Blog
Grațiela Vișan
Deși este cadru didactic de douăzeci de ani, consideră că încă mai are de învățat. Iubește copiii și crede că ceea ce o caracterizează sunt entuziasmul și plăcerea de a colabora cu aceștia, lucrând, de-a lungul timpului, cu elevi de toate vârstele, de la nivel preșcolar și până la formare profesională. Biografia completă
GD
JA
ET
Lista articolelor
-
Simona-Isabela PrisneacCentrul Scolar pentru Educatie Incluziva Miron Ionescu, Cluj-Napoca28 iun. 2021
În cadrul miniproiectului educațional, „Detectivi în țara emoțiilor”, derulat împreună cu elevii clasei pregătitoare, în acest an școlar, una dintre activitățile propuse a fost un atelier de creație, „Universul emoțiilor”, care a deschis noi orizonturi ale accesării (recunoașterii și gestionării) emoțiilor la propria persoană sau la ceilalți. Miniproiectul a fost propus și derulat în cadrul Proiectului „PREDARE PENTRU SCHIMBARE” – POCU/73/6/6/106572, proiect cofinanțat din…
emoții11 comentarii33 de accesări -
La Liceul Tehnologic Aiud/Alba continuă tradiția din anii precedenți prin participarea la proiecte internaționale eTwinning alături de elevi și profesori din 25 de țări, chiar dacă școala se desfășoară on-line. Pentru cine nu știe, eTwinning este comunitatea școlilor din Europa, este un proiect al Comisiei Europene, eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+, Programul Uniunii Europene pt Educație Formare, Tineret și Sport: https://www.etwinning.net/ro/pub/index.htm…
1 comentariu17 accesări -
27 iunie – Ziua Mondială a Pescuitului. În fiecare an, la 27 iunie, este marcată ziua mondială a pescuitului. Iniţiativa unei asemenea sărbători a fost lansată, în 1984, la Conferinţa Internaţională pentru Reglementare şi Dezvoltare a Pescuitului găzuduită de Roma. Momentul este un prilej pentru dezbateri despre pescuitul responsabil. Peştele şi alte vietăţi marine au fost hrană sănătoasă pentru om din vremuri străvechi. Cu timpul, pescuitul a devenit o industrie de care…
ziuamondiala, pescuit, curiozitati4 comentarii24 de accesări -
“Să presupunem ca v-aș spune că a fost odată o planetă fără școli și fără profesori, unde studiul ar fi o noțiune necunoscută, dar în care totuși locuitorii, care nu ar face altceva decît să trăiască și să se plimbe, au ajuns să știe toate lucrurile și să le asimileze ca și cum le-ar fi învățat; ați crede că romantez? Ei bine, acest lucru, deși pare fantezist, este real. Este modul de a învăța al copiilor. Este drumul pe care ei îl urmează. Învață totul fără să știe că…
3 comentarii27 de accesări -
Jocuri de mișcare pentru copii Cu certitudine ca te afli mereu in cautarea acelor activitati ce-i dau copilului tau ocazia de a face multa miscare, atat de necesara in dezvoltarea sa armonioasa. Acesta este motivul pentru care iti vom veni si noi in ajutor, oferindu-ti cateva idei de jocuri ce implica nu numai activitate fizica, dar sunt menite si sa-ti ajute micutul sa dobandeasca unele abilitati foarte importante, cum ar fi intelegerea si respectarea unor reguli sau…
jocurimiscare, educatiefizica, intreceri8 comentarii28 de accesări -
Grădinița și învățarea online 2021 Scoala tradițională nu se compară cu școala online, existând cercetări care arată un randament mai scăzut în educația digitală. E foarte important pentru ei să fie sprijiniți și apreciați chiar și pentru eforturi minime, zi după zi. Dacă mulți părinți sunt stresați și nu fac față pentru că fie nu au cu cine lăsa copii acasă în timpul jobului, fie lucrează de acasă și nu pot supraveghea copiii în același timp, profesorii încă se adaptează la…
invatareonile, grădiniță, webinarii, revisteonline3 comentarii19 accesări -
Expresia „cei şapte ani de-acasă“ este folosită, în general, pentru a descrie conduita unei persoane într-un context anume, însă, psihologii spun că educaţia din primii ani de acasă, de care cei mici au parte în familie, defineşte în bună măsură viitorul adult. Părintele este dator să învețe copilul valorile și atitudinile cele mai potrivite care să-l pregătescă pentru viață. Cele mai importante lecții de viață pe care copilul trebuie să le învețe în cei șapte ani de acasă…
10 comentarii37 de accesări -
Realitatea virtuală şi realitatea augmentată sunt elemente ale lumii tehnologiei moderne, în continua schimbare şi evoluţie, care pot fi greu de utilizat şi de stăpânit în orice mediu de lucru, cu atât mai mult în cel şcolar. Dacă până de curând abia auzisem de ele, anul acesta am avut ocazia să mă familiarizez şi să lucrez cu ele la scoală, în Laboratorul Virtual, cu ajutorul unor căşti speciale şi a tehnologiei 5G. Căştile virtuale sunt uşor de folosit, atât de către…
5 comentarii17 accesări -
Exemple de bune practici la activitațile matematice prin diverse metode Prof.presc.Rîșnoveanu Nicoleta Gradinița cu Program Prelungit nr.10 Buzău Activităţile matematice implică o tensiune, o mobilizare a tuturor componentelor psihicului uman, dar mai ales a gândirii şi a inteligenţei. Marele psiholog G. Berger afirmă: Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai repede şi că ne pune în prezenţa unor situaţii originale, neprevăzute, ba chiar indispensabile.…
5 comentarii31 de accesări -
