Blog
Gabriela Ileana Crişan
Gabriela Ileana Crişan a absolvit Şcoala Normală "Mihai Eminescu" din Suceava în anul 1996. În anul 2008 a obţinut Licenţa în Filologie, specializarea Limba şi literatura română- Limba şi literatura franceză. Biografia completă
GD
JA
ET
Lista articolelor
-
Mulțumesc, copilul meu ! Un cuvânt pe care nu este greu să îl rostești este: Mulțumesc. Mulțumesc părinților că mi-au dat sfaturi bune, mulțumesc domnilor profesori că m-au învațat și îndrumat să ajung bine în cariera de dascăl, mulțumesc soțului meu că este alături de mine, dar mulţumesc și copilului meu pentru că astăzi puteți citi aceste rânduri. Așa cum am înțeles fiecare dintre noi, cadrele didactice trebuie să fim în pas cu tehnologia și cu tot ce este nou. Povestea…
4 comentarii31 de accesări -
În urma discuţiilor de pe un forum dedicat cadrelor didactice am ajuns la concluzia că, în ciuda tuturor evidenţelor, aeastă iniţiativă va continua şi la anul. Nu discut partea legată de elevi şi de părinţii acestora, ci doar ceea ce ne priveşte pe noi, dascălii. Nu contest ideea de bază, aceea a unei săptămâni de învăţământ alternativ. De asemenea este de apreciat efortul acelor cadre didactice de a face din această săptămână ceva cu adevărat util. Cu toate acestea nu pot…
0 comentarii13 accesări -
Singura certitudine este că vor exista în continuare discuţiile despre necesitatea ca şcoala să răspundă nevoilor formabililor, respectiv nevoilor societăţii. În rest, vom fi pro şi contra individualizăţii, a colectivismului, a informatizării sau a reântoarcerii la natură. Viitorul se contruieşte pe prezent, deci anumite idei existente acum pot fi dezvoltate în viitor. Se insistă tot mai mult pe individualizarea educaţiei pentru ca fiecare să aibă un parcurs individualizat,…
0 comentarii12 accesări -
In cadrul proiectului "Arome si mincaruri traditionale in tarile/regiunile europene"m-am gindit la activitati cum ar fi:-prezentarea si cunoasterea echipelor cu ajutorul unuiPower Point in care sa prezentam scoala,orasul si copii sa se prezinte in coltul elevilor cu woki. - tirg gastronomic cu prezentare de produse realizate de elevi finalizat intr-un site wiki prin postare de imagini;aici vom mai insera si alte activitati,vom realiza pagini in care sa publicam in colaborare…
0 comentarii26 de accesări -
Titlul proiectului eTwinning Voyage « virtuel » en Europe Rezumatul proiectului: Proiectul are ca scop principal utilizarea limbii franceze. Orice subiect poate fi discutat, in functie de dorintele si interesele partenerilor implicati in proiect : cultura, traditii, timp liber, limba , cultura si civilizatie franceza, etc. Obiectivul principal este acela de a utiliza limba franceza, de a se cunoaste mai bine. Parteneri: Licee din Europa Limba de lucru: lb. franceza Scop:…
4 comentarii25 de accesări -
Metode interactiv-moderne în predarea conţinuturilor de limbă şi literatură română. Metoda pălăriilor gânditoare <!--[if !supportLists]-->- <!--[endif]-->Rezumat – Didactica modernă, presupune formarea profesorilor care să construiască procesul de predare - învăţare. Invăţarea se referă la construirea de noi cunostinţe, se bazează pe reflecţie, pe experienţele de învăţare pe care elevii le au deja formate pentru a genera noi experienţe de învăţare. Dintre avantajele…
3 comentarii22 de accesări -
Metode novatoare în actul educaţional Învăţarea centrată pe elev În opinia lui Gibbs (1992) învăţarea centrată pe elev “oferă elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu” (pag. 23). Această perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev, promovând ideea că elevilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea…
4 comentarii43 de accesări -
CALATORIA PRIETENIEI Punctul de pornire al proiectului l-a constituit discutia libera dintre prescolarii mei, care povesteau despre tari ca: Spania, Germania, Italia etc. Vazand interesul copiilor pentru tema m-am hotarat sa derulez proiectul "Calatoria prieteniei" timp de 8 luni. Am considerat ca este important ca prescolarii mei sa intre in contact cu notiuni elementare referitoare la Uniunea Europeana, traditii, cultura, prentru ca ele se vor aprofunda odata cu trecerea…
etwinning7 comentarii73 de accesări -
Utilizarea calculatorului a devenit tot mai frecventă în activitatea școlară. Este util, este un mijloc de informare la îndemână și permite atât elevilor, cât și cadrelor didactice să se documenteze, apoi să extragă informațiile utile pentru dezvoltarea lor profesională, să viziteze site-ul minsterului, a inspectoratului școlar pentru a fi la curent cu programa școlară, cu metodologiile diverse elaborate; pot să comunice cu profesori și elevi din alte școli pe teme de…
0 comentarii15 accesări -
