Stilul de predare – reflectare fidelă a profilului de inteligență

Absolventă a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie a Universității de Vest din Timișoara, secția română-engleză, promoția 2000. În prezent, profesor de limba engleză la Col.Naț. I.C.Brătianu/Șc.Gimn. Aron Densusianu – Hațeg. În anul 2016 obține gradul didactic I în urma susținerii lucrării cu titlul Integrating Multiple Intelligences into the the EFL Classroom. A participat în proiecte Comenius/eTwinning. Teme de interes: Teoria Inteligențelor Multiple, Teoria Inteligenței Emoționale, interdisciplinaritate, didactica predării limbii engleze, spiritualitate.

COLEGIUL NATIONAL I.C. BRATIANU HATEG ()

Întrucât stilul de predare/ învățare al profesorului nu este întotdeauna compatibil cu cel al elevilor, rezultatul este că  li se oferă acestora din urmă șanse inegale de învățare. Se naște, astfel, întrebarea: Cum putem schimba această stare de lucruri? Un posibil răspuns ar fi: printr-o restructurare a actului de predare-învățare din perspectiva Teoriei Inteligențelor Multiple.
Articolul aduce în prim plan importanța majoră a cunoașterii de către fiecare cadru didactic a profilului personal de inteligență în vederea unui act didactic de calitate care să ofere șanse egale tuturor educabililor. Sunt ilustrate, totodată, câteva modalități de identificare a profilului personal de inteligență.

În mod intenționat sau, de cele mai multe ori, inconștient, profesorii își modelează stilul de predare în funcție de profilul de inteligență. Ne face sau nu plăcere să recunoaștem acest lucru, preferăm stilurile de predare care decurg din profilul nostru de inteligență. De exemplu, unii profesori evită să facă desene pe tablă sau să utilizeze materiale grafice în prezentările lor, deoarece inteligența lor vizual-spațială nu este deosebit de bine dezvoltată. Mulți profesori folosesc strategii de învățare cooperative, deoarece punctul lor forte îl reprezintă inteligența interpersonală. În ceea ce mă privește, evit metodele logico-matematice, dar prefer activitățile verbale, muzicale și naturaliste, reflectare fidelă a profilului meu de inteligență.

Conform profesorului și cercetătorului american Howard Gardner, autorul Teoriei Inteligențelor Multiple (pe care o vom numi în continuare TIM), avem nevoie de conștientizarea profilului nostru de inteligență pentru a afla mai multe despre noi înșine ca profesori. În primul rând, trebuie să recunoaștem faptul că stilul nostru dominant de predare evoluează din zona noastră de confort. Pasul următor constă în realizarea unui inventar personal al inteligențelor multiple. O investigare a inteligențelor multiple din partea profesorului devine, așadar, un obiectiv suplimentar și alternativ util pentru a vedea și a înțelege dezavantajele educaționale. Profesorii pot deveni mai eficienți dacă sunt preocupați de propriul lor profil de inteligență (inclusiv inteligența emoțională postulată de Daniel Goleman, despre ale cărei avantaje în actul de predare/învățare am vorbit într-un articol anterior), deoarece acest lucru poate face o mare diferență în procesul de învățare. Pe măsură ce profesorii se cunosc mai bine, vor fi capabili să își conducă elevii către o învățare mai semnificativă.

Profesori de limba engleză (și nu numai) din întreaga lume au adoptat TIM, însă, printre problemele legate de utilizarea TIM în predarea/ învățarea limbii engleze se numără, din păcate, faptul că în prezent există doar un mic număr de teste, liste de verificare sau inventare care pot măsura separat tipurile de inteligență. După ce am analizat instrumentele disponibile de evaluare a inteligențelor multiple, am decis să folosesc Multiple Intelligences Inventory for Adults, sugerat de Thomas Armstrong în cartea de referință Multiple Intelligences in the Classroom (pe care am găsit-o online în format pdf). Cel de al doilea instrument utilizat de mine a fost inventarul interactiv și foarte atractiv Assessment: Find your strengths! propus de Terry Armstrong pe literacynet.org/mi/assessment/findyourstrengths.

În urma analizei procentajelor, am reușit să fac o ierarhizare a propriilor tipuri de inteligență. Rezultatele au fost următoarele: cea mai ‘puternică’ inteligență a mea (zona mea de confort) este cea lingvistică (așa cum mă așteptam, de altfel), urmată la egalitate  de inteligențele intrapersonală și muzical-ritmică (sunt, într-adevăr, o persoană introvertită și destul de muzicală). Pe locul al treilea pe scara ierarhică se află inteligența naturalistă, urmată îndeaproape de inteligențele vizual-spațială și kinetico-corporală. Inteligența mea interpersonală este undeva la mijlocul scalei, în timp ce inteligența logico-matematică este destul de scăzută (rezultat care, mărturisesc, nu m-a luat deloc prin surprindere…). Rezultatele îmi transmit, așadar, că am nevoie de o îmbunătățire a inteligenței de tip logico-matematic pentru a evita defavorizarea elevilor cu acest profil dominant.

Odată identificat profilul de inteligență al cadrului didactic, se impune o restructurare a actului didactic prin utilizarea la clasă a unor metode/ strategii didactice diversificate și a unui stil de predare echilibrat, care să acopere paleta largă de tipuri de inteligențe în rândul elevilor. Cred cu tărie că este esențial ca profesorii să își exploreze propriile inteligențe și să dobândească o înțelegere experiențială a MIT înainte de a analiza diferite metode și strategii didactice  pentru a se asigura că stilul lor de predare este eficient pentru toți elevii clasei. În calitate de profesor care a experimentat aplicarea TIM în actul de predare, pot afirma că am devenit mult mai încrezătoare în calitățile mele pedagogice și mai creativă în utilizarea și elaborarea materialelor didactice (recurgând chiar la o inventariere a acestora în funcție de tipul de inteligență cărora se adresează).

În încheiere, aș dori să menționez faptul că împărtășirea propriului profil intelectual cu elevii mei (după ce, în prealabil, i-am familiarizat cu TIM) a fost o experiență emoționantă și constructivă în același timp. Mulți dintre ei s-au simțit ușurați când au aflat că există tipuri de inteligență în care ‘Teacher’ nu excelează. Acest demers a condus la o vizibilă îmbunătățire a relației cu elevii, care mă percep acum într-un mod mult mai realist și, de ce nu, mai inteligent.

Cuvinte cheie: inteligențe multiple, profil de inteligență, stil de predare/ învățare
Accesări: 2.756