Stimularea creativității copiilor prin joc

Învăţarea prin joc este fundamentală la vârsta preşcolarităţii. Acum, pe primul loc este jocul, învăţarea ocupând locul secund. Odată cu intrarea la şcoală, învăţarea trece pe primul loc şi este urmată de muncă. Aşadar, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaştere a realităţii, de interrelaţionare şi este prima formă de învăţare, facilitând şi trecerea spre învăţarea din mediul şcolar. În grădiniţă, preşcolarul este încurajat să se joace, la baza organizării procesului instructiv-educativ desfăşurat în învăţământul preşcolar stând respectarea acestei nevoi naturale de joc a copilului şi valorificarea funcţiilor acestuia.

„Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”, spunea Schiller, iar pentru un copil sănătos jocul este tot atât de necesar dezvoltării lui multilaterale ca lumina soarelui.

Din vremuri imemorabile, jocul a însoţit, de-a lungul evoluţiei sale, fiinţa umană. Rolul său propulsor în procesul obiectiv al dezvoltării omului, dar şi al umanităţii în ansamblul ei, i-a conferit caracter universal. Ponderea cea mai mare, ca timp şi importanţă, o are jocul la vârsta copilăriei, aflându-se într-o anume consonanţă cu însăşi natura copilului. Până a deveni obiect al cercetărilor stiinţifice, jocul a fost folosit, din timpuri foarte vechi, ca unul dintre principalele mijloace de educare a copilului. S-a evidenţiat caracterul formativ-informativ-recreativ al jocului, prin influenţa pe care o are asupra dezvoltării copilului. Este recunoscut locul său în sistemul general al muncii educative, alături de alte metode. Prin joc se socializează, se experimentează, se dezvoltă personalitatea, imaginaţia, originalitatea, creativitatea sau se consolidează atitudini comportamentale pozitive: încrederea în forţele proprii, solidaritate în grup, spirit de echipă, de competiţie, toleranţă.

Învăţarea prin joc este fundamentală la vârsta preşcolarităţii. Acum, pe primul loc este jocul, învăţarea ocupând locul secund. Odată cu intrarea la şcoală, învăţarea trece pe primul loc şi este urmată de muncă. Aşadar, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaştere a realităţii, de interrelaţionare şi este prima formă de învăţare, facilitând şi trecerea spre învăţarea din mediul şcolar.

În grădiniţă, preşcolarul este încurajat să se joace, la baza organizării procesului instructiv-educativ desfăşurat în învăţământul preşcolar stând respectarea acestei nevoi naturale de joc a copilului şi valorificarea funcţiilor acestuia.

Pentru copil, jocul este distracţie, este învăţătură, este muncă, mijloc prin care se educă, mijloc eficient de cunoaştere a lumii înconjurătoare, a înţelegerii matematicii, a educării limbajului, a cunoaşterii mediului înconjurător, a dezvoltării estetice, creative şi fizice.

Jocul este mişcare, explorare, comunicare, socializare, observaţie şi imitaţie, exerciţiu, disciplinare, învăţare şi, mai ales plăcere. Esenţa jocului este reflectarea şi transformarea, pe plan imaginar a realităţii înconjurătoare. Jocul nu este numai o simplă distracţie, ci, prin joc, copilul descoperă şi lumea şi viaţa, într-un mod accesibil şi atractiv, o cercetează , o prelucrează şi o transformă în învăţare, în experienţă personală.

Jocul trebuie apreciat ca bază a conceperii întregii activităţi instructive, căci fără joc toate eforturile depuse sunt zadarnice, formale şi deci, lipsite de o reală finalitate. Privit prin această prismă, în procesul de învăţământ jocul este conceput ca un mijloc de instruire şi educare a copiilor, ca procedeu didactic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care le prefigurează programa preşcolară, ca formă de organizare a activităţii de cunoaştere şi de dezvoltare a capacităţilor psiho-fizice pe toate planurile.

