-Linz, Liceul Tehnologic LITEC-Linz, Şcoala de Turism Salzkammergut-Bad Ischl, Şcoala de Modă-Ebensee, Şcoala de Turism Klessheim-Salzburg, Şcoala de Agricultură şi Silvicultură-Sankt Florian, Şcoala Profesională 2-Linz, Şcoala Profesională 9-Linz, Liceul Tehnologic de 5 ani Goethestraβe-Linz.

Pe parcursul vizitelor efectuate în aceste instituţii, am primit informaţii importante, noi, şi anume:

  • Structura sistemului educaţional austriac
  • Atribuţiile Inspectoratului Şcolar Regional
  • Sistemul dual de învăţământ
  • Organizarea Şcolii de Ucenici
  • Reţele şcolare
  • Aspecte referitoare la descentralizare
  • Gradul de inserţie al absolvenţilor pe piaţa muncii
  • Formarea iniţială şi continuă
  • Asistenţa pedagogică oferită instituţiilor de învăţământ
  • Actualizarea periodică a programelor şcolare şi a conţinuturilor în funcţie de cerinţele agentului economic
  • Centrarea pregătirii profesionale pe elev • Certificarea competenţelor profesionale
  • Obţinerea atestatului profesional
  • Caracterul aplicativ al proiectelor de absolvire
  • Colaborarea şcoală-părinţi-agent economic
  • Asigurarea manualelor şcolare
  • Abordarea interdisciplinară a procesului de predare-învăţare-evaluare
  • Baza materială a şcolii pentru orele de specialitate: teorie, laborator, instruire practică
  • Competiţii, concursuri, olimpiade, târguri de turism, activităţi de cercetare
  • Parteneriate internaţionale
  • Traseul profesional al absolvenţilor.

Detaliez câteva aspecte noi, specifice Şcolilor Profesionale din Linz, considerând deosebit de eficientă funcţionarea Şcolii de Ucenici, pentru asigurarea unei formări profesionale de calitate. M-au impresionat succesul înregistrat de sistemul dual de învăţământ şi competiţia constructivă dintre cele două şcoli profesionale învecinate. Şi, este lăudabilă implicarea Camerei de Comerţ în organizarea Şcolii de Ucenici.

a. Sistemul dual de învăţământ

Este un sistem de învăţământ în cadrul căruia responsabilitatea pregătirii profesionale a elevilor revine atât şcolii, cât şi agentului economic. Sunt 26 de şcoli în sistem dual în Austria Superioară, 9 dintre ele fiind comasate în Linz. Planurile de învăţământ şi programele şcolare sunt flexibile şi adaptate necesităţilor din economie. Sistemul dual de învăţământ este finanţat de land, Austria Superioară şi Camera de Comerţ.

b. Organizarea Şcolii de Ucenici

Ucenicii sunt instruiţi în firme/întreprinderi în diverse meserii/calificări profesionale sau, efectuează la agentul economic perioade de practică.  Pentru a accede în sistemul dual de învăţământ, elevul trebuie să găsească agentul economic la care îşi desfăşoară instruirea practică şi să încheie un contract cu acesta. Pe toată perioada instruirii, elevul este în acelaşi timp şi angajat al firmei/întreprinderii la care îşi desfăşoară pregătirea practică. Nu şcoala recrutează elevii pentru Şcoala de Ucenici, ci agentul economic.

Un aspect important practicat în întreg învăţământul profesional şi tehnic din Austria, nu numai din Şcolile de Ucenici, este interdisciplinaritatea. Aceasta este asigurată prin corelarea programelor şcolare la disciplinele de cultură generală, în special la matematică, fizică, chimie cu cele de la cultura de specialitate. Abordarea interdisciplinară a procesului de instruire permite elevilor o vedere  de ansamblu asupra a ceea ce învaţă, facilitând înţelegerea şi aplicarea noţiunilor studiate.

Programele şcolare sunt realizate în colaborare cu agenţii economici şi reflectă nevoile de pregătire a forţei de muncă din perspectiva acestora. De asemenea, există obligativitatea revizuirii periodice a acestor programe în funcţie de noutăţile din domeniul tehnologic. Conţinuturile sunt stabilite de fiecare land, profesorul având posibilitatea aprofundării acestora. Toate activităţile didactice sunt centrate pe competenţe. Elevii beneficiază de manuale şcolare puse la dispoziţie de către şcoală.

