Tratarea diferențiată a elevilor la orele de limba română în ciclul primar

Cultivarea limbajului reprezintă unul din aspectele principale în procesul de echilibrare a individului şi a colectivului, iar eşecurile în integrare se datorează în mare masură capacităţilor reduse de întelegere şi de exteriorizare prin limbaj.
Pe parcursul ciclului primar, învăţătorul trebuie să urmarească îmbogăţirea, precizarea, nuanţarea vocabularului, formarea priceperilor şi deprinderilor lexicale, ținând seama de particularităţile şcolarilor, de abaterile şi greşelile specifice lor, de dificultăţile în receptarea şi înţelegerea unităţilor lexicale, de etapele în însuşirea cunoştinţelor de limbă, de posibilităţile pe care le oferă manualele şcolare.

Încă din primele zile de  școală,  vom urmări:

• nivelul dezvoltării proceselor intelectuale;
• puterea de concentrare şi receptivitate;
• ritmul de lucru;
• capacitatea de a susţine efortul intelectual.

La intrarea în şcoală, sunt copii care nu pot articula corect sunetele. Ei deformează, înlocuiesc (laţă-raţă, şalpe-şarpe), omit (t’en, ga’ben) sau inversează ordinea sunetelor (întânlesc-întâlnesc, cealantă-cealaltă).

Învăţătorul trebuie să realizeze un tratament individualizat pentru  înlăturarea lor, întrucât ele au un efect negativ asupra învăţării citit-scrisului, al comunicării, asupra cultivării vocabularului, exercitiului revenindu-i un rol important.

Se întâlnesc şi cazuri izolate de rinolarie (vorbire nazalizată, fonfaială) şi de bâlbâială pentru care  se impune un tratament special, solicitand si un consult medical. Un rol important ii revine logopedului.

Învăţătorul va lua măsuri pentru a depista de la început elevii care au probleme în  articularea sunetelor şi pentru a-i corecta, va înlătura rostirile semiculte şi va insista asupra respectării normelor ortoepice.

Elevii se vor abate de la normele de scriere corectă atunci când notează structura fonetică pe care o aud şi care este greşită (obzeci, fică, influienţă) sau când percep greşit sau modificat structura fonetică a unui cuvânt şi o notează ca atare (scluptor, veţuitoare, incediu, esprima, tutulor).
Se va lucra individual cu acesti copii.se fac exercitii de pronuntie, se analizeaza cuvintele, se încadreaza în enunțuri.

Omiterea literelor în scriere se datorează incapacităţii copilului de a face automat analiza fonetică a cuvintelor, lucru care necesită alegerea  metodelor și formelor adecvate pentru înlăturarea acestor neajunsuri.
Unele greşeli au drept cauză confuziile produse in seriile de paronime. Se reţine sensul primului cuvânt întâlnit; când se întâlneşte un alt cuvânt cu o formă  apropiată, apar dificultăţi în înţelegere şi apoi în utilizare (familiar-familiar).

Elevii  nu sesizează întotdeauna  diferenţele de nuanţe între termenii unei serii de sinonime, lucru care duce la confuzii în utilizarea cuvintelor. De exemplu: În  seria de sinonime: frică, teamă, spaimă, temere, termenii  se pot schimba între ei numai în anumite  contexte; această situaţie constituie sursa a numeroase greşeli, deci:
mi-e frică (teamă) – corect; mi-e temere – incorect
are frică (teamă ) – corect; are temere de – incorect
îi provoaca teamă (temere) –corect.

În unele situaţii, elevii pot folosi sensul particular al cuvintelor în locul celui general şi invers. Câteodată apar sensuri inventate, în lipsa termenului potrivit: În clasa noastră sunt tablouri spaţioase (mari).

Cauzele acestor greşeli sunt multiple: cuvintele sunt uitate sau confundate, mai ales dacă nu au fost explicate corespunzător, s-au produs interferenţe cu alte cuvinte, elevii nu au fost atenţi ori intâmpină greutăţi în receptarea şi înţelegerea cuvintelor.

Numeroase greşeli sunt de ordin stilistic. Cea mai izbitoare este sărăcia lexicală în exprimarea orală şi scrisă. Utilizarea unui lexic regional, argotic este consecinţa incapacităţii de a diferenţia nuanţele stilistic-funcţionale ale cuvintelor.

Precizarea dificultăţilor întâmpinate de copii în receptarea, înţelegerea şi utilizarea cuvintelor este deosebit de importantaă pentru a stabili strategiile pentru cultivarea vocabularului.

