Scientix – comunitatea virtuală a profesorilor de matematică şi ştiinţe din Europa
Irina Vasilescu a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi programul de master "TIC în Educaţie" al Departamentului de Tehnologii al aceleiaşi unversităţi. A participat la mai multe cursuri de formare profesională în acest domeniu, atât în ţară, cât şi în cadrul oportunităţilor de formare oferite de Lifelong Learning Programme.
Are o experienţă didactică de 25 de ani, gradul didactic I, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea ca profesor de matematică la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 195, Bucureşti.
Un loc important în cadrul intereselor sale profesionale îl ocupă proiectele educaţionale europene din cadrul Lifelong Learning Programme, în special cele din cadrul acţiunilor eTwinning şi Comenius, în care se implică începând din anul 2005. Este ambasador eTwinning România din anul 2010 si ambasador european etwinning din 2011.
Comisia Europeană a lansat în mai 2010 Scientix (www.scientix.eu), un portal web care are ca public ţintă profesorii, cercetatorii, factorii de decizie politică, părinţii şi orice alte persoane interesate în predarea şi învăţarea matematicii şi a disciplinelor ştiinţifice. Scientix oferă acces la materiale, rezultate de cercetare şi documente de politici educaţionale europene, la proiecte de educaţie în domeniul matematicii şi ştiinţelor finanţate de Uniunea Europeană şi de către diverse iniţiative naţionale. Platforma facilitează diseminarea regulată şi schimbul de ştiri, know-how şi bune practici în educaţia ştiinţifică din întreaga Uniune Europeană. Scientix este operat de European Schoolnet în numele Comisiei Europene. European Schoolnet (EUN) este un factor cheie la nivelul UE în domeniul educaţiei, reprezentând o reţea din 31 de ministere ale educaţiei din statele membre ale UE şi dinafara acesteia. EUN oferă portaluri şi instrumente online pentru predare, învăţare şi colaborare şi are ca obiectiv a aduce o schimbare în şcoală prin intermediul utilizării noilor tehnologii.
Introducere
Portalul este disponibil în şase limbi: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană şi poloneză şi oferă acces la produsele şi rezultatele principalelor proiecte educaţionale europene cu conţinut de matematică şi ştiinţe finanţate de Uniunea Europeană.
Filozofia platformei poate fi rezumată prin următoarele cuvinte cheie: „a căuta”, „a găsi” şi „a implica”. Acest motto pune accentul pe trecerea de la un portal de unde informaţia este diseminată către utilizatorii finali (care acţionează în acest caz, în calitate de utilizatori pasivi) spre o platformă dinamică, centrată pe utilizator. Scientix, prin urmare, nu ar trebui să fie văzută ca un simplu instrument de informare, ci mai degrabă ca o platformă colaborativă.
Informaţiile şi serviciile furnizate cuprind mai multe dimensiuni ale educaţiei în domeniul ştiinţelor şi vizează o varietate largă de actori implicaţi în educaţia pentru ştiinţă. De exemplu, pentru cadrele didactice, Scientix a colectat materiale didactice de la sute de proiecte europene, pe care le face disponibile la cerere în toate limbile vorbite în Europa.
Cu toate acestea, Scientix nu este doar o pagină web! Mai multe evenimente, cursuri online şi ateliere de lucru au fost şi vor fi în continuare organizate în următorii ani. Evenimentul principal de până acum a fost conferinţa Scientix, care a fost organizată în perioada 6-8 mai 2011, şi a avut ca scop crearea de legături între comunităţile online din ştiinţă şi educaţie. Un newsletter lunar este, de asemenea, trimis pentru a furniza informaţii despre actualizările de pe portal.
De ce un portal pentru educaţia în domeniul ştiinţific?