Calificările profesionale oferite de Şcoala Profesională 2, Linz sunt: faianţar, sobar, tâmplar, constructor elemente prefabricate, coşar, zidar/dulgher, operator tehnologia informaţiei. Durata şcolarizării la Şcoala de Ucenici este de 2, 3 sau 4 ani în funcţie de calificarea profesională. Pentru un an de studiu, durata de instruire este de 50 de săptămâni, din care 40 de săptămâni la agentul economic şi 10 săptămâni în şcoală.

c. Implicarea Camerei de Comerţ în organizarea Şcolii de Ucenici

Camera de Comerţ pune la dispoziţia elevilor şi părinţilor informaţii privitoare la cererea de forţă de muncă a firmelor, pentru a le facilita elevilor găsirea unui loc de practică.
Selecţia profesorilor este făcută de Camera de Comerţ, dintre specialiştii din industrie, pe baza unei liste existente la Inspectoratul Şcolar. Acest aspect are ca dezavantaj faptul că, deşi sunt foarte buni specialişti în domeniul lor de activitate, persoanele selectate au cunoştiinţe sumare de pedagogie şi metodică. De aceea, profesorii selectaţi pot fi degrevaţi de ore pe parcursul unui an şcolar, pentru a parcurge modulele oferite de Facultatea de Pedagogie. Degrevarea de ore este posibilă cu condiţia efectuării, de către profesor, a unui stagiu de 2 ani de predare.

Camera de Comerţ organizează evaluarea de certificare pentru Şcoala de Ucenici în funcţie de cerinţele agentului economic şi, de asemenea, sprijină financiar (în mod substanţial), şcoala.

d. Evaluarea competenţelor

Evaluarea curentă este un proces relativ flexibil, în care elevul trebuie să facă, în principal, dovada abilităţilor şi deprinderilor dobândite în şcoală şi la agentul economic. Şcoala nu are atribuţii de evaluare a pregătirii practice desfăşurate la agentul economic.

Evaluarea de certificare pentru Şcoala de Ucenici este formată din două componente de bază:
– în anul terminal, o parte din examenul final se consideră promovat pe baza evaluărilor curente realizate în şcoală şi la agentul economic
– realizarea unui proiect de specialitate, care să fie agreat de agentul economic
Certificatul de calificare profesională este valabil la nivel federal, în Austria.

e. Baza materială a şcolii pentru orele de specialitate: teorie, laborator, instruire practică

Baza materială a şcolilor este, din punctul meu de vedere, impresionantă. Elevul are posibilitatea să efectueze, la orele de instruire practică, toate operaţiile procesului tehnologic specific meseriei/calificării, atelierul şcolii fiind dotat cu toate echipamentele profesionale necesare. Dotarea este asigurată prin finanţare de la bugetul de stat şi prin sponsorizări ale agenţilor economici parteneri.

Ucenicul efectuează ore de laborator tehnologic şi instruire practică atât la agentul economic, cât şi în şcoală. Activităţile desfăşurate în şcoală nu se mai repetă şi la agentul economic, colaborarea dintre cele două organizaţii fiind foarte strânsă

f. Traseul profesional al absolvenţilor

De regulă, absolvenţii Şcolii de Ucenici, se angajează la agentul economic la care şi-a efectuat practica, deşi nu există această obligativitate.

Interesant este faptul că, absolventul Şcolii de Ucenici are posibilitatea continuării instruirii la nivel superior, fără să fie obligat să parcurgă alte forme de învăţământ, ci doar făcând dovada competenţelor pe care le are. Astfel, după absolvirea Şcolii de Ucenici, se poate susţine un examen de bacalaureat profesional, care dă dreptul de a urma o universitate tehnică. Discipinele vizate pentru bacalaureatul profesional sunt: limba germană, limba engleză, matematică aplicată şi o probă de specialitate.