Frecvenţa în circulaţie şi importanţa în comunicare a cuvintelor sunt factori care uşurează sau fac dificilă receptarea, înţelegerea şi fixarea lor în vocabularul individual. Cuvintele trebuie introduse intr-un sistem de relaţii care să permită receptarea  lor de către elevi.
O dificultate deosebită  o prezintă  cuvintele cu sens figurat. Dacă într-o locuţiune populară cum este  a aduce  la sapă de lemn, se poate uşor explica si înţelege transferul metaforic, în expresiile lucirea de vis a a luminii, diamante de rouă scăpărau curcubeie, receperea transferului este complicată: copiii înţeleg că e vorba de o exprimare neobişnuită, dar sesizează cu greu transferul. Nu rareori, copiii sunt dezorientaţi sau fac greşeli când utilizează cuvinte cu un polisemantism dezvoltat. De exemplu, a strecura este, de regulă, folosit corect cu sensul  a trece un lichid printr-o sită, dar greşesc adesea la sensul  a introduce pe nesimţite ceva sau pe cineva.

Din aceeaşi cauză se greşeşte in cazul sinonimelor si al antonimelor,neţinându-se seama de nuanţă:nu există sinonime perfecte,nu în orice context un antonim se potriveşte.De exemplu, cer senin poate fi substituit prin limpede, curat, dar nu este nimerit clar; antonimele lui senin pot fi întunecat, închis, acoperit, mohorât, dar neclar, murdar, tulbure sunt nepotrivite.

Elevii trebuie să fie dirijaţi să sesizeze abaterile şi greşelile care privesc forma şi sensul cuvintelor  în vederea îmbogăţirii, precizării si nuanţării vocabularului. În cursul acestor acţiuni elevii îşi formează o serie de priceperi şi deprinderi utile pe parcursul întregii vieţi, deoarece cultivarea limbii  nu se limitează numai la ciclul primar, nici la nivelul  şcolii în general, ea devine o necesitate pentru comunicarea permanentă între oameni.

La dispoziţia  învăţătorului se află un număr mare de metode şi procedee, de mijloace şi forme de instruire  in vederea cultivării vocabularului, iar manualele ofera  posibilitatea organizării unor lecţii eficiente.

Tratarea diferenţiată a elevilor constituie una  dintre conditiile principale de înlăturare  a esecului școlar, fişele suplimentare  avand un rol important. Acestea pot să difere între ele atât din punct de vedere al volumului de lucru, cât şi din punct de vedere al gradului de dificultate.

Spre a oferi tuturor elevilor condiţii de afirmare, se poate apela adeseori la fişe cu sarcini unice, dar cu dificultăţi crescânde. Fiecare elev va rezolva exerciţiile în ordinea dată sau la alegere , potrivit capacităţilor sale.

Fişele de lucru se vor stabili pe baza  caietelor de evidenţă a greşelilor tipice. Lucrul cu fişele permit elevului să rezolve sarcinile în ritm propriu, conform capacităţilor şi nivelului său de pregătire. Ele pot fi folosite în etapa reactualizării cunoştinţelor însuşite anterior, în pregătirea copiilor pentru asimilarea cunoştinţelor noi, în fixarea şi evaluarea lor. Fişele de lucru pot fi concepute în aşa fel încât să aibă o formă atractivă.

Utilizarea fişelor este un procedeu care permite fiecărui copil să execute o muncă personală mai bine adaptată posibilităţilor sale intelectuale. Fişele pot fi aplicate cu condiţia să cuprindă sarcini care să nu depăşească nivelul de înţelegere al copiilor, particularităţile individuale şi cerinţele programei şcolare.

Folosirea muncii diferenţiate, alături de activitatea frontală, oferă posibilitatea de a obţine rezultate bune în munca didactică: dezvoltarea vocabularului, capacitatea e a aplica în practică cunostintele însușite, dezvoltarea corespunzătoare a proceselor psihice.

Învăţarea diferenţiată duce la eliminarea unor lacune din cunoştinţele şi deprinderile elevilor mai putin dotati, dar si la îmbogăţirea şi aprofundarea cunoştinţelor acelor copii capabili de performanţe superioare.

Activitatile  diferenţiate prezintă reale valenţe formative şi mai ales stimulative. Elevii se întrec între ei, atât în ceea ce priveşte ritmul de lucru, cât şi în ceea ce priveşte cantitatea şi corectitudinea sarcinilor rezolvate.

Bibliografie:
Blideanu, Eugen & Ion Şerdean. Orientări noi in metodologia studierii limbii române in ciclul primar, EDP, București, 1981.
Beldescu, G. Ortografia  actuală a limbii române, EDP, Bucureşti, 1984.
Radu, Ion. Învăţământul diferenţiat, EDP Bucureşti, 1997.