Strategii de storytelling

Storytelling-ul reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente pedagogice, având capacitatea de a transforma concepte abstracte în experiențe memorabile pentru copii. Această metodă nu se rezumă doar la simpla narare a unei povești, ci îmbină în mod armonios modulația vocii, expresivitatea facială și limbajul corporal pentru a crea o experiență educațională imersivă. Atunci când un educator transformă o lecție într-o poveste captivantă, procesul de învățare devine natural și antrenant, permițând copiilor să asimileze mai ușor informațiile noi.
Beneficiile acestei metode sunt multiple și profunde. Pe plan cognitiv, storytelling-ul stimulează memoria și imaginația, accelerează procesul de învățare și dezvoltă capacitățile de ascultare activă. Din punct de vedere social-emoțional, această tehnică consolidează relația profesor-elev, cultivă empatia și promovează valorile morale și culturale. Mai mult, storytelling-ul încurajează independența în gândire, spiritul de cooperare și participarea activă bazată pe interesele și aptitudinile individuale ale fiecărui copil.

În contextul pedagogiei dramatice, storytelling-ul devine un instrument valoros pentru îmbogățirea procesului educațional. Creează o atmosferă pozitivă și antrenantă în sala de clasă, stimulează participarea entuziastă a elevilor și oferă o alternativă atractivă la timpul petrecut în fața dispozitivelor digitale. Pentru maximizarea eficienței acestei metode, este esențială pregătirea atentă a materialelor și organizarea lor într-o structură coerentă, centrată pe obiective pedagogice clare.

O poveste este atractivă pentru elev dacă are elemente de oralitate,  emană emoție și  cuprinde elemente amuzante și surprinzătoare. Deoarece poveștile au darul de a-i face pe copii să se identifice cu personajele și sentimentele lor, profesorul poate insista asupra tipurilor de emoții și asupra importanţei arătării grijii față de ceilalți prin gesturi și limbaj.

Povestirea întâmplărilor din trecutul ţării și descrierea unei scurte istorii a fiecărui membru din familie îi face pe elevi  să conștientizeze poziționarea lor în arborele genealogic. Să învețe care sunt valorile morale şi culturale.

Există patru moduri de comunicare în cadrul storytellingului: oral, vizual, scris şi digital.

Numeroase strategii didactice pot fi folosite cu succes în ora de Literatură din gimnaziu. La cursul Erasmus+ ʺEnough Theory! Let´s play! Fun Games for Developing the Whole Childʺ (acţiunea 2022-1-RO01-KA-121-SCH-000052143), desfăşurat la Nice în perioada 20-25 februarie 2023, am descoperit  serie de jocuri care pot fi utilizate la clasă pentru a spori capacitatea elevilor de a se exprima şi pentru a promova dezvoltarea personală.

„The Lost Postcardʺ  este o tehnică învăţată la curs, prin intermediul căreia colectivul de elevi este atras spre  LECTURǍ, dar foloseşte şi tehnologia. Această strategie didactică bazată pe storytelling reprezintă un fel de ESCAPE ROOM prin istorie şi, implicit, prin literatură. Elevii privesc câteva vederi mai vechi de pe internet. Are loc un brainstorming în perechi privind utilitatea completării unor vederi. Prin jocul didactic THINK-PAIRSQUARE , li se spune apoi că o vedere  a fost trimisă pe data de 15 octombrie 1917 şi a ajuns la destinaţie săptămâna trecută. Li se cere să se consulte, în perechi, timp de cinci minute şi să spună ce cred ei că s-a întâmplat. Toate părerile sunt acceptate şi notate pe flipchart. Apoi, profesorul notează pe tablă câteva informaţii: Margaretha Zelle, 15 octombrie 1917, Georges, castelul Chenonceau.  Timp de 10 minute, elevii grupaţi câte patru trebuie să noteze pe foi cât mai multe informaţii legate de noţiunile de pe tablă, să precizeze ce legătură există între elementele date, folosind internetul. După prezentarea informaţiilor găsite şi a legăturilor dintre elementele scrise pe tablă, elevii sunt rugaţi să reflecteze la mesajul vederii. În 40 de cuvinte, trebuie să rescrie mesajul vederii pe padletul ataşat de profesorul clasei. Ca temă, fiecare elev are de completat vederea adresată de Georges Ladoux Margarethei Zelle, ʺascunzândʺ un mesaj. Feedback-ul primit de la elevi a fost unul extraordinar. Am remarcat implicarea, interesul pentru activităţile care ies din rutină, empatia, curiozitatea cu care au studiat informaţiile de pe internet.

