Blog

Simona Dragoș

Școala Profesională, Fărcașa (Maramureș)1 articol

Lista articolelor

  • Violeta-Daniela NedelcuȘcoala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov2 iun. 2021

    Vă invit să le faceți elevilor invitația de a scrie o scrisoare personajului preferat. Noi așa am procedat în cadrul Clubului de lectură și de scriere creativă „Călătorii” al Școlii Gimn. Nr. 2 Brașov, în aprilie, de Ziua Cărții, și acum le-am dat și elevilor neparticipanți la club ocazia să-și încerce condeiul. ( Ne propunem să participăm la concursul „Lecturiada”, unul dintre cele mai serioase și provocatoare evenimente de literație. ) Pentru a vă inspira, vă las cerințele…

    8 comentarii23 de accesări
  • Ovidiu George NicuțLiceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel, Domnesti (Argeș)1 iun. 2021

    Ziua copilului (numită și Ziua internațională a copilului) este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date. În România este sărbătorită în data de…

    1 comentariu12 accesări
  • Ovidiu George NicuțLiceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel, Domnesti (Argeș)26 mai 2021

    https://drive.google.com/file/d/1SFeV6Cltwh1wxhkeUNgi_D7gOuURkHBh/view?usp=sharing

    7 comentarii28 de accesări
  • Ovidiu George NicuțLiceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel, Domnesti (Argeș)25 mai 2021

    Element constititiv al patrimoniului cultural național, portul popular reprezintă, în esența sa, un autentic document istoric, un reper semnificativ al identității și spiritualității neamului românesc. Portul popular românesc, a cărui geneză este atestată prin mărturii arheologice, și-a păstrat individualitatea morfologică și caracterul unitar, în pofida diversității aspectelor sale zonale. Formă a culturii populare, portul popular din Muscel impresionează prin varietatea…

    5 comentarii13 accesări
  • Violeta-Daniela NedelcuȘcoala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov22 mai 2021

    „Care sunt modele elevilor noștri?” este o întrebare pe care o auzim adesea. Vă invit, dragi colegi, să citiți articolul „Învățare cu sens: Proiecte despre oamenii de lângă noi” prin care arăt cum am lucrat eu la clasă cu elevii mei, cu gândul că-i pot face să privească atent în jur și să vadă oameni care fac o schimbare în bine în țara noastră. Articolul se găsește integral pe platforma iTeach:…

    8 comentarii22 de accesări
  • Ovidiu George NicuțLiceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel, Domnesti (Argeș)22 mai 2021

    Sistemul filosofic kantian, poate prima construcție care își merită în sens riguros un astfel de nume în istoria filosofiei occidentale, este clădit pe trei piloni fundamentali – problema cunoașterii, problema libertății și problema esteticii . În jurul acestor probleme au fost scrise cele trei Critici kantiene – Critica rațiunii pure, Critica rațiunii practice și Critica facultății de judecare -, care își propun să delimiteze cu exactitate domeniile în care putem folosi cu…

    1 comentariu20 de accesări
  • Ovidiu George NicuțLiceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel, Domnesti (Argeș)22 mai 2021

    Articolul 2 din Ordinul MEC nr. 3328/08.03.2002 privind autorizarea caselor corpului didactic de a înfiinţa centre de documentare şi informare, defineşte astfel aceste structuri: „centre de resurse pluridisciplinare care pun la dispoziţia elevilor, cadrelor didactice şi comunităţii, informaţii pe suporturi diferite(fond de carte, reviste, casete audio, video, CD-ROM-uri, calculatoare etc.), pun în practică proiecte de animaţie culturală, desfăşoară activităţi pedagogice,…

    1 comentariu15 accesări
  • Ovidiu George NicuțLiceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel, Domnesti (Argeș)15 mai 2021