Citind titlul veţi realiza cu siguranţă că urmează să descoperiţi cum creionez cea de-a treia etapă a platformei noastre atât de îndrăgite. Se va dovedi în viitor că eTwinning-ul este mult mai complex decât putem azi anticipa, stimulând colaborarea între departamentele de învăţământ ale regiunilor partenerilor de proiecte, între asociaţiile de părinţi şi elevi din întreaga Europă, oferind răspunsuri tehnologice la curentele care vor străbate întreaga societate a următoarelor…
etwinning0 comentarii19 accesări -
<!--[if gte mso 9]> Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE <![endif]--><!--[if gte mso 9]> <![endif]--><!--[if gte mso 10]> <! /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin-top:0cm; mso-para-margin-right:0cm; mso-para-margin-bottom:10.0pt;…
0 comentarii15 accesări -
MAGIA NUMERELOR Titlul proiectului eTwinning: Magia Numerelor Rezumatul proiectului: Proiectul işi propune să stimuleze interesul elevilor pentru ştiinţele reale prin diverse activităţi practice. Partener: Şcoli din Europa Limba de lucru: engleza Scop: Organizarea unui program de activităţi curriculare şi extracurriculare comune în care să fie incluse activităţi stimulative pentru elevii şcolilor implicate în proiect. Îmbunătăţirea calităţii actului educativ. Matematica(…
2 comentarii34 de accesări -
REZUMATUL PROIECTULUI: Proiectul isi propune sa studieze si sa imbunatateasca relatia dintre copii si parintii acestora, prin activitati scolare si extrascolare desfasurate impreuna. Totodata se urmareste progresul/regresul elevului in plan afectiv, motivational si experimental in urma unei stranse colaborari cu familia, aceasta fiind direct implicata in activitati practice alaturi de copil. PARTENERI: Scoli din tarile U.E. LIMBI DE LUCRU: limba engleza, limba romana SCOP:…
6 comentarii29 de accesări -
Titlul: O întâmplare cu multă culoare! Tematica proiectului: desene cu întâmplări hazlii văzute sau trăite de copii Parteneri: ţări U.E. Limba de lucru : engleză, română Argument: Am auzit copiii povestind despre lucruri care li s-au întâmplat şi de care erau foarte mândri, aşa că le-am propus să deseneze întâmplarea iar desenul rezultat să-l afişăm la coltul părinţilor, să se bucure şi ei . Scopul: prin desfăşurarea acestor activităţi să mărim orizontul copiilor şi…
3 comentarii41 de accesări -
Argument: Fiecare dintre noi, am pornit în cariera de dascăli cu emoţie în suflet, întrebările care ni le puneam erau de genul: vom putea fi înţeleşi de elevii noştri, vom reuşi să contribuim la formarea lor? Toţi am pornit cu entuziasm în călătoria noastră didactică. Deoarece în fiecare clipă avem ocazia să învăţăm câte ceva în rândurile care urmează vă invit să răsfoim împreună „Jurnalul meu de călătorie didactică”. „Kilometrul 0” – Tânără absolventă a Universităţii „Babeş…
iteach, învățământ7 comentarii77 de accesări -
De urmăreşti continua ta dezvoltare profesională, înregistrează-te pe platforma on-line iTeach. Odată înregistrat, caută cursurile ale căror mentori sunt specialişti Oracle şi eTwinning, adevăraţi ambasadori ai formării competenţelor pedagogice pentru dascălii români ai mileniului III. Ei ştiu să te îndrume pe calea schimbului de resurse şi îţi facilitează colaborarea cu cadre didactice din întreaga ţară prin intermediul acestui minunat portal. Urmând cursurile “Proiecte…
3 comentarii125 de accesări -
-tema cursului Proiecte internaţionale de colaborare educaţională- Titlul proiectului: Albumul matematicienilor celebri din ţările noastre Parteneri: Din cât mai multe ţări Vârsta elevilor: 12-15 ani Perioada: 9 luni Teme: Matematică, TIC, Limbi străine Limba folosită: Engleza Instrumente: Internet, e-mail, blog, spaţiul virtual eTwinning, Word, Power Point, .. Rezumat: Proiectul îşi propune să stimuleze interesul pentru documentare, pentru sintetizarea materialului…
matematică0 comentarii21 de accesări -
Titlul proiectului: Minunata lume a copilăriei Teme: Literatură, Muzică, TIC, Educaţie plastică, Istorie, Geografie, Limbi străine, Educaţie tehnologică, Biologie, Educaţie fizică, Religie Rezumatul proiectului: „Minunata lume a copilăriei” este un proiect în numele prieteniei între elevii şi profesorii europeni în care putem descrie minunata lume a copilăriei aşa cum este ea văzută de elevii din ţările noastre. Multe discipline şcolare sunt legate de temele proiectului. Noi…
5 comentarii46 de accesări -
Olimpius IstrateUniversitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației8 sep. 2010
Impactul economic al educaţiei este evidenţiat precis în câteva studii care se referă la calitatea educaţiei în general, la durata de şcolarizare şi la performanţa şcolară. Studiile ex-ante care încearcă să stabilească relevanţa, oportunitatea, impactul anticipat al politicilor şi programelor naţionale de reformă în educaţie iau întotdeauna în calcul acest gen de date pentru a-şi argumenta opţiunile de investiţie masivă pe termen lung în cadre didactice, în dotări, în…
5 comentarii55 de accesări

Ministerul Educaţiei