Metode moderne de dezvoltare a deprinderilor de scris și de citit în învățământul primar

Deprinderile sunt o parte importantă a activităţilor umane, peste 80%, şi pot interfera funcţional la toate nivelele structurilor complexe, fiind instrumentele fundamentale pe care se bazează performanţele. Totodată, au dovedit specialiştii, peste 60% dintre deprinderi se formează ȋn ontogeneza timpurie (deprinderi de mers, de vorbire, de comunicare nonverbală), punctul culminant al formării acestora situȃndu-se undeva pe la 4 ani, cȃnd se formează deprinderi de igienă, curăţenie etc. Toate aceste deprinderi alcătuiesc ceea ce psihologii numesc fondul activităţilor de integrare socio-culturală primară sau deprinderile primare pentru viaţă independentă, care ajută individul să ducă mai tȃrziu o existenţă normală.
Deprinderea de citit şi deprinderea de scris fac parte, alături de deprinderea de ascultare (ȋnţelegere) şi cea de exprimare, din cele patru deprinderi fundamentale pentru ȋnvăţarea limbii. Cele patru deprinderi se formează concomitent, fiecare bazȃndu-se pe celelalte, de aceea şi studiile ȋn domeniu recomandă abordarea globală, avȃnd ȋn vedere că limbajul este un întreg.

Citirea și scrierea sunt deprinderi care deschid noi posibilități de cunoaștere a realității și devin  noi forme de comunicare interpersonală utilizate şi de către școlari. Activitățile de scriere şi citire sunt strâns legate de activitățile de comunicare, de activităţile exprimare corectă a trăirilor şi conduc cu succes la dezvoltarea intelectuală, socială şi emoţională a elevului, mai ales pentru că capacitatea de comunicare se supune  regulilor de scriere, ortografie și punctuație.

Învăţarea citit-scrisului şi a calculelor elementare sunt definite ca fiind   achiziţii de bază pentru viaţă. Citirea și scrierea sunt inseparabile, deoarece se coordonează între ele. Reprezentarea articulată a cuvintelor, precum și o serie de procese, cum ar fi analiza și sinteza vorbirii, sunt comune atât în etapele de citire, cât și în cele de scriere. În comparație cu lectura, scrisul este o activitate mai complexă, căci pe lângă activitatea intelectuală se complică cu eforturile fizice de a reproduce semnele grafice care sunt mai dificile pentru mici școlari. Învățarea scrisului nu se bazează doar pe funcții mentale gata instalate, ci şi pe deprinderi care urmează a se instala.

Pentru a se forma şi dezvolta aceste deprinderi esenţiale, ȋn ciclul primar se recomandă alegerea unor strategii didactice potrivite, care să-şi atingă obiectivele stabilite, ȋn care ȋnvăţătorul planifică și organizează conţinutul de învăţare într-o manieră integrată şi se ghidează după cȃţiva factori esenţiali care depind de educabil, de curriculum, de organizarea şcolară şi bineȋnţeles, de stilul său.

Strategiile didactice utilizate ȋn formarea şi dezvoltarea deprinderilor se efectuează cu sprijinul metodelor de predare şi învăţare (informative şi activ-participative, de studiu individual, de verificare și evaluare).

Metoda de ȋnstruire se pretează la desfăşurarea unui set de operațiuni efectuate pentru a atinge un scop, un plan de acțiune, prin urmare metoda de ȋnvăţămȃnt este un set de operații mentale și practice ale dihotomiei pedagogice în care subiectul cunoașterii (elevul) cu ajutorul profesorului sau independent dezvăluie sau relevă esența evenimentelor, proceselor și fenomenelor ȋnconjurătoare.

„Privită sub raport funcțional și structural, metoda poate fi considerată drept un model sau un asamblu organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practică a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi și care conduc în mod planificat (programat) și eficace la realizarea scopurilor propuse.” (Cerghit I, 2006, p. 62)

Metodele şi procedeele didactice „asigură atingerea obiectivelor informative şi formative ale învăţământului fiind un mod de a proceda, care tine să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată, care să se apropie până identificare cu una de cercetare ştiinţifică, de urmărire şi descoperire a adevărului şi de legare a lui cu aspectele practice ale vieţii” (Ionescu M, Radu I (coord), 2001, p. 124).

Într-un sens mai larg, metodele sunt practici organizate după norme şi principii raţionale, care servesc la transformarea și dezvoltarea naturii umane, generalizări confirmate de experiența care ne ȋnconjoară și de experimentele psihoeducaționale, concluzionează Ionescu şi Chiș (1992).

Prin urmare, organizarea eficientă a predării și învățării corespunde cercetării și dezvoltării metodologice. Din punct de vedere metodologic, strategia didactică se bazează  un ansamblu de metode şi procedee care conduc la obiectivul principal, al cunoașterii și al acțiunii, și anume dezvoltarea de noi structuri de recunoaștere și prelucrare ale celui care învață, esența metodei de ȋnvăţămȃnt derivă, în principiu, din natura activității de învățare ca formă specifică de recunoaștere umană, care este supusă acelorași legi ca și cunoașterea științifică.  Din acest punct de vedere, metoda de ȋnvăţămȃnt este un mod de acces la cunoaștere și de transformare a realității, un mod de dobândire a culturii, a științei, a tehnologiei și a comportamentului pozitiv, potrivit situaţiei, în general.