    DOMNEȘTI – AȘEZARE GEOGRAFICĂ Teritoriul comunei Domneşti, judeţul Argeş se află situat pe cursul mijlociu al Râului Doamnei, la 24 km – distanţă de Munţii Făgăraş şi 40km de vârful Moldoveanu, în partea de nord a judeţului. Are o aşezare avantajoasă din punct de vedere economic, fiind situată la distanţa de 45 km de Piteşti, oraşul de reşedinţă al judeţului şi 24 km faţă de oraşele Câmpulung Muşcel şi Curtea de Argeş. Localitatea Domneşti aparţine din punct de vedere…

    0 comentarii12 accesări
  • Ovidiu George NicuțLiceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel, Domnesti (Argeș)15 mai 2021

    Bugetul unităților școlare Bugetul reprezintă transpunerea în mărimi financiare a scopului şi obiectivelor unei organizaţii. Prin intermediul bugetului o unitate şcolară sau o structură şcolară cuprinsă în aria de responsabilitate a unei autorităţi locale poate decide cum îşi poate aloca resursele în vederea atingerii obiectivelor. Bugetul trebuie să reprezinte un plan pentru direcţionarea tuturor resurselor aflate la dispoziţia organizaţiei: timp, resurse umane, resurse…

    0 comentarii9 accesări
  • Ovidiu George NicuțLiceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel, Domnesti (Argeș)15 mai 2021

    Sfântul Iacob Putneanul este un dar neprețuit, pe care Dumnezeu l‑a făcut poporului român și Bisericii. Viața și faptele sale sfinte nu au rămas ascunse sub obroc, ci sunt o pildă de slujire a lui Dumnezeu, din toată inima și din toată puterea, prin toate darurile cu care marele ierarh a fost înzestrat. Intrat în mănăstire din copilărie, a ajuns egumen la Putna, episcop de Rădăuți, mitropolit al Moldovei și a strălucit tuturor prin dragostea și jertfa pentru oameni, prin…

    1 comentariu14 accesări
  • Violeta-Daniela NedelcuȘcoala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov24 apr. 2021

    I-am provocat pe elevii din Clubul de lectură și scriere creativă să facem un digieveniment cu prilejul Zilei Poemului din buzunar. Evenimentul l-am denumit „Corole de minuni”. Au avut de ales între a scrie despre o culoare, un animal, un simbol și să pună în formă artistică. Au scris, am corectat, am trimis înapoi. Au făcut poze și le-am postat într-un Padlet. Mai avem de postat, n-am terminat. Partea a doua a propunerii a fost să caute o poezie frumoasă și să o dăruiască…

    8 comentarii21 de accesări
  • Violeta-Daniela NedelcuȘcoala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov18 apr. 2021

    Am creat acest exercițiu pe baza textului eminescian cu ocaziia unui atelier pentru profesori în care am vorbit despre „Învățarea prin imaginație. ” Poate fi folosit la clasele de gimnaziu și de liceu, cu textul poeziei la îndemână sau după studierea ei. https://wordwall.net/resource/8116313

    3 comentarii18 accesări
  • Violeta-Daniela NedelcuȘcoala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov8 apr. 2021

    Mi-am dorit să am încă o întâlnire cu profesorii, să fim împreună, să discutăm despre ceea ce ne lipsește. Mi s-a părut foarte potrivit să-l invit pe Vasile Brașovanu, fosr profesor Teach for Romania, actulamente formator pe ABC-ul emoțiilor în cadrul Seeding Knowledge. Așadar, în 5 aprilie, ne-am întîlnit în cadrul unui webinar pe care l-am intitulat „Oglindiri ale profesorilor cu Vasile Brașovanu.” „Cu ce gânduri, emoții, stări fizice încheiați o zi de școală?” Aproape o…

    8 comentarii25 de accesări
  • Violeta-Daniela NedelcuȘcoala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov7 apr. 2021

