Tehnici de gestionare a furiei copiilor de vârstă școlară mică

Orice formă de relaţionare interumană se bazează pe un set de reguli mai mult sau mai puţin explicite. Dacă aceste reguli sunt corecte şi sunt respectate, relaţia va fi una eficientă. În caz contrar, şansa apariţiei unor devieri de la reguli şi implicit a unor comportamente neadecvate /disruptive este extrem de ridicată. Pentru îndreptarea acestor comportamente, cel mai bine ar fi să existe un efort conjugat părinţi-profesori-psiholog.

Termenul furie poate fi folosit pentru a descrie unele reacţii emoţionale sănătoase ca: iritarea, dezamăgirea, nemulţumirea, supărarea, dar şi reacţii nesănătoase, cum ar fi ura, amărăciunea, sfidarea. La copii, furia apare când simt că le sunt ameninţate drepturile sau când au fost trataţi incorect, de cele mai multe ori ei simțindu-se amenințați. În general vorbind, se consideră că „nu suportă” anumite lucruri și atunci sunt convinşi că toţi trebuie să acţioneze în acord cu „regulile”, „drepturile” şi „hotărârile” lor. Dacă se opune cineva, acela trebuie negreşit pedepsit!

Pentru noi, cadrele didactice, subiectul este mult mai complex și atunci când ne referim la tehnicile de gestionare a furiei la elevi, trebuie să ținem cont de mai multe aspecte.

Primordial, trebuie să plecăm de la managementul clasei de elevi, să definim exact pe ce se centrează el și ce poate include pentru rezolvarea unor astfel de situații. Practicile de disciplinare și management al clasei de elevi se centrează în special pe:

• întărirea comportamentelor pozitive ;
• dezvoltarea abilităților sociale și a inteligenței emoționale ;
• creșterea nivelului de implicare a familiei
• responsabilizarea părinților cu privire la educația și comportamentele propriilor copii;
• consolidarea valorilor și a caracterului;
• dezvoltarea și încurajarea stimei de sine, a talentului și a stării de bine, și include:
  • prevenția și anticiparea comportamentelor inadecvate;
  • măsurile efective luate în timpul și după realizarea acestor comportamente.

Studiile de specialitate enumeră câteva soluții care pot fi aplicate, tot la nivel general, pentru a ocoli apariția situațiilor amintite mai sus. Printre recomandările general-valabile amintim și noi:

• profesorul să își creeze o rutină zilnică ce îi conferă siguranță și să aibă planurile lecțiilor foarte bine structurate;
• elevii cu comportamente disruptive pot fi așezați în clasă lângă acei colegi și în acele zone care îl vor distrage cel mai puțin, fără a-l izola în mod evident de restul clasei;
• pentru evitarea instalării unei stări de oboseală sau agitație în rândul elevilor, este indicat ca temperatura și lumina din clasă să fie optime: căldura excesivă poate crea oboseală, deficitul de lumină poate scădea performanța academică;
• mediul școlar trebuie să fie predictibil, controlat și suportiv, întrucât elevii petrec aici cea mai mare parte a zilei și este foarte important să simtă că li se oferă în mod constant sprijin și că profesorilor le pasă de ei;
• este important ca elevii să cunoască regulamentul școlar și motivul pentru care a fost implementată fiecare regulă în parte (ceea ce se poate aplica în mod special la elevii de vârste mari);
• sunt șanse destul de mari ca elevii cu comportamente disruptive să nu îndeplinească sarcinile la fel de rapid și corect ca și colegii lor; din acest motiv este bine ca așteptările noastre de la ei să fie puțin mai reduse, evitând astfel situațiile de eșec și frustrare.

Putem face acest lucru, spre exemplu, reducând numărul de probleme sau cerințe, acordându-i șansa de a se întoarce pentru a relua sarcina mai târziu, scuzându-l de la unele sarcini mai stresante, oferindu-i mai multe indicații pentru finalizarea sarcinii, asigurându-ne dacă are întrebări suplimentare și încurajându-i pe colegi să îi ofere ajutor în anumite situații.

Un alt aspect important este acela de a nu lăsa elevul fără nimic de făcut, pentru că va avea tendința de a-și găsi singur o preocupare care, cel mai probabil, va crea probleme. Pot fi realizate diferite activități în acest sens, cum ar fi jocurile educaționale, activitățile la masa de lucru și alte activități care sunt în legătură cu interesele personale ale elevului.

Cu toate acestea, cel mai indicat este să se ignore comportamentele necorespunzătoare de importanţă minoră, elevul să nu fie recompensat sau pedepsit imediat ce comportamentul s-a produs, să fie supravegheat în pauze. De asemenea este foarte important ca profesorul să evite criticarea copilului, în special în faţa clasei. Pe de altă parte, fiecare comportament pozitiv, indiferent dacă este de importanţă minoră, ar trebui să fie imediat evidenţiat şi subliniat. Învăţătorul sau profesorul poate chiar încheia un contract comportamental cu copilul, câştigând astfel încrederea lui.