Cooperarea în cadrul orelor de curs la școală presupune că în cadrul clasei de elevi să existe acele principii care presupun ajutorarea elevilor, îmbunătățirea mijloacelor de comunicare, ameliorarea rezultatelor școlare și în cele din urmă, dezvoltarea individuală a elevilor. Pe de altă parte, competiția este metoda prin care se stimulează elevii pentru a obține rezultate mai bune, comparativ unul cu celălalt, astfel încât aceștia să își dorească să depășească colegul la…
6 comentarii31 de accesări -
Programele after school care au in componenta lor scoala de vara sunt dispuse sa ofere copiilor o lume noua in care se pot naste prietenii, se pot descoperi abilitati, hobby-uri, interese noi si totodata pot oferi independenta copilului tau. Fie ca va inscrieti copilul la scoala de vara pentru cateva saptamani sau pentru intraga vara, aceste tipuri de scoli ofera oportunitati care nu apar in timpul anului scolar. Iata cateva lucruri pozitive de care copilul tau va beneficia…
3 comentarii24 de accesări -
Inteligența socială reprezintă abilitatea de a îi conduce și inspiră pe ceilalți, cu ajutorul empatiei și implicării, iar cea emotională se referă mai mult la autocontrol și stăpânirea de șine. Cercetătorii în domeniu s-au întrebat dacă inteligenţa de tip social este un concept distinct de alte concepte înrudite, cum ar fi inteligenţa de tip academic, și s-au bazat pe anumite dificutăţi în definirea acestuia. Unele definţii fac referire primordial la componenta cognitivă…
6 comentarii32 de accesări -
Educaţia fizică şi activităţile sportive sunt preocupări constante pentru toţi factorii responsabili de educaţia generaţiilor în formare, de sănătatea şi capacitatea biomotrică a populaţiei. În toate perioadele de dezvoltare a societăţii, educaţiei fizice i-a fost recunoscută contribuţia la formarea personalităţii tinerei generaţii, fiind latură constitutivă a procesului de instruire şi formare a acesteia. În acelaşi timp, educaţia fizică a fost considerată ca fiind unul…
educatiefizica, mișcare, dezvoltarearmonioasa5 comentarii27 de accesări -
Grădinița cu Program Prelungit 10 Buzau Str. Poet Th.Neculuta, nr.30 Nr……..din………. Director, Prof. Popa Georgeta PROIECT EDUCAŢIONAL LOCAL ,,LOCURI UNDE MĂ SIMT FERICIT!’’ DOMENIUL: DEZVOLTARE SOCIO-EMOȚIONALĂ ,, Dacă copilul nu simte că locuința ta îi aparține și lui, el va pleca în stradă. Nadine de Rothschild!’’ "Orice copil are dreptul la joc, odihnă, recreere şi la activităţi culturale şi artistice potrivite vârstei lui" (Convenția Națiunilor Unite cu privire la…
proiectlocal, online4 comentarii23 de accesări -
Miercuri, 16 iunie 2021, de la orele 20.00 va avea loc Gala SuperTeach - România de mâine începe cu profesorii de azi! Invitați: Sorin Cîmpeanu - Ministrul Educației; Dragoș Petrescu - președintele Romanian Business Leaders; Ionuț Stanimir – Director de Marketing&Comunicare al BCR; Ana Maria Mărgean – câștigătoarea „Românii au talent 2021”; Andrei Șelaru (Selly) – cel mai cunoscut vlogger din România, susținător al importanței reformării sistemului de învățământ românesc.…
4 comentarii27 de accesări -
JOCUL DIDACTIC ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR MATEMATICE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR Jocul didactic este o formă specifică de organizare a activităţii care permite realizarea obiectivelor importante prevăzute la domeniul Ştiinţă. El are o contribuţie largă în verificarea cunoştiinţelor, exersarea deprinderilor şi priceperilor dobândite de copii în procesul de predare -învăţare şi totodată, stimulează acţiunile de evaluare din partea educatoarei. Jocul didactic matematic, ca…
experientepedagogice9 comentarii55 de accesări -
Se spune că inteligența emoțională are o puternică determinare genetică, însă ea poate fi cultivată de la vârste fragede și dezvoltată pe tot parcursul vieții. De ce este important să cultivăm inteligența emoțională a copiilor? Pentru că, în acest fel, ei vor fi mai bine pregătiți pentru provocările vieții, devenind adulți echilibrați, care vor gestiona rațional și calm situații complicate. Un copil inteligent din punct de vedere emoțional este conștient de emoțiile sale și…
8 comentarii30 de accesări -
Un mediu curat este esențial pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor. În același timp însă, mediul ambiental poate fi și o sursă de factori de stres — de exemplu, poluarea atmosferică, zgomotul, substanțele chimice periculoase – care au un impact negativ asupra sănătății. Sănătatea populației din UE este afectată și de schimbările climatice, prin valuri de căldură, inundații și schimbări în distribuția bolilor transmise prin vectori. La nivel mai general, schimbările…
5 comentarii24 de accesări -
STIAȚI CĂ… NICOLETA RÎȘNOVEANU Insula Paștelui a primit această denumire de la faptul că a fost descoperită în Duminica Paștelui din anul 1722. Acolo există aproximativ 600 de statui de piatră vulcanică, unele măsurând până la 10 metri și cântărind până la 90 de tone. Cel mai mare diamant din lume a fost descoperit în anul 1905, în Africa de Sud, de către câțiva copii care se jucau pe malul unui râu. Dalmațianul este cunoscut pentru blana sa albă cu pete negre, însă puii…
curiozitati5 comentarii19 accesări

Ministerul Educaţiei