    Completez lista de recomandări cu clasele a VII-a și a VIII-a. Ne-a interesat, în cadrul grupuylui „Inspirație pentru școală” să propunem lecturi din literatura română. Am căutat titluri ale unor cărți, considerate clasice în sugestiile de lectură suplimentară, la care am adăugat autori, despre care avem confirmări că le sunt elevilor pe plac. Desigur, e o listă și din ea fiecare își alege ce îi place. RECOMANDĂRI DE LECTURĂ SUPLIMENTARĂ PENTRU ELEVI DIN GRUPUL ,, INSPIRAȚIE…

    1 comentariu12 accesări
  • Violeta-Daniela NedelcuȘcoala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov6 apr. 2021

    În cadrul grupului „Inspirație pentru școală” , în urma unui efort de echipă, au fost realizate aceste recomandări de lectură. Ne-a interesat literatura română. Vă atașez recomandările pentru clasele a V-a și a VI-a deocamdată: RECOMANDĂRI DE LECTURĂ SUPLIMENTARĂ PENTRU ELEVI DIN GRUPUL ,, INSPIRAȚIE PENTRU ȘCOALĂ,, IULIE 2019 GIMNAZIU #ÎMPREUNĂ Cl. a V-a: 1.Cristina Andone-,, Enescu și hora razelor de soare,, 2.Al. Mitru-,, Legendele Olimpului,, (vol. I și II) 3.Alec…

    5 comentarii22 de accesări
  • Violeta-Daniela NedelcuȘcoala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov4 apr. 2021

    Vă atașez linkuri spre două exerciții digitale pe care le-am creat: unul pentru copii începând cu clasa a III-a: Proverbe- https://learningapps.org/15802429 Și un exercițiu pentru clasele a V-a, a VI-a - Timpurile indicativului. https://learningapps.org/11000881

    4 comentarii18 accesări
  • Alina-Ștefania LazărLiceul Tehnologic Forestier, Râmnicu Vâlcea2 nov. 2015

    Recunosc ca mult timp nici eu nu am stiut sa raspund la aceasta intrebare...era ceva vag in capul meu, n-as fi stiut sa lamuresc alta persoana...A trebuit sa particip la Conferinta Nationala a Comunitatii ' Educatie pentru stiinte', la atelierele desfasurate cu aceasta ocazie ca sa-mi pun ordine in cunostinte si cel mai important sa umplu golurile care le aveam referitor la acest subiect. Nu spun ca acum cunosc tot..dar sigur stiu mai multe..imi doresc sa aflu mai multe..sa…

    0 comentarii14 accesări
  • Irina-Isabella SavinColegiul Tehnic Ioan C. Ștefănescu, Iași20 nov. 2012

    Obiectivele propuse sunt: 1-cunoașterea partenerilor: istoria țării, mâncăruri tradiționale zonei, port popular local, dans popular specific 2-socializarea elevilor și cadrelor didactice cu partenerii din celelalte țări 3-dezvoltarea competențelor specifice tehnice pe care cadrele didactice din țările partenere stabilesc a fi atinse în acest proiect 4-dezvoltarea lucrului în grup Grupul țintă: - Principal – elevi de liceu clasele X-XII - Secundar – cadre didactice implicate,…

    0 comentarii11 accesări
  • Iuliana GaleşLiceul Teoretic Dositei Obradovici, Timișoara (Timiș)21 apr. 2012

    În urma discuţiilor de pe un forum dedicat cadrelor didactice am ajuns la concluzia că, în ciuda tuturor evidenţelor, aeastă iniţiativă va continua şi la anul. Nu discut partea legată de elevi şi de părinţii acestora, ci doar ceea ce ne priveşte pe noi, dascălii. Nu contest ideea de bază, aceea a unei săptămâni de învăţământ alternativ. De asemenea este de apreciat efortul acelor cadre didactice de a face din această săptămână ceva cu adevărat util. Cu toate acestea nu pot…

    0 comentarii16 accesări
  • Iuliana GaleşLiceul Teoretic Dositei Obradovici, Timișoara (Timiș)25 mar. 2012

