Blog
Nicoletta Huștiuc
Sunt profesor din 1999/2000 si imi place foarte mult sa lucrez in proiecte educationale si in activitati care presupun schimb de experienta cu alte cadre didactice din Romania si strainatate.
AE
GD
IT
OT
ET
Lista articolelor
-
Proiectul eTwinning Montessori Maths for All s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2019-2020 și s-a adresat elevilor din ciclul primar, cu vârstele cuprinse între 6 și 11 ani. Au participat peste 60 de elevi, inclusiv copii cu nevoi speciale, și 12 de profesori din România, Spania, Polonia, Slovacia, Turcia. Scopul proiectului a fost acela de a populariza matematica prin metoda Mariei Montessori. Proiectul a vizat dezvoltarea abilităților de gândire abstractă, a…
3 comentarii27 de accesări -
”Școala de vară, o oportunitatea de a fi din nou la grădiniță ” Prof. Liliana Pricopi Grădinița Balinți-com Havârna jud. Botoșani Din cele mai vechi timpuri era o regulă scrisă, odată cu trecerea de 15 iunie era vacanța mare, am prins-o și noi cadrele ce avem o vârstă frumoasă, au prins-o și generațiile mai tinere, dar din acest an s-a schimbat acest lucru, odată cu intrarea în perioada de pandemie, lucrurile n-au mai fost la fel. Vacanța e mai mare și-a început mai de…
9 comentarii24 de accesări -
Importanţa şi rolul limbajului în formarea preșcolarului IVANA CRISTINA,G.P.P,,ION CREANGĂ ,,SLATINA Pregătirea treptată a copilului preşcolar pentru intrarea în şcoală, antrenarea proceselor memoriei, stimularea limbajului său exterior și mai ales al celui interior,ca şi activizarea diferitelor procese sunt obiective deosebit de importante în pregatirea preşcolarului pentru regimul de viaţă şcolară. La vârsta preşcolară problemele muncii educative sunt şi mai complexe în…
0 comentarii28 de accesări -
Grădinița de copii este locul unde copilul își începe descoperirea propriului eu și a lumii înconjurătoare deopotrivă. Așa cum spunea și pedagogul Crețu ” Preșcolaritatea este vârsta de aur a copilăriei”, pentru că se știe cât de importantă este această etapă pentru individ, nivelul comportamentelor formate, a deprinderilor și capacităților, a percepțiilor este cel mai intens în această perioadă . Copilul în grădiniță își formează primele idei despre el, despre grupul lui de…
3 comentarii41 de accesări -
Pentru exemple de proiecte școlare de dezvoltare comunitară, vizitați http://www.fndc.ro/educatie/proiecte.html Colegiul Național Economic "Gh. Chițu" - Craiova, România Proiectul: numele proiectului Parteneriat cu Arhiepiscopia Craiovei în sprijinul Centrului de zi pentru copii -"Aripi de lumină" Echipa de proiect (opțional): coordonatori, pr. Stănulică Adrian și profesorii꞉ • Duță Ramona • Buzuloiu Doina • Barbu Mariana • Frățilă Aurora • Neculai Stela • Paraschivescu Ana…
3 comentarii39 de accesări -
Exemplu de bună practică în desfășurarea activităților de învățare 1. Titlul activității - Totul în balanță - 2. Contextul activității - Această activitate a fost realizată de Buzuloiu Doina, profesor la Colegiul Național Economic "Gh. Chițu" Craiova, în cadrul orei de laborator tehnologic cls. a- X-a 3. Vârsta elevilor - 17 ani - 4. Grupul țintă (caracteristicile elevilor, dimensiunea grupului) Clasa are 25 elevi, profil Servicii, Domeniul Comerț/Economic. 5. Disciplina/…
1 comentariu34 de accesări -
