Schimbări posibile la nivelul procesului de educație pentru formarea competențelor-cheie la disciplina istorie

Noile programe școlare din școala de masă propun o reconsiderare a raportului dintre abordarea disciplinară şi abordarea integrată a învăţării, centrarea pe competenţele cheie având ca implicaţie curriculară recunoaşterea nevoii de a construi punţi interdisciplinare variate. Actuala programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii de la modelul centrat pe obiective, predarea de informații, „a știi”, la modelul centrat pe competențe, „a putea să faci”, în care se urmărește ca elevii să poată aplica cunoștințele dobândite în diferite situații practice. În proiectarea unui demers didactic personalizat centrat pe competențe se urmărește corelarea între competențe – conținuturi – activități de învățare asociate – resurse și modalități de evaluare. Toate competențele specifice din curriculum trebuie să fie structurate pentru toți elevii.

Necesitatea de a forma și dezvolta competențe prin sistemul de învățământ este astăzi acceptată ca imperioasă în majoritatea sistemelor educaționale. Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe opt domenii de competenţe cheie, care determină profilul de formare a elevului: competenţa lingvistică (la nivel de limbă maternă); competenţa lingvistică (la nivel de limbi străine); competenţa matematică; competenţa ştiinţifică şi tehnologică ( inclusiv informatică); competenţa de învătare (a învăţa să înveţi); competenţa civică, interpersonală şi interculturală; competenţa antreprenorială; competenţa de exprimare culturală, menționate în art. 68, Legea 1/2011, Recomandarea Parlamentului European și a Consiliului, 18 dec. 2006 în Official Journal of the European Union, L394/10, 30.12.2006. Acestea sunt valorificate în cadrul documentelor curriculare operaţionale (programe şi manuale şcolare) şi în activitatea de planificare realizată de fiecare profesor în funcţie de specificul fiecărei trepte şi discipline de învățământ.

Comisia Europeană (CE) a promovat, de asemenea, activităţi în grupuri de lucru pentru a dinamiza aplicarea recomandărilor diverselor reuniuni dedicate educaţiei şi formării (în special strategia Lisabona).

Noile programe școlare din școala de masă propun o reconsiderare a raportului dintre abordarea disciplinară şi abordarea integrată a învăţării, centrarea pe competenţele cheie având ca implicaţie curriculară recunoaşterea nevoii de a construi punţi interdisciplinare variate.

În calitate de profesor de istorie, încerc, în primul rând,  să  cultiv competența de a comunica în limba maternă, astfel încât, în orice moment al vieţii sale, să fie capabil să distingă din informaţiile primite ceea ce îi este de folos. Astfel elevul va putea să exprime informaţii, opinii, idei, sentimente, în mesaje orale sau scrise, prin adaptarea la situaţia de comunicare. Competența se poate dezvolta prin prin jocurile de rol, prin activităţile extraşcolare. Elevul învață cum să relaționeze, în situație concretă, atât la școală, cât și în viața de zi cu zi. Această competenţă ar putea fi completată de nevoia de a comunica în limbile străine, din dorinţa de a discuta pe teme comune, de a completa cunoştinţele, de a face comparaţii în cadrul activităţilor formale şi a celor nonformale. Tot mai mult se discută de globalizare, în acest context este nevoie de  a cunoaşte cât mai multe limbi străine şi cât mai multe culturi.

În cadrul orelor mele, pun bazele competenţei a învăţa să înveţi, atât de utilă în zilele noastre. Această competență îndeamnă elevul spre a vizualiza finalitățile unei sarcini de lucru, iar pentru acest lucru elevii își construiesc obiective și încearcă să își gestioneze timpul, să își monitorizeze progresul, dar și să se autoevalueze pe parcurs, dar și la finalul fiecărei activități. De asemenea, jocurile de rol, munca în echipă, activitățile de autoevaluare sau interevaluare îi ajută să-și descopere abilitățile, talentele, interesele. Atunci când nu cunoaștem ceva este bine să căutăm, să ne informăm – este atitudinea pe care o promovez. Această conduită poate fi realizată prin intermediul familiarizării cu lucrul cu cartea, cu mijloacele  digitale pe care acum le exploatăm mai mult ca oricând.