    Singura certitudine este că vor exista în continuare discuţiile despre necesitatea ca şcoala să răspundă nevoilor formabililor, respectiv nevoilor societăţii. În rest, vom fi pro şi contra individualizăţii, a colectivismului, a informatizării sau a reântoarcerii la natură. Viitorul se contruieşte pe prezent, deci anumite idei existente acum pot fi dezvoltate în viitor. Se insistă tot mai mult pe individualizarea educaţiei pentru ca fiecare să aibă un parcurs individualizat,…

    0 comentarii16 accesări

FUNDAȚIA INSTITUTUL PENTRU EDUCAȚIE
Platforma iTeach.ro și ecosistemul asociat

Termeni şi condiţii de utilizare a serviciilor platformei iTeach

Versiune consolidată, în vigoare de la 8 septembrie 2026

Platforma iTeach este oferită gratuit cadrelor didactice și personalului de suport din sistemul de învățământ de către fundația Institutul pentru Educație (numită în continuare Fundația) și de către Social IT S.R.L., în colaborare cu instituții publice și private – Ministerul Educației, inspectorate, case ale corpului didactic, școli, universități, organizații neguvernamentale și companii. Prin crearea unui cont și utilizarea serviciilor, luați la cunoștință și acceptați termenii de mai jos.

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor nu sunt comercializate și nu sunt transferate către terțe părți, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Fundația este înscrisă ca operator de date cu caracter personal prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L. în calitate de operator distinct, potrivit secțiunii 6; prelucrarea datelor în cadrul acelor servicii nu constituie o divulgare către un terț în sensul de mai sus. Date de contact ale Fundației: București, sector 5, str. Dr. Louis Pasteur nr. 54; e-mail: echipa@iteach.ro; tel.: 0722.45.80.00.

1. Crearea și validarea contului

Crearea unui cont pe platforma iTeach se face de către potențialul utilizator prin intermediul formularului de înscriere. Datele de înscriere sunt verificate, iar înscrierea este validată de personalul dedicat al Fundației dacă datele furnizate sunt complete și corecte. Un cont validat asigură accesul la serviciile oferite în zona destinată membrilor. Datele din conturile invalidate sunt șterse de pe server.

Fiind sub incidența termenilor de utilizare, sunteți de acord: (a) să oferiți informații corecte în formularul de înregistrare; (b) să mențineți la zi datele de înregistrare. Dacă oferiți informații incorecte sau care nu mai sunt de actualitate, ne rezervăm dreptul de a vă suspenda sau șterge contul ori de a vă refuza accesul în viitor. Prin utilizarea platformei, vă asumați toate consecințele introducerii de date false prevăzute de lege.

2. Serviciile oferite

Serviciile oferite pe platforma iTeach sunt servicii de suport socioprofesional pentru parcursul de carieră în sistemul de învățământ și constau în: acces la formare prin cursuri online sau mixte (secțiunea Cursuri); acces la grupuri pentru schimb de informații și resurse (secțiunea Comunitate); acces la un instrument pentru promovarea de evenimente, produse sau servicii educaționale (secțiunea Anunțuri); acces la resurse educaționale deschise și la un instrument pentru promovarea RED (secțiunea Resurse); acces la instrumente pentru sondaje și dezbateri (secțiunea Resursele mele); acces la reviste educaționale și la instrumente de publicare (secțiunea Reviste); posibilitatea constituirii unui portofoliu socioprofesional de articole, activități, cursuri absolvite și resurse publicate (pagina Portofoliu/Profil).

Serviciile oferite sunt dinamice, depinzând de evoluția tehnologiilor digitale, atât funcțional, cât și din perspectiva conținutului oferit.

Platforma iTeach susține dezvoltarea profesională continuă și alcătuirea portofoliului profesional al cadrului didactic, care devine obligatoriu în format digital începând cu anul școlar 2026–2027, conform Ordinului ministrului educației nr. 3858/2026 (Metodologia-cadru privind portofoliul profesional al cadrului didactic).

