Tulburarea de atenție – căi de acțiune pentru progres în învățare

În practica educațională cu un copil cu formă de tulburare de atenție, adaptarea procesului instructiv-educativ și crearea contextelor de învățare individualizate sunt esențiale. În urma experienței didactice și a consultării literaturii de specialitate, am inventariat mai multe căi de acțiune pentru această formă de tulburare, potrivite atât în mediul preșcolar, cât și în mediul primar.

În grupa de preșcolari sau în clasa de elevi, tulburările de atenție au impact asupra cursului activităților didactice, motivației copiilor și succesului experienței lor de învățare.

Pentru cele mai întâlnite manifestări ale tulburării de atenție pe care le-am observat, am ales ideile acțiune care au avut cel mai mare succes în practică și le prezint în cele ce urmează.

1. Dificultate în a finaliza un plan (are aspirații mari, dar nu are succes în a le realiza); își stabilește obiective nerealiste

• asistarea preșcolarului/elevului în a-și stabili obiective pe termen lung pe care să le „spargă” în obiective realiste mai mici, tangibile, în acord cu propriile resurse, care să îl ajute să ajungă la ceea ce își propune;
• utilizarea unei strategii interogative – preșcolarul/elevul poate fi întrebat de ce are nevoie pentru a putea face un anumit lucru? Aceeași întrebare este adresată până când ajunge la un obiectiv realizabil, verbalizând, conștientizând și concentrându-se astfel pe pașii necesari. Apoi elevul își poate stabili termene clare cu privire la ceea ce trebuie să facă pentru a realiza fiecare pas în atingerea obiectivului, profesorul și elevul monitorizând progresul.

2. Dificultatea secvențierii și finalizării pașilor pentru îndeplinirea anumitor sarcini (de exemplu, scrierea unei compuneri, paragrafe organizate etc.)

• împărțirea, împreună cu profesorul, a sarcinii pe pași realizabili și pe care se poate concentra, fiind de scurtă durată și luați pe rând;
• oferirea unor exemple și pași specifici, concreți pentru a îndeplini sarcina.

3. Trecerea de la o activitate neterminată la alta fără încheiere

• definirea criteriilor unei activități finalizate (de exemplu, sarcina la matematica se încheie când toate cele șase exerciții sunt complet finalizate și corectate; următoarea activitate nu începe până când nu este terminată prima).

4. Dificultate în a urmări instrucțiunile, indicațiile primite

• captarea atenției elevului înainte de a da indicații prin folosirea unor semnale de alertare;
• instrucțiunile orale să fie însoțite de indicații scrise, simboluri, etc.;
• este oferită câte o indicație pe rând, pentru a nu aglomera și deconcentra;
• repetarea indicațiilor, cu voce scăzută, către elev după ce au prezentate întregii clase; este verificată înțelegerea solicitând elevului să refrazeze indicațiile.

5. Dificultatea prioritizării

• furnizarea unui model de prioritizare pentru a ajuta preșcolarul/elevul; modelul să fie la vedere, accesibil, consultat, actualizat împreună cu elevul, în funcție de ceea ce a funcționat.

6. Dificultatea de a susține efortul și acuratețea în raport cu timpul

• reducerea duratei sarcinii, urmărind calitatea (decât cantitatea) și acordarea de feedback rapid;
• creșterea frecvenței întăririlor pozitive pentru efort în susținerea procesului până la punctul în care ajunge, pentru a sublinia că, pe măsură ce încearcă, sunt vizibile progresele.

7. Dificultatea finalizării sarcinilor

• listarea și / sau afișarea tuturor pașilor necesari pentru a finaliza fiecare sarcină;
• împărțirea sarcinilor în pași gestionabili, cu specificarea timpului de lucru;
• verificări frecvente pentru a vedea stadiul la care se află preșcolarul/elevul în sarcină;
• elevul să aibă un „prieten de studiu”, un coleg cu care să își poată realiza sarcinile, temele, care să îi ofere un reper, model, conștientizare, consultare.

8. Dificultate pe sarcini care solicită memoria:

• stimularea multisenzorială (preșcolarul/elevul să vadă, să spună, să scrie și să facă); pentru a-și aminti, poate să subvocalizeze;
• propunerea unor mnemotehnici ca strategii de studiu (de exemplu, vizualizarea, repetarea orală).

