Școala părinților – o alternativă viabilă pentru optimizarea comunicării între generaţii

Părintele contemporan pare prins într-un şablon care nu îi oferă multe alternative. Se admite că a fi părinte este cea mai mare responsabilitate a oricărei persoane și că nu poate fi comparată cu niciuna dintre celelalte responsabilităţi profesionale sau sociale. Ritmul vieţii cotidiene nu lasă răgazul necesar decantării celor mai bune soluţii diverselor probleme ivite.
Şcoala părinţilor sau dialogul vârstelor nu este un deziderat, ci o realitate palpabilă, concretizată în programe educaţionale proiectate ca întâlniri ale părinţilor interesaţi a-si împărtăşi experienţa parentală cu alţi conlocutori dornici de a afla ce fac alţii în situaţii similare, ce metode să adopţi atunci când pare că toate variatele disponibile au fost epuizate.

Mulţi părinţi de adolescenţi găsesc comunicarea dificilă cu generaţia mai tânără. Unde mai pui că sunt în directă confruntare cu mirajul tehnologiei care oferă tot – și casa și masa, cum ar spune bunica! Şi pe bune dreptate, de multe ori aşa se pare a fi. Atunci ce abordare să ai, dacă din start ai impresia că eşti competitor într-o bătălie gata pierdută!
Părintele contemporan pare prins într-un şablon care nu îi oferă multe alternative. Se admite că a fi părinte este cea mai mare responsabilitate a oricărei persoane și că nu poate fi comparată cu niciuna dintre celelalte responsabilităţi profesionale sau sociale. Ritmul vieţii cotidiene nu lasă răgazul necesar decantării celor mai bune soluţii diverselor probleme ivite.

Şcoala părinţilor sau dialogul vârstelor nu este un deziderat, ci o realitate palpabilă, concretizată în programe educaţionale proiectate ca întâlniri ale părinţilor interesaţi a-si împărtăşi experienţa parentală cu alţi conlocutori dornici de a afla ce fac alţii în situaţii similare, ce metode să adopţi atunci când pare că toate variatele disponibile au fost epuizate.

Nu de multe ori te întâlneşti cu mulţi părinţi ce se declară depăşiţi de situaţie. De altfel, nu de multe ori situaţiile de viaţă sunt atât de complexe, încât este dificil să întrezăreşti din prima o soluţie magică. Toate aceste întâlniri pleacă de la câteva premise general  acceptabile. Adolescenţa apare ca etapă imediat următoare copilăriei, perioada magica a libertăţii acceptate, atunci când adultul se aşteaptă la greşeli ca la o normalitate a dezvoltării. Părinţii recunosc dependenţa copiilor lor de ei, iar aceştia din urmă acceptă dependenţa lor de adulţii familiei. Copiii își delimitează succesul din perspectiva aprobării părinţilor ca o reacţie de compensare a eforturilor depuse. Ei, treptat, ajung in vârful performanţei lor, devin copii experţi în manipularea sistemului de funcţionare cu adulţii. Astfel, se întrezăreşte începutul căutării unei noi identităţi, care nu este uşor definibilă, ci mai degrabă este clar contrastivă de identitatea adult-dependentă de până la acel moment.  Adolescentul forţează legătura cu părinţii în descoperirea acestei noi identităţi, ceea ce este mai degrabă o dorinţă emoţională, decât una logică. El tânjeşte după libertate, fără să fie totuşi abandonat de părinţi. Ei îşi revendică propria imagine, refuzând-o pe aceea creată de părinţi atâţia ani, o imagine deseori pigmentată de prea mult fard, de haine bizare sau de frizuri ciudate.

În această vâltoare se naşte opoziţia părinţilor. Pe măsură ce adolescenţii sunt în căutarea cât mai multor provocări, pentru a-și dovedi puterea și abilităţile, părinţii simt nevoia de a strânge corzile pentru a readuce pe făgaşul iniţial copilul rătăcit. Aceste este punctul beligerant. Aici intervine şcoala părinţilor care vrea să formuleze răspunsul întrebării – Libertate totală sau rezistenţă?

Părinţii sunt sfătuiţi să nu ofere libertate totală adolescenţilor, ci să le creeze un cadru provocator care să le permită afirmarea. Ori acest lucru este posibil, dacă li se oferă libertatea de a alege. Doar aceasta le permite şansa de a străluci, iar adulţilor bucuria de a le împărtăşi succesul. Cu toate acestea, părinţii trebuie să își continue lupta pentru combaterea unor tresăltări mai dure ale adolescentei, acceptând ideea că multe dintre aceste confruntări sunt sortite eşecului.

Astfel, Şcoala Gimnazială George Emil Palade s-a afirmat în planul educativ judeţean prin o iniţiativa singulară – proiecte destinate exclusiv adulţilor interesaţi de problematica actuală a educării tinerei generaţii, cu precădere a adolescenţilor. Prin consecvenţa derulării acestora, s-a creat deja o tradiţie lăudabilă, recunoscută de către Inspectoratul Judeţean Şcolar.

Enumerăm câteva programe derulate până în prezent, la care am participat în calitate de lector sau coordonator de proiect:

• „Metode inovative de comunicare”, 2010-2011, în parteneriat cu CCD Buzău. Proiectul e înscris în CAEN, Domeniul Şcoala Părinţilor, Poziţia 155;
• „Dezvoltarea competentelor de comunicare cu părinţii”, 2011-2012 avizat ISJ, Buzău, în parteneriat cu Comitetul reprezentativ de părinţi;
• „Părinţi si cadre didactice investim in educarea copiilor noştri”, 2009-2010 avizat ISJ, Buzău, în parteneriat cu Comitetul reprezentativ de părinţi.