3. Valoarea serviciilor și punctele iTeach

Platforma iTeach oferă o variantă flexibilă de dezvoltare profesională, într-un parcurs gamificat: pentru unele activități primiți puncte, pentru altele cedați puncte (o descriere completă și actualizată se găsește în pagina Puncte iTeach, din contul personal). Cadrul didactic are acces gratuit la informații, articole, resurse educaționale, formare și servicii de suport în carieră; publică articole în revistele găzduite; publică resurse educaționale deschise pe platforma națională digitalEdu.ro, cu posibilitatea de omologare la Ministerul Educației sau de luare în evidență la ISJ/ISMB; și își configurează propriul parcurs de formare din oferta de cursuri de pe platformă.

Membrii iTeach pot acumula puncte din activități pe platformă sau le pot achiziționa utilizând cardul personal ori prima de carieră didactică. Conversia este 1:1. Pentru fiecare plată, Fundația emite o factură pe adresa de e-mail asociată contului, care poate fi regăsită și în contul dvs. de pe platforma iTeach, pagina Facturi. Fundația desfășoară activități non-profit și nu este plătitoare de TVA; facturile sunt emise cu TVA 0.

4. Durata serviciilor

Fundația se obligă să furnizeze serviciile de sprijin profesional enunțate pe toată durata menținerii unui cont activ pe platforma iTeach.

5. De ce colectăm și ce date colectăm

Institutul pentru Educație colectează și prelucrează datele dumneavoastră în scopul furnizării serviciilor educaționale și de suport pentru dezvoltarea profesională continuă (DPC) a cadrelor didactice și a personalului din învățământ. Furnizarea acestor date este necesară îndeplinirii scopului menționat; refuzul furnizării corecte poate afecta funcționarea serviciilor.

Pentru crearea unui cont și a unui profil profesional minimal avem nevoie de: nume, prenume, adresă de e-mail, țară, județ, localitate, instituția unde vă desfășurați activitatea, nivelul de învățământ la care predați și rolul/funcția în cadrul instituției. Profilul profesional extins este opțional și poate fi completat în cont; pentru majoritatea informațiilor de natură profesională puteți gestiona nivelul de intimitate: Privat / Colegi / Membri iTeach / Public.

O parte dintre datele necesare în scop profesional – nume, adresă de e-mail, instituția de învățământ, localitate, județ, țară – sunt asociate în mod obligatoriu articolelor științifice și materialelor profesionale în format digital pe care le-ați înscris pe platforma iTeach.ro și pe platformele partenere ale revistelor educaționale: iTeach: Experiențe didactice, EDICT – Revista educației, Revista Profesorului, Revista de Pedagogie Digitală, Education Review, DigitalEdu, EduVox, suntProfesor, Ariadna, digcompedu.net. Publicarea acestora este necesară pentru a vă proteja drepturile de autor.

6. Temeiuri juridice, păstrarea și utilizarea datelor

Operatorul pentru majoritatea serviciilor platformei este Institutul pentru Educație, înscris ca operator prin notificarea nr. 760807373844 către ANSPDCP. Anumite module și servicii ale platformei sunt operate de Social IT S.R.L., în calitate de operator distinct, care stabilește în mod independent scopurile și mijloacele prelucrării pentru acele servicii și răspunde pentru ele potrivit propriei politici de confidențialitate. Vă puteți exercita drepturile privind protecția datelor față de operatorul corespunzător serviciului utilizat.