Tipologia metodelor de predare -ȋnvăţare este vastă, există o multitudine de clasificări pe care studiile o prezintă, cea care se bucură de notorietate fiind cea a prof. Cerghit care are ca normă sursele ȋnvăţării şi ȋmparte metodele ȋn patru mari categorii, subdivizate la rȃndul lor ȋn alte categorii mai restrȃnse (Cerghit, 2006, p.p. 111-114):

1. Metode didactice de comunicare:
a) orală expozitivă (expunerea, narațiunea, explicația, instructajul, descrierea, prelegerea);
b) orală interogativă (conversația euristică, dezbaterea, sinectica,  problematizarea, asaltul de idei – brainstorming);
c) scrisă (lectura explicativă, dirijată, lectura cu cartea, cu manualul);
d) oral vizuale (instruirea prin televiziune, instruirea cu ajutorul filmelor/ video);
e) interioară (reflecția personală, introspecția ).

2. Metode didactice de exploatare:
a) direct (observația sistematică și independentă, studiu de caz, experimentul, anchete, cercetare documentelor istorice),
b)  indirect/ demonstrativ (demonstrația, demonstraţia imaginilor, demonstraţia grafică modelarea).

3. Metode didactice de acțiune practică, operațională:
a) reală (exercițiul, algoritmizarea, elaborarea de proiecte, lucrările practice, exerciţiile creative),
b) simulată (jocul didactic, jocul de roluri, dramatizarea).
4. Metode didactice în care predomină raţionalizarea (instruirea programată, educația digitală, instruire asistată de calculator).

Dintre metodele menţionate anterior, oricare poate influenţează pozitiv formarea şi consolidarea deprinderilor de citit şi de scris, depinde doar de agerimea ȋnvăţătorului de a o folosi, de nivelul clasei şi  de conţinutul lecţiei.

Printre metodele şi tehnicile de formare a deprinderilor de scris/citit ȋn ciclul primar utilizate predominant ȋn procesul de predare-ȋnvăţare-evaluare din ciclul primar, se numără: citire/lectura activă (citirea pe roluri, citirea în lanţ, citirea în ştafetă citirea selectivă, citirea alternativă şi chiar citirea ȋn cor), lectura explicativă, exerciţiul, conversaţia, jocul didactic, copierile simple, transcrierile, dictările, autodictările, exerciţiul, scrierea liberă etc.

Principala metodă prin care sunt ȋnvăţate literele-sunetele ȋn clasa I este cea clasică, fonetică, analitico-sintetică care are un fond fonetic pentru că se bazează pe faptul că limba romȃnă este o limbă fonetică. Plus cele două operaţii, prima de analiză fonetică – delimitarea cuvintelor din propoziţie, a cuvȃntului  ȋn silabe, apoi ȋn sunete/ litere şi identificarea sunetului /literei pe care trebuie să o ȋnveţe elevii şi respectiv, operaţia inversă – de sinteză, de reconstituire a cuvȃntului şi a propoziţiei.

Alături de aceste metode, studiile actuale promovează şi alte metode, precum: metoda fonomimică, metoda  globală, metoda Montesorri, metoda lingvistică integrală,   metoda Freinet, metoda funcţională şi metoda mixtă.

Aceste metode, deşi puţin utilizate ȋn şcolile romȃneşti, ajută la formarea şi dezvoltarea deprinderilor fundamentale, scris, citit, ascultare şi exprimare, conduce la crearea unui mediu antrenant şi captivant ȋn sala de clasă şi stimuleză elevii să participe activ  la rezolvarea sarcinile didactice, sporind astfel eficienţa lecţiilor desfăşurate

O metodă modernă prin care  sunt introduse  literele –sunetele la clasa I este metoda fonomimică, ȋn general folosită pentru vocale sau consoane ce se pot rosti mai uşor , precum: ş, s, z, j, r.  Această metodă  se poate realiza ca o  lecţie care presupune paşii următori:
1. izolarea  (dintr-un text, dialog, scenetă) a unei  propoziţiii ce are  un cuvânt dintr-un singur sunet ( spre exemplu: Oooo,  ce minunat! Aaaa, nu ştiam asta! Uuuu! ce drăguţ!.),
2.  rostirea cu intonaţie  a propoziţiei, utilizȃnd  gestul şi mimica;
3.  modelarea grafică a propoziţiei ( ∟, __ __ ! );
4. sublinierea sunetului – cuvânt şi rostirea lui cu intonaţia corespunzătoare (Oooo! arată o mirare; fiind  sunet-vocală);
5. introducerea  literei de tipar;
6. identificarea sunetului-cuvânt cu litera corespunzătoare de mȃnă;
7. exerciţii de pronunţare, recunoştere şi identificare a sunetului şi a literei noi (de pronunţare a cuvintelor cu acest sunet în diferite poziţii;
8. alcătuirea şi citirea cuvintelor din silabe etc.

