Tehnologii Google utilizate în educație
Absolventă a Universității de Vest, Timișoara, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, specializarea Informatică economică. A continuat studiile cu masterul în Managementul Administrării Afacerilor, urmat de masterul în Știința și Ingineria Calculatoarelor, ambele în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. În prezent, este cadru didactic pe catedra de TIC la Colegiul Andronic Motrescu, Rădăuți.
Scopul prezentei lucrări este cel de a aduce în prim plan tehnologia oferită de Google, cu accent pe aplicațiile ce vin în folosul elevilor, profesorilor, dar și a celor ce își doresc dezvoltarea proprie personală și profesională, fără a avea parte de prezența fizică a unui îndrumător, de un profesor ce ghidează procesul de învățare-evaluare. Dezvoltarea individului începe odată cu educația acestuia, iar avansul tehnologic este în strânsă legătură cu această dezvoltare, putând să o influențeze pozitiv, sau negativ, în funcție de când, cum și cât este utilizată. Pentru educație, integrarea tehnologiei este un mijloc de reîmprospătare a strategiei didactice, prin crearea unui nou tip de interacțiune profesor-elev. Aplicațiile Google oferă un spațiu virtual relativ, cu informații reale. Orice tehnologie necesită a fi înțeleasă, gestionată și implicată în mod corect, pentru a-și putea dovedi eficiența în acțiunea de extindere, de aprofundare și de aplicare a cunoștințelor.
Învățământul, un subiect amplu, complex, discutat și rediscutat, analizat, modificat, re-organizat, supus unui lung șir de transformări, datorat reglementărilor la nivel european și nu numai, precum și a evoluțiilor demografice, își pune amprenta, fără doar și poate, în toate aspectele funcționării unei țări, nerămânând un segment neatins.
Probabil cel mai evident aspect al influenței educației este observabil în prosperitatea economică a unei țări, în transmiterea și conservarea valorilor și tradițiilor (lucruri ce definesc în definitiv o nație), urmat îndeaproape de stabilitatea și dezvoltarea socială, în dezvoltarea persoană etc. În România, se încearcă de 30 ani o „mărire de notă”, însă, după tot acest timp, sistemul educațional aduce niște statistici îngrijorătoare. În 2019, potrivit Institutului Național de Statistică, sistemul de învățământ este disproporționat (10% din școli sunt supraaglomerate, în vreme ce 58% nu prezintă capacități excedentare), există o rată a abandonul școlar timpuriu de 18,1%, (cu 8 procente peste media UE; nu există o abordare propriu-zisă a situației, se încearcă doar, sporadic, o îmbunătățire a calității învățământului în școlile cu rată ridicată de abandon). Anul trecut, 44000 absolvenți de învățământ preuniversitar au ales să își continue studiile în străinătate (majoritatea cu rezultate foarte bune). Lor li se adaugă milioanele de copii ale românilor plecați spre țările în care civilizația este dată de educație.
După 30 ani, trebuie conștientizată necesitatea schimbării paradigmei. Avem nevoie de metode moderne de predare, de a învăța să ne atragem elevii, să schimbăm mentalități. Trăim o perioadă cu schimbări rapide, ce nu s-au înregistrat de secole. Într-un carusel al avansării tehnologice, al vârstei tot mai precoce la care copii țin în mână telefoane, tablete și alte dispozitive moderne, poate ar trebui să punem accent mai mare pe această nișă.
Cantități enorme de informații sunt disponibile on-line, accesibile non-stop. Tehnologiile în curs de dezvoltare, cum ar fi Inteligența artificială, analiza Big Data, cloud computing, realitate augmentată și virtuală, își găsesc deja poziția în industria învățării; și nu fără motive.
Este lesne de observat ce beneficii aduce introducerea tehnologiilor în educație. Pornind de la formarea unor abilități, atât de necesare în toate domeniile active și până la motivarea și atragerea elevilor spre învățare, spre continuarea studiilor și spre aprofundarea acestora, putem afirma că lipsa tehnologiei din școli poate fi privită ca un handicap, oricât de urât ar suna. A nu oferi elevilor accesul la informația actualizată și a ne încăpățâna să mergem pe aceleași vechi programe, pe aceleași vechi metode de predare-evaluare, depășite de timp și timpuri, înseamnă a-i forța pe elevi să rămână în același punct, să nu avanseze, să nu se modele după cerințele lumii înconjurătoare și de a se trezi în punctul în care vor pierde în defavoarea unei persoane care a avut norocul de îndrumători conștienți de modificările și evoluția continuă a omenirii. Este de datoria noastră, ca dascăli, să le deschidem noi orizonturi.
Prin introducerea tehnologiei, educația ar deveni virtuală, dar ar rămâne reală. Prin utilizarea tehnologiei, beneficiile nu ar fi doar de partea celor instruiți. Printre beneficiile utilizării instrumentelor Google pentru școală, enumerăm:
- Un pachet de instrumente digitale pentru colaborare la clasă și o educație în pas cu tehnologia;
- Folosirea tehnologiei la clasă și pentru teme și proiecte îi ajută pe elevi să dezvolte abilități digitale necesare în secolul 21, stimulează gândirea critică și creativitatea;
- Suport tehnic 24/7, fără reclame, spațiu de stocare nelimitat, siguranța datelor;
- Disponibil oricând de pe orice dispozitiv indiferent de sistemul de operare;
- Google gestionează securitatea, serverele și actualizările;
- Instrumente educaționale concepute pentru lucrul în echipă care cresc eficiența și generează economii importante de timp și de costuri.