Copilul trebuie instruit să-şi controleze propriul comportament prin exemple foarte clare. Astfel, i se va spune că nu va fi numit să răspundă la lecţie decât dacă ridică mâna și, nicio formă nu se vor lua în consideraţie răspunsurile date în mod dezorganizat.

În general, reacțiile noastre condiționează adesea și reacțiile copilului, indiferent dacă acestea se situează în sfera agresivității sau nu. Astfel, putem ține cont de câteva exemple de bune practici pe care le putem aplica în momentele critice:
a) Atunci când îi oferim copilului posibilitatea să se descarce prin plâns în momentele în care se simte frustrat, cu atât descărcarea și eliberarea lui de încărcătura negativă va fi mai rapidă.
b) Când crizele de furie se manifestă, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să exprimăm verbal ceea ce credem noi că ar putea traduce sentimentele lui. Cel mai bine ar fi însă să putem să educăm copiii în exprimarea, verbalizarea tuturor emoțiilor, pozitive sau negative, învățându-i astfel că există o alternativă la manifestarea furiei, aceea a exprimării nemulțumirii cu propriile cuvinte.
c) Profesorii nu sunt însă părinți, iar datoria noastră este aceea de a rămâne calmi pe întreaga noastră relație cu copilul sau copiii, în ciuda greutăților de ordin psihologic care pot să apară. În acest sens, consecvența noastră în ceea ce facem în clasă, cu privire la reguli sau comportamente, trebuie să fie prioritară. Copiii se simt în siguranță atunci când au reguli clare, eventual și puține, pe care trebuie să le respecte, iar în fixarea acestor reguli, indicat ar fi să pornim de la premisa că fixăm un set de reguli pe care noi, în primul rând, ca adulți le putem respecta. Această consecvență îi poate arăta unui copil că accesele de furie nu duc nicidecum la satisfacerea dorinței, iar lecția aceasta poate interveni în schimbarea unui comportament tipic învățat de acasă.
d) Atunci când un copil manifestă o criză de furie, primul lucru care este indicat ar fi scoaterea copilului din context. Cu alte cuvinte, este bine să scoatem copilul din clasă, dacă este posibil, și să încercăm să discutăm cu el separat de restul elevilor. Discuția se poate purta numai dacă a intervenit calmul, sub imboldul unei crize de furie, nici adultul nu poate raționa, așa că este lesne de înțeles de ce nu putem cere acest lucru unui copil.
e) Atunci când calmul intervine, se pot negocia anumite reguli, copilul poate fi încurajat să argumenteze ceea ce dorește, cu condiția să asculte și argumentele noastre. Ambele părți trebuie să fie calme și relaxate pentru ca negocierea să reușească.
f) Prezența noastră lângă copil în timpul crizelor de furie este benefică chiar dacă ei par a ne respinge la nivel fizic. Nevoia de a se simți iubit, indiferent de emoțiile și acțiunile lui îl vor învăța să nuanțeze din ce în ce mai mult reacțiile.
g) Atunci când colectivul și momentul permite este indicat să avem discuții despre comportamente diferite în timpul furiei, despre empatie, despre exprimarea emoțiilor, despre verbalizarea a ceea ce simțim, chiar dacă nu este ceva pozitiv neapărat.

Dacă elevii au dificultăți în susținerea atenției la sarcină, dacă au tulburări comportamentale sau sunt dezorganizați și împrăștiați este indicat să se utilizeze material vizual în predarea lecției, iar copiii să fie ajutați să-și organizeze activitatea. De exemplu li se poate cere să aibă o agendă în care să-şi noteze toate sarcinile şi temele pentru acasă, dar trebuie controlați regulat dacă şi-au făcut temele şi încurajați să-şi ţină lucrurile în ordine. Sarcinile trebuie să i se dea pe rând, pentru a se evita confuzia. Învăţătorul îi poate ajuta să-şi stabilească scopuri pe termen scurt, pentru a savura mici succese ce au darul de a le îmbunătăţi stima de sine.

În general, acești copii au o dispoziție proastă și trebuie încurajați în permanență. Este bine să fie lăudaţi pentru rezultatele obţinute şi pentru comportamentul pozitiv, iar adultul să vorbească cu calm, fără ameninţare, chiar dacă ei manifestă nervozitate. Înainte de a le face reproşuri, trebuie să ne asigurăm că au înţeles instrucţiunile, în acest sens fiind extrem de utile discuţiile individuale ale învăţătorului cu copiii şi consultările frecvente cu părinţii. Este bine să li se dea posibilitatea de a fi lideri în clasă sau să-şi ajute un coleg la o materie la care are rezultate bune.

Bibliografie:
1. David, D – Tratat de Psihoterapii cognitive si comportamentale, Iasi, Editura Polirom, 2006.
2. Vernon, A. – Ce, cum, cand in terapia copilului si adolescentului. Tehnici de consigliere si psihoterapie. Cluj-Napoca: Editura Romanian Psychological Testing Services, 2002.