Competențele sociale și civice nuanțează  un profil al absolventului cu o atitudine pozitivă față de grup prin acceptarea diversității. Spiritul de inițiativă și antreprenoriat este dezvoltat prin studiul istoriei, căci se cultivă creativitatea elevilor, libertatea de exprimare, iar metodele folosite îi ajută să-și dezvolte abilitatea de a rezolva probleme sau de a găsi metode inedite.

Sensibilizarea și exprimarea culturală este o competență-cheie dezvoltată prin studiul disciplinei istorie atât în contexte formale, cât și în cele nonformale. Interpretarea operelor istorice, dramatizările, vizitele la muzee, galerii de artă, întâlnirile cu istoricii, organizarea unor manifestări culturale, vizează dezvoltarea competenței mai sus amintite. Nu în ultimul rând, cred că este necesar ca să ştie că o notă mică nu reprezintă întotdeauna ceea ce deţin ei, că aceasta este o reflectare a zilei respective, că eşecul este o parte a vieţii, însă că trebuie depăşit, trebuie găsite resurse necesare astfel încât să îţi atingi scopurile.

În concluzie, studierea istoriei este importantă, nu din prisma unor conținuturi pe care elevul și le va însuși, ci din perspectiva  formării unor competențe-cheie atât de necesare elevului aflat într-o societate in schimbare.

Exemple de activități prin care este urmărită dezvoltarea competențelor-cheie:

1. Redactarea unor texte cu ajutorul unor informații oferite de sursele istorice, realizarea unor texte folosind adecvat termenii istorici contribuie la dezvoltarea competenței-cheie de comunicare în limba maternă.
2. Utilizarea diverselor platforme și softuri educaționale în limba engleză, cum ar fi Kahoot!, Quiz- Wordwal  și a aplicațiilor digitale pentru a căuta, selecta și realiza conținuturi digitale în cadrul unor activități de învățare contribuie la dezvoltarea competenței digitale, dar și de comunicare în limbi străine.
3. Autoevaluarea este o metodă alternativă de evaluare ce ajută la dezvoltarea competenței-cheie „a învăța să înveți”, întrucât elevul este pus să își descopere propriile greșeli la finalul unei sarcini de lucru, îl ajută să aprecieze rezultatele obținute și să conștientizeze ce mai este necesar să învețe.

Actuala programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii la modelul centrat pe competențe, „a putea să faci”, în care se urmărește ca elevii să poată aplica cunoștințele  dobândite în diferite situații practice. În proiectarea unui demers didactic personalizat centrat pe competențe se urmărește corelarea între competențe – conținuturi – activități de învățare asociate – resurse și modalități de evaluare.

Toate competențele specifice din curriculum trebuie să fie structurate pentru toți elevii. Dar, nu toate vor fi la același nivel de performanță pentru fiecare elev în parte. Ori, pentru acestea, este necesară o măsură corectă, obiectivă și prietenoasă a nivelului atins la fiecare competență în parte. În funcție de aceasta se poate organiza activitatea didactică în mod corespunzător, iar elevul devine conștient de propriul progres în învățare. Evaluarea se poate realiza mai rapid pentru întreaga clasă prin intermediul unor teste (cu creionul pe hârtie!). Pentru competențele orale, testul nu este însă adecvat. Indiferent de instrument, ne interesează măsurarea nivelului de performanță și deci, fie că e vorba de întrebări de test, fie de aprecierea unui enunț oral

Bibliografie
Singer, M. (coord.) (2001, 2002) Ghiduri metodologice pentru aplicarea programelor şcolare –primar-gimnaziu, Editura S.C. Aramis Print s.r.l., Bucureşti.
Planuri-cadru de învăţământ pentru învăţământul gimnazial, aprobate prin OMENCS nr. 3590/ 5.04.2016. Disponibile la adresa programe.ise.ro/Actuale.aspx (accesate în 10 ianuarie 2019).