Institutul pentru Educație prelucrează datele în temeiul executării serviciului solicitat, al interesului legitim, al îndeplinirii unor obligații legale și, după caz, al consimțământului dumneavoastră. Nu păstrăm datele în mod nediferențiat, ci pe categorii, cu termene determinate și cu garanții adecvate:

• Conținut publicat de dumneavoastră (articole în revistele găzduite, resurse educaționale deschise, anunțuri și texte pe blog): se păstrează pe durată nedeterminată, ca element inseparabil al operei publicate, în temeiul libertății de exprimare academică (art. 17 alin. (3) lit. a) și art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679; art. 7 din Legea nr. 190/2018). Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.
• Certificate și dovezi ale absolvirii cursurilor (absolvent, program parcurs, dată): se păstrează cel mult 30 de ani, în temeiul interesului legitim și al constatării, exercitării sau apărării unui drept în instanță (art. 6 alin. (1) lit. f) și art. 17 alin. (3) lit. e)). Termenul acoperă media unei cariere didactice, în care puteți avea nevoie de aceste dovezi pentru dosare de concurs, de grade didactice, de transfer sau de gradație de merit, precum și intervalul în care un finanțator poate solicita justificări privind sustenabilitatea unui serviciu sau curs sprijinit financiar.
• Date prelucrate în scop de cercetare științifică: datele privind conținutul și modul de utilizare a serviciilor pot fi prelucrate în scopuri de cercetare științifică în domeniul științelor educației (de exemplu, analize de tendințe pedagogice și analize de conținut ale resurselor create), inclusiv pentru cercetări viitoare din același domeniu, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) și e) și al art. 89 din Regulament și al art. 8 din Legea nr. 190/2018. Prelucrarea se face cu minimizarea datelor și, ori de câte ori este posibil, în formă pseudonimizată sau anonimizată, iar rezultatele sunt diseminate în formă agregată sau anonimizată.
• Date aferente serviciilor și cursurilor dezvoltate cu sprijin financiar: unele date privind beneficiarii se pot păstra pe perioada impusă de obligațiile de raportare, de audit și de sustenabilitate din contractele de finanțare, de regulă până la 20 de ani.

Caracterul public al conținutului și al certificatelor

iTeach este o comunitate deschisă (open-by-default). Paginile de blog, comentariile, articolele și resursele publicate au, în mod implicit, acces deschis. Dacă nu doriți ca acestea să fie public accesibile, vă rugăm să nu le publicați pe platforma iTeach.

Sunt publice, fiind asociate profilului dumneavoastră: certificatele obținute la cursurile absolvite pe platforma iTeach, articolele publicate în revistele educaționale și descrierile resurselor educaționale deschise, precum și anunțurile și textele publicate pe blog.

La înregistrarea în platformă, v-ați exprimat acordul pentru prelucrarea datelor personale și pentru afișarea publică a acelor informații despre parcursul dumneavoastră profesional care sunt relevante pentru definitivare și grade didactice, calificativul anual, mobilitate, verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, inspecții școlare, evaluări externe ARACIP, gradații și distincții. În mod particular:

(a) Certificatele obținute prin parcurgerea cursurilor online, anunțurile postate, textele înscrise pe blog și articolele publicate în revistele la care aveți acces prin intermediul platformei sunt disponibile public, fiind asociate profilului dumneavoastră. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate; ne rezervăm doar dreptul de a le organiza tematic sau pe alte criterii, pentru a facilita accesul persoanelor interesate la oportunități de dezvoltare personală și profesională.

(b) Articolele științifice sau literare, precum și anunțurile publice pe care le-ați publicat prin intermediul platformei pe situri specializate și în reviste pedagogice online nu pot fi șterse, acestea constituind parte a publicațiilor de specialitate, cărora le este necesară indicarea autorului (nume, prenume, adresă de e-mail, instituție, localitate, județ, țară) pentru exercitarea drepturilor de autor. Drepturile de autor asupra acestor materiale vă aparțin în exclusivitate.