În ceea ce priveşte aspectul formativ al jocurilor asupra dezvoltării psihice a copilului, vizând dezvoltarea intelectuală a acestora pe de o parte, iar pe de altă parte, dezvoltarea morală, estetică şi fizică a copiilor se diferenţiază:

• jocuri de creaţie sau jocuri simbolice;
• jocuri de mişcare;
• jocuri didactice;

Jocul, ca mijloc de instruire şi educare este conceput în literatura pedagogică şi sub numele de joc didactic. Ca metodă, procedeu şi mijloc de formare şi dezvoltare a personalităţii preşcolarului, în grădiniţă jocul se găseşte cu preponderenţă în programul zilnic, facilitând şi o mare parte din învăţarea didactică. Jocurile, în special cele didactice, îmbină finalităţile educative cu bucuria copiilor. Jocul didactic, datorită structurii lui deosebite reuşeşte mai bine decât oricare gen de activitate din grădiniţă, să îmbine elementele instructive cu cele educative şi distractive. În grădiniţele de copii, jocurile didactice au multiple modalităţi de folosire :

• jocul didactic ca activitate comună ;
• jocul didactic ca procedeu metodic;
• jocul didactic organizat cu grupuri mici de copii în cadrul unor centre de activitate (în etapa jocurilor liber-creative).

În jocul didactic, ca activitate comună obligatorie, sunt antrenaţi toţi copiii din grupă. El îşi are locul în regimul zilnic, ca toate activităţile comune, dar prin conţinut, structură şi desfăşurarea specifică se deosebeşte calitativ de celelalte activităţi.  Valoarea formativă a jocului didactic, ca activitate de sine stătătoare, constă în faptul, că el asigură condiţii depline pentru aplicarea cunoştinţelor dobândite şi exersarea deprinderilor şi aduce un element de variaţie în procesul de instruire, făcându-l mai viu, mai atrăgătoare, mai interesant. În jocul didactic, ca activitate comună obligatorie, sunt antrenaţi toţi copiii din grupă. Jocul didactic este folosit în activitatea instructiv-educativă pentru a forma sau consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Învăţând prin joc, copilul trebuie să se joace, să se distreze şi jucându-se învaţă ce-i de învăţat.

Metode, mijloace şi procedee  folosite în cadrul  jocurilor didactice

Metodele de învăţământ constituie instrumentele de lucru în care sunt corelate în mod organizat eforturile educatoarelor cu ale copilului, fapt ce angajează acest cuplu într-o muncă activă şi creatoare.

În practica educaţională, metodele mai vechi suferă un proces de reînnoire, pentru a răspunde cerinţelor învăţământului modern, activ, iar în optica acestor schimbări, abordarea şi valorificarea jocului ca formă, mijloc şi mai ales ca metodă de învăţământ, a fost cel mai profund reformat. Datorită caracterului activ al jocului (sub toate formele sale de organizare) datorită metodologiei organizării şi folosirii spaţiului de joc educatoarea de azi poate reuşi cu succes să activizeze copiii în procesul instructiv-formativ, contribuind la dezvoltarea gândirii, a spiritului de observaţie, a curiozităţii, a spiritului de investigaţie şi independenţă precum şi a spiritului creativ.

Exemple de metode folosite în învățământul modern (activ-participative)

Relevând legătura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţa   aportul jocului la dezvoltarea intelectuală a şcolarului. De aceea, el susţine că „toate metodele active de educare a copiilor mici să furnizeze acestora un  material corespunzător pentru ca jucându-se, ei să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenţei copilului”.

Metoda „Brainstorming”

În traducere directă „furtună în creier” sau „asalt de idei“, este o metodă de stimulare a creativităţii ce constă în enunțarea spontană a mai multor idei pentru soluţionarea unei probleme.
Etape:
1.  Etapa pregătitoare- cu cele 3 faze (de selecţionare a membrilor grupului, de organizare şi de familiarizare cu tehnica –  faza de pregătire a şedinţelor)
2.  Etapa productivă a grupului (stabilirea temei, rezolvarea problemelor, culegerea ideilor )
3.  Etapa trierii şi selecţionării ideilor- evaluarea (analiza ideilor emise – se optează pentru soluţia finală).
– educatoarea nu are voie să comenteze  ideile;
– se intervine atunci când nu se respectă regulile;
– se acceptă toate soluțiile, dar se preiau doar cele corecte
Aplicație: Cunoaşterea mediului: „Primăvara”- aspecte generale
La  ce vă gândiți când auziți cuvântul primăvară?
Copiii vor spune cuvinte legate de acest anotimp:
Soare-flori-pomi înfloriţi-păsări călătoare-puişori-insecte.