Prof. Dr. Buzuloiu Doina-C.N.E.,, GH. CHITU" Craiova Creativitatea este una dintre cele mai fascinante și actuale probleme ale diverselor specialități științifice și totodată factorul ce asigură progresul umanității. Unii psihologi formulează definiții ce o reduc la unul dintre fenomenele psihice (capacități, aptitudini, rezolvare de probleme, inteligență, etc.), însă ea constituie un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activității omenesti. Psihologia modernă…
0 comentarii32 de accesări -
Formarea tinerilor pentru o carieră de succes în economia contemporană Prof. dr. Buzuloiu Doina –C.N.E. „Gh. Chiţu”-Craiova Junior Achievement Romania este o organizaţie non-profit fondată în anul 1993, parte a Junior Achievement Worldwide® SUA şi Junior Achievement – Young Enterprise Europa, a cărei misiune este să pregătească tânăra generaţie pentru a reuşi în economia de piaţă. Pregătirea optimă pentru carieră este ţelul vizat de implementarea acestui program…
3 comentarii35 de accesări -
Pentru exemple de proiecte școlare de dezvoltare comunitară, vizitați http://www.fndc.ro/educatie/proiecte.html ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”IOAN CERNAT” HAVÎRNA-, JUD.BOTOŞANI-ROMÂNIA Proiectul:”Pentru tine mama mea” Echipa de proiect (opțional): prof.Liliana Pricopi prof.Baltă Rodica Motivaţia proiectului: Se apropie sărbătoarea cea mai gingaşa din an, ziua mamei şi a femeii , în general.Noi, cei care plămădim cu mult suflet aluatul, din care mâine se va ridica un om de nădejde,…
3 comentarii24 de accesări -
Pentru exemple de proiecte școlare de dezvoltare comunitară, vizitați http://www.fndc.ro/educatie/proiecte.html ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”IOAN CERNAT” HAVÎRNA-, JUD.BOTOŞANI-ROMÂNIA Proiectul:”Să trăim într-un mediu curat” Echipa de proiect (opțional): prof.Liliana Pricopi prof.Baltă Rodica prof.Clicinschi Camelia Motivaţia proiectului: Trăim întro lume tot mai invadată de deşeuri, de gunoaie şi de tot ce se numeşte poluare.Trebuie să fim mai atenţi la ce ne înconjoară ,pentru a nu…
4 comentarii27 de accesări -
Numele unității de învățământ, localitatea, țara Palatul Copiilor ,,Adrian Baran,,Slatina,Olt Proiectul: BRICOLAJE MARINE Echipa de proiect : • prof. Vârtosu-Toma Florentina - Cercul de Navomodele • prof. Teleșpan Ion - Cercul Fotocineclub • prof. Bolocan Carmen Georgeta – Cercul de Protectia Mediului • prof. Giurescu Romulus – Cercul de Informatica • prof. Dițoiu Laura – Cercul de Cenaclu Literar • prof.Vancea Marius – Cercul de Pictura Motivaţia proiectului: Apa - fluviu,…
2 comentarii19 accesări -
Exemplu de bună practică în desfășurarea activităților de învățare 1. Titlul activității Corabia Piratilor 2. Contextul activității Aceasta activitate a fost realizata de prof.ing. Vartosu-Toma Florentina de la Palatul Copiilor ,,Adrian Baran,, din Slatina,Olt 3. Vârsta elevilor: 12-13 ani, elevii clasei aVI-a 4. Grupul țintă (caracteristicile elevilor, dimensiunea grupului) Elevii cercului de Navomodele, grupa incepatori de 10 elevi 5. Disciplina/ disciplinele. Tema…
1 comentariu24 de accesări -
Am participat ca voluntar la modulul de primavara 2016 din cadrul programului educational"Ajungem Mari" al Asociatiei Lindenfeld, prin care am sustinut cursuri interactive in beneficiul copiilor din centrul de plasament in regim de urgenta Focsani. Am avut asigurate materialele didactice de catre Asociatia Lindenfeld: caiete, creioane colorate, carioca, plastilina, coli, cifre si litere, carti de colorat, tot felul de truse, nu mai enumar ca n-o sa ma credeti. Am fost…
0 comentarii19 accesări -
