În ce constă teoria dezvoltării cognitive elaborată de Jean Piaget?

Jean Piaget este una dintre personalitățile de seamă ale cercetărilor din domeniul psihologic, elaborând de-a lungul carierei sale numeroase lucrări și articole ce vizează dezvoltarea psihică umană, iar acestea sunt indispensabile pentru noile cercetări din domeniu.
Piaget a fost un biolog, logician, psihanalist și filosof elvețian ce se naște în data de 9 august 1896 în Neuchâtel. Este fiul profesorului de literatură medievală Arthur Piaget și al Rebeccăi Jackson. În 1907, este elev la Colegiul din Neuchâtel, unde reușește să scrie un articol despre o albină văzută în parc. Acest articol a fost considerat punctul de plecare în cariera științifică a lui Jean Piaget.

Adolescența a presupus pentru cercetător și descoperirea laturii filozofice, visând la construirea unei teorii biologice a cunoașterii. Jean Piaget afirma în lucrarea Epistémologie mathématique et psychologie că și-a descoperit „o înclinație de netăgăduit pentru speculație și […] că epistemologia mea biologică ar fi o filozofie ca oricare alta, dacă m-aș mărgini să-mi continui cercetările de zoologie, iar în orele libere, să reflectez asupra chestiunilor generale” (Piaget, 1961 cit. în Piaget, 1965, p.6). Piaget considera că o lipsă de credință intelectuală produce două metode variabile și anume controlul faptelor și controlul deductiv.

Stabilit ulterior la Paris, Jean Piaget ia contact cu o experiență ce avea să-l determine să cerceteze latura intelectuală a ființei umane, anume a petrecut un an lucrând în instituția creată de Alfred Binet, începând să facă cercetări asupra dezvoltării inteligenței. Această acțiune i-a putut oferi cercetătorului un răspuns fundamental, care avea să-i orienteze cercetările ulterioare: „formele logice sunt realități vii, dinamice, care se constituie progresiv de-a lungul primilor ani de viață” (Piaget, 1965, p.7).

În anul 1921, a activat ca director la institutul Jean Jacques. Rousseau din Geneva. Împreună cu Valentine Châtenay au avut trei copii și le-a putut observa comportamentul, elaborând studii pe baza lor. În perioada 1925-1926 ocupă posturi din domeniul psihologie și al sociologiei la  Universitatea din Neuchâtel,  istoria gândirii științifice la Geneva (1929-1939); și din 1940 predă psihologie genetică și experimentală până în 1971. De-a lungul acestui efort din domeniul cercetărilor, Jean Piaget lasă societății o bogată  literatură de specialitate, formată din zeci de cărți și articole.

Jean Piaget a elaborat prima teorie stadială a dezvoltării cognitive, numită „Teoria dezvoltării cognitive”. Metoda de care s-a servit a fost cea a „metodei clinice”, observând copilul în fiecare dintre răspunsurile sale. Metoda clinică a lui Piaget este o combinație dintre observație și întrebările flexibile. Pentru a afla cât mai bine cum gândesc copii, Jean Piaget formula întrebări noi de fiecare dată pe marginea răspunsurilor copiilor. De-a lungul observației sale, Piaget a putut înțelege că dezvoltarea cognitivă se pleacă de la capacitatea înnăscută a ființei umane de a se adapta la mediu (Papalia et al., 2010).  Această dezvoltare cognitivă are la bază trei concepte fundamentale prin intermediul se realizarea acest proces: organizarea, adaptarea și echilibrarea.

Organizarea se referă la crearea în sisteme coerente şi construirea de raționamente prin observarea caracteristicilor pe care le au în comun elementele unei clase de obiecte sau unei categori. Oamenii sunt capabili să-și creeze niște structuri cognitive numite scheme. Aceste scheme sunt moduri de organizare folosite pentru „tiparele organizate de gândire și comportament în situații concrete” (Papalia et al., 2010, p.31).

Adaptarea este termenul prin care se prezintă felul în care lucrează copii cu informațiile noi și cum le adaptează el la cel existente deja. Acest lucru se face prin intermediul a doua două procese: asimilarea și acomodarea. Asimilarea presupune încorporarea informațiilor noi într-o structură cognitivă existentă, iar acomodarea se referă la schimbările survenite la nivelul unei structuri cognitive pentru a include informații noi (Papalia et al., 2010).