„Cartoon Tableau”  este un joc didactic care îşi propune să îi facă pe elevi să gândească creativ, răspunzând provocărilor profesorului şi să îşi imagineze situaţiile date în viitor. Timp de cincisprezece de minute, împărţiţi în grupe de 5-6 elevi, îşi împart rolurile (joc de rol) imaginându-şi că sunt profesori şi creează o povestioară pornind de la următoarele situaţii de pe cartonaşe: elevi dezinteresaţi în timp ce profesorul predă, un profesor care ʺconcureazăʺ  cu telefoanele mobile ale elevilor şi cu mediul social, un profesor entuziast încercând să îi convingă pe elevii plictisiţi că tema lecţiei va fi atractivă, o explicaţie a lecţiei neclară etc. Apoi, fiecare grupă realizează o serie de fotografii cu posturi diferite corporale. Când le prezintă clasei, nu trebuie să spună nimic. Un lider spune spectatorilor /elevilor să deschidă sau să închidă ochii, pentru ca interpreţii să aibă timp să pregătească următoarea postură corporală. Trecerea de la un tablou la altul, de la o postură corporală la alta, se realizează prin conversaţie: Ce schimbări aţi observat?, Aţi fi avut altă idee?. CARTOON TABLEAU este un instrument uimitor şi reprezintă o experienţă minunată pentru cei mai mulţi dintre elevi.

Storytellingul şi Storyactingul se completează, constituind o strategie care oferă posibilităţi creative. Profesorul alege un îndemn/ o propoziţie. Decide ce propoziţie  vrea să folosească  pentru a declanşa povestirea. Le lasă învăţăceilor câteva minute să se gândească în linişte la poveste (o experienţă de învăţare). Apoi, li se cere să scrie o poveste din viaţa lor, integrând propoziţia dată. După ce au terminat, li se cere să se imagineze peste cinci ani şi să povestească cum folosesc experienţa în viaţă sau la studii. Elevii lucrează în perechi: fiecare va juca două roluri: de povestitor (îşi va relata experienţa) şi de scriitor (va nota ceea ce a auzit de la colegul său). Se citesc apoi povestirile. In următoarea oră, se vor dramatiza câteva dintre povestiri, elevii fiind grupaţi câte 8 sau 9. Se revine la grupul mare. Cel care a scris povestea o citeşte cu voce tare. Apoi, roagă pe câţiva colegi să interpreteze textul. La final, elevii sunt invitaţi la reflecţie individual, în pereche sau cu tot grupul cum le influenţează gândirea/ dezvoltarea activităţile de a împărtăşi altora poveşti, de a auzi de la altcineva poveşti, de a interpreta textele unor colegi.

Poveşti pe dos  constituie o altă strategie didactică bazată pe storytelling, care are mare ʺprizăʺ la elevii gimnazişti. Aceste structure narrative bazate pe un subiect anume presupun ca, de regulă, verbele să nu îşi mai respecte apartenenţa la o clasă lexico-gramaticală. La început, profesorul le propune elevilor un text scurt care este trecut apoi în varianta PE DOS. Propunătorul va efectua el prima transformare, apoi va solicita elevii să încerce şi ei. Ulterior, educabilii sunt puşi să transforme o poveste pe dos în cea de la care s-a pornit:

„Într-o dimineaţă, pe la 7.30, am şcolit pleacă. L-am strădit pe-o întâlnire pe Vasilică, un clasă coleg. I-am ghiozdănit luare în spate, că pe el îl spătărea durerea de la o căzătură.  Când am curtat în ajuns, învăţădoamna noastră l-a imediat privire cu blândeţe, ca nu cumva să-l vorbere cu vreun deranj Eu m-am clăsit în dus, că domnea venita de matematică şi mi-era cam frică. Văzuta m-a domnit şi m-a tăblit scoasă, ca să temez rezolvarea. Nu i-au prea răspunsut plăcerile mele, de aceea mi-a pătrut dat. Ce-am mai ciudat de bocet, numai eu lăcrimez ştire. Parcă o şi mamam pe vedeama cum mă băţeşte cu bătaia. Ce urâtă viaţă de speriev elevat! Nu voi mai pupa nicio prăjiturit vreo mâncată, nicio fetă de la laudă! Imi venea să ferestrit pe ieşită de ruşine!”

Ȋn concluzie, profesorul trebuie să fie un magician care scoate din pălăria sa o serie de strategii didactice interactive menite să ajute la formarea unor adulţi capabili să se adapteze cerinţelor societăţii viitoare.

Bibliografie
• Huey, L. B., & Jacobs, K. W., The “Lost Postcard” Technique: A Non-Replication of the Lost Letter Technique în  Psychological Reports, 43(2), 1987.
• Mardell, Ben,  Ryan, Jen, Krechevsky, Mara, Baker, Megina, Schulz, Savhannah, Liu Constant,  Yvonne, A Pedagogy of Play: Supporting playful learning in classrooms and schools, Harvard, 2023.
• Mălureanu, Flavia, Jocul didactic. În: Ion-Ovidiu Pânişoară (coord.), Enciclopedia metodelor de învăţământ, Ed. Polirom, Bucureşti, 2022.
•  Jianu, Magda, Jicman, Andreea,  Sehlanec, Romina, Trifan, Bianca, Bădoi, Victor,  Gramatica prin Jocuri Teatrale, UNATC PRESS, Bucureşti, 2018.