Exemplele de bună practică relevante sesizate, de mine, care pot fi preluate în România se referă la:

  • Motivarea elevilor pentru învăţare
  • Comunicarea eficientă: profesor-elev-părinte
  • Implicarea comunităţii în viaţa şcolii
  • Tutoriat asigurat de elevii din ultimii ani de liceu
  • Integrarea elevilor cu CES
  • Stimularea iniţiativei şi creativităţii elevilor
  • Desfăşurarea de activităţi de marketing
  • Lucrul pe grupe de elevi la activităţile de laborator şi instruire practică
  • Abordarea interdisciplinară a procesului de predare-învăţare-evaluare
  • Expunerea lucrărilor de diplomă reprezentative
  • Pregătirea profesională multilaterală a elevilor
  • Utilizarea softurilor specifice domeniului de pregătire
  • Utilizarea platformei Moodle
  • Colaborarea reală şi eficientă şcoală-agent economic – Desfăşurarea pregătirii practice a elevilor în alte ţări
  • Dotarea spaţiilor de instruire practică cu echipamente profesionale moderne
  • Asigurarea bazei materiale moderne cu sprijinul agenţilor economici
  • Implicarea activă a Camerei de Comerţ în funcţionarea sistemului educaţional şi în derularea unor proiecte cu diverse firme de profil
  • Programe de formare continuă gratuite
  • Competiţie între şcoli în ceea ce priveşte nr. de profesori perfecţionaţi
  • Organizarea sistemului dual de învăţământ
  • Grad ridicat de inserţie al absolvenţilor pe piaţa muncii
  • Parteneriate şi schimburi de experienţă la nivel naţional şi internaţional

Deosebirile sistemului de evaluare austriac faţă de cel românesc sunt: organizarea descentralizată a examenului de bacalaureat; organizarea examenului de bacalaureat profesional; centrarea examenului de bacalaureat pe competenţe; desfăşurarea de cursuri de pregătire a examenului de bacalaureat; probele susţinute la examenul de bacalaureat diferite de la o şcoală la alta; sistemul de notare (de la 1 la 5); existenţa documentelor electronice de notare; evaluarea pregătirii practice în colaborare cu agentul economic; evaluări predominant tradiţionale; predarea lucrării de diplomă-condiţie obligatorie pentru înscrierea la examenul de bacalaureat; nu se monitorizează progresul şcolar; evaluarea proiectului nu se face în mod unitar; certificările competenţelor profesionale sunt validate de evaluatori externi; expunerea proiectelor reprezentative realizate de către elevi; implicarea Camerei de Comerţ în organizarea examenului de certificare; abordarea interdisciplinară a evaluării; elevii nu elaborează portofolii.

Concluzii

Am descoperit atât asemănări, cât şi deosebiri între sistemele educaţionale din cele două ţări, România şi Austria. De evidenţiat este faptul că, sistemul de învăţământ profesional şi tehnic din Austria asigură o inserţie foarte bună a absolvenţilor pe piaţa muncii.
Am rămas impresionată de următoarele aspecte:

  • competiţia dintre şcoli în ceea ce priveşte nr. de profesori perfecţionaţi (formarea continuă nefiind obligatorie) şi de implicarea Universităţii de Pedagogie în acordarea asistenţei pedagogice unităţilor de învăţământ preuniversitar
  • motivarea elevilor pentru învăţare
  • dotarea atelierelor de instruire practică cu echipamente profesionale, atât moderne, cât şi tradiţionale
  • creativitatea elevilor şi de modul de valorificare a produselor realizate de către aceştia.

Mi-a plăcut, în mod deosebit, că elevii demonstrează interes şi atitudine pozitivă pentru sarcinile de lucru; sunt responsabili şi motivaţi pentru pregătirea lor profesională; manifestă entuziasm în promovarea produselor create de ei.

Importante şi utile mi se par colaborarea şcolii cu agentul economic pentru asigurarea formării profesionale a tinerilor, precum şi parteneriatele/ schimburile de experienţă cu alte şcoli de profil din Austria şi numeroase ţări europene. Am constatat că pregătirea profesională de calitate oferită tinerilor asigură recunoaşterea competenţelor formate la nivelul 5 european.

Toate unităţile şcolare vizitate pot fi considerate modele pentru sistemul educaţional austriac.

Prin această vizită de studiu, mi-am îmbogăţit şi validat informaţiile privind modul de implementare a sistemului de evaluare a competenţelor în modelul austriac. Prin schimbul de opinii cu profesorii şi conducerea instituţiilor vizitate, am identificat aspecte noi referitoare la evaluarea curentă şi examenele de certificare profesională. Îmi este mai evident faptul că, evaluarea asigură, în primul rând, o învățare de calitate și că, îmi este la îndemână îmbunătățirea ei. M-aş bucura să putem transfera exemplele de bună practică relevante sesizate în Austria, în  sistemul de învăţământ românesc. Pentru mine, a fost deosebit de util, plăcut şi interesant acest schimb de experienţă, atât pe plan profesional, cât şi personal.

Cuvinte cheie:
Accesări: 3.818