Deşi fiecare stat membru UE este responsabil pentru organizarea şi conţinutul sistemului său de educaţie, există avantaje în conlucrarea pe probleme cum ar fi cele de educaţie în domeniul matematicii şi ştiinţei. Provocările legate de educaţia pentru ştiinţă şi tehnologie sunt comune şi urgente în toate ţările europene: învăţământul tradiţional a fost axat în principal pe predare şi testare, pe dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi, pentru un model de societate industrială care este în prezent în pe cale să dispară. Statele membre ale UE împărtăşesc nevoia urgentă de a se adresa lipsei de interes a tinerilor pentru ştiinţă şi tehnologie, nevoia de a atrage mai mulţi dintre aceştia către cariere ştiinţifice şi tehnologice şi pentru a asigura tuturor tinerilor însuşirea competenţelor şi cunoştinţelor necesare de către viitorii cetăţeni responsabili şi inovatori. Aceasta este, însă, o investiţie pe termen lung.
Schimbarea sistemelor educaţionale europene fragmentate şi greoaie necesită eforturi susţinute pe termen lung şi implicarea tuturor părţilor interesate la toate nivelurile: profesorii trebuie să fie pregătiţi şi sprijiniţi, factorii de decizie trebuie să definească şi să aplice modificări în programele de învăţământ, metodologiile şi practicile de evaluare, părinţii trebuie să înţeleagă şi să sprijine nevoia de schimbare, iar universităţile, mediul de afaceri, actorii implicaţi în educaţia informală şi societatea civilă trebuie să joace de asemenea un rol în scopul de a face educaţia ştiinţifică mai semnificativă şi legată de societate. Acest lucru înseamnă că este necesar un efort concertat din partea tuturor părţilor interesate. Scientix poate juca un rol important în sprijinirea acestor eforturi, deoarece ea construieşte puntea necesară între aceste părţi interesate, în scopul de a facilita dialogul şi schimbul de bune practici, orientări politice şi rezultate ale cercetării.
Accesul la portal este liber şi gratuit, astfel încât oricine este interesat în educaţia ştiinţifică în Europa se poate alătura comunităţii Scientix. Cea mai mare parte a conţinutului de pe portal este accesibilă pentru toţi utilizatorii, fără înregistrare. Cu toate acestea, după înregistrare, utilizatorii au posibilitatea de a accesa unele conţinut suplimentare, cum ar fi paginile lor personale, şi de a folosi servicii suplimentare, cum ar fi forumurile şi chatul, dar mai ales să solicite traduceri ale materialelor didactice existente. Toţi utilizatorii sunt încurajaţi să îşi exprime opinia cu privire la portal prin instrumentul de feedback, şi, astfel, să ia parte la dezvoltarea în continuare a portalului.
Concluzii
Scientix a fost lansat în mai 2010. De atunci, acesta s-a dovedit a fi un portal de succes, care atrage utilizatorii în a căuta proiecte educaţionale de ştiinţă şi studii, a naviga şi descărca rapoarte, resurse şi instrumente şi a folosi serviciile de comunicare şi de traducere furnizate. Sondajul anual de utilizare al Scientix a arătat că acesta a reuşit să ajungă la grupurile ţintă vizate: mai mult de două treimi din utilizatorii sunt profesori la şcoli sau universităţi , urmaţi de cercetatori, factori de decizie politică şi manageri în învăţământ, cum ar fi directori de şcoli, experţi implicaţi în dezvoltarea curriculum-ului, etc. Cei mai mulţi utilizatori sunt în căutarea de informaţii referitoare la proiecte, ştiri şi materiale didactice, şi sunt în general mulţumiţi de conţinutul şi resursele pe care au gasit – unul din trei dintre respondenţii studiului au folosit unul sau mai multe resurse de la Scientix în activitatea de predare. Scientix este în creştere treptată, pe măsură ce mai multe proiecte se alătură comunităţii şi îşi partajează resursele şi materialele prin intermediul portalului, care este, de asemenea, în mod constant actualizat şi dezvoltat pentru a afişa starea curentă şi cele mai recente rezultate ale proiectelor, precum şi a satisface nevoile şi dorinţele utilizatorilor. Scientix este tot timpul în căutarea de noi iniţiative educaţionale care să se alăture comunităţii pentru a demonstra noi idei şi bune practici pentru educaţia ştiinţifică din Europa.
Cuvinte cheie:
Accesări: 847




Ministerul Educaţiei