Teoriile învățării – modalități de integrare în practicile educaționale

Teoriile învățării, de la decodificarea de semnale și până la învățarea și aprofundarea noțiunilor, din etapa dezvoltării perceptiv-intuitivă a copiilor, se observă în orice moment educativ organizat de cadru didactic, iar conștientizarea lor face ca actul educativ să fie unul cu țintă precisă, organizat și documentat. Corelând teoriile învățării cu practica pedagogică, se pot crea situații de joc și învățare în care copiii exersează, își formează deprinderi, comportamente, dau răspunsuri acționale sau verbale.

Pentru învățarea de semnale, copiii știu că la sunetul clopoțelului se finalizează jocul sau activitatea pe sectoare, iar când aud cântecelul “Unul după altul în rând ne-așezăm” înseamnă că e timpul să se pregătească pentru rutinele legate de toaletă și servirea masei. Prin învățarea de tip stimul-răspuns, copilul va știi că atunci când așază corect o imagine reprezentând un fenomen natural (soare, ploaie, vânt, ceață) la anotimpul respectiv și primește aplauzele colegilor, înseamnă că a răspuns/ acționat corect. În învățarea de secvențe, copilul învață algoritmul îndoirii hârtiei pentru a realiza o bărcuță sau învață să se îmbrace și să se dezbrace pentru perioada de somn. Când memorează versurile dintr-o poezie sau dintr-un cântecel, ei aplică diverse tehnici mnezice mai mult sau mai puțin empiric, prin învățarea de asocieri verbale. Învățarea prin discriminare se realizează, când comparăm jucăriile sau formele geometrice și observăm culoarea, mărimea, forma, grosimea și alte însușiri specifice fiecăreia. Tot prin discriminare se selectează fructele unele de altele, cum e mărul în comparație cu para, stabilind asemănări și deosebiri.

Învățarea noțiunilor este frecventă în faza preșcolară, copiii fiind puși să selecteze diferite elemente ale mediului lor zilnic pe baza unor criterii comune, începând cu grupa mică de la selectarea tuturor jucăriilor de pluș, la selectarea tuturor imaginilor care încep cu sunetul A, la grupa mare. Grupa de copii se formează și se încheagă pe baza unor reguli stabilite de la început pe care toți membrii ei trebuie să și le însușească și să se raporteze la ele. Există un spațiu în clasă unde aceste reguli sunt ilustrate și activități în care sunt discutate și exemplificate din mediul cunoscut copilului. Așa se procedează privind învățarea regulilor de grup, dar tot așa se învață că nu există joc în care să nu se stabilească niște reguli și roluri de îndeplinit. La jocul „Cuibul păsărelelor”, copiii-păsărele au voie să iasă din cuiburile-copii numai la semnal, la activitățile de pictură, trebuie să așeze pensula în paharul de apă, după folosire, la activitățile practice, va pune capacul de la lipici după folosire, la jocurile de construcții, materialele care nu fac parte din construcția terminată se vor așeza la locul lor, etc. Când li se oferă pentru prima dată regulile, li se oferă și explicațiile cauzale, apoi se insistă pe exersare și pe respectarea ei.

Învățarea prin rezolvarea de probleme se aplică la grădiniță, când i se dă copilului posibilitatea să găsească diferite soluții la problemele practice ivite sau când i se oferă o situație ipotetică spre rezolvare. „Cum putem transforma o foaie de formă pătrată într-un cerc, ca să realizăm o minge?” sau „în bucătărie pe o etajeră sunt 3 cănuțe, mai sus mai sunt încă 2 cănuțe, câte sunt în total?”… „cum împart 5 prăjituri în două farfurioare?”

Fiind perioada preoperatorie a gândirii, majoritatea experiențelor educative ale copiilor se bazează pe antrenarea analizatorilor, deci pe formarea de percepții și reprezentări variate. De aceea, copiii sunt îndemnați să vadă forme, culori, să discrimineze sunetele muzicale sau instrumentele audiate, să pipăie forme și texturi (pentru forme și asperități), să cântărească obiecte (greutate), să miroasă fructe, flori, alimente, să aprecieze distanțe (aproape/ departe), să experimenteze în diverse jocuri senzoriale momente în care își activează o senzație în lipsa văzului. Prin învățarea motorie, copiii vor știi să formeze o coloană de gimnastică, să se așeze în cerc, să execute mișcări pentru diverse segmente ale corpului („Ceasul”, „Morișca”, „Tăiem lemne” etc.), să se deplaseze pe spații înguste, cum ar fi o bancă, să sară pe ambele picioare, să prindă mingea cu ambele mâini, etc.

Și cum mișcarea este însoțită de cuvânt, fie prin explicațiile oferite, fie prin exprimare și verbalizarea acțiunii, prin învățare verbală, copiii vor cunoaște semnificația unor cuvinte noi dintr-o poveste, vor cunoaște specii de pești, vor știi elementele specifice unui anotimp, vor știi să se exprime în propoziții, etc. Apoi cuvântul conduce la învățarea conceptelor, educatoarea creând condiții de joc și învățare, prin care copiii vor explica de ce au ales să așeze cercul roșu în mulțimea formelor geometrice roșii sau de ce calul nu se potrivește în grupa animalelor sălbatice.

Învățarea socială este strâns legată de învățarea regulilor și reglează și normalizează modul de interacțiune a copiilor din grupă și a adultului cu copiii. Învățând să se respecte când vorbesc, să vorbească pe rând, să-și ofere ajutor, atunci când pot, să fie politicoși, să coopereze, să-și comunice unii altora emoțiile, atât cele plăcute, cât și cele neplăcute, să-și țină promisiunile, să se ierte reciproc greșelile. Toate acestea vor putea fi formate prin secvențe de joc și situații de învățare complexă, de interrelaționare, prin intermediul unei atitudini constante a cadrului didactic și pe o durată de timp îndelungată. Dar efectele vor fi durabile și vizibile în sensul dezvoltării unui comportament prosocial.