Controlul dumneavoastră asupra datelor

Aveți în permanență control asupra datelor dumneavoastră:

• Puteți modifica online, în orice moment, orice informație deținută despre dumneavoastră, în pagina Profil.
• Puteți solicita anonimizarea datelor, gratuit și necondiționat; vă reamintim lunar această posibilitate, prin revista iTeach transmisă pe adresa dumneavoastră de e-mail.
• Puteți dezactiva contul oricând, din pagina Setări. La dezactivare, contul se anonimizează și se șterg aproape toate datele, fără intervenția noastră. Fac excepție, fiind păstrate în condițiile de mai sus: (i) numele și instituția/școala, exclusiv asociate articolelor publicate de dumneavoastră în revistele platformei; și (ii) informațiile minimale din certificatele de absolvire, care pot fi păstrate până la 30 de ani, numai pentru a permite verificarea autenticității lor în cazul în care se contestă un drept obținut pe baza acestora, inclusiv un beneficiu susținut din fonduri publice (de ex., gradație de merit).

Aceste drepturi pot fi limitate, în condițiile legii, numai în măsura strict necesară realizării scopurilor de cercetare științifică sau de arhivare în interes public, atunci când exercitarea lor ar face imposibilă ori ar afecta grav aceste scopuri (art. 89 din Regulament; art. 8 din Legea nr. 190/2018).

7. Drepturile dumneavoastră privind prelucrarea datelor

Conform Regulamentului (UE) 2016/679, beneficiați de: dreptul de acces la datele care vă privesc, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și dreptul de a nu fi supus unor decizii individuale automatizate. Disponibilitatea acestor drepturi depinde de temeiul legal al prelucrării. Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a-l retrage în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare retragerii.

Pentru a exercita aceste drepturi sau a obține o copie a datelor deținute despre dumneavoastră, scrieți la echipa@iteach.ro, de pe adresa de e-mail asociată contului dvs. iTeach. Pentru informații privind Responsabilul cu Protecția Datelor (DPO) puteți folosi aceeași adresă sau pagina actualizată de contact de pe platformă.

Aveți, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe pagina www.dataprotection.ro.

8. Securitatea datelor

Informațiile colectate sunt păstrate în formă electronică, pe servere contractate de Institutul pentru Educație, în locații sigure, cu un nivel de securitate adecvat și cu acces autorizat pentru personalul desemnat. Persoanele împuternicite sunt obligate contractual să implementeze măsuri tehnice și organizatorice de protecție a datelor. Durata de stocare pentru fiecare categorie de date respectă cerințele legale, reglementările interne și cele mai bune practici din domeniu, potrivit secțiunii privind păstrarea datelor de mai sus.

Fundația nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membri și nu divulgă date personale către terțe părți, cu excepția cazurilor cerute de legislația în vigoare. Fundația își rezervă dreptul de a modifica, suspenda sau întrerupe sistemul și platforma, precum și de a restricționa, suspenda sau șterge orice cont, la orice suspiciune de fraudă sau utilizare improprie (de exemplu, abuz de acces la informații despre colegi ori abuz al serviciilor de promovare).

9. Drepturi de autor (Copyright)

Reproducerea informațiilor de pe platforma iTeach și de pe platformele partenere menționate este autorizată, în limite rezonabile, cu condiția menționării explicite și vizibile a sursei și a autorului. Fac excepție cazurile în care pe pagina respectivă există dispoziții contrare, care indică în mod clar restricția de utilizare a conținutului.

Conținutul și imaginile încărcate în articolele din reviste, în articolele de pe blog, la cursuri sau în resursele educaționale deschise sunt în întregime în responsabilitatea autorului/utilizatorului care le încarcă. Înainte de a încărca orice conținut pe platformă, aveți obligația de a verifica și de a respecta drepturile de autor și celelalte drepturi de proprietate intelectuală aferente; nu încărcați texte, imagini sau resurse asupra cărora nu dețineți drepturile necesare ori o autorizare corespunzătoare.

Mărcile, logo-urile și siglele nu pot fi utilizate pentru a promova produse sau servicii care nu aparțin Fundației, partenerilor ori companiilor asociate și nu pot fi folosite într-o formă care poate produce confuzie în rândul membrilor sau al publicului.