Echilibrarea dictează trecerea de la asimilare la acomodare, fiind tendința de a obține un echilibru stabil între elementele cognitive (idem).

Numită și teoria stadialității, Piaget a descris dezvoltarea cognitivă prin prisma a patru stadii universale: stadiul senzorio-motor, stadiul preoperațional, stadiul operațiilor concrete și stadiul operațiilor formale.

Primul dintre cele patru stadii ale teoriei dezvoltării cognitive este stadiul senzorio-motor  (0-2 ani), iar în acest stadiu sugarii învață descoperă lumea prin contactul tactil, reacționând prin diferite comportamente. Potrivit lui Piaget, acest stadiu are la bază „schema stimul-răspuns și asimilarea”, iar orice achiziție trebuie concepută ca un răspuns la stimulii exteriori, ca răspuns al unui caracter asociativ (Piaget, 1968).

Acest stadiu a fost împărțit în șase substadii, fiecare având propriile caracteristici și anume:

a. Stadiul I- folosirea reflexelor (de la naștere până la o lună). În acest substadiu, sugarul își exercită reflexele înnăscute și capătă un anumit control asupra lor. Jean Piaget  afirmă că nu trebuie să căutăm punctul de plecare în reflexele oferite de răspunsurile izolate, ci în activități spontane. Reflexul este rezultatul a ceva ce poate să prezinte o activitate funcțională ce duce la formarea unor scheme de asimilare (Piaget, 1968). Nu se poate vorbi însă de achiziții propriu-zise, deoarece exercițiul asimilator nu depășește cadrul prestabilit al factorului ereditar.

b. Stadiul II- reacțiile circulare primare (de la una la patru luni). Sugarul repetă comportamentele plăcute care se produc inițial întâmplător, iar acțiunile se focalizează pe corpul propriu. Piaget precizează că nu există încă o „diferențiere între mijloace și scopuri, scopul nefiind atins în acest caz decât printr-o succesiune obligatorie de mișcări care conduc spre el” (Piaget, 1968)

c. Stadiul III- reacțiile circulare secundare (de la 4 la 8 luni). Pe sugar începe să-l intereseze mi mult mediul, repetă acțiunile ce aduc rezultate interesante și prelungește experiențele interesante. Un subiect de această vârstă apucă de exemplu un șnur care atârnă de acoperământul leagănului său, determinând mișcarea jucăriilor (Piaget, 1952).

d. Stadiul IV- coordonarea schemelor secundare (de la 8 la 12 luni). Comportamentul este mai intenționat și cu scop, iar sugarul coordonează schemele învățate anterior. În acest interval, copilul poate să anticipeze evenimentele.

e.  Stadiul V- reacțiile circulare terțiare (de la 12 la 18 luni). Copilul mic devine tot mai curios și experimentează tot felul de acțiuni pentru a vedea rezultatele.

f. Stadiul VI- combinațiile mintale (de la 18 la 24 de luni). Acest stadiu marchează sfârșitul perioadei senzori-motorii și totodată introduce copilul în ceea ce urmează. Copilul este capabil să-și reprezinte mental evenimentele, iar gândirea simbolică îi permite să înceapă să se gândească la evenimente și să le anticipeze. Piaget susține că în această etapă copilul devine capabil să găsească mijloace noi prin combinări interiorizate, care duc la o înțelegere sau la insight (Piaget, 1968).

Cel de-al doilea stadiu este numit stadiul preoperațional (2-6 ani), caracterizat prin centrare, ireversibilitate, egocentrism și animism. Piaget este de părere că în acest stadiu se dezvoltă funcția „simbolică”, dar mai ales gândirea și reprezentările (Piaget, 1964).

Ireversibilitatea este incapacitatea de a înțelege că o operație sau o acțiune poate fi făcută în două sau mai multe sensuri. În acest stadiu, copilul se concentrează asupra stărilor succesive și nu identifică transformările dintr-o stare în alta (Piaget, 1964).

Una dintre importantele caracteristici ale acestui stadiu este centrarea, care presupune tendința copilului de a se concentra asupra unui singur aspect al unei situații și de a le neglija pe celelalte.