Beneficii pentru administratorii TIC:
- Implementare gestionată prin consola de administrare Google disponibilă online care reduce cu 90% timpul necesar pentru suport;
- Consola de administrare permite delegarea rolurilor (de ex. profesorii pot reseta parola dar nu pot vizualiza alte informații);
- Suport tehnic 24/7 din partea Google prin telefon sau prin e-mail;
- Actualizări automate gratuite cu posibilitatea de a programa noi funcționalități.
Beneficii pentru profesori:
- Instrumente intuitive ușor de folosit la clasă care nu necesită o instruire intensivă și oferă economie de timp și energie;
- O mai bună colaborare profesor – elev și comunicare în timp real;
- Elevii lucrează împreună și folosesc simultan documentele care se salvează în mod automat (pregătiți pentru lucrul în echipă în viitor);
- Feedback documentat pentru elevi prin comentarii inserate în Google Docs, Slides sau Sheets;
- Modificările aduse documentelor păstrează un jurnal al tuturor acțiunilor pentru a vedea contribuțiile elevilor la munca de grup.
În ziua de azi, li se oferă elevilor un amalgam de informații. Google vine în ajutorul acestora, cu scopul de a crea ordinea în haosul total informațional. Oferă în acest sens variante simplificate Google de căutare a informației, precum GoogleX, care oferă, spre deosebire de tradiționalul Google și categorii posibile de încadrare a informațiilor căutate.
Google DOCs este destinat utilizării documentelor colaborative. Documentele colaborative sunt acele tipuri de aplicații care oferă posibilitatea creării și editării unui document pe internet, cu specificația că mai mulți utilizatori pot lucra la acel document în același timp.
O altă aplicație extrem de folositoare, mai ales pentru cei ce lucrează în domenii ce includ educația, cercetarea etc, este Google Notebook. Aceasta permite căutarea informațiilor, organizarea acestora, scrierea unui articol, sau a unei lucrări etc.
Dacă, la o prima vedere, avansul uriaș al tehnologiei, combinat cu răspândirea Internetului, pare a reprezenta o amenințare, la o analiză mai atentă, se întâlnesc suficiente elemente care atestă faptul că tehnologia poate reprezenta mai mult decât un instrument de învățare, atunci când este utilizat în mod eficace. Aplicațiile existente, care se află într-o continuă adaptare, un continuu avans, facilitează nu doar acumularea de cunoștințe și abilități, ci și facilitează comunicare inter-umană, trecând de granițele geografice. Într-o eră în care capacitatea de a căuta bate capacitatea de a memora informații, unde creativitatea se dorește a fi cât mai dezvoltată, pentru a fi posibilă plierea pe cerințele ce vin tocmai din avansul neîntrerupt al tehnologiei, viața este schimbată în toate aspectele sale, iar individul are nevoie de o pregătire temeinică tehnologică, pentru a putea supraviețui decent, pentru a putea menține un standard al calității vieții și pentru a se dezvolta însăși continuu, dar și pentru a contribui la dezvoltarea celorlalți. Accesul la tehnologie a devenit o prioritate pentru instituțiile de învățământ și cele academice, este obligatoriu să se găsească modalități pentru a integra noile tehnologii în procesul de învățământ superior.
Integrarea tehnologică este mai eficientă atunci când învăţarea se axează, în egală măsură, pe pedagogie şi pe tehnologie considerate ca un tot unitar, mai degrabă decât când se urmăreşte învăţarea de tehnologii izolate. O serie de studii au demonstrat că integrarea tehnologică este mai mare când se învaţă despre tehnologii, concomitent cu un feedback suportiv, referitor la problemele pedagogice (de exemplu, cum ar fi: „cum să înveţi cu ajutorul tehnologiilor”). [10]
Bibliografie
1. Aplicatii Educatie. (fără an). Preluat pe 02 03, 2020, de pe Eduapps: www.eduapps.ro/aplicatii-educatie/g-suite-for-education/
2. Chicioreanu, D. T. (fără an). Folosirea Tehnologiei Google in Educatie. Bucuresti: DPPD-SSU- Universitatea Politehnica Bucuresti.
3. Forăscu, C. (2018, 06 12). Elearning în educația preuniversitară din România. Preluat pe 02 03, 2020, de pe itransfer.space/elearning-in-educatia-preuniversitara-din-romania/
4. Grosseck, G. (fără an). Google Notebook. Timisoara: Universitatea de Vest din Timisoara, Facultatea de Sociologie si Psihologie.
5. Institutul Național de Statistică. (fără an). Preluat de pe www.insse.ro/cms/ro/content/statistica-educa%C8%9Biei
6. Jakub. (2018, 06 19). Revizuirea. Preluat pe 02 03, 2020, de pe revizuirea.tech/41b8d62d3c/
7. Kamani, V. (2019, 09 14). Emerging Technologies: Reimagining How Students Learn With eLearning.
8. Osiceanu, M. E. (fără an). IMPORTANŢA INTEGRĂRII TEHNOLOGIEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL. Bucuresti: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.
9. Statistică, I. N. (fără an). Statistica Educației. Preluat pe 02 03, 2020, de pe www.insse.ro/cms/ro/content/statistica-educa%C8%9Biei
10. Wikipedia-Google. (fără an). Preluat pe 02 02, 2020, de pe Wikipedia: ro.wikipedia.org/wiki/Google
Cuvinte cheie: tehnologie în educație, integrare tehnologică, adaptare tehnologică, blended-learning, învățare personalizată, Google în educație, aplicații Google
Accesări: 662




Ministerul Educaţiei