9. Dificultăți la evaluare

• timp suplimentar pentru evaluare; învățarea unor abilități și strategii pentru ca elevul să se simtă pregătit de evaluare;
• formulare de evaluare cu sarcini clare, lizibile și ordonate, cu spațiu suficient (liniat, punctat) pentru răspunsuri;
• fișele de lucru și evaluările să aibă mai puțini itemi, și să fie, cel mai adesea, scurte.
• să fie acceptată și varianta de evaluare la care elevul se poate concentra cel mai bine.

10. Confuzia asupra indicilor non-verbali

• preșcolarului/ elevului să i se spună ce semnificații au anumite comportamente non-verbale;
• modelare și spațiu securizat de exersare a citirii comportamentelor non-verbale.

11. Confuzia determinată de materiale scrise (dificultate în a găsi ideea principală dintr-un paragraf, atribuirea unei importanțe mai mari detaliilor minore)

• elevul să aibă o copie a materialului scris cu ideile principale subliniate, evidențiate vizual, sau cu o schiță a punctelor importante din materialul citit pentru a fi mai ușor de urmărit și pentru o reconectare mai rapidă la sarcină.
• învățarea strategiilor de identificare și formulare a ideilor-cheie;
• colegii să schimbe între ei notițe de tipul „carbon-copy” pe baza materialului scris și să le compare cu cele proprii și a auto-aprecia stadiul unde se găsesc;
• folosirea unor cuvinte cheie de către profesor care să atragă atenția („cele mai importante caracteristici …”).

12. Dificultatea menținerii atenției pe sarcină

• „spargerea” activităților în unități mici pentru a fi mai ușor de urmărit și de realizat ca efort și concentrare;
• listarea activităților lecției pe tablă pentru orientare și conectare la lecție;
• răsplătirea atenției și încadrarea în timp – aprecierea si reliefarea aspectelor pozitive, motivante pentru elev;
• folosirea proximității fizice și a atingerii (poate fi folosit un loc al liniștii sau un scaun al concentrării atunci când elevul se simte copleșit de activitatea din clasă);
• captarea atenției înainte de a da instrucțiuni (profesorul folosește numele elevului și ariile sale de interes; poate spune elevului cum să acorde atenție: „îmi urmărești ochii, gura atunci când vorbesc” – pentru ancorare) + repetarea indicațiilor de lucru;
• folosirea unor materiale noi, interesante și creșterea gradului de noutate și a nivelului de interes al sarcinilor prin multistimulare (culoare, formă, textura) pentru a reduce nivelul de activism nefocalizat.
• pentru tranziții poate fi furnizat un avertisment, cum ar fi un indiciu muzical; în unele cazuri, în funcție de sensibilitatea auditivă a elevilor, muzica clasică sau o înregistrare a sunetelor naturii în timpul sarcinii poate fi de folos;
• stimularea implicării active a elevului în lecție (de exemplu, cooperative learning).

13. Dezorganizare frecventă, neglijență

• asigurarea unui mediu de clasă ordonat, sigur și predictibil, fără prea multe schimbări care să distragă;
• regulile clasei să fie clare și concise, stabilite împreună (discutate și afișate pentru o reperare ușoară) cu consecințe logic derivate pentru comportamente necorespunzătoare, în termeni ușor de înțeles și aplicate imediat și consecvent;
• învățarea unor abilități organizatorice prin asigurarea că elevul are atribuții cotidiene zilnice, săptămânale și/ sau lunare, are lista de materiale necesare zilnic, orarul lipit pe bancă și indicații foarte clare despre cum să se organizeze în realizarea lecțiilor, scrierea temelor, a evaluărilor.
• recompensarea imediată a realizării atribuțiilor și pentru respectarea formatului, cerințelor sarcinii (introducerea unui tracking system pentru monitorizarea progresului propriu);
• elevul să aibă copii ale fișelor de lucru și un format simplu, coerent pentru a le completa;
• stabilirea unei rutine zilnice, cu furnizarea modelelor pentru ceea elevul are de realizat;
• alegerea unui coleg care să-l ajute cu organizarea;
• asistarea elevului să-și păstreze materiale într-un anumit loc (de ex. creioanele și pixurile în penar).

14. Abilități de studiu slab dezvoltate

• comunicarea în mod individual, cu respect și interes pentru succesul său în școală („Cum înveți cel mai bine?”);
• învățarea competențelor de studiu, cum ar fi: organizarea (de exemplu, notarea și monitorizarea timpului necesar pentru atingerea unui obiectiv de învățare într-un calendar), citirea manualului, luarea de notițe (găsirea ideilor principale, cartografierea, evidențierea cromatică), schematizarea (harta de idei, jurnal dublu);
• class-wide peer tutoring.