Metoda „Explozia stelară”

Explozia stelară este o metodă nouă de dezvoltare a creativității, similară brainstormingului, o modalitate de relaxare a copiilor si se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de noi probleme si noi descoperiri
Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, asemeni exploziei stelare.
Obiective –formularea de intrebari si realizarea de conexiuni intre ideile descoperite de copii in grup prin interactiune si individual pentru rezolvarea unei probleme.
Cum se procedează:
Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie şi se inşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Un bun punct de plecare îl constituie întrebările de tipul: Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când?.

Descrierea metodei – copiii aşezati în semicerc propun problema de rezolvat. Pe steaua mare se scrie sau desenează ideea centrală. Pe 5 steluţe se scrie câte o întrebare de tipul Ce?, Cine?, Unde?, De ce?, Când?, iar 5 copii din grupă extrag câte o întrebare. Fiecare copil din cei 5 îşi alege 3-4 colegi,organizându.se în cinci grupuri. Grupurile cooperează în elaborarea întrebărilor.

La expirarea timpului, copiii revin în cerc în jurul steluţei mari şi spun întrebările elaborate fie individual, fie un reprezentant al grupului. Copiii celorlalte grupuri răspund la întrebări sau formulează întrebări la întrebări. Se apreciază întrebările copiilor, efortul acestora de a elabora întrebări corect, precum şi modul de cooperare, interacţiune.

Explozia stelară pentru tema „Mijloace de locomoţie”

Copiii s-au împărțit pe 2 echipe. Am aşezat steaua centrală pe covor. Am scris în prealabil întrebările pe cele 5 steluţe mai mici. Eu am spus câte o ghicitoare pentru fiecare mijloc de locomoţie, iar copiii trebuiau să o ghicească şi să aşeze jetonul cu mijlocul de locomoţie respectiv pe stea. Apoi, am adăugat că mama steluță are 5 copii curioşi şi fiecare vrea să afle de la ei cât mai multe despre aceste flori. Aşa că am aşezat apoi toate cele 5 steluțe în jur. Câte un copil venea, ridica o stea şi mi-o înmâna mie. Eu puneam întrebările şi fiecare echipă dădea un răspuns. După ce epuizam întrebările, steluţa se punea cu faţa în jos şi se trecea apoi la alta. Astfel, am folosit metoda în scopul verificării cunoştinţelor despre mijloacele de locomoţie.

Aşadar, jocul (nu joaca) este o treabă de maximă seriozitate şi răspundere. Să-i acordăm toată atenţia şi să-l tratăm ca atare, pentru că nu este pierdere de timp, ci câştig de experienţă mentală, fizică şi socială. Sprijinit cum trebuie în deprinderea jocului, ferit de empiric şi întâmplător, copilul va descoperi miracolul lumii înconjurătoare mai repede şi mai temeinic, va şti să  evalueze temeinicia utilizării timpului şi să se despartă, treptat, cu încredere, de plăcerea de a se juca, pentru a pătrunde în răspunderile superioare ale muncii şcolare.

Jocul este antrenant pentru copii şi acţionează favorabil crescându-le performanţele şi căpătând încredere în capacităţile lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.

Poate că e bine să ne amintim, atunci când suntem în faţa vlăstarelor pe care le modelăm, că vârsta lor este vârsta jocului, iar în activităţile didactice pe care le  desfăşurăm cu ei să fie folosite cât mai multe jocuri  didactice şi atunci… succesul este garantat.

Bibliografie
1. Cerghit, Ioan – Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2002
2. Dumitru, I. Al. – Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara, 2000.
3. Cerghit, I. – Curs de pedagogie, Tipografia Universitǎţii Bucureşti; 1988.
4. Cerghit, I. – Metode de învǎţǎmânt, E.D.P.,Bucureşti; 2000.