Școală românească tradiţională pregătită să lucreze cu un copil cu TSA sau ADHD?

Şcoala tradiţională nu este pregătită pentru generaţia contemporană de elevi. Cadrul didactic se confruntă cu mai multe obstacole pe care nu le anticipa cu 20 de ani în urmă.
Observăm cu toţii, de la an la an, cum capacitatea de concentrare a elevilor noştri este afectată de date genetice, de lipsa abilităţilor reale de parenting sau alte motive obiective sau subiective, independente sau nu de capacităţile copilului de a rămâne concentrat pe o perioadă optimă pentru învăţare. Instabilitatea multora dintre copiii generaţiei actuale este cauzată de probleme medicale, ce se circumscriu tulburărilor de spectru autist sau ADHD.

Ceea ce este surprinzător este ca forurile superioare neglijează cu obstinență semnalele de alarmă atât ale cadrelor, care, oricât de bine pregătite sau empatice cu situaţia familiilor, nu pot răspunde eficient provocărilor de la clasă, dar şi situaţiilor, uneori disperate ale părinţilor, care se văd refuzaţi în a-şi şcolariza copiii în şcolile de masă. Vorbim aici cu predilecţie despre elevii cu cerinţe educative speciale.

Observăm cu toţii, de la an la an, cum capacitatea de concentrare a elevilor noştri este afectată de date genetice, de lipsa abilităţilor reale de parenting sau alte motive obiective sau subiective, independente sau nu de capacităţile copilului de a rămâne concentrat pe o perioadă optimă pentru învăţare. Instabilitatea multora dintre copiii generaţiei actuale este cauzată de probleme medicale, ce se circumscriu tulburărilor de spectru autist sau ADHD.

Din păcate, societatea noastră nu dă atenţie unei situaţii alarmante la nivel mondial. Unii specialişti o numesc deja pandemie, rata apariţiei acestor tulburări coborând sub un caz dintr-o sută. În România nu se face încă un screening corect al copiilor de 18 luni, atunci când unele semne ale bolii sunt evidente pentru specialişti. Situaţia este alarmantă, pentru că situaţia reală nu este cunoscută, părinţii alegând să fie pe cont propriu şi să nu declare situaţia reală, fie din cauza prejudecăţilor sau neglijentei, fie din cauza amatorismului în tratarea acestor probleme, care devine generalizat în acest domeniu. Mă refer aici la terapeuţi pregătiţi peste noapte sau într-o pauză de cafea de către diverşi furnizori de educaţie sau chiar O.N.G. dornice de a mai încasa un onorariu.

Cu terapie recuperatorie, sau fără, după cum poate familia să se lupte cu un duşman atât de perfid, copiii cu TSA sau ADHD ajung la vârsta şcolarităţii. Recuperarea lor are şanse mai mari, dacă sunt integraţi în şcoala de masă, şi nu înscrişi în şcolile speciale, unde se pierd incurabil.

Odată ajunşi aici, calvarul se împarte între familie, care trebuie să plătească terapeutul susţinător, aşa numitul shadow, dar şi să determine cadrul didactic şi colectivul de colegi şi părinţii acestora să le accepte copilul cu dificultăţile sale.

În cel mai bun caz, copilul este tolerat în clasă. Acest lucru pentru că învăţătorul este nevoit să lucreze 1 la 30, iar cunoştinţele sale despre cum trebuie să lucrezi cu un astfel de copil sunt vagi. Puţine cazuri în care învăţătorii s-au dedicat empatic cauzei copilului şi nu a renunţat tentaţiei de a-l debarca din colectiv, pe considerentul că nu se încadrează acestuia.

Ce poate să facă un cadru didactic care are într-un colectiv 5-6 elevi cu note autiste sau cu elemente de ADHD? Unora trebuie să le acorzi atenţie sporită prin implicarea continua în activităţi care să-i valorifice pentru a contracara surplusul de energie şi dorinţa continua de a acapara discuţia, de a se a focaliza atenţia pe problemele proprii. Altuia trebuie să îi construieşti o breşă prin care să îl forţezi să socializeze şi să comunice. Cum poţi fi eficient când ai din ce în ce mai multe astfel de cazuri în aceeaşi clasă? Profesorul itinerant poate aloca cel mult 2 ore pe săptămâna cazurilor clasificate a fi grave.Psihologul şcolii îl poate consilia cel mult o şedinţă pe săptămână. Ce facem cu restul timpului? Cum poate o persoană să fie atât de abilă ca să poată răspunde prompt şi eficient, în acelaşi timp, la 25 de solicitări ale copiilor tipici şi altor 5 cerinţe de fineţe, cu tehnici adecvate şi asumate, în cadrul aceleaşi ore? Cum îţi poţi construi demersul didactic, dacă trebuie să şi predai o noţiune nouă, să o transpui de maniera în care să o faci accesibilă diferitelor tipuri de învăţare, să tratezi elevii diferenţiat, după ritmul propriu de dezvoltare şi să identifici instantaneu ce procedeu să adopţi să nu generezi vreo stare conflictuală copiilor cu cerinţe speciale.

Oare de ce negăm de atât timp necesitatea diminuării colectivelor de elevi? De ce statul nu considera o prioritate necesitatea schimbării legislaţiei privind terapeutul de sprijin în şcoală. De ce nu includem pentru cazurile dificile terapeuţi care să preia din sarcinile educatorului problemele de susţinere a copiilor cu nevoi speciale.

Programul implementat ar da şansa acestor copii să recupereze decalajul cognitiv şi social generat de această boală a secolului modern. Terapia ABA cea care se spune că ar fi cea mai eficientă, nu poate acoperi aspecte precum abilităţi sociale şi de comunicare în colectiv. De altfel, o abordare holistică, cu elemente din PECS sau, pur şi simplu, de psihologia copilului mic, poate fi cheia. Ori un cadru didactic obişnuit  nu are astfel de cunoştinţe. Un specialist recunoscut şi angajat de sistem, care să însoţească copilul pas cu pas, poate fi mediatorul dintre cadru didactic, clasa de elevi, copilul cu TSA sau ADHD şi familia acestuia.

Trebuie să vorbim şi de lipsa de deschidere a sistemului. Nu multe cadre accepta ideea de a se expune unei prezenţe continue în sala de clasă. Ca să nu spunem că sunt educatori care nu privesc aceşti copii cu aceeaşi măsură ca pe ceilalţi. Sunt plini de prejudecăţi ca orice individ care nu este prin definiţie un educator. E o atitudine de complezenţă, care ar trebui schimbată într-un fel sau altul, adaptată noului tip de educabil. Oricât am nega această realitate, ea ne surprinde în fiecare zi, şi să nu ne gândim că este aşa de departe de noi că nu ne-ar putea întâlni într-o zi.

Pentru cei interesaţi mai mult de acest subiect, le indic un site de profil cu informaţii cât mai recente:  https://www.autismspeaks.org/