Teoriile învățării: modelul behaviorist

Din modelele existente ale teoriilor învățării, am ales să o prezint pe cea beahvioristă. Acest model se axează pe stimul și recompensă, pornind de la ideea că orice faptă bună (orice răspuns corect dat de către elev și orice conduită dezirabilă) trebuie recompensată pentru a imprima acest tip de comportament în psihicul uman (în atitudinea elevilor). Cei patru mari specialiști ai teoriei behavioriste: Pavlov, Thorndike, Skinner și Watson își formulează concepția despre relația impuls și reacție, cea mai cunoscută fiind cea a lui Pavlov (experimente pe animele). În activitatea didactică se poate utiliza cu succes principiul care stă la baza învățării behavioriste: recompensare oricărui tip de atitudine, acțiune pozitivă a elevului.

Există trei școli principale de psihologie care au contribuit la dezvoltarea teoriilor învățării: școala constructivistă, cea umanistă și cea behavioristă [1]. În acest articol, voi prezenta succint ideile principale abordate de către școala behavioristă în ceea ce privește învățarea.

Cei mai cunoscuți teoreticieni ai acestui tip de învățare sunt: Pavlol, Thorndike, Skinner și Watson. Primul și-a dus la capăt experimentul cu ajutorul unui câine și a demonstrat că reflexul câinelui poate fi condiționat de aprinderea unui bec sau sunetul unui clopoțel. Experimentul major al lui Watson a fost legat de condiţionarea emoţiei de frică la un copil de unsprezece luni numit Albert, iar Skinner este preocupat de învățarea prin condiționarea operantă. [2]

Cuvinte cheie (pentru teoria behavioristă): condiționare, stimul necondiționat, stimul condiționat, condiționare operantă, recompensă și pedeapsă, întărire imediată, stimul discriminativ și condiționarea emoțiilor, învățarea programată.

Aserțiuni despre behaviorism și utilizarea acestuia în predare:

1.  Pavlov în urma experimentelor sale ajunge la concluzia că ordinea cea mai eficientă în obținerea condiționării este prezentarea stimulului condiționat înaintea celui necondiționat (câinele asociază sunetul clopoțelului sau aprinderea becului cu ideea de hrană, astfel el începe să saliveze). [3]

Skinner vorbește despre condiționarea operantă care se folosește cu succes în cazul învățării programate. De asemenea el este cel care vorbește despre recompensă și pedeapsă ca o formă de corectare a unor comportamente nedorite. Recompensa înseamnă întărirea unui răspuns, pe când pedeapsa înseamnă eliminarea unui comportament nedorit. Skinner are dreptate când afirmă că este bine să utilizăm (chiar și în școală) principiul întăririi imediate (dacă elevul a făcut ceva bine, el trebuie imediat recompensat chiar și printr-un gest simplu de apreciere: mângâiere, rostirea cuvintelor de laudă: ”Bravo!” etc.) Principiile behavioriste sunt ultilizate și în cadrul educației formale (mai ales).

2. Principiile învățării din perspectiva behavioristă admit necesitatea utilizării recompensei [4] și în cazul actului didactic. Sunt de acord cu acest principiu, cu acest procedeu pe care îl aplic în activitatea mea zilnică de profesor. Singura obiecție ar putea fi timpul de așteptare în care elevul este recompensat. Nu trebuie așteptat o săptămână, două pentru a aprecia efortul depus de un elev. Recompensa trebuie oferită imediat ce elevul manifestă un comportament dorit (răspunde corect la întrebarea adresată clasei etc.)

3. Utilizarea acestui tip de învățare/ predare în educație are un mare avantaj din punctul meu de vedere: structurarea logică a materiei de predat și parcurgerea acestuia pas cu pas. Profesorul va stabili sarcini realizabile elevilor care să nu depășească nivelul lor de competențe. Știm bine că sarcinile care depășesc nivelul de pregătire, de competență al elevului sunt mai degrabă distructive decât constructive, mai ales în cazul elevilor introvertiți.  Insuccesul poate lăsa urme adânci în elevul respectiv ceea ce poate cauza o repulsie față de materia predată de către profesor. Dezavantajul metodei: încurajarea învățării mecanice și lipsa posibilității de formarea gândirii critice.

4. Instruirea programată folosește modelul behaviorist în realizarea obiectivelor sale, ceea ce oferă unele avantaje. Pașii de parcurs pentru un asemenea demers ar fi:  aranjarea materialului de predat, managementul clasei – profesorul conduce întreaga activitate, totul este planificat, îndrumat de către profesor – stabilirea tehnicilor de evaluare etc.  Această tehnică este benefică doar în anumite situații. Ca și o observație critică aș menționa faptul că în cadrul instruirii programate (care folosește metode behavioriste – pentru formarea unor comportamente) elevul este privit ca un obiect care doar preia informația, o învață și o recită. Lipsește total factorul care în permite elevului să gândească, să descopere, să experimenteze, să-și formeze și să-și exprime opinia.

5. Unii colegi ar putea afirma că învățarea behavioristă nu mai este la modă. Nu sunt de acord cu acestă afirmație pentru că în învățământ unele materii, lecții se pot preda foarte eficient utilizând tehnicile învățării comportamentaliste (oferirea de mici recompense, structurarea materiei în unități și subunități mai mici, evaluarea mai frecventă, oferirea de feedback etc.)

Implicațiile practice ale teoriei behavioriste: În activitatea mea de profesor de limba și literatură maghiară, folosesc des tehnica recompensării elevilor, de cele mai multe ori lăundându-i sau chiar oferind puncte + pentru activitatea la oră. Din acele puncte acumulate – după cinci puncte plus – elevul va primi ca recompensă un zece în catalog.

Întotdeauna încerc să evidențiez necesitatea cunoașterii materialului predat cu aplicații în viața de zi cu zi (de exemplu: pentru ce este necesar să știm să realizăm caracterizarea personajului literar – și în viața cotidiană putem să folosim caracterizarea pentru a cunoaște cu adevărat o persoană.)

Îmi place să structurez clar materialul ce urmează să fie predat, iar finalul orei cuprinde întotdeauna o recapitulare dirijată. Întotdeauna ofer feedback spontan la orice manifestare venită din partea colectivului de elevi. Aici mă refer atât la partea teoretică, ce ține de materialul predat, cât și la partea practică, partea de educație – prin corectarea unor forme de comportament nedorite.

Concluzie. Modelul behaviorist de predare nu este cel mai modern model, dar personal cred că acest tip de predare poate fi folosit și astăzi cu succes. Desigur și celelalte teorii ale învățării ne pot fi de folos, iar cea mai bună soluție ar fi utilizarea cât mai multor tehnici de predare astfel încât elevul să-și descopere stilul de învățare și să și-l folosească pentru a-și îmbogăți cunoștințele despre lumea înconjurătoare.

Bibliografie:
[1] Constantinescu, Oana:  www.math.uaic.ro/~oanacon/depozit/Curs_2_Princ.inv.pdf, 2009
[2] Cristea, Sorin:  Teorii ale învățării – modele de instruire, EDP, București, 2005.
[3] ro.scribd.com/doc/25419401/Behaviorismul
[4] Shuell,Thomas: Theories of learning în:  www.education.com/reference/article/theories-of-learning/