10. Cod de conduită

Prin participarea la forumuri de discuții, dezbateri, sondaje, comentarii la anunțuri sau blog, precum și în comunicarea prin sistemul intern de mesaje sau prin rețele sociale publice, sunteți de acord:
- să nu defăimați, abuzați, hărțuiți sau intimidați nicio altă persoană membră a platformei iTeach;
- să nu folosiți un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial sau ofensiv;
- să nu faceți declarații sau să postați materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflați în sistem;
- să nu incitați la activități ilegale și să nu exprimați intenția de a le desfășura;
- să nu atașați materiale care conțin viruși sau materiale piratate, inclusiv muzică ori software;
- să nu violați drepturile unei alte persoane, inclusiv proprietatea intelectuală;
- să nu abuzați de instrumentele și facilitățile oferite (de exemplu, multiplicând artificial numărul de sondaje, dezbateri, articole pe blog sau voturile ori comentariile la acestea, în scopul obținerii de puncte);
- să nu promovați produse comerciale și să nu postați reclame comerciale de orice tip.

Mesajele sau materialele postate de orice membru pot fi reeditate sau șterse de Fundație, dacă este cazul. Odată cu înscrierea, sunteți de acord cu principiul fundamental potrivit căruia iTeach este o comunitate de cadre didactice bazată pe încredere și cooperare.

11. Mesaje sau materiale

Prin corespondența cu personalul iTeach, cu persoanele care administrează sistemul, și prin postarea de conținut pe serverele iTeach, oferiți Fundației dreptul, fără o compensație suplimentară, de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite și prezenta conținutul (în totalitate sau în parte) și de a-l încorpora în alte lucrări, în orice formă sau tehnologie actuală ori dezvoltată în viitor, cu respectarea dreptului de autor (cu menționarea sursei și a autorului) și a legilor de proprietate intelectuală în vigoare.

12. Limitarea responsabilităților

Scopul nostru este să prezentăm la timp informații actualizate și să vă punem la dispoziție resurse și servicii utile. Dacă ni se aduc la cunoștință erori, depunem toate eforturile pentru a le corecta cât mai rapid. Cu toate acestea, Fundația nu își asumă răspunderea cu privire la informațiile prezentate pe platformele gestionate. Aceste informații: au caracter general și nu abordează circumstanțe specifice ale unei persoane sau entități; nu sunt obligatoriu exhaustive, exacte sau actualizate; fac uneori trimitere la site-uri externe, asupra cărora serviciile iTeach nu exercită control; și nu constituie bază juridică în cazul unei reclamații.

Fundația își rezervă dreptul de a suspenda, schimba, modifica, adăuga sau elimina oricând informații de pe site. Această limitare nu restrânge răspunderea Fundației în raport cu obligațiile prevăzute de legislația română și europeană aplicabilă. Utilizând platforma iTeach, vă asumați riscul pentru orice conținut descărcat sau obținut de pe iteach.ro ori de pe platformele partenere și sunteți unic răspunzător pentru eventualele daune produse dispozitivului dumneavoastră. Fundația și partenerii nu răspund de conținuturile postate de utilizatori care pot fi ofensive, obscene, defăimătoare ori care limitează drepturile altor persoane, inclusiv proprietatea intelectuală.

13. Întrebări, sugestii și reclamații

Pentru întrebări privind serviciile oferite, condițiile de utilizare, protecția datelor sau politica de utilizare a cookie-urilor, scrieți la echipa@iteach.ro sau sunați la 0722.45.80.00.

14. Note generale

Termenii și condițiile de utilizare se află sub incidența legilor din România și din Uniunea Europeană. Orice alte drepturi și obligații care nu au fost exprimate aici sunt aplicabile prin legislația în vigoare. Prezenta versiune consolidată intră în vigoare la 8 septembrie 2026 și înlocuiește versiunile anterioare.