Mijloacele audio-vizuale și corelarea lor cu metodele de învățământ

Mijloacele audio-vizuale (AV) sunt constituite din materialele și echipamentele tehnice care permit stocarea și redarea ulterioară a imaginii și / sau sunetului. În istoria culturii și civilizației, aceste mijloace au constituit o adevărată revoluționare a mijloacelor de informare și comunicare, comparabilă cu cea a inventării scrierii sau cea a tiparului. Introducerea lor în școală a adus importante servicii eficienței instruirii, determinând modificări importante în procesul cunoașterii si-n perceperea superioară a informației.  Mijloacele audio-vizuale integrate celor tradiționale, lărgesc posibilitatea profesorului și a elevilor de desfășurare a procesului didactic. Acestea trebuie folosite cu discernământ; evident, între observarea directă a fenomenelor și proceselor și cea a imaginilor acestora, între experiment și filmul acestuia, preferința merge spre autentic, deși un bun film didactic poate concentra și sistematiza informația, evidențiind aspectele importante și amplificând elementele sugestive, ceea ce înclină balanța și spre cea de a doua soluție.

Mijloacele audio-vizuale pot fi dinamice și statice. Filmul, emisiunile TV cu caracter didactic, înregistrările video sunt mijloace dinamice, capabile să redea procesele în desfășurarea lor, cele statice cuprinzând proiecțiile de diapozitive și diafilme, epic- și retro-proiecțiile.

Mijloacele audio-vizuale au devenit de neînlocuit printre celelalte mijloace de învățământ, datorită următoarelor calități:

• permit modificarea convenabilă a scalei temporale și a celei spațiale, făcând accesibile observației fenomene sau procese prea lente sau prea rapide, cele microscopice sau cele astronomice;
• permit trecerea de la ansamblu la detalii și invers, ca și reluarea prezentării, favorizând înțelegerea și fixarea;
• orientează atenția elevilor spre aspecte importante și într-o succesiune convenabilă a secvențelor de informare.

Superioritatea mijloacelor audio-vizuale, fată de toate mijloacele demonstrative tradiționale, constă în posibilitatea de care dispun de a prezenta realitatea în toată complexitatea ei în fata elevilor, de a stabili deci o legătură între elevi și lumea exterioară.

Utilizarea mijloacelor audio-vizuale la clasă sensibilizează elevii pentru o anumită problemă și creează o nouă situație perceptivă. Această calitate trebuie însă completată prin formarea la elevi a unor deprinderi de a urmări activ cele prezentate; elevii trebuie să fie învățați să asculte și să vadă, să înțeleagă caracteristicile imaginilor audio-vizuale percepute. De aceea, profesorului îi revine un rol deosebit de activ în timpul utilizării acestor mijloace. El trebuie să cunoască în amănunt conținutul imaginilor proiectate pentru a putea orienta atenția elevilor asupra aspectelor care interesează în mod deosebit lecția, pentru a-și putea pregăti din timp întrebările care vor mobiliza atenția elevilor, le va trezi curiozitatea etc.

Întrebările profesorului și răspunsurile elevilor nu trebuie să prelungească prea mult durata de expunere a imaginilor. Aceste întrebări vor fi scurte și clare și vor avea rolul de a canaliza observațiile elevilor și de a înlătura eventualitatea ca aceștia să cadă în pasivitate sau să se obișnuiască să considere mesajul audio-vizual ca simplu mijloc de agrement.

În cazul în care proiecțiile reclamă explicații suplimentare de durată lungă, acestea pot fi întrerupte, pârțile mai importante ale imaginilor proiectate pot fi reluate la tablă pentru a fi notate de elevi în caiete și pot fi completate cu alte materiale intuitive la clasă. Astfel de materiale cum sunt mostrele de materii prime, produse finite, de aparate și instrumente de laborator, colecții de minerale și de roci etc., vor fi prezentate la clasă ori de câte ori va fi posibil, acestea punând elevii în legătură cu realitatea.

Discutarea imaginilor chiar în timpul efectuării proiecției încadrează mai bine proiecția în cadrul lecției, ușurează înțelegerea acesteia și înlătură obligativitatea unei reluări a celor vizionate la sfârșitul proiecției. Deși dispun de astfel de avantaje, mijloacele audio-vizuale nu sunt un panaceu universal, un mijloc bun la orice ocazie; ele vor fi asociate celorlalte mijloace, împreună cu care pot susține efortul de învățare al elevilor, reducând efortul profesorului și permițând-i acestuia să se concentreze asupra altor aspecte ale procesului didactic.

Mijloacele audio-vizuale au totuși dezavantajul ca mențin elevul într-o situație oarecum pasivă, de simplu receptor al informației, iar abuzul de imagini poate chiar împiedica dezvoltarea intelectuală generală, în special gândirea abstractă, ca și limbajul nuanțat al elevului. Acesta trebuie să învețe să interpreteze mesajul transmis prin mijloacele audio-vizuale, spre a-și face din aceste tehnici un instrument eficient de auto-instruire.

Procesul de integrare a mijloacelor de învățământ în lecție solicită profesorului o pregătire și activitate complexă, care începe cu mult înainte de desfășurarea lecției propriu-zise și se închide odată cu stabilirea concluziilor desprinse din evaluarea acesteia, pe baza cărora se vor adopta apoi măsuri pentru optimizarea muncii școlare.

Bibliografie

1.Bendorfeanu M., Folosirea practică a mijloacelor tehnice audio-vizuale în procesul de învăţământ, Ed. Didactică şi pedagocică, Bucureşti, 1969.
3.Cerghit I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976.
4.Cerghit I., Mijloace de învăţământ şi strategii didactice, Curs de Pedagogie, Bucureşti, CMUB, 1988.
5.Chirca R., Utilizarea videoclipurilor interactive în scop educaţional- Articol Revista profesorului, 3 mai 2023.
7.Ciucescu D, Didactica Disciplinelor Tehnice, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2009.
9.Cristea Gabriela C. Managementul Lecţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003.