O formă a acestui fapt este egocentrismul, iar potrivit lui Piaget, copii mici se centrează mult pe propriul punct de vedere, încât nu pot să-l ia în considerare și pe cel al altcuiva.

Tot în acest interval, Piaget susține că se produce o acomodare prelungită în schițe imitative, cărora jocul simbolic sau inteligența să le aplice diferite semnificați. Astfel, „jocul simbolic va implica întotdeauna un element de imitare, ce funcționează ca semnificant” (Piaget, 1965, p.171)

Al treilea stadiu este cel al operațiilor concrete (6-11 ani), în cadrul căruia copiii înțeleg conceptele spațiale, cauzalitatea, clasificarea, conservarea și numerele. Piaget spune că în acest interval de vârstă „stările sunt acum subordonate transformărilor, fiind decentrate de pe acțiunea proprie, pentru a deveni reversibile” (Piaget, 1968, p.83). Caracteristică acestui stadiu este faptul că apar înlănțuiri progresive în ceea ce privește dezvoltarea cognitivă. Așadar, copilul este capabil să conserve masa și a așeza în serie.

Serierea se referă la ordonarea elementelor după mărimile lor crescătoare sau descrescătoare, iar conservarea masei presupune înțelegerea principiului identității și cel al reversibilității. În jurul vârstei de 7 ani, copii pot să numere în minte și stiu drumul spre școală și înapoi (Papalia, et al., 2010).

Potrivit lui Piaget, copiii aflați în stadiul operațiilor concrete au un raționament inductiv, și trag concluzii generale despre o anumită clasă pornind de la un element concret al ei.

Cel de-al patrulea stadiu, și ultimul din perspectiva lui Piaget este stadiul operațiilor formale (11-18 ani). În această perioadă copilului i se dezvoltă gândirea abstract, ceea ce le poate oferi ocazia de a opera cu informațiile în mod ipotetico-deductiv explorând totodată viitorul.  Piaget susține în cartea sa Psihologia copilului că în această perioadă copilul „devine capabil să tragă concluziile necesare din adevăruri care nu sunt decât posibile” (Piaget, 1968).

Începutul acestei gândiri ipotetico-deductive sau formale are ca și prim rezultat combinatorica ce constă în eliberarea relațiilor și a clasificărilor de legăturile lor concrete sau intuitive. Aceasta are o importanță primordinată în lărgirea și întărirea posibilităților gândirii pentru că ea permite combinarea între obiecte.

Acest interval evidențiază o mai bună utilizare a cuvintelor, fiind utilizate în propoziții mai complexe. Un alt element prezent în această perioadă sunt noțiunile probabiliste ce sunt rezultate dintr-o asimilare a întâmplării  prin scheme operatorii fundamentale (Piaget, 1968).

Prin intermediul acestor stadii, Jean Piaget aduce o viziunea nouă asupra dezvoltării cognitive a ființei umane, însă istoric vorbind, Teoria dezvoltării cognitive primește și câteva critici din partea neopiagenilor printre care putem menționa faptul că Jean Piaget nu ia în calcul diferențele individuale dintre copii și că dezvoltarea nu s-ar opri la vârsta de 18 ani.

În concluzie, prin studiile sale și cercetările amănunțite din domeniul psihologiei, Jean Piaget reușește să explice întregii omenirii faptul că dezvoltarea cognitivă este universală și copilul traversează o serie de stadii psihice bine conturate, de la naștere și până la maturizare.

Bibliografie
Andriescu, Gabriela (2021). Teoria dezvoltării cognitive a lui Jean Piaget. EDICT- Revista educației, Nr. 8/ 2021. Online: https://edict.ro/teoria-dezvoltarii-cognitive-a-lui-jean-piaget/
Piaget, J. & Bärbel, I.(1968).Psihologia copilului. Press Universitaires de France: Paris
Piaget, J.(1965).Psihologia inteligenței.Editura Științifică: București
Piaget, J.(1952).The origins of intelligence in children.New York: International Universites Press
Piaget, J.(1964).Development and Learning. Journal of Research in science teaching,2,176-184
Papalia, D., Olds, S. & Feldman, R.(2010).Dezvoltare umană. Editura  Trei: București