15. Dificultatea de a participa la activitatea din clasă fără a fi întrerupe; dificultatea de a lucra în liniște:

• așezarea în imediata apropiere a profesorului pentru a fi mai ușor monitorizat și pentru a i se oferi, fără distragere, semnale (stabilite împreună cu profesorul) de redresare.

16. Căutarea inadecvată a atenției (face pe clovnul, mișcări zgomotoase, agresive sau exagerate căutând atenție, întrerupe activitățile, intră peste activitățile celorlalți colegi, îi distrage, vorbește excesiv)

• prezentarea unui model de obținere a atenției celorlalți în mod corespunzător și verificarea lui;
• folosirea unor semnale sau unui cod pentru a indica faptul că acel comportament este inadecvat (discuția în privat);
• recunoașterea și validarea imediată și frecventă a comportamentului adecvat de către profesor (pentru o performanță sporită, preșcolarii/elevii au nevoie de criterii externe clare pentru succes și de răsplată pe un tracking system);
• acordarea de time-out (mai ales dacă preșcolarul/elevul este agresiv și disruptiv, iar prezența colegilor îi alimentează comportamentul), fiind scos din activitate, pentru scurt timp, într-o zonă de time-out, de liniște unde are posibilitatea să reflecteze pe ce nu a mers bine și ce poate face pe viitor, când apar astfel de manifestări.

17. Neastâmpăr al mâinilor, picioarelor, auto-distragerea prin jocul cu diferite obiecte, se foiește pe scaun; dificultatea de a rămâne pe scăunel sau în bancă pentru anumite activități (pleacă de pe scaun în sala de clasă sau în alte situații în care este de așteptat sa rămână așezat) – acest comportament de neastâmpăr poate fi generat și de frustrare că nu poate finaliza o sarcină, nu se poate concentra etc.

• reducerea volumului de lucru sau împărțirea sarcinilor în sarcini mai mici și întăriri pozitive frecvente pentru realizări;
• jocuri și activități de mișcare atunci când este posibil (exerciții de întindere, activități de mișcare, energizers), cu asigurarea unui spațiu de mișcare securizant și securizat;
• oportunități de descărcare a energiei (de exemplu, preșcolarul/elevul poate duce un „bilet important” unui alt profesor, poate avea rolul de a împărți și strânge fișele de lucru; în timpul lecturării unei povești, elevul poate avea rolul de a scrie pe tablă cuvintele cheie, de a mima anumite acțiuni, etc.) – activități care îl țin conectat la sarcină și îi întăresc auto-valorizarea;
• evitarea așezării lângă ușă, geam sau colegi activi care să ofere agitație și distragere;
• plasarea a două bănci orientate una spre cealaltă sau una lângă alta pentru ca elevul să se poate mișca liber și relaxa între cele două atâta timp cât realizează sarcina și nu părăsește zona desemnată.

18. Agitație sub presiune și în situație de competiție (sportivă sau academică)

• accent pe efort și pe bucuria participării (orientare spre interior), decât pe competiția cu ceilalți (care ar alimenta neastâmpărul, impulsivitatea, orientarea spre exterior);
• structurarea grupei/clasei pentru a încuraja efortul de echipă și cooperarea;
• responsabilizarea prin oferirea unui rol (de exemplu, căpitanul echipei, cel care păstrează scorul etc.).

19. Folosirea necorespunzătoare a timpului (pierde timpul pe sarcină, nu se poate încadra în timp, este distras ușor și nu finalizează sarcina)

• folosirea unor semne sau a unui cod stabilit împreună cu elevul, pentru a-i reaminti că are o sarcină de realizat (de exemplu, profesorul face contact vizual, își atinge urechea, ridică un anumit obiect, unul sau două degete, etc.);
• transmiterea așteptărilor despre ce înseamnă să fie atent („Arăți că ești atent atunci când…”);
• limitarea în timp pentru o sarcină scurtă cu întărire pozitivă pentru finalizarea la timp;
• folosirea unui contract (care să stimuleze angajamentul), a unui cronometru, etc. pentru auto-monitorizare.

Bibliografie
Davies, L. 30 Ideas for Teaching Children with Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder, disponibil online: www.kellybear.com/TeacherArticles/TeacherTip49.html
*** Teaching Students with ADHD. Helping Students with Attention Deficit Disorder Succeed at School, disponibil online: www.helpguide.org/articles/add-adhd/teaching-students-with-adhd-attention-deficit-disorder.htm
*** Helping the Student with ADHD in the Classroom: Strategies for Teachers, disponibil online: www.ldonline.org/article/5911/