Articole scrise de: Anca Simina Bărcuteanu
Este profesor de limba engleză, din anul 2000. Are licența în specializările limba franceză și limba engleză, de la Universitatea de Vest, Timișoara. A absolvit un program de masterat în Management educațional, la Universitatea de Vest Vasile Goldiș.
Instituţie: Liceul Tehnologic Anghel Saligny, Baia MareInteligența artificială – pro sau contra cadrelor didactice?
Digitalizarea educației și digitalizarea profesorilor par să fie obiectivele acestui deceniu, în școlile din România. O fi bine? Probabil că da, pentru că predarea tradițională pierde din ce în ce mai mult teren în fața tinerilor noștri. O fi rău? Probabil că da, pentru că așa crește timpul petrecut în fața ecranelor pentru tinerii noștri. Specialiștii în educație susțin că varianta ideală de a preda este aceea de „blended learning”, o formulă în care combinăm predarea tradițională (de tip expunere, de exemplu) cu elemente de digitalizare (chestionare digitale, exerciții sau jocuri online). Este, la modul real, un compromis pe care l-am putea face, pentru a ne întâmpina elevii la mijlocul drumului dintre tradițional și modern. Articol integral
Flipped Classroom (Studiu)
Noile concepte din educație trebuie împărtășite între colegi. Flipped classroom este unul dintre ele, desemnând o metodă care și-a dovedit eficiența nu doar în Statele Unite, dar și în țările europene. Este important să încercăm și să adoptăm ideile ce funcționează în procesul de predare, mai ales dacă sunt compatibile cu grupurile de elevi cărora le predăm. Flipped classroom înseamnă prezentarea lecției noi sub firmă de material video/ audio/ scris, pe care elevii îl pot parcurge acasă, în loc de tema obișnuită. La clasă doar se fixează noile concepte, se oferă informații suplimentare (dacă este cazul) și se fac exerciții sau aplicații practice. Articol integral
Pseudo-profesorii din media
A apărut, ulterior școlii online, fenomenul pseudo-profesorilor vloggeri sau influenceri, care și-au propus să educe tânăra generație și să compenseze lipsurile din sistemul de educație din România. Urmăresc un fenomen din ce în ce mai des întâlnit în societatea zilelor noastre și care, sincer vorbind, mă deranjează foarte mult: pseudo-profesorii. Educația subfinanțată cronic din România, confruntată cu situația pandemiei, a scos la iveală toate tarele sistemului: lipsa fondurilor, lipsa tehnologiei, lipsa resurselor în general, lipsa formării gratuite a cadrelor didactice, lipsa dorinței de formare a unor cadre didactice… Articol integral




Ministerul Educaţiei