Proiect eTwinning OBICEIURI SI TRADITII de către Nicoleta Lacusta- sâmbătă, 28 noiembrie 2015, 05:27 Proiect eTwinning OBICEIURI SI TRADITII MOTTO: “FOLCLORUL ESTE CARTEA DE IDENTITATE A NEAMULUI” REZUMATUL PROIECTULUI Izvorâte din experienţă şi înţelepciune de viaţă, din bucurie sau durere, din setea de linişte sau din dragostea pentru frumos ,elementele de cultură şi tradiţiile populare transmit valori şi creează punţi de legătură între generaţii. Tradiţiile, obiceiurile,…
3 comentarii49 de accesări -
Titlul The Magic Book of Spring Scurtă descriere Our Wonderful Spring in drawings, paintings and collages Drawings, paintings and spring collages Limba : engleza, franceza, romana Teme Arta, biologie, discipline prescolare, educație pt mediu, lucru manual Instrumente utile TwinSpace, (Powerpoint,video,pictures and drawings), Video conference Obiective expressing their visual and aesthetic impressions in specific structures of fine arts, developing of self-esteem through…
3 comentarii33 de accesări -
Pregătirea treptată a copilului preşcolar pentru intrarea în şcoală, antrenarea proceselor memoriei, stimularea limbajului său exterior si mai ales al celui interior,ca şi activizarea diferitelor procese sunt obiective deosebit de importante în pregatirea preşcolarului pentru regimul de viaţă şcolară. La vârsta preşcolară problemele muncii educative sunt şi mai complexe în comparaţie cu vârstele anterioare. De modul în care sunt valorificate posibilităţile native ale…
2 comentarii26 de accesări -
Metoda de invatare pri colaborare este o metoda folosita de cadrele didactice si de elevi si prescolari in vederea realizarii obiectivelor propuse pe termen scurt si lung.Colaborarea este un mod de a proceda care plaseaza elevul intr_o situatie mai mult sau mai putin dirijata.Pledand penru schimbarea practicilor educationale traditionale,unde individualismul si competitia sunt promovate pot fi schimbate si echilibrate de practici educationale democratice si cooperative care…
0 comentarii19 accesări -
“De-a Capra cu trei iezi” Schiţă de joc – dramatizare I. Alegerea temei de joc Copiii stau pe scăunele în semicerc. Pe un panou, în faţă, afişată o imagine din poveste - imagine pretext. Ajută la recunoaşterea poveştii şi a autorului. În vederea transpunerii scenice a acestei poveşti, am organizat mai multe activităţi cu caracter pregătitor: povestiri, repovestiri, diafilm, familiarizarea cu acţiunile poveştii şi cu reproducerea pe roluri a textului. II. Amenajarea spaţiului…
1 comentariu40 de accesări -
Ed. Căruceru Paula GPN Rugineşti, Vrancea SUNTEŢI UN OM INTELIGENT? Răspundeţi la întrebări cu : da, nu, câteodată 1. Găsiţi repede soluţii la problemelşe cu care vă confruntaţi? 2. Soluţiile pe care le găsiţi sunt fiabile? 3. Vi se întâmplă des să găsiţi mai multe soluţii la o problemă? 4. Vi se întâmplă des să abordaţi o problemă dintr-o perspectivă total inedită, dar eficientă? 5. Când sunteţi motivat aveţi un randament intelectual excepţional ? 6. Într-un text ştiţi să…
0 comentarii27 de accesări -
Portalul eTwinning, comunitate a şcolilor europene, reuneşte astăzi peste 200.000 de cadre didactice din peste 95.000 de instituţii de învăţământ (5500 numai din ţara noastră). Cu ajutorul ghidurilor eTwinning, redactate de către Biroul Central de Asistenţă, aflăm procedurile de înscriere, de căutare a partenerilor, de derulare a proiectelor eTwinning sau de utilizare a spaţiului virtual, oferindu-ne, în acelaşi timp, o privire de ansamblu asupra eTwinning, fiind structurate…
5 comentarii48 de accesări

Ministerul Educaţiei