Metoda globală, „o metodă ce are la bază ideea că elevul experimentează și comunică în contact cu faptele și forțele care provoacă faptele de limbă” (Bărbulescu, Belşiu, 2009, p.84) şi-a făcut loc printre metodele  pe care ȋnvăţătorii ȋncă le testează şi este recomandată acolo unde metoda tradiţională – fonetico-analitico-sintetică nu dă rezultate.

Această metodă se bazează pe memorarea unor cuvinte sau chiar a unor propoziţii care privesc   experiențele directe plăcute, foarte recente din viața copiilor. Pornind de la aceste experienţe se va realiza un text pe care ȋnvăţătoarea ȋl va scrie pe o coală de hȃrtie mare. După ce se realizează textul, acesta se ȋmparte pe bucățele, pe propoziții, cuvinte, silabe, litere pentru ca apoi să se  refacă.

Metoda Montesorri  care se bazează pe activarea mai multor canale de receptare a informaţiei (  auz, văz, pipăit)  ȋn realizarea scrisului şi a cititului. Autoarea explică aplicarea metodei , urmărind cȃţiva paşi esenţiali:

Pasul I: dezvoltarea mecanismului scrisului, ȋn primul rȃnd sub aspectul:
1. Mecanismelor motricităţii, referindu-se aici la mânuirea instrumentului sau formarea unei mâini uşoare, prin exerciţii de pregătire indirectă şi directă:
• exerciţii de pregătire indirectă: jocuri cu forme geometrice,  înmuierea vârfului degetelor în apă călduţă şi  apoi suspendarea mȃnii , ridicȃnd-o uşor;  jocuri de potrivire după pipăirea unor forme;
• exerciţii de pregătire directă:  desenul, exerciţii de pipăire a literelor, a scrisului;
Pentru a se reţine semnul grafic al literei, Montesorri consideră că ȋmpletind privitul cu atingrea copiii vor reuşi să memoreze mai uşor
2. Activitatea propriu-zisă a inteligenţei, realizată după ce elevul  recunoaşte câteva vocale şi consoane. Ȋnvăţătoarea va putea să formeze cuvinte scurte folosind alfabetarul, de exemplu: car – va citi cuvȃntul, va arăta fiecare sunet şi va accentua aşezarea ȋn ordine a literelor, apoi va cere  elevilor să facă singuri cuvinte.

Pasul II: dezvoltarea mecanismelor cititului folosind  metoda globală:
Metoda lingvistică integrală, destul de  cunoscută ȋn Occident, se  bazează pe utilizarea unor poveşti, poezii, cântecele, ghicitori aduse ȋn faţa copiilor ca nişte Cărţi Uriaşe pe care ȋnvăţătoarea le citeşte marcând cu degetul fiecare cuvânt, pe care elevii le observă. Totodată, fiecare elev va avea acceaşi carte ȋntr-un format normal, pe bancă, astfel orice propoziţie din carte, poate fi studiată, transcrisă, copiată. Pentru predare integrată se poate scrie o altă propoziţie  formulată de elevii pornind de la textul citit.

Metoda naturală (Freinet) are ca punct de plecare formularea unor texte scurte de către copiii pe care le vor memora şi apoi le vor rescrie ȋmpreună cu ȋnvăţătoarea. Metoda are ca fundament descoperirile lui Guilford care spun că este necesar şi suficient repetarea de 3 ori a unei propoziţii/ fraze de 15 cuvinte pentru a fi reţinută.

Ȋn aplicarea metodei funcţionale sunt folosite textele funcţionale (afişe, scrisori, reclame, reţete).

Metoda mixtă constă ȋn achiziţionarea de cuvinte (substantive, verbe, adverbe, prepoziţii), urmată de segmentarea pe silabele şi literele pentru fiecare cuvȃnt.
Ȋn  metoda gestuală de învăţare a citit-scrisului este folosită asocierea unui gest pentru fiecare literă, gest care se face cȃnd trebuie scrisă litera respectivă.

Înainte de a învăța alfabetul, elevii vor participa la activități care vizează dezvoltarea auzul fonematic, pronunțarea corectă a cuvintelor care conțin sunete greu de pronunţat precum: z, v, r, l și ț. Totodată, se vor realiza exerciţii care contribuie la dezvoltarea capacităţii de a formula propoziții.

Bibliografie
1. Bărbulescu G.,Beşiu D., 2009, Metodica predării limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Ed. Corint, Bucureşti;
2. Cerghit I,  2006, Metode de învățământ,  Editura Polirom, Iaşi;
3. Ionescu M., Radu I (coord) , 2001, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca;
4. Ionescu M, Chiş V, 1992, Strategii de predare